Utilizări tradiționale
Druizii, preoții celților, considerau că vâscul este o plantă sacră, sub ramurile sale realizându-se împăcările dintre dușmani, care se pecetluiau cu un sărut între foștii vrăjmași. Mai târziu, obiceiul a fost preluat de îndrăgostiți, pentru care sărutul sub vâsc reprezintă un jurământ de dragoste și credință.
Până în secolul al XVIII-lea, cele două specii, Viscum album și Loranthus europaeus, erau mereu confundate de botaniști. Plinius scria despre un vâsc ce avea drept gazdă stejarul, care se folosea ca remediu împotriva epilepsiei, în timp ce Albertus Magnus îl indica în vindecarea ciumei.
În secolul al XVllI-lea, vâscul era folosit de medici ca antispastic și spasmolitic, după care a fost dat uitării treptat, revenind în actualitate abia la începutul secolului XX, când Rudolf Steiner l-a folosit sub forma unui preparat antropozofic ca imunostimulator, cunoscut și astăzi sub denumirea de Iscador.
La noi în țară, ceaiul din frunze, recoltate îndeosebi de pe peri, se administra bolnavilor de astm, emfizem pulmonar și tuberculoză. Decoctul din frunze și fructe se folosea sub forma băilor parțiale în durerile reumatice. Un amestec din frunze de vâsc cu pir și flori de păducel folosea la obținerea unei infuzii care se bea înainte de masă ca antihipertensiv.
Buchetele de vâsc se folosesc în perioada sărbătorilor de iarnă, existând credința că planta poartă noroc.
Podgorenii își colorează țuica în galben cu vâsc.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Visci albi stipes se utilizează ca adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale; se mai folosește în tratamentul afecțiunilor inflamatorii degenerative de la nivelul articulațiilor și al tumorilor maligne.
Acțiunea hipotensivă a preparatelor pe bază de vâsc este foarte controversată, deși a fost dovedită în numeroase experimente clinice. În primul rând, rezultatele cercetărilor farmacologice sunt foarte contradictorii, ceea ce nu permite extrapolarea la om.
În al doilea rând, încă nu se cunosc principiile active răspunzătoare de efectul hipotensiv. Viscotoxinele dezvoltă efecte hipotensive la administrare parenterală, dar nu pot fi considerate răspunzătoare de acțiunea hipotensivă a extractelor apoase, întrucât nu se absorb (fiind macromoleculare) la administrare orală ; în plus, viscotoxinele sunt puternic iritante pentru mucoase, la doze mari putând provoca chiar necroză.
Viscotoxinele inhibă multiplicarea celulară, dar la concentrații mult mai mari decât ale lectinelor. Se presupune că această citotoxicitate este imunoindusă, datorându-se în primul rând inhibării activității celulelor de tip supresor. În ultima vreme, viscotoxinelor li se atribuie și o acțiune citotoxică directă.
Utilizarea preparatelor pe bază de vâsc în tratamentul tumorilor maligne și afecțiunilor inflamatorii degenerative de la nivelul articulațiilor este datorată efectelor imunomodulatoare ale lectinelor și poliholozidelor. Lectinele sunt citotoxice pentru celulele tumorale, dar stimulează proliferarea și activitatea unor celule implicate în răspunsul imun.
Studii imunofarmacologice au evidențiat faptul că, în doze foarte mici, lectinele au proprietatea de a stimula limfocitele T. Teste in vivo au evidențiat pentru lectina ML I, tetrameră și cu specificitate pentru D-galactoză, o serie de efecte imunologice, dintre care mai importante sunt: potențarea citotoxicității celulelor NK, stimularea secreției de interferon și a proliferării limfocitelor; aceasta pledează pentru un efect antitumoral imunoindus în cazul preparatelor din vâsc.
Recent s-a dovedit că și lectina ML II, cu specificitate pentru D-galactoză și N-acetil-galactozamină, posedă proprietăți imunomodulatoare.
Poliholozidele dezvoltă efecte imunostimulatoare; astfel, arabinogalactanul din bace are proprietatea de a stimula sistemul complement pe cale alternativă.
Derivații lignanici s-au dovedit a fi inhibitori puternici ai AMPc-fosfodiesterazei.
Ca adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale se folosește extractul apos preparat după cum urmează; 4-5 lingurițe de produs vegetal uscat și pulverizat se infuzează cu 250 mL apă, după care se lasă la macerat timp de 8-12 ore. Se recomandă administrarea a 2 căni de extract apos pe zi.
Efectul hipotensiv se instalează după un tratament de minimum 3 săptămâni.
Se poate obține o hipotensiune rapidă și de lungă durată dacă se administrează 1 g de pulbere vegetală dimineața, pe stomacul gol. Pacienții care beau ceai sau pulbere de vâsc trebuie sfătuiți să își controleze tensiunea arterială periodic.
Mod de utilizare
Există astăzi numeroase preparate comerciale pe bază de vâsc utilizate ca antiinflamatoare și antitumorale, a căror eficiență se pare că se datorează unei acțiuni combinate a lectinelor și polizaharidelor.
Acțiunea antitumorală însă trebuie pusă pe seama unui efect imuno-stimulator, având în vedere dozele extrem de mici de lectine (0,25-1 ng/kg corp) care se injectează la o administrare.
În funcție de firma producătoare, din produsul vegetal proaspăt sau uscat se obțin medicamente. Cele mai cunoscute sunt formele injectabile, care condiționează extracte standardizate în lectine (ML) pentru terapia contrairitantă nespecifică (Lektinol), preparatele antropozofice care țin cont de specia-gazdă parazitată și care condiționează fie sucul de presare (abnoba–viscum®), fie extracte fermentate (Helixor, Iscador, Plenosol).
În prezent, acestea se folosesc ca imunostimulatoare și antitumorale în tumori solide maligne, boli sistemice maligne, profilaxia recidivelor, după operații radicale și tratamentul unor precanceroze.
La administrarea intravenoasă și subcutanată a acestor preparate apar o serie de simptome care dovedesc o stimulare a răspunsului imun al organismului: reacții locale inflamatorii, reacții alergice, creșterea temperaturii, care nu trebuie considerate efecte adverse.
Stimularea imunologică indusă de preparatele de vâsc este confirmată și de creșterea în volum a timusului – organ cu rol esențial în maturarea limfocitelor. Odată cu înaintarea în vârstă timusul își reduce volumul și, ca urmare, rezistența generală a organismului scade.
O reducere considerabilă a volumului timusului a fost semnalată și în cazul afecțiunilor maligne. În urma tratamentului cu preparate pe bază de vâsc, volumul timusului se dublează față de momentul începerii acestuia.
Datorită necunoașterii exacte a principiilor biologic active și a mecanismelor prin care acestea acționează, eficiența terapeutică este controversată, dar calitatea vieții pacienților se îmbunătățește; reapare pofta de mâncare, dispar sau se reduc oboseala și starea de rău și deseori efectele adverse care însoțesc chimio- și radioterapia se reduc sau dispar la tratamentul concomitent cu aplicarea unuia dintre medicamentele menționate.
Efectul imunostimulator și citostatic se presupune că ar fi datorat glicoproteinelor de tip ML și viscotoxinelor.
Lipsa de toxicitate a preparatelor (numai în măsura în care se respectă modul de administrare), efectele citostatice (remisiunea totală sau parțială a tumorii, întârzierea apariției metastazelor cu prelungirea, de multe ori, a duratei vieții), efectele imunostimulatoare (creșterea în volum a timusului, reacții alergice și inflamatorii locale, creșterea temperaturii), ameliorarea stării generale a bolnavului și dispariția durerilor, ceea ce corespunde unei creșteri a calității vieții pacientului, pledează pentru o terapie cu preparate din vâsc.
Iscador condiționează un extract apos preparat din planta întreagă proaspătă, supus unui proces de fermentare controlată. Este vorba de o fermentare anaerobă în prezența acidului lactic care durează 4-6 săptămâni, urmată de diluare în proporție de 1 : 5.
Se amestecă „sucul de vară cu cel de iarnă”, după care se diluează din nou pentru a obține diferitele diluții. În comerț există 9 diluții dintre cele 3 variante sub care se prezintă preparatul în funcție de gazda parazitată, și anume : măr – M-Viscum Mali, pin – P-Viscum Pini, stejar – Qu-Viscum Querci.
Helixor condiționează un extract apos nefermentat din plantă proaspătă întreagă. Are aceleași indicații terapeutice și mod de administrare ca și Iscador®; se prezintă în mai multe variante . M, P și A, ultima fiind obținută din Viscum Abies (vâscul care parazitează bradul).
Plenosol condiționează un extract apos nefermentat preparat din planta proaspătă și diluat corespunzător (1 p extract : 1 p drog); se folosește în tratamentul diferitelor forme de cancer (administrare i.v.) și al artrozelor, spondilozelor, ischialgiilor (administrare s.c.).
La administrare subcutanată apar reacții locale inflamatorii ca urmare a stimulării procesului de fagocitoză.
Preparatul constă din serii de fiole conținând diluții diferite cu 200-20.000 UNK/mL ; 1 UNK reprezintă cantitatea de principiu activ care la administrarea s.c. a 0,1 mL de extract în pielea de pe spatele unui iepure determină apariția unei reacții inflamatorii evidente.
Abnoba-viscum se prezintă în 8 variante, în funcție de gazda parazitată. Condiționează sucul de presare proaspăt stabilizat în soluție coloidală. Mai utilizate sunt diluțiile D3, D4, D5, D10, D20, D30.
Eurixor, singurul preparat standardizat obținut din vâsc, conține un extract apos nefermentat standardizat la 50-70 ng lectină ML I/mL. Se prezintă în 3 diluții diferite: diluția 1 conține 1 mg de extract apos sau cca 70 ng de lectină ML I/fiolă; diluția 0 conține 0,2 mg de extract apos/fiolă, în timp ce diluția 2 conține 5 mg de extract apos/fiolă.
Vysorel® condiționează extracte apoase (1 : 16,5) obținute din vâscul de brad, măr și pin.
Trebuie precizat faptul că în experimente controlate nu s-a putut observa nici o relație între gazda de pe care a fost recoltat vâscul și tipul de afecțiune tumorală tratat, deși, după ideile antropozofice, vâscul de o anumită proveniență poate trata un anumit tip de cancer.
Necunoașterea exactă a principiilor active răspunzătoare de acțiunea antitumorală și a mecanismului lor de acțiune explică de ce terapia cancerului cu preparate pe bază de vâsc este încă privită cu scepticism.
Descriere botanică
Vâscul, Viscum album L., din familia Viscaceae (până nu demult se considera că aparține familiei Loranthaceae), este o plantă semiparazită care parazitează pomii fructiferi și numeroși arbori de pădure.
Tulpina scurtă, de 30-60 cm, ramificată dihotomic, prezintă haustori cu care se fixează și absoarbe seva brută de la plantele pe care le parazitează. Frunzele sunt opuse, ovale și puțin spatulate, groase, membranoase, cu marginea întreagă.
Florile sunt unisexuate, sesile, grupate câte 3-5 în dihazii capituliforme la locul de bifurcație a ramurilor. Fructele sunt bace false de culoare albă, transparente, cu o pulpă lipicioasă și gelatinoasă. Fructele se coc toamna târziu, constituind hrana unor păsări.
Când acestea își freacă ciocul de ramurile și trunchiul copacilor, însămânțează acolo practic semințele, care prin germinare vor da naștere unor plante noi. Semințele se răspândesc și prin materiile fecale.
Este un semiparazit care se dezvoltă pe foioase precum plopi, sălcii sau pe arbori fructiferi (meri și peri) cărora le extrage prin haustori seva, fotosinteza făcând-o planta însăși.
Crește foarte încet, în primul an dezvoltând haustorul și din al doilea an apărând un lăstar bifurcat. În fiecare an vâscul mai adaugă o singură bifurcație, astfel încât mărimea sa este în funcție de vârstă.
Vâscul care se dezvoltă pe stejar, tei, castan și pe conifere și pe care am fi tentați să îl considerăm Viscum album este de fapt Loranthus europaeus, din familia Loranthaceae, nestudiat până în prezent.
În stare proaspătă, produsul constituit din ramurile tinere însoțite de frunze, Visci albi stipes, are un gust acru-amărui, neplăcut, iar mirosul lipsește. Se mai întâlnește în literatură sub denumirile: Folia Visci, Stipites Visci, Visci albi herba.
Specia este originară din Europa și Asia. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Bulgaria, Turcia, fosta Iugoslavie, Albania și țările fostei Uniuni Sovietice.
Compoziție chimică
Compoziția chimică a produsului Visci albi stipes este deosebit de complexă ; în prezent se apreciază că principalele grupe de substanțe active sunt: polipeptidele, proteinele bazice (viscotoxine), glicopeptidele (Iectine), poliholozidele, compușii fenolici (glicozide flavonice, derivați lignanici).
Lectinele din vâsc sunt glicoproteine care au capacitatea de a se lega specific de unele oze, cum sunt galactoza și N-acetil-galactozamina; fiecare lectină este constituită dintr-un număr mare de izolectine cu structură chimică și proprietăți asemănătoare, din care cauză izolarea și purificarea acestora sunt dificil de realizat.
Prezența lectinelor în vâsc a fost semnalată pentru prima oară în anul 1954 de către cercetătorii ruși; din extractul apos de vâsc aceștia au izolat o lectină pe care ulterior au denumit-o omelan sau omelotoxină.
Astăzi se știe că omelotoxină este formată din trei Iectine componente codificate ML I, ML II și ML III (ML = Mistellektin). Toate cele trei Iectine sunt tetrameri cu greutatea moleculară medie de 60.000 Da.
Până în prezent a fost elucidată numai structura lectinei ML I; aceasta este un tetramer constituit din două catene A (34.000 Da) și două catene B (29.000 Da) având specificitate pentru D-galactoză.
Cantitatea de Iectine din vâsc depinde de anotimpul în care se recoltează (este mai mare primăvara decât toamna sau iarna) și de gazda parazitată (vâscul care parazitează mărul este mai bogat în Iectine decât cel care crește pe plop sau salcâm).
Viscotoxinele sunt polipeptide constituite din cca 46 de aminoacizi având o greutate moleculară aproximativă de 5.000 Da.
În ceea ce privește polizaharidele, din bace s-a izolat un arabinogalactan acid cu structură complexă și greutate moleculară aproximativă de 700.000 Da, în timp ce din ramuri și frunze s-a izolat un galacturonan puternic esterificat.
Visci albi stipes mai conține derivați lignanici (siringarezinol, eleuterozida E, siringina, siringenin-4-O-apiozilglucozida), mono- și diglicozide flavonice (cvercetol, mono-, di- și triglicozide ale cvercetolului), acizi polifenolcarboxilici (acizii cafeic, sinapic, ferulic, vanilic, protocatehic, siringic), amine (β-feniletilamina, tiramina, histamina, colina, acelilcolina), aminoacizi (leucina, valina, asparagina, arginina, acidul y-aminobutiric), triterpene (β-sitosterolul, β-amirenolul, lupeolul, acidul oleanolic).
Siguranță în administrare
Este contraindicată administrarea preparatelor din Visci albi stipes în caz de hipersensibilitate la proteine și în infecții cronice progresive (de exemplu, tuberculoză).
Ca efecte adverse pentru preparatele imunostimulatoare au fost semnalate în foarte puține cazuri tremur, febră, migrenă, disfuncții circulatorii în ortostatism, reacții alergice, inflamații locale care pot conduce la necroză în cazul administrării intradermice.
Proveniență: Viscum album L.
Furnizează produsele: Visci albi stipes, extracte speciale standardizate în lectine