Țintaură, fierea pământului – Centaurium erythraea

Utilizări tradiționale

Vechii celți credeau că țintaura aduce noroc, iar erboriștii scoțieni o indicau ca remediu în mușcăturile de șarpe și de scorpioni. În Evul Mediu se cunoșteau gustul intens amar și proprietățile digestive ale plantei.

Botanistul englez Nicholas Culpeper o descria ca fiind extrem de benefică, dar nu foarte plăcută la gust. Țintaura nu era doar o plantă foarte prețuită ca remediu în tulburările digestive (dispepsie, inapetență) și în cele hepatobiliare.

În medicina populară europeană ea se folosea și în tratamentul astmului, febrei, dismenoreei, eczemelor, icterului, infestării cu paraziți intestinali sau al reumatis­mului.

De asemenea, un decoct din întreaga plantă se recomanda în tratarea retenției urinare și a colicilor abdominale. Extern, era indicată pentru îndepărtarea pistruilor și a petelor de pe piele.

În fitoterapia germană, planta era menționată ca fiind utilă în tratarea melancoliei și ca sedativ, iar în Egipt, era recunoscută utilizarea sa în hipertensiune și tratamentul calculilor renali.

De asemenea, în Maroc, țintaura se indica drept diuretic, iar utilizările tradiționale includeau diabetul, stările febrile și aritmiile cardiace.

Acțiuni farmacologice și întrebuințări

Structurile de tip secoiridoidic ce imprimă produsului vegetal gustul amar sunt și cele responsabile pentru acțiunea tonic amară a țintaurei; astfel, contactul preparatelor de țintaură (neîndulcite, diluate cu apă, administrate la temperatura camerei și cu 30 de minute înainte de masă) cu mucoasa bucală determină creșterea secreției de suc gastric și a motilității mucoasei stomacale, precum și activarea circulației sanguine locale.

Studii pe animale au demonstrat proprietăți antiinflamatoare, antipiretice și diuretice în cazul extractelor apoase. Totodată, a fost evidențiată și o activitate antioxidantă in vitro pentru infuzii din țintaură.

Swertiamarina și gentiopicrina în stare pură sunt antibacteriene (Bacillus cereus, B. subtilis, Citrobacter freundii, Escherichia coli), iar swertiamarina este metabolizată în intestin la gențianină, care este un sedativ SNC. În plus, gențiopicrina are și proprietăți antimalarice.

Mod de utilizare

Preparatele de țintaură se folosesc in stări dispeptice cronice, achilie, pentru stimularea apetitului, fiind totuși mai puțin active decât rădăcinile de gențiană. Proprietățile aperitive ale acestor preparate facilitează creșterea în greutate, recomandându-le într-o așa-numită „cură” de îngrășare.

Țintaura se administrează sub formă de infuzie (1-4 g de produs vegetal de 4 ori pe zi), extract moale (1 : 10) (1-2 g/zi), tinctură (1 : 5, etanol 70% v/v) (1,5-5 g de 3 ori/zi) sau intră în compoziția unor preparate tonic-aperitive și colagoge.

Pe piața farmaceutică există un preparat homeopat, Canephron , care are la bază extractul de Centaurium erythraea alături de extracte din frunze de rozmarin și rădăcină de leuștean, folosit cu rezultate foarte bun în rinitele alergice, chiar și la copii.

Descriere botanică

Centaurium erythraea Rafn. ssp. erythraea (sin. C. minus Moench, C. umbellatum Gillib., Erythraea centaurium [L.] Pers.), din familia Gentianaceae, denumită popular țintaură sau fierea pământului, este o specie erbacee anuală sau bienală, înaltă de până la 50 cm, cu tulpina tetraedrică, glabră.

În primul an de vegetație produce o rozetă de frunze bazilare obovate, scurt pețiolate. Frunzele tulpinale sunt sesile, opuse și ovat-eliptice. Florile de culoare roșie sunt grupate în cime bipare corimbiforme ; caliciul tubulos este format din 5 lobi, iar corola, din 5 petale.

Staminele au antere lungi care încep să se răsucească în spirală după eliberarea polenului. Fructul este o capsulă biloculară galbenă ce conține numeroase semințe mici, brune.

Planta este originară din Africa de Nord, Europa Centrală și Asia de Vest. În prezent este naturalizată și în America de Nord. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Maroc și țările din Europa de Est.

Produsul de uz medicamentos îl reprezintă partea aeriană înflorită, Centauri herba.

Compoziție chimică

Glicozidele secoiridoidice (0,3%) sunt componentele caracteristice cu gust foarte amar din părțile aeriene ale plantei. Principalele structuri de acest tip sunt: swertiamarina (75% din totalul glicozidelor), gentiopicrozida (cantități mici), swerozida, centapicrina.

Alte iridoide care au fost identificate sunt: m-hidroxibenzoil esterii swerozidei, dezacetil- centapicrina, centaurozida, secologanina, dihidrocornina. Swertiamarina reprezintă com­ponentul major în toate părțile plantei.

Deoarece fructele conțin cantități mai mari de centapicrină și dezacetilcentapicrină, ele au un gust mai amar decât florile, frunzele și tulpinile.

În produsul vegetal sunt prezente de asemenea flavonoide (până la 0,4%), xantone 6-metoxilate (eustomina, metilbellidifolina, 8-demetil-eustomina, decusatina), acizi fenolici (acid p-cumaric, ferulic, sinapic, vanilic, siringic, o-hidroxifenilacetic), triterpene (acid oleanolic, acid crategolic, eritrodiol), fitosteroli (stigmasterol, b-sitosterol, campesterol), cumarine (5-formil-2,3-dihidroizocumarină), alcaloizi (gențianină, gențianidina, gențioflavină), n-alcani (nonacosan, heptacosan).

Acizii hidroxi- și 2,5-dihidroxitereftalici se găsesc de asemenea în partea aeriană, dar și în rădăcini.

Siguranță în administrare

Preparatele alopate din țintaură nu se administrează în sarcină, copiilor și tinerilor sub 18 ani și nici în ulcer gastroduodenal activ.

Doze mari din produsul vegetal pot determina greață și alte tulburări gastrice.

Alte utilizări

Centaurii herba se folosește la aromatizarea băuturilor alcoolice de tip vermut, bitter (nivel maxim de includere = 0,0008%) sau nonalcoolice (nivel maxim de includere = 0,0002%).

Proveniență: Centaurium erythraea Rafn. ssp. erythrea

Furnizează produsul: Centaurii herba