Mod de utilizare
Astăzi infuzia de tei a rămas mai ales în pediatrie ca remediu în calmarea tusei cauzate de catarul căilor respiratorii superioare și ca diaforetic în stări gripale. Infuzia se prepară din 1-2 lingurițe (= 2-4 g flori)/150 mL apă; se beau cel puțin două infuzii proaspăt preparate în a doua jumătate a zilei, cât mai fierbinte cu putință.
Pe piața românească se găsește și o asociere clasică de flori cu bractee de tei cu frunze de Aloysia citriodora, plantă de proveniență nord-americană, cu miros de citronela, cunoscută în Europa și sub denumirea de verbenă.
Nu trebuie însă să se confunde specia cu Verbena officinalis, care crește spontan la noi, dar care, spre deosebire de Aloysia, are un gust amar și acțiune diuretică.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Cu privire la mecanismul de acțiune diaforetică dovedită există două ipoteze, chiar dacă din produsul vegetal nu a putut fi separată o componentă căreia să i se poată atribui această acțiune.
Prima dintre ipoteze susține că este vorba despre un aport de lichid la o temperatură prin care s-ar induce diaforeza, în timp ce a doua susține existența unor glicozide diaforetice încă neidentificate în produs, care ar crește sensibilitatea centrilor responsabili pentru reglarea transpirației, astfel încât aceeași temperatură a infuziei să-i stimuleze suficient.
Cercetările privind efectul diaforetic la om au început încă din 1927 și s-au realizat pe un reziduu uscat obținut prin concentrarea unui extract hidroalcoolic din flori de tei redizolvat în 150 mL apă fierbinte.
În paralel, aceeași cantitate de apă fierbinte a fost administrată în lipsa extractului, când s-a constatat că în grupul verum, intensitatea transpirației (efect diaforetic) a fost mult superioară. Efectul nu pare să fie însă de natură directă, ci se realizează indirect, prin sensibilizarea centrilor de termoreglare la acțiunea unor substanțe endogene eliberate.
Aplicate local, compresele cu infuzie-macerat de tei, precum și administrarea internă au o acţiune emolientă, adsorbantă și răcoritoare atribuită substanțelor mucilaginoase.
În cadrul unor explicaţii oarecum mecaniciste se presupune că substanțele medicamentoase acționează asupra terminațiilor nervoase reducând inflamația locală; în cazul faringitelor (când faringele este uscat și inflamat) se presupune că administrarea ceaiului de tei ar crește pragul de stimulare pentru instalarea tusei, de unde derivă efectul antitusiv.
O serie de cercetări recente arată că farnesolul existent în preparatele de tei cresc sensibilitatea unor microorganisme patogene, cum ar fi Escherichia coli și stafilococul auriu la acțiunea antibioticelor, față de care, în lipsa acestuia, sunt rezistente.
Pe de altă parte, se presupune că prin calitățile adsorbante preparatele care conțin mucilagii neutralizează o serie de produse de degradare formate patologic în intestin, presupunere bazată pe efectul antimicrobian înregistrat in vitro pentru anumite extracte din flori de tei. Plecând de la această observație, uneori se folosește apa de tei în stomatologie.
Acțiunea ușor astringentă și hemostatică este pusă pe seama proantocianidinelor, care, prin precipitarea proteinelor bacteriene, respectiv sanguine, ar forma un film de coagul care împiedică pe de o parte continuarea unei sângerări, pe de altă parte, proliferarea bacteriană.
În medicina tradițională din Mexic, pentru preparatele din flori de tei se cunoaște de mult efectul sedativ-hipnotic, fapt care a stat la baza unui studiu farmacologic pe șoareci și care a demonstrat că uleiul volatil are calitatea de a prelungi somnul spontan și pe cel indus cu pentobarbital, în funcție de doză.
Reluând experiența cu un extract metanolic și folosind ca organisme-test pisicile, efectul sedativ hipnotic înregistrat anterior nu s-a confirmat, concluzia fiind că răspunzători de această acțiune sunt alcoolul bezilic, geraniolul, linaloolul și acetatul său.
Totodată, sub acțiunea acestui ulei inhalat de animalele de experiență (șoareci), are loc o reducere a motilității.
În anii 1980 s-a efectuat și un studiu clinic pe copii suferinzi de gripă. Probanzii au fost repartizați în trei loturi; primului lot i s-a administrat infuzie de tei și acid acetilsalicilic, concomitent cu repaus la pat. Celui de-al doilea grup de copii i s-a administrat acid acetilsalicilic și sulfonamide pe lângă repaus la pat.
În sfârșit, celui de-al treilea lot i s-a administrat doar sulfonamida în condițiile odihnei la pat. Bolnavii primului lot s-au vindecat mai repede, dar trebuie menționat că studiul prezentat nu mai corespunde cerințelor actuale și nici sulfonamidele nu se mai administrează ca antigripale.
Descriere botanică
Teiul este un arbore care poate ajunge până la 25 m înălțime, având o coroană deasă. Frunzele sunt lung pețiolate, de formă mai mult sau mai puțin rotundă, ascuțite la vârf, având nervuri proeminente pe fața inferioară. Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, petamere, grupate în cime. Florile albe-gălbui sunt plăcut mirositoare, iar cimele sunt grupate în dihazii.
Axa inflorscenței este concrescută în parte cu o bractee care favorizează diseminarea fructelor prin vânt, fiind alcătuite dintr-un caliciu format din 5 sepale caduce și o corolă din 5 petale; sepalele caliciului poartă la bază glande nectarifere. Androceul este pentadelf, iar gineceul este alcătuit din 5 carpele, fructul fiind o nuculă ceva mai mare.
Produsul vegetal, Tiliae flos, se recoltează de la două specii considerate oficinale, și anume: Tilia cordata Miller (sin. T. parvifolia Ehr., T. silvestris Scopoli) (tei pădureț sau tei roșu) și T. platyphyllos Scopoli (sin. T. grandifolia Ehr.) (tei mare sau tei cu frunza mare, din familia Tiliaceae).
Tilia cordata prezintă frunze cordate, având pe partea inferioară, la unghiul nervurilor, peri ruginii, iar florile sunt în număr de 3-16; crește din zona dealurilor până în regiunile montane inferioare. T. platyphyllos are smocuri de peri alburii pe partea inferioară a frunzelor în axila nervurilor, florile fiind în număr de 3-7; crește în regiunea de câmpie şi pe dealuri.
Actualmente, cei mai mari furnizori ai produsului vegetal sunt China, Bulgaria, Polonia, Rusia, România și Turcia.
Utilizări tradiționale
Se pare că în Antichitate nu era cunoscută utilizarea medicinală a florilor, în schimb se folosea lemnul sub formă de decoct în tratamentul eczemelor, iar infuzia din frunze în afte și inflamații bucale. Sucul de primăvară (seva) din lăstarii de tei se folosea împotriva căderii părului.
Infuzia din flori de tei a început să fie folosită la sfârșitul Evului Mediu ca diaforetic, sedativ, spasmolitic, antitusiv, astringent, diuretic și analgezic. Infuziile erau recomandate ca antitusiv, antigripal, sedativ, inductor de somn, dar și în tratamentul durerilor de cap, durerilor reumatice, în afecțiunile renale și biliare, drept coleretic.
Astăzi, în unele zone, pe lângă florile de tei, se folosesc preparate de tip infuzie din frunze ca diaforetic, iar decocturile din lemn de tei în tratamentul afecțiunilor hepatobiliare și al celulitei.
Din lemnul de tei se obține și Tiliae carbo, cărbune vegetal, care se administrează intern în tratamentul tulburărilor gastrointestinale, iar extern în ulcerele de gambă. Prin macerarea prelungită (8-12 ore) a lemnului de tei se obține un extract mucilaginos care se folosește sub formă de comprese în tratarea rănilor și inflamațiilor dermice, având rol emolient.
Compoziție chimică
Florile conțin 0,02-0,1% ulei volatil constituit din 1,8 cineol, linalool, camfor, carvonă, geraniol, timol, carvacrol, alături de sescviterpenele farnesol, β-cariofilen, cariofilenoxid și compușii aromatici anetol și anisol.
Un alt grup de principii active îl reprezintă flavonoidele, care se găsesc până la 1 % sub formă de glicozide flavonice derivate de la cvercetol (rutozidă, hiperozidă, cvercitrină, izocvercitrină), kemferol (astragalină și tilirozida, 6″-p-cumaroilesterul astragalinei).
Drept principiu activ important sunt considerate polizaharidele mucilaginoase (3%), din punct de vedere chimic arabino-4-galactani a căror catenă principală este constituită din unități de β-D-galactoză legate 1-4. Alături de acestea, florile și bracteile mai conțin acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, clorogenic, p-cumaric), leucoantociani și până la 2% taninuri galice și catehice.
Proveniență: Tilia cordata Miller, Tilia platyphyllos Scopoli
Furnizează produsele: Tiliae flos, Tiliae flos cum bracteis, Tiliae carbo