Utilizări tradiționale
Dioscoride menționa utilizarea plantei Symphytum (după cum se știe astăzi, o altă specie înrudită, Symphytum brochum Bory), cunoscută la romani drept Solidago sau Consolida și prescrisă în tratarea fracturilor.
Plinius aprecia mult calitățile cicatrizante ale plantei, care, spunea el, ar fi demonstrate prin aceea că, adăugată în oala în care se fierbe o bucată de carne, ar provoca „legarea” acesteia. Preparatele din tătăneasă erau considerate un remediu universal, fiind indicate atât intern, cât și extern.
Se folosea în legături pentru vindecarea fracturilor și entorselor, când rădăcinile rase sau mărunțite se fierbeau până scădea apa la jumătate, se adăuga făină de orz și amestecul se întindea pe o pânză.
Se îndrepta fractura, după care se punea compresa cu tătăneasă, se fixa cu un bandaj și se stropea cu spirt. Apoi se aplicau atelele și totul se înfășură cu o cârpă. Compresele se schimbau la intervale de 48 de ore și se stropeau din când în când cu spirt. Procedura se repeta până la vindecarea fracturii.
În entorse, rădăcina răzuită sau pulverizată se prăjea în grăsime de porc sau se fierbea în lapte, aplicându-se apoi sub formă de comprese pe locul afectat. Tratamentul descris era uneori susținut și prin administrare internă a unui păhăruț de plămădeală obținută prin extracția în rachiu fie a rădăcinilor extrase și mărunțite, fie a frunzelor.
În ținutul Beiușului se împleteau într-o cingătoare împreună cu Lycopodium clavatum și se aplica în zona șalelor, acoperindu-se apoi cu o cârpă caldă.
În medicina populară, rădăcinile de tătăneasă se folosesc și în tratamentul ulcerului şi gastritei hiperacide, afecțiunilor respiratorii (tuse de diferite etiologii, bronșite), reumatismului și chiar al cancerului.
În țara noastră există zone unde, în mediul rural, se administrează în tratamentul ulcerului sau al unor forme de cancer rădăcina proaspătă de tătăneasă rasă pe râzătoare și condiționată în frunză de varză, de forma unei sărmăluțe, care se înghite fără a fi mestecată.
Din păcate, în mod frecvent preparatul administrat sub această formă nu este digerat, el rămânând în stomac și transformându-se, în timp, într-un fitobezoar, care nu poate fi îndepărtat decât pe cale chirurgicală.
Pe de altă parte, Symphytum officinale a reprezentat un remediu important în medicina cultă atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu. Încă din 1150, în cadrul școlii medicale de la Salerno, rădăcinile și partea aeriană înflorită erau folosite în terapie, pentru ca apoi, prin anul 1300, tătăneasa să intre în compoziția unor rețete recomandate în amputări.
După 1500, preparatele din tătăneasă se utilizau în tratamentul gutei, sub această denumire înțelegându-se la vremea respectivă toate formele de reumatism.
Dacă în 1865 J. Schroder caracteriza tătăneasa drept „unul din drogurile cele mai nobile pentru tratarea rănilor”, G. Madaus descrie în Tratatul Medicamentelor Biologice (1938) utilizarea pe cale orală în alte afecțiuni decât cele articulare, răni sau fracturi, în diabet, diaree și accidente vasculare cerebrale.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul vegetal are acțiune einolientă, cicatrizantă (regenerare tisulară), antiiritativă (prin alantoină și poliholozide) și este antiinflamator, în special în inflamațiile articulare (alantoină și acizii polifenolici).
Alantoina stimulează procesul de granulație și refacere a țesuturilor, iar prin favorizarea formării de calus stimulează procesul de consolidare a oaselor fracturate. Totodată, pentru alantoină au fost evidențiate efecte antiulceroase și antitumorale.
Alantoina, ca substanță naturală sau de sinteză, intră în compoziția unor produse dermatologice sau cosmetice cu efect regenerator și emolient, stimulând proliferarea celulară și regenerarea dermică.
Extern, sub formă de unguente și cataplasme, preparatele din Symphyti radix se folosesc pentru efectele analgezice, antiinflamatoare, cicatrizante, antiflebitice, angioactivatoare în tratamentul inflamațiilor articulare, afecțiunilor locomotorii (luxații, fracturi osoase, tendinite), tulburărilor vasculare (tromboflebite, flebite, hematoame, ulcer varicos), mastitei și furunculozei.
Indicațiile pentru administrare internă sunt gastrita și ulcerul gastroduodenal.
Pentru a obține o infuzie din rădăcina de tătăneasă, 4-5 g de produs vegetal pulverizat se aduce în contact cu 250 mL apă la fierbere. Se lasă în repaus 10-15 minute, apoi se filtrează. Dacă totuși se recurge la administrarea internă, aceasta nu trebuie să depășească 10 zile, folosind 2-3 căni de infuzie/zi.
De obicei, pentru administrare externă se utilizează cel mai frecvent decoctul 1 : 10, sucul proaspăt de presare, pasta constituită din rădăcinile proaspete fin mărunțite și amestecate cu apă sub formă de cataplasme, precum și extractele condiționate, de preferință, în unguente.
La administrare externă, durata tratamentului este limitată la 4-6 săptămâni/an, iar concentrația alcaloizilor pirolizidinici trebuie să fie de maxim 1 ppm/g preparat farmaceutic.
Pe piața de medicamente există o multitudine de preparate monocomponentă sau de asociere a unor extracte din tătăneasă, majoritatea fiind sub formă de creme, geluri sau unguente.
Pentru unele preparate medicamentoase care circulă pe piața europeană s-au făcut studii clinice, unele multicentrice, randomizate, dublu-orb, controlate placebo, iar interpretarea rezultatelor s-a făcut în conformitate cu cerințele europene.
Dintre medicamentele investigate clinic, s-au făcut studii pentru Kytta Salbe® cu privire la utilitatea în tratarea durerilor ce apar în zona lombară și în segmentul superior al spatelui, în osteoartrita din gonartroză, și Traumaplant®, indicat în afecțiuni articulare, musculare, entorse și febră musculară.
În cazul medicamentului Traumaplant® cremă, produsul vegetal prelucrat provine de la varietatea de selecție Symphytum x uplandicum var. Harras din care lipsesc substanțele cancerigene, în timp ce Kytta Salbe® condiționează extract din rădăcini de tătăneasă din care au fost separate prin extracție substanțele indezirabile.
Din acest motiv, pentru ambele preparate nu se pune problema restricționării suprafeței și a timpului de administrare, pentru că doza zilnică aplicată se va încadra obligatoriu sub limita admisă de 10-100 pg alcaloizi/zi.
Descriere botanică
Conform datelor din literatură, Symphytum officinale L. (sin. S. consolida Gueldenst ex. Ledeb), din familia Boraginaceae, denumită popular tătăneasă sau iarba lui Tatin, este o plantă perenă, ierbacee, caracterizată prin prezența în sol a unui rizom scurt, gros și ramificat, din care se desprind rădăcini fuziforme, cărnoase și de culoare brună.
Tulpina este erectă, muchiată la bază, ramificată în partea superioară și înaltă de 50-150 cm. Frunzele sunt alterne și decurente; cele inferioare sunt oval-lanceolate sau eliptice, cu pețiol aripat, caniculat, iar frunzele mijlocii și superioare sunt îngust-lanceolate și pubescente.
Florile au caliciu campanulat și corolă tubuloasă, de culoare albă-gălbuie (citotipurile diploide 2n = 24 și tetraploide 2n=48 din Europa de Vest), roz-roșiatică (citotipurile tetraploide din Europa de Est) sau violacee și sunt grupate câte 5-10 în cime scorpioide. Înfloresc din mai până în august.
În realitate, Symphytum officinale sensu stricto se întâlnește doar rareori spontan sau în cultură. Planta pe care o cunoaștem este de fapt un hibrid între Symphytum officinale sensu lato și Symphytum asperum Lepechin, cunoscut conform nomenclaturii actuale ca Symphytum x uplandicum Nyman. Industria prelucrează materialul vegetal provenit de la Symphytum x uplandium Nyman var. Harras (reproductibilă botanic), ce se caracterizează prin lipsa alcaloizilor pirolizidinici în partea aeriană.
Se recoltează și se utilizează ca droguri rădăcinile (Symphyti radix) și partea aeriană înflorită (Symphyti herba). Rădăcinile torsionate, cu zbârcituri longitudinale, au o culoare cenușie-închisă sau neagră la exterior, deschisă la interior, gustul fiind amar și mucilaginos. Symphyti herba are un gust amar și ușor mucilaginos.
Se mai utilizează în terapeutică alantoina, inițial separată din tătăneasă, dar care astăzi se obține prin sinteză.
În literatură, produsul mai este întâlnit sub numele de Consolidae radix.
Tătăneasa crește atât în zone de câmpie, cât și în cele deluroase și montane inferioare. Este comună prin locurile necultivate, șanțuri, locuri mlăștinoase, ape stătătoare, lunci.
Deoarece utilizarea preparatelor pe bază de Symphytum este limitată datorită conținutului în alcaloizi pirolizidinici cancerigeni, în multe medicamente rădăcinile au fost înlocuite cu partea aeriană înflorită, în care componentele incriminate se găsesc în cantități extrem de mici.
Chiar dacă în prospecte este indicată ca specie producătoare Symphytum officinale, se consideră că foarte rar materialul vegetal provine de la această plantă, astăzi cultivându-se sub această denumire un hibrid, Symphytum x uplandicum.
Aceasta a reieșit abia după ce au fost întreprinse studii pentru crearea unor varietăți de cultură din care să lipsească cu desăvârșire alcaloizii pirolizidinici. S-a obținut o varietate de Symphytum x uplandicum, la care extractul din frunze este lipsit total de acești compuși.
Compoziție chimică
Symphyti radix conține alantoină (0,6-2,55%), poliholozide (fructani), alcaloizi pirolizidinici (0,12-0,3%) (licopsamină, simfitină, echimidină, intermedină) și N-oxizii lor (în partea aeriană se găsesc în cantitate mai mică – 0,003-0,2% în frunze), triterpene (izobauerenol), fitosteroli, saponozide mono- și bidesmozidice, depside ale acidului dehidrocafeic (acid litospermic), taninuri catehice (2,4%), asparagină și numeroși alți aminoacizi (acid glutamic, fenilalanină, prolină), acid silicic.
Din punct de vedere chimic, alcaloizii pirolizidinici sunt esteri ai unor pirolizidine hidroxilate (necine) cu acizi alifatici, denumiți și acizi necici. Nucleul de bază este un heterobiciclu: 1-azabiciclo-[0,3,3]-octanul. Acizii necici sunt acizi cu 5-10 atomi de C, monocarboxilici (lasiocarpic, angelic) sau dicarboxilici (retronecic, senecic).
Siguranță în administrare
În prezent, administrarea internă a extractelor din rădăcină de tătăneasă este interzisă (Austria) sau, dacă este totuși admisă (Germania), durata tratamentului este limitată la maximum 10 zile. Restricții sunt și în cazul administrării externe, când se recomandă aplicarea preparatelor numai pe zonele intacte.
Pentru preparatele de uz extern, doza maximă admisă de alcaloizi pirolizidinici este de 10-100 pg/zi. În caz contrar, alcaloizii pirolizidinici pot provoca la aplicare locală îndelungată apariția unor tromboze.
În plus, la administrare îndelungată (aport zilnic de 1 pg alcalozi pirolizidinici timp de un an), alcalozii din Symphyti radix dezvoltă efecte hepatotoxice, cancerigene și mutagene. Potențial toxic au numai alcaloizii cu nucleu necinic 1,2-nesaturat.
Hepato-toxicitatea alcaloizilor pirolizidinici este conferită și de alte două elemente structurale, și anume: prezența unei grupări ester la hidroxilul din poziția 7 și esterificarea grupei hidroxil de la Cl cu un acid ce are o catenă ramificată formată din cel puțin 5 atomi de carbon.
În ficat, alcaloizii pirolizidinici sunt transformați în metaboliți toxici pirolici capabili să formeze aducți cu macromoleculele biologice. Ei afectează membrana hepatocitară, produc necroza venelor hepatice, tulburări hepatice veno-ocluzive, hipertensiune portală severă, ciroză și cancer hepatic. Toxicitatea acută se exprimă prin necroză hepatică, iar cea cronică prin sindromul veno-ocluziv.
Simptomatologia caracteristică acestor tulburări debutează cu dureri puternice în epigastru, greață, după care în câteva zile se instalează ascita, hepatomegalia, ciroza și insuficiența hepatică.
Preparatele din tătăneasă sunt contraindicate în sarcină și alăptare, dar și la persoanele cu insuficiență hepatică și renală, cu risc de tromboze și copiilor.
Proveniență: Symphytum officinale L., Symphytum x uplandicum Nyman
Furnizează produsele: Symphyti radix, Symphyti herba, alantoină