Utilizări tradiţionale
În secolul al II-lea î.Hr., Nikander menţiona specia sub numele de Melilotus, iar Dioscoride şi Plinius apreciau aceeaşi plantă ca având calităţi terapeutice deosebite. Denumirea dată genului, Melilotus, provine din două cuvinte greceşti, meli, însemnând miere, şi lotos, care defineşte o plantă furajeră. De fapt, sensul era acela de „iarba mierii”, având în vedere faptul că planta este meliferă.
În medicina populară, produsului vegetal i s-au atribuit proprietăţi emoliente, digestive şi analgezice, extractele din sulfină fiind administrate intern în cazurile de diaree, colici, flatulenţă şi extern în dureri reumatice şi abdominale, ulceraţii.
La noi în ţară, unele femei îşi legau floarea de sulfină culeasă luni dimineaţa pe sub maramă contra durerilor de cap, iar ceaiul din flori se administra intern împotriva insomniilor şi bolilor neuropsihice. Fiartă în apă sau în vin, infuzia se bea contra astmului, iar în unele zone, de Sânziene, femeile se încingeau cu flori de sulfină, să nu le doară mijlocul peste an.
Fierte în vin sau borş, florile erau recomandate în leucoree, iar pentru mirosul ei plăcut, sulfina se punea printre haine, contra moliilor şi ploşniţelor.
Florile de sulfină se adăugau înainte tutunului de pipă pentru aromatizare.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Extractele din Meliloti herba au proprietăţi antiedematoase; totodată, îmbunătăţesc circulaţia venoasă şi limfatică şi scad permeabilitatea capilară. Se administrează intern (de obicei, în asociere cu rutozida) în insuficienţa venoasă cronică, tromboflebită, sindromul posttrombotic, hemoroizi, edemul limfatic şi extern în contuzii, luxaţii, fragilitate capilară cutanată.
În insuficienţa venoasă cronică, extractele din Meliloti herba reduc semnificativ edemul, crampele nocturne şi senzaţia de „picioare grele”. De asemenea, reduc edemul limfatic şi cresc tonusul vaselor limfatice.
Experimente in vivo au evidenţiat faptul că extractele de sulfină au proprietăţi cica- trizante şi antiinflamatoare. În ceea ce priveşte acţiunea antiinflamatoare, extractele din Meliloti herba s-au dovedit active în doze care, transpuse la om, ar presupune administrarea a 15-20 g de extract/zi.
Conform unor cercetări mai vechi, cumarina are proprietatea de a diminua vâscozitatea lichidului din focarele inflamatorii, stimulând proteoliza ca urmare a activării macrofagelor. Totodată, pentru cumarină, s-a demonstrat un efect limfokinetic în sensul că accelerează evacuarea limfei din focarul inflamator.
O asociere intre un extract din Meliloti herba şi rutozidă (Venalot®) a dovedit, în cursul unor studii farmacologice, o foarte bună acţiune antiinflamatoare prin:
- stimularea proteolizci intra- şi extracelulare în edemele bogate în proteine;
- stimularea evacuării din focarul inflamator a proteinelor plasmatice macromoleculare;
- activarea fagocitozei macrofagelor.
Interesant este faptul că, în modelele experimentale, cumarina a fost fagocitată, împreună cu proteinele endoteliului capilar alterat, de monocitele şi macrofagele aflate în focarul inflamator. Se pare că prezenţa cumarinei stimulează sistemul reticular care activează degradarea proteinelor.
Folizaharidelor din Meliloti herba li se atribuie proprietăţi imunostimulatoare antistres-adaptogene.
Cumarina are proprietăţi antiedematoase comparabile cu cele ale acidului flufenamic. La administrare orală, cumarina se absoarbe rapid, însă este metabolizată în proporţie ridicată la primul pasaj hepatic. Numai 2-6% din doza administrată se regăseşte în circulaţia sistenncă. Principalii metaboliţi ai cumarinei sunt umbeliferona (7-hidroxicumarina) şi glucuronida acesteia. Se presupune că umbeliferona este substanţa activă, cumarina fiind doar un prodrug.
În studii clinice, cumarina a dovedit acţiune antitumorală datorată stimulării imunităţii celulare (la doze mici) şi unei citotoxicităţi directe (la doze mari).
Dicumarolul are proprietăţi anticoagulante. În terapeutică însă se folosesc anticoagulante cumarinice de sinteză, care, din punct de vedere structural, sunt derivaţi de hidroxicumarină: acenocumarolul, biscumacetatul de etil, warfarina, fenprocumona.
Anticoagulantele cumarinice inhibă formarea la nivelul ficatului a unor proteine procoagulante (protrombina, factorii VII, IX, X). Sunt active pe cale orală şi se administrează în profilaxia tromboemboliilor şi în tratamentul trombozei venoase profunde.
Mod de utilizare
Produsul vegetal uscat şi conservat în condiţii corespunzătoare este lipsit de efecte anticoagulante.
Se utilizează produsul vegetal, proaspăt sau uscat, sub formă de infuzie sau extract fluid; acestea se administrează atât intern, cât şi extern.
Infuzia se prepară din 2-3 g de produs vegetal fin pulverizat şi 150 mL apă la fierbere ; după 5-10 minute se filtrează. Ca antiflebitic se recomandă 2-3 căni de infuzie/zi.
În inflamaţii şi hemoroizi se folosesc cataplasme: produsul vegetal se umectează cu o cantitate egală de apă fierbinte, se împachetează într-o bucată de pânză şi se aplică pe zona afectată.
Extracte din Meliloti herba intră în compoziţia unor preparate cu acţiune antiflebitică : Venalot® conţinând 25 mg extract din Meliloti herba (standardizat la 5 mg cumarină) -şi 25 mg rutozidă la 100 g unguent, Pascovenol®, Phlebodril – cremă.
Meliloti herba intră în compoziţia Ceaiului aromatizant pentru băi.
Florile sunt utilizate ca aromatizant în diferite fitopreparate şi în industria tutunului.
Descriere botanică
Plante anuale sau bianuale, Melilotus officinalis (L.) Pall. (sulfina comună sau molotru) şi Melilotus altissimus Thuill. (sulfina înaltă), din familia Fabaceae, sunt specii erbacee, cu tulpină ramificată care poate atinge până la 120 cm în cazul sulfmei şi până la 200 cm înălţime pentru cea de a doua.
Frunzele sunt alterne, trifoliate, cu foliole obovate în partea inferioară şi lanceolate în partea superioară, pe margine neregulat-serat dinţate; stipelele sunt înguste, au lungimi cuprinse între 1,5 şi 3 cm.
Florile de tip papilionaceu, nu mai mari de 6 mm lungime, de culoare galbenă, sunt grupate câte 30-70 în raceme laxe, alungite, cu trei dinţi triunghiulari glabrii. Fructele sunt păstăi indehiscente, de culoare neagră, uşor comprimate, cu două seminţe ovoidale galbene-verzi.
Produsul vegetal utilizat în terapeutică, Meliloti herba, este constituit numai din somităţile florale şi nu trebuie să conţină fructe. Are un gust sărat-amărui şi un miros aromat, caracteristic, de fân proaspăt cosit (cumarină).
Speciile sunt răspândite mai ales în Europa şi Asia. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt ţările din Europa de Est.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine derivaţi cumarinici, alături de fiavonozide (glicozide ale kemferolului şi cvercetolului), sapogenoli de tip acid oleanolic, acizi fenolici (acid cumarinic = acid o-hidroxi-cis-cinamic, acid melilotic = acid o-dihidrocumaric, acid melilotincumarinic = ester al acizilor melilotic şi cumarinic), componente volatile, polizaharide.
Planta proaspătă conţine glicozide ale acizilor cumarinic şi melilotic, care sunt inodore. În timpul uscării, glicozidele suferă un proces de hidroliză cu formarea acizilor liberi. Aceştia se lactonizează, trecând în lactonele corespunzătoare (cumarine), cu miros aromat, plăcut, care, în produsul uscat, se găsesc în proporţie de aproximativ 1%.
Melilotozida (lipsită de miros) este β-glucozida acidului cumarinic; prin hidroliză urmată de lactonizare se transformă în cumarină (plăcut mirositoare).
Derivaţii cumarinici sunt reprezentaţi de cumarină, melilotină (3,4-dihidrocumarină), scopoletină, umbeliferonă.
În condiţii necorespunzătoare de uscare şi conservare (contaminare cu diferiţi fungi), speciile de Melilotus sintetizează fitoafexine de tipul pterocarpanilor (medicarpina). În aceleaşi condiţii, din acidul o-hidroxicinamic se formează dicumarolul (3,3′-metilen-bis- 4-hidroxi-cumarina), compus cu proprietăţi anticoagulante.
Atât medicarpina, cât şi dicumarolul lipsesc din produsul uscat şi conservat corespunzător.
Siguranţă în administrare
La administrarea extractelor din Meliloti herba nu au fost semnalate efecte adverse. În schimb, la administrarea unor doze mari de cumarină (400-7.000 mg/zi, în asociere cu cimetidină, în tratamentul carcinomului celular renal) s-au înregistrat o serie de efecte adverse (diaree greaţă vărsături, insomnie, vertij), însă de mică intensitate.
Nu se recomandă administrarea concomitentă a extractelor din Meliloti herba cu aspirină, warfarină sau anticoagulante injectabile.
Este contraindicată administrarea extractelor din Meliloti herba pacienţilor cu disfuncţii hepatice.
Provenienţă: Melilotus officinalis (L.) Pali., Melilotus altissimus Thuill.
Furnizează produsul: Meliloti herba