Utilizări tradiţionale
Sovârful a fost şi este utilizat în medicina tradiţională pentru tratamentul: gastritelor, tusei convulsive, faringitei, traheitei, bronşitei, astmului bronşic, bolilor de stomac şi anorexiei pentru a creşte pofta de mâncare, în afecţiuni dermice, plăgi şi arsuri.
Efectele pentru care sovârful era utilizat sunt: diaforetic, antiinflamator, carminativ, antiseptic, antispastic, stomahic, fluidifiant al secreţiilor bronşice.
În medicina tradiţională chineză, sovârful era folosit ca remediu în tratamentul răcelii, al vomei, în stări febrile, dizenterie, icter şi malnutriţie la copii.
Formele sub care era şi este încă utilizat includ: infuzii, decocturi, extracte fluide, suc proaspăt de presare sau chiar părţi din planta ca atare; de asemenea, sovârful intră în compoziţia ceaiului antibronşitic, a ceaiului sedativ, dar şi a unor produse pe bază de plante sub formă de tablete conţinând pulbere din plante.
În România ceaiul de sovârf se folosea sub formă de gargară pentru îndepărtarea halenei în afecţiuni parodontale. Femeile care se plângeau de fierbinţeală la picioare datorită mersului şi a statului prelungit pisau frunze de sovârf şi îşi făceau legături cu ele pentru răcorire.
Tot cu infuzia se făceau lăutori şi oblojeli împotriva asurzelii. Contra astmului şi gastritei se făcea ceai din planta întreagă şi se bea de 3 ori pe zi înainte de mesele principale. Amestecat cu frunze de potbal, din sovârf se făcea o infuzie pentru bronşită, care se dădea însă şi contra diareii.
Dacă se fierbea sovârful în lapte dulce, cei care sufereau de hernie trebuiau să bea şi să se spele cu extractul respectiv până la vindecare.
Sovârful sub denumirea de oregano reprezintă unul dintre condimentele cele mai utilizate în gastronomie.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
În ciuda largii utilizări culinare, dar şi în medicina tradiţională, există puţine studii clinice în ceea ce priveşte efectele sale terapeutice.
Uleiul volatil de Origanum vulgare este recunoscut pentru acţiunea sa puternic antimicrobiană asupra unui spectru larg de microorganisme, inclusiv tulpini rezistente la antibiotice/chimioterapice sau cele care contaminează alimentele.
Potenţialul ridicat de activitate antimicrobiană, ca de altfel şi aroma picantă a sovârfului sunt determinate de componentele fenolice de tip carvacrol şi timol. Tot ele imprimă acţiunea antispastică la nivelul musculaturii netede şi sedativă asupra sistemului nervos central, in special asupra centrilor respiraţiei; produce o uşoară bronhodilataţie.
Uleiul volatil de Origanum blochează in vitro aderarea virusului HSV1 la alte celule, reducându-i infectivitatea cu până la 99% chiar şi în cazul tulpinilor de virus herpetic rezistente la aciclovir. Uleiul volatil distruge învelişul lipidic viral, ceea ce nu le mai permite acestora să adere pe alte celule-gazdă.
Uleiul volatil de sovârf s-a dovedit a avea o acţiune bactericidă asupra tulpinii Lysteria monocytogenes.
Numeroase experimente au demonstrat că activitatea antioxidantă in vitro a uleiului esenţial de sovârf şi a constituenţilor săi (carvacrol, timol) este asemănătoare sau mai bună decât a α-tocoferolului.
Datorită substanţelor amare şi taninurilor, are acţiune tonic-amară, uşor astringentă şi carminativă. În ultimul timp, pentru extractele din O. vulgare au mai fost evidenţiate proprietăţi antioxidante, antimutagene şi anticarcinogene. Toate aceste acţiuni stau la baza interesului de care se bucură Origanum vulgare în vederea obţinerii de aditivi alimentari naturali.
Importanţa clinică a acestui efect nu a fost încă stabilită. Într-un test dublu orb, placebo-controlat, efectuat la bărbaţi adulţi sănătoşi, nu s-au găsit diferenţe la nivelul biomarkerilor peroxidării lipidice.
De asemenea, s-a constatat că prezenţa sovârfului în alimentaţie poate influenţa apetitul prin inhibarea sau stimularea acestuia în funcţie de cantitatea adăugată în preparatele culinare. Un studiu din anul 1997 a arătat că adăugarea de sovârf în proporţie de 0,27% într-un preparat culinar a dus la creşterea cantităţii de alimente ingerate de participanţii la studiu, în timp ce creşterea procentului la 0,56% a avut un efect opus, reducând consumul de alimente.
Studiile au demonstrat la şobolani cu diabet indus prezenţa unui efect hipoglicemiant al extractelor de sovârf, ceea ce vine în sprinjinul utilizării frunzelor de sovârf la diabetici. Efectul a fost independent de insulină şi s-a observat atât după administrarea unei singure doze, cât şi după administrări repetate.
De asemenea, extractele de sovârf au inhibat activitatea amilazei pancreatice porcine, iar la şoareci cu diabet provocat s-a observat o scădere semnificativă a glicemiei.
În plus, în ultimii ani, monoxidul de azot a fost considerat o moleculă implicată în boala migrenoasă. Sub formă de radical liber, acesta este implicat în iniţierea migrenelor pe calea de semnalizare NO/GMPc şi inducerea relaxării vasculare în special a arterelor mari de la nivel intracranian.
Extractele apoase de sovârf sunt prescrise atât în medicina tradiţională, cât şi în alopatie în tratamentul migrenelor, motiv pentru care s-a investigat pe culturi de celule endoteliale influenţa asupra nivelului de NO, iar rezultatele au arătat că sub acţiunea extractului cantitatea de NO este diminuată, fapt care ar putea explica efectul antimigrenos.
Nu există dovezi clinice care să sprijine anumite doze terapeutice de sovârf; totuşi, datorită frecventei sale utilizări în alimentaţie, a fost desemnat de FDA ca fiind recunoscut sigur în general.
Într-un studiu privind evaluarea efectului antiparazitar al sovârfului s-au administrat zilnic câte 200 mg de emulsie uleioasă de O. vulgare timp de 6 săptămâni, fără a fi observate efecte toxice la pacienţi.
Descriere botanică
Origanum vulgare L., din familia Lamiaceae, cunoscută la noi sub numele de sovârf, arigan, broască, budeană, busuioc de pădure, busuiocul fecioarelor sau trifoişte, este o plantă ierboasă perenă cu miros aromatic ce înfloreşte în lunile iunie-septembrie şi care este în general cunoscută ca oregano.
În sol prezintă un rizom orizontal, brun-cenuşiu, cu o grosime de 2-3 cm; din rizom pornesc stoloni subterani şi numeroase rădăcini filiforme. Tulpina erectă, păroasă, tetramuchiată, rigidă, lignificată la bază şi ramificată în partea superioară, cu ramurile opuse, atinge o înălţime de până la 60-80 cm.
Frunzele opuse sunt ovate, întregi, pe margini slab crenat serate, scurt-peţiolate, pubescente mai ales pe faţa inferioară datorită prezenţei perilor tectori pluricelurari, verucoşi; de asemenea, dacă sunt privite în zare, prezintă numeroase puncte translucide, date de glandele cu ulei volatil.
Florile poligam-dioice, purpurii, mai rar albe, sunt grupate într-o inflorescenţă corimbiformă (pseudoumbelă) bogată. Fructele sunt nucule mici, ovoidale, brune, grupate câte 4 în caliciul persistent.
Produsele utilizate în scopuri medicinale sunt partea aeriană înflorită, Origani herba, şi uleiul volatil, Origani aetheroleum. Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene ale plantei (Origani herba), care se recoltează în perioada înfloririi.
Produsul uscat prezintă o culoare violetă-verzuie, datorită florilor, are gust slab amar, iar mirosul este puternic aromat mai ales la sfărâmare.
Sovârful este o plantă larg răspândită în flora spontană din ţara noastră, fiind întâlnită pe coaste puternic însorite, prin tufărişuri, la marginea pădurilor şi tăieturi de pădure, de la câmpie până în zona subalpină, mai frecvent în regiunea dealurilor.
Astăzi se cultivă pe scară largă atât în Europa, cât şi în zona mediteraneeană a Africii şi în SUA.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal are o compoziţie chimică complexă din care fac parte: uleiul volatil (0,18- 0,45% în planta proaspătă şi 0,32-1,02% în produsul vegetal uscat), bogat în timol, carvacrol, p-cimen, g-terpinen; derivaţii flavonoidici (heterozide ale apigenolului, luteolinei, kemferolului; tilianină, catecol, naringenină, peonidină); acizi polifenolcarboxilici (dintre care cel mai important este acidul rozmarinic 5%, urmat de acizii cafeic, vanilie, p-hidroxibenzoic, protocatehic şi siringic); taninuri (8%) şi depside (8%).
Alături de acestea, produsul vegetal mai conţine: principii amare, rezine, gume, antociani (peonidol şi malvidol) care imprimă coloraţia violacee, săruri minerale (calciu, potasiu, magneziu, zinc, cupru), vitamine (A, B3, B5, B6, C, E, β-caroten, luteină şi zeaxantină), lipide (acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi, fitosteroli), acizi organici, polizaharide şi aminoacizi.
Uleiul volatil (Origani aetheroleum) se prezintă ca un lichid incolor sau uşor gălbui şi se obţine prin distilarea cu apă a produsului proaspăt, imediat după recoltare. Are un conţinut ridicat în fenoli, de 56-68%, fiind format din:
- compuşi monoterpenici oxigenaţi (50-80%): timol şi carvacrol (45-75%, uneori chiar până la 90%, în proporţii variabile), linalool, borneol, carvona, camfor, acetat de linalil, geranil, 8-cineol, pentil-alcool, borneol;
- hidrocarburi monoterpenice: p-cimen (10%), α- şi β-pinen, α-terpinen, γ-terpinen, camfen, setinen, origanen, mircen, limonene, cariofilen, ocimen;
- sescviterpene: bisabolen, camfen, cidrol.
Siguranţă în administrare
Nu există informaţii la oameni. În general este considerat sigur atunci când este utilizat ca aliment.
Provenienţă: Origanum vulgare L.
Furnizează produsele: Origani herba, Origani aetheroleum