Utilizări tradiţionale
Specie mediteraneeană, Crocus sativus se obţine astăzi numai din cultură, arealele principale fiind reprezentate de zona Mării Mediterane, cu extindere spre Persia, India, Tibet şi China. În ultimele decenii s-au adăugat culturile din Mexic şi Australia. În Europa, principalul producător de şofran este Spania, urmată de Grecia.
Şofranul are în urma sa o lungă istorie privind utilizarea în terapeutică, mai ales în ceea ce priveşte diverse forme de cancer şi stările depresive. Medicina modernă i-a descoperit proprietăţi anticarcinogenice, antimutagenice, imunomodulatoare şi antioxidante. Preparate din stigmatele de şofran se utilizau şi în tratamentul unor crampe intestinale, în astm şi bronhospasme, afecţiuni hepatice, tulburări menstruale şi dureri de diverse geneze.
Din păcate, utilizarea ca spasmolitic şi antispastic nu a putut fi confirmată, dar întrebuinţarea majoră şi-a găsit-o ca stimulant, afrodiziac şi antidepresiv. Medicina ayurvedică îl consideră ca având proprietăţi adaptogene. De asemenea, a fost utilizat în tratamentul unor forme variate de cancer.
Şofranul nu a fost doar plantă medicinală, ci şi un produs foarte apreciat în alimentaţie şi gastronomie datorită proprietăţilor sale colorante (înlocuieşte ouăle în produsele de patiserie), dar şi ca aromatizant în diferite condimente.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Plecând de la utilizarea în medicina tradiţională a şofranului ca antidepresiv şi anticarcinogen, în ultimele trei decenii au fost întreprinse numeroase cercetări in vtro şi in vivo privind aceste proprietăţi.
Efectele antitumorale au fost evidenţiate într-o mare varietate de modele de studiu pe celule izolate. Viabilitatea celulelor sănătoase a rămas neafectată sub tratament, în timp ce faţă de celulele maligne, incluzând celule de cancer uman, şofranul dezvoltă efecte citotoxice selective în doze micromolare.
Extractele de şofran administrate oral sau topic au redus incidenţa in vivo a cancerelor provocate, inhibând rata de creştere tumorală şi prelungind durata de viaţă a animalelor-test. Mai mult, toxicitatea unor medicamente citostatice, cum ar fi cisplatinul, a fost redusă în modele experimentale pe animal.
Extractele apoase de şofran au antagonizat reducerea nivelului de glutation intracelular şi a altor sisteme enzimatice protectoare la animale bolnave de cancer cărora li s-au administrat citostatice. Crocetină protejează celulele hepatice la şobolani faţă de toxicitatea aflatoxinelor.
În acelaşi timp însă, acesta nu a prezentat toxicitate la şoareci, dacă ne gândim că DL50 a fost 600 mg extract/kg. Recent a fost pusă în evidenţă afinitatea extractului de şofran şi a crocinei izolate faţă de receptorul sigma 1, ceea ce ar putea explica parţial acţiunea antitumorală.
Se ştie că aplicarea topică a 7,12-dimetil-benz-(α)-antracenului generează specii ADN reactive ca urmare a stresului oxidativ produs, rezultatul fiind inducerea unor carcinoame dermice la şoareci.
Crocetină, căreia i se atribuie acţiunea anticarcinogenă prin prevenirea stresului oxidativ produs de derivatul antracenic, s-a dovedit eficientă nu doar faţă de apariţia carcinoamelor dermice, ci şi pe un alt model experimental pe animale cu cancer pulmonar în cadrul căruia şi-a dovedit atât capacitatea de captare a radicalilor liberi, cât şi pe cea de influenţare (în sensul echilibrării) a enzimelor de metabolizare.
Extractele apoase şi etanolice de şofran au fost testate, alături de safranal şi crocină, pentru efectele antidepresive la şoareci utilizând testul înotului forţat. Toate au dovedit a avea acţiune antidepresivă, iar conţinutul în safranal şi crocină al extractelor administrate se reflectă în rezultatul înregistrat. Crocina acţionează probabil prin inhibarea recaptării de dopamină şi norepinefrină, în timp ce safranalul inhibă repreluarea serotoninei la nivelul sinapsei.
In vitro, crocina a prezentat o afinitate semnificativă faţă de receptorul NMDA, antagonizând depresia indusă cu etanol. Aceleaşi mecanisme se fac responsabile de îmbunătăţirea capacităţii de învăţare şi a memoriei de lungă durată.
S-a demonstrat în teste de biodisponibilitate că la administrare orală crocinele nu se resorb ca atare, ci abia după o deglicozilare intestinală, după care ajung în circuitul sanguin, putând traversa şi bariera hematoencefalică.
Acesta este şi motivul pentru care s-a pus la punct un procedeu de concentrare a extractelor hidroalcoolice, când se obţine în final un produs cu peste 90% crocină 1 care, supus unui tratament de transformare enzimatică cu β-glucozidază, furnizează metabolitul activ, trans crocetina, cu o concentraţie de 70%.
Există până în prezent patru studii-pilot efectuate pe pacienţi, dintre care trei pentru demonstratrea eficienţei antidepresive a extractelor de şofran. Din păcate, aceste studii nu au fost realizate după toate reglementările actuale, dar în cadrul lor se poate concluziona că efectele antidepresive observate pe animale se confirmă în cercetările realizate pe oameni.
Al patrulea studiu s-a făcut pe pacienţi suferind de afecţiuni coronariene. La administrarea timp de 6 săptămâni a 100 mg de şofran extras în lapte a fost urmărită eficienţa antioxidantă, constatându-se că susceptibilitatea lipoproteinelor la oxidare a scăzut considerabil la pacienţi (-35,8%) şi respectiv cu -42,3% la voluntarii sănătoşi, în timp ce la martori, cărora li s-a dat doar lapte, aceasta nu s-a modificat (a crescut la 103,6%).
Descriere botanică
Crocus sativus L. (C. sativus L. var. autumnalis, C. autumnalis Sm., C. hispanicus, C. palasii Goldb., C. longiflorus Rchb.), şofran sau brânduşa de primăvară face parte din familia Iridaceae. Este o plantă perenă care prezintă în pământ un bulbo-tuber mare, aplatizat, înconjurat de resturile unor frunze externe, partea aeriană, atingând înălţimi de 8-30 cm.
Frunzele sunt erecte, uneori distanţându-se de tulpină, înguste, uşor tomentoase pe margini; perigonul campanulat, cu tepale violete, cu nervuri evidente mai închise sau mai deschise la culoare, este mai jos decât vârful frunzelor. Fiecare plantă are maximum 1-2 flori. Florile sunt lungi de 10-15 cm, cu stigmate de culoare galbenă, trifurcate, iar fructul este o capsulă.
Se recoltează stigmatele, toamna, când florile violete sunt complet deschise. Se desprind cu grijă din floare şi se pun în site foarte fine, uscându-se deasupra unor cărbuni de lemn sau a cenuşii fierbinţi. În cursul procesului de uscare produsul capătă mirosul caracteristic. Pentru a obţine 1 kg de şofran uscat de calitate corespunzătoare, se prelucrează 5 kg de stigmate proaspete prelevate de la 120.000-200.000 de flori.
Compoziţie chimică
Şofranul de bună calitate se caracterizează printr-o combinaţie tipică între gustul amar, mirosul aromatic şi culoarea roşie intensă.
Gustul amar provine de la picrocrocină, o β-D-ghicozidă a hidroxisafranalului. În timpul procesului de prelucrare, picrocrocina existentă în materialul proaspăt se degradează termic sau enzimatic, când se formează safranalul, dotat cu calităţi olfactive deosebite. La această aromă specifică îşi aduc contribuia şi o serie de monoterpene volatile existente fie în uleiul volatil, fie rezultate în cursul procesului de degradare suferit de stigmate în timpul uscării.
Culoarea roşie a stigmatelor provine de la crocine, glicozide ale carotenoidului crocetină esterificată cu diverse oze. Pfe lângă derivaţii de crocină, şofranul mai conţine şi alte carotenoide minore.
Un şofran de calitate conţine aproximativ 30% crocine, 5-15% picrocrocină şi, de regulă, peste 2.5% compuşi volatili, inclusiv safranal. Dependent de utilizarea pe care extractul de şofran urmează să o aibă, preparatele apoase care urmăresc acţiunea antidepresivă vor trebui să conţină minimum 5% safranal.
Datorită complexităţii spectrului de compuşi chimici, şofranul care se utilizează în scop terapeutic trebuie supus unui control de calitate riguros, deoarece acesta este frecvent falsificat. Stigmatele de Crocus sativus de uz terapeutic trebuie să fie analizate pentru a determina conţinutul în picrocrocină, safranal şi crocine totale.
Pe lângă componentele menţionate produsul vegetal conţine o serie de flavonoide, taninuri, antociani, alcaloizi şi saponine.
Siguranţă în administrare
Datele privind toxicitatea şi siguranţa şofranului sunt contradictorii. Se consideră că dozele zilnice de până la 1,5 g sunt sigure. Deoarece dozele care s-au dovedit a fi eficace în studiile clinice efectuate în depresii corespund la aproximativ 30 mg şofran, până la 1,5 g există o marjă de siguranţă suficient de mare.
Efecte toxice s-au raportat la peste 5 g de produs vegetal, doza letală fiind considerată cu aproximaţie undeva la 20 g. În trecut, şofranul a fost folosit ca avortiv în doze mai mari de 10 g odată.
Conform manualelor de toxicologie, această doză ar cauza vomă, hemoragie uterină, hematurie, sângerări ale mucoasei gastrointestinale, vertij şi ameţeli. Compuşii coloraţi se pot acumula în scleră, piele sau mucoasă şi pot mima un icter.
Alte utilizări
Sub formă pulverizată, şofranul este utilizat în industria alimentară (ca înlocuitor de ouă în produsele de post şi vegetariene) şi în patiserie pentru calităţile sale colorante (nuanţe de la galben până la roşu-portocaliu).
Provenienţă: Crocus sativus L.
Furnizează produsul: Croci stigma