Utilizări tradiționale
Utilizarea socului în scopuri medicamentoase datează din Antichitate, în secolul I d.Hr. Dioscoride și Plinius fiind cei care descriau aplicațiile topice ale frunzelor proaspete în tratamentul rănilor inflamate și al tumoretelor dermice. În Evul Mediu se adaugă apoi folosirea florilor ca diaforetic și expectorant.
Sub forma infuziei, florile de soc erau indicate în tratamentul stărilor gripale, scarlatină, varicelă, catar bronșic, tuse convulsivă, dar și al afecțiunilor renale și ale vezicii urinare, hidropizie, gută, reumatism, nevralgii și constipație.
Mai aproape de epoca modernă infuziile de flori de soc se prescriau, pentru efectul lor emolient, sub formă de gargară și ape de gură, în tratamentul iritațiilor faringiene, iar sub forma compreselor și a băilor locale, în tratamentul afecțiunilor dermice sau oculare.
Frunzele intrau în compoziția unor ceaiuri cum ar fi: depurativ, antireumatic sau metabolic. În zona rurală a Mexicului, populația aplica local fructe de soc în hemoroizi și arsuri.
Fructele se foloseau și încă se mai folosesc ca diaforetic, diuretic, laxativ, expectorant și depurativ ; de asemenea, persoanelor cu halenă putridă li se indica să mestece dimineața, pe nemâncate, o linguriță de fructe uscate, când mirosul se reduce, dar se pătează dinții.
Scoarța proaspătă (astăzi ieșită din uz) se indica sub forma decoctului ca laxativ, emetic, diuretic, antiinflamator și antireumatic.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Pentru preparatele obținute din florile de soc a fost demonstrată o acțiune secretolitică ce include un efect diaforetic și de stimulare a secreției bronșice; pentru efectul diaforetic nu există studii clinice care să-l confirme.
Efectul secretolitic la nivel bronșic a fost investigat pe iepuri cărora li s-a administrat zilnic o cantitate de 6,5 mL/kg corp dintr-un extract din flori de soc (DER 0,6 : 100 g/v, solvent etanol + apă, 1,9 + 8,1 v/v) timp de trei zile.
După 3 zile animalele narcotizate au fost traheotomizate și s-a controlat cantitatea de secreție bronșică în comparație cu animalele unui lot martor negativ care au primit doar ser fiziologic, respectiv un lot tratat doar cu solventul etanol + apă (1,9 + 8,1 v/v).
Secreția bronșică a crescut după 3 zile de tratament cu 43,2% comparativ cu lotul care a primit doar solventul și cu 111,4% față de martorii tratați cu ser fiziologic. Nu s-a remarcat un efect negativ asupra frecvenței respirației, pulsului, numărului de eritrocite, valorii Quick și a concentrației electroliților.
În ceea ce privește efectul diaforetic, unii specialiști consideră că acesta s-ar datora doar aportului de lichid cald, glicozidele flavonice și uleiul volatil de flori favorizând ingestia unei catități suficient de mari de infuzie, aceasta din urmă inducând transpirația.
Pe de altă parte, unii cercetători susțin că o parte dintre glicozidele existente în soc cresc sensibilitatea centrului termoreglator care controlează transpirația, iar lichidul cald ar produce efectul așteptat.
Într-un studiu mai vechi fusese investigat efectul diaforetic pe voluntari cărora li s-a administrat o cantitate de 150 mL apă de robinet încălzită la 100°C în care s-au dizolvat 0,5-1 g glicozide extrase cu etanol din flori de soc, tei sau mușețel.
Efectul diaforetic a fost semnificativ pentru preparatul compus din apă și glicozide de soc comparativ cu solventul lipsit de principii active. Însă deoarece o acțiune diaforetică de bună calitate nu se observă la probanzi sănătoși, ci doar la cei cu febră la care centrul de termoreglare este afectat din motiv de boală, studiul menționat anterior este considerat astăzi ca fiind depășit.
În experimente pe animal s-a demonstrat însă un oarecare efect antiinflamator (testul edemului labei de șobolan cu carrageenan) atribuit acidului ursolic. Pe șoareci, extractul din fiori de soc a demonstrat o acțiune hepatoprotectoare considerată a aparține a- și P-amirinei.
Mod de utilizare
Infuziile se administrează în stări gripale ca diaforetic și în răcelile însoțite de febră.
Rareori se utilizează la lehuze ca galactagog, iar din florile infuzate, încă umede și calde, se pot face săculeți-compresă care se aplică pe zonele inflamate, având un efect emolient, antiinflamator.
Un medicament homeopatic ce are la bază o combinație de extracte obținute din rădăcină de ghințură, flori de primulă, iarbă de ricin, flori de soc și verbină există în momentul de față pe piața farmaceutică europeană și a fost declarat preparatul cel mai frecvent cerut în farmaciile germane în sezonul octombrie 2013 – februarie 2014 pentru tratarea stărilor de răceală, gripă și sinuzită. Este vorba de Sinupret®, la baza căruia se află extractul codificat BNO-1016.
Ca în cazul tuturor medicamentelor vegetale complexe, studiile in vitro, in vivo sau clinice nu au putut pune în evidență cum acționează fiecare extract în parte, ci doar formula finală.
Datorită eficienței sale terapeutice, Sinupret® a beneficiat de numeroase studii experimentale, printre care și cercetări clinice. Unul dintre acestea a investigat eficiența medicamentului homeopat Sinupret® în tratamentul rinosinuzitei acute, care se instalează subit și se caracterizează prin cel puțin două din următoarele simptome:
- înfundarea nasului/acumulare de mucus;
- secreție (catar) nazală;
- durere sau presiune facială ;
- reducerea/pierderea mirosului.
Rinosinuzitele acute se datorează unor infecții cu rino- și adenoviruși sau virus Picorna. În cadrul studiului amintit, dublu-orb, randomizat, în care au fost incluși 190 de pacienți la care boala se instalase de cel mult trei zile, după un tratament de 14 zile s-a făcut o evaluare (prin ultrasonografie) a răspunsului: 73% dintre cei tratați au fost declarați vindecați comparativ cu 61 % din grupul placebo.
Alte studii au putut confirma eficiența preparatului în tratamentul infecțiilor respiratorii comparativ cu cea a ambroxolului (substanță de origine naturală extrasă din Adhatoda vasica, care astăzi se obține prin sinteză). A fost preferat, în concluzie, BNO-1016, deoarece ameliora și simptomele de cefalee.
În ceea ce privește mecanismul de acțiune pentru Sinupret®, se pare că acesta se bazează pe modificarea compoziției fazei de sol a secreției mucozale. O reducere a conținutului acesteia în cloruri determină creșterea vâscozității fazei de sol, astfel încât mecanismul normal de curățare a epiteliului nu mai funcționează, iar surplusul de secreție nu este evacuat.
Producția în continuare a unei secreții dense împiedică suplimentar clearance-ul mucociliar. Extractului din flori de soc din compoziția preparatului Sinupret® îi revine o acțiune de stimulare a secreției de cloruri, care duce la normalizarea fazei de sol și eliminarea secreției.
Descriere botanică
Sambucus nigra L. (sin. S. arboresens Gilib, 5. medullina Gilib, S. vulgaris Lam), socul, este un arbust/arbore înalt de 2-7 m care aparține familiei Caprifoliaceae.
Trunchiul și ramurile sunt brune-cenușii, cu scoarța aspră, cu ritidomul crăpat longitudinal, în timp ce ramurile tinere sunt acoperite de numeroase lenticele. Măduva, de culoare albă, este abundentă.
Frunzele opuse sunt imparipenat compuse, alcătuite din 5-7 foliole ovat-eliptice sau eliptice, cu marginile serate. Pe fața inferioară, în lungul nervurilor, sunt dispuși peri rari.
Florile hermafrodite sunt mici, actinomorfe, cu un miros puternic, caracteristic, de culoare albă sau albă-gălbuie, dispuse în cime mari umbeliforme sau corimbiforme.
Învelișul floral are caliciul unit cu corola, gineceul fiind tricarpelar, cu ovar inferior și cu 3 stigmate. Fiecare carpelă conține un ovul, fructele prezentându-se sub forma unor bace negre.
Specia este răspândită în întreaga Europă, ajungând în nord până în sudul Suediei, Lituania, coborând în nord-est până în Delta Donului și Caucaz, trecând în Armenia, vestul Siberiei și în Asia Mică. În unele zone sudice cum ar fi litoralul Mării Marmara sau Mării Egee, în sudul Italiei, Spaniei și în Portugalia este mai rar întâlnită.
Chiar dacă în mod tradițional se utilizau atât scoarța (cortex), cât și frunzele (foliant), astăzi drogurile considerate a fi oficinale sunt Sambuci flos și Sambuci fructus.
Compoziție chimică
Florile de soc (Sambuci flos) conțin 0,03-0,14% ulei volatil constituit din peste 60 de componente, dar și ulei gras constituit majoritar din acizi grași liberi (mai ales palmitic -37,9%), alături de 7,2% N-alcani cu 14-31 atomi de carbon.
De asemenea, conțin până la 0,11 % steroli (capmesterol, β-sitosterol, stigmasterol) în formă liberă, esterificată și glicozidată, triterpene 1 % cu α- și (β-amirină sub formă de esteri ai unor acizi grași, aproximativ 0,17% acid oleanolic și 0,16% acid ursolic și 20-p-hidroxi-ursolic, alături de cicloartenol, lupeol și 24-metil-cicloartenol.
La acestea se adaugă până la 2% flavonoide derivate de kemferol și cvercetol (astragalină, izocvercitrină, nicotiflorină, hiperozidă și rutozidă), precum și până la 3% acizi p-cumaric, ferul ic și cafeic liberi și glicozidați. Mai conțin glicozida cianogenetică, sambunigrozida și polizaharide din grupul mucilagiilor.
Pe lângă flavonoidele hiperozidă, izocvercitrină și rutozidă care se găsesc în fructe (Sambuci fructus) în cantități de 0,2-1 %, acestea mai conțin o serie de antociani cum ar fi crizantemina, sambucina, sambucianina și derivații glucozidați la oxidrilul din poziția 5 a crizanteminei și a sambucianinei.
Pe lângă acestea conțin ulei volatil până la 0,01%, iar în semințe, glicozidele cianogenetice holocalina, prunasina, sambunigrina și zierina. Fructele proaspete sunt bogate în vitaminele B2, C, acid folic, biotină, nicotinamidă, B6, acid pantotenic, precum și în potasiu și fosfor, zahăr invertit și lectine.
Semințele conțin acizi arahidonic, behenic și caprifolinic.
Siguranță în administrare
Pentru fructele proaspete, crude, pot apărea la ingerare efecte gastrointestinale nedorite, datorate probabil conținutului în glicozide cianogenetice și lectine; copiii sunt foarte sensibili, putând prezenta efectele descrise chiar dacă mănâncă numai un număr mic de fructe crude.
Alte utilizări
Din extractele apoase preparate din fructe proaspete se separă lectinele, care se folosesc la determinarea grupei sanguine. Se discută o posibilă utilizare a lectinelor de soc în scopul prelevării și concentrării de măduvă osoasă pentru transplant.
Sub formă de sirop sau marmeladă, fructele se folosesc în alimentație, conținutul ridicat în antociani asigurând o acțiune antioxidantă intensă.
Antocianii separați se folosesc în industria alimentară cu rol de coloranți.
Proveniență: Sambucus nigra L.
Furnizează produsele: Sambuci flos, Sambuci fructus, extract special BNO-1016