Utilizări tradiţionale
Siminocul era utilizat în medicina populară europeană în tratamentul dispepsiilor, al colecistitelor cronice şi al unor tulburări biliare spastice, iar în industria casnică pentru vopsirea în galben a unor ţesături.
Florile de siminoc se fierbeau sau se macerau în rachiu, extractul rezultat fiind administrat în tratamentul icterului. În Iaşi, vânzătoarele de buruieni din pieţe le recomandă fierte în lapte pentru „gălbinare” (floare galben-aurie).
Odată cu apariţia ceaiurilor de asociere condiţionate industrial, florile de siminoc se utilizează pentru înviorarea aspectului datorită culorii galben-aurii.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Produsul vegetal are un efect coleretic blând şi stimulează secreţia gastrică şi pancreatică, fiind indicat în tratamentul dispepsiilor, al colecistitelor cronice şi al tulburărilor biliare spastice. În unele zone este folosit şi ca diuretic.
Nu intră în compoziţia unor preparate industriale elaborate, dar se găseşte în formulele unor specii hepatobiliare.
Mod de utilizare
Infuzia se prepară prin tratarea unei linguriţe (1,5 g) de produs vegetal mărunţit cu 200 mL apă fiartă, se acoperă vasul şi se lasă 10 minute în repaus, după care se filtrează; se bea călduţ. Se beau 2-3 infuzii pe zi.
Descriere botanică
Helichrysum arenarium (L.) Moench. din familia Asteraceae, denumită popular siminoc, este o plantă înaltă de până la 20 cm, care se caracterizează prin frunze lanceolate, de culoare verde-albicioasă datorită numeroşilor peri albi care le acoperă astfel încât le conferă un aspect pâslos. Florile sunt grupate în capitule florale de culoare galbenă-aurie.
Se recoltează somităţile florale (înaintea deschiderii capitulelor) care sunt grupate în false umbele terminale. Pedunculii florali sunt, ca şi frunzele, acoperiţi de numeroşi peri. Florile ligulate, de culoare galben-citrin, lucioase, care par a se imbrica, acoperă florile centrale, hermafrodite, de dimensiuni reduse şi care, de regulă, nu se văd, deoarece recoltarea produsului se face înainte de înflorirea completă.
Gustul este condimentat-aromatic şi uşor amar.
Specia este originară din Europa Centrală, de Est şi de Sud, iar furnizorii principali ai produsului medicamentos sunt Rusia, Polonia şi Turcia.
Produsul medicamentos denumit Helichrysi flos se mai întâlneşte în literatură sub denumirile: Flores Stoechados citrinae sau Flores Gnaphalii arenariae.
La recoltare trebuie să se aibă în vedere posibilitatea confundării cu Antennaria dioica (L.) Gaertn. sin. Gnaphalium dioicum L., ale cărei capitule florale sunt albe sau rozacee, dar care nu se utilizează în scopuri terapeutice.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine, în principal, flavonoide (0,4%), alături de o cantitate redusă (0,05%) de ulei volatil, ftalide, o mică cantitate de cumarine (scopoletină, umbeliferonă şi esculetină), piranoderivaţi de culoare galbenă, acizii cafeic, β-cumaric, siringic şi protocatehic liberi şi glicozidaţi, steroli (campesterol, β-sitosterol-glucuronida), substanţe amare din grupul lactonelor sescviterpenice (xantanolide şi guaianolide).
Mai conţine un complex de substanţe, denumit arenarină, a căror structură încă nu este cunoscută.
Flavonoidele sunt reprezentate de naringenină şi derivaţii acesteia, helierizinele A şi B (aceasta din urmă fiind identică cu salipurpozida) şi care, din punct de vedere chimic, sunt diastereoizomeri ai (C-2)-naringenin-5-0-glucozidei, alături de izosalipurpozidă şi glicozide ale kemferolului, cvercetolului, apigenolului şi luteolinei.
Provenienţă: Helichrysum arenarium (L.) Moench
Furnizează produsul: Helichrysi flos