Utilizări tradiționale
Denumirea de senna provine din limba arabă, sana, fiind numele arab al plantei și al frunzelor.
Numele Cassia, sub care apare la Dioscoride și Plinius, derivă din ebraică (keziot), care desemna de fapt scorțișoara. Se pare că această denumire a fost dată accidental siminichiei, deoarece scoarțele unora dintre aceste specii au calități aromatice.
Nici medicilor greci și nici romanilor, frunzele și păstăile de Cassia nu le erau cunoscute, ele apărând abia în scrierile arabe. În secolul al X-lea, Serapion cel Vârstnic din Baalbek le menționează pentru prima oară, iar Isaac Judaeus (medic în Egipt și mai apoi în Tunisia) se referă la Senna de Mecca (probabil C. angustifolia) ca fiind cea mai bună.
În secolul al XI-lea, medicul personal al califului Alhakem din Cairo făcea distincție între Senna silvestris și Sena sativa, aceasta din urmă fiind cultivată pentru scurt timp în Peninsula Italică.
La vremea respectivă însă nu se foloseau frunzele, ci doar fructele pulverizate din care se preparau infuzii pentru calmarea unor afecțiuni oculare (probabil iritative) și pentru spălarea leziunilor provocate de lepră.
Cassia senna a intrat în arsenalul terapeutic mai târziu, dar în curând a înlocuit complet celelalte sorturi, datorită comodității transportului pe calea apei: la început pe Nil, apoi pe Mediterana. Celelalte sorturi au revenit în terapeutică abia la începutul secolului al XIX-lea, când Mehmet Ali a instituit monopolul egiptean asupra drogului.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul Sennae folium reprezintă unul dintre cele mai utilizate laxative de origine vegetală.
Se administrează în constipația acută, precum și în toate cazurile în care defecația trebuie să decurgă cu un scaun moale: fisuri anale, hemoroizi, după intervenții chirurgicale la nivel anal și rectal, înainte și după intervenții chirurgicale în sfera abdominală, pentru evacuarea conținutului intestinal înainte de investigații cu raze X.
Se administrează seara, acțiunea laxativă instalându-se după 8-12 ore de la ingerare.
În privința mecanismului de acțiune, senozidele A și B, componentele antranoidice cele mai importante ale frunzelor de Senna, reprezintă de fapt prodrugs, deoarece sub această formă nu sunt resorbite la nivelul intestinului subțire și sunt din punct de vedere farmacologic lipsite de activitate.
Abia în colon, aceste rein-diantron-diglucozide sunt scindate și metabolizate de (3-glucozidazele, hidrolazele și reductazele florei microbiene la reinantrona farmacologic activă.
Viteza, ca și gradul de transformare a glicozidelor inactive în metaboliți activi depind de componența individuală a florei microbiene intestinale. Ca metabolit final, la nivelul colonului, se regăsește reinantrona, 25% din aceasta rămânând în lumenul intestinal și 75% fiind translocată pe fața lui serosală, de unde va fi antrenată în circuitul sanguin, ajungând la nivelul ficatului, loc în care va fi metabolizată la glucuronoconjugatul și, respectiv, sulfatul corespunzător.
Ambii metaboliți se elimină atât pe cale renală (fapt care explică colorarea urinei în galben-brun, respectiv roșu, dacă urina este alcalină), cât și prin materiile fecale.
Din cauza acestui mecanism de acțiune, efectul laxativ/purgativ se instalează abia după 8-12 ore (uneori chiar 24 de ore) de la administrarea orală, deoarece concentrația necesară de antronă pentru declanșarea peristaltismului se atinge la nivelul colonului abia după acest interval de timp, când metaboliții de detoxifiere revin în intestin, pentru a fi eliminați.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se folosește cel mai frecvent sub formă de infuzii, dar și ca decocturi sau macerate.
Infuzia se prepară prin tratarea a 0,5-2 g de produs vegetal mărunțit cu apă caldă sau fierbinte (nu la fierbere); după 10 minute se filtrează.
Întrucât rezinele din Sennae folium sunt răspunzătoare de producerea colicilor abdominale și a grețurilor, este recomandată administrarea maceratelor deoarece, în acest caz, prin prelucrarea la rece, în soluția extractivă trec cantități mult mai mici de rezine.
Rezinele pot fi îndepărtate din foliole prin tratarea acestora cu alcool; în acest caz, produsul vegetal se numește Sennae folium sine resina.
Produsul vegetal este comercializat sub formă de sașete (2 g de produs vegetal/sașetă), în timp ce extractul uscat din Sennae folium intră în compoziția a numeroase ceaiuri instant cu proprietăți laxative și depurative.
Sennae folium reprezintă unul dintre produsele vegetale din care se prepară bitterul suedez.
Senozidele, izolate în stare pură din produsul vegetal, sub formă de săruri de calciu, reprezintă principiul activ al preparatului Pursenid.
Alte preparate, cum sunt Senade , Bidrolar, Primolax, au și ele un conținut standardizat în senozide.
Deși conținutul în antraglicozide este mai ridicat în fructe decât în foliole, efectul laxativ al fructelor este mai blând, motiv pentru care se folosesc mai mult în pediatrie.
Această diferență calitativă în ceea ce privește acțiunea se datorează, se pare, absenței rezinelor și faptului că fructele conțin o cantitate redusă de aloe-emodol-glucozidă, substanță puternic activă.
Administrându-se la copii, fructele speciilor de Cassia se mai numesc și foi de mamă.
Senozidele, alături de laxative de volum, antraglicozide din alte produse vegetale sau enzime digestive- intră în compoziția a numeroase preparate industriale : Laxafix, Cesralax, Laxherba, Zet 26, Pripsen.
Sennae fructus se administrează sub formă de infuzie sau macerat.
Se recomandă o ceașcă de ceai proaspăt preparat dimineața și/sau seara înainte de culcare.
Nu este indicată utilizarea ceaiului din Sennae fructus mai mult de câteva zile ; pentru o administrare mai îndelungată trebuie consultat medicul.
Produsul vegetal este comercializat sub formă de ceai, ceai instant (extract uscat din fructe), preparate industriale conținând fie fructul, fie extracte obținute din fruct (Agiolax, Laxiplant, Depuran, Arkopharma Phytosenelax, Senokot).
Descriere botanică
Speciile de Cassia (Cassia angustifolia Vahl, și Cassia senna L.), din familia Caesalpiniaceae, sunt arbuști înalți de 1-1,5 m, care în pământ prezintă o rădăcină ramificată și întoarsă ce trimite deasupra solului numeroase tulpini erecte, lignificate în partea de jos, de pe care se ridică aparent dezordonat ramuri glolake, care la început sunt acoperite cu peri care se pierd cu vârsta.
Florile compuse, galbene, zigomorfe sunt dispuse în inflorescențe racemoase și frunze paripenate cu foliole oval-lanceolate. Foliolele prezintă un pețiol scurt, sunt asimetrice la bază și au marginea întreagă.
Nervurile secundare se anastomozează formând două arcuri paralele cu marginile foliolei. Fructul este o păstaie in interiorul căreia se găsesc semințele.
Se obțin două droguri de la speciile de Cassia, și anume ; Sennae folium (frunze de siminichie), de culoare galbenă-verzuie, cu gust amar mucilaginos și miros slab caracteristic, și Sennae fructus (sin, Sennae folliculi, fructe de Senna sau foi de mamă), care sunt păstăile plate, de culoare verde-brună după uscare, cu 5-7, chiar și 10 semințe în interior; gustul este mucilaginos, amar și iute, iar mirosul slab, particular.
Speciile de Cassia de la care se recoltează frunzele și fructele sunt;
Cassia angustifolia Vahl., care furnizează sortul comercial denumit Senna de Tiuuevelly; și
Cassia senna L, (sin, Cassia acutifolia Del,), care furnizează așu-numita Senna de Alexandria sau de Khartoum.
Cassia angustifolia Vahl., (sin, Cassia medicinalis Bisch., C. lanceolata Royle, C, ligustrinoides Schrnk,, Senna officinalis Roxb., Senna angustifolia Batka) este o specie arbustiformă, cu frunze lungi de 2,5 6 cm, oval lanceolate, terminate acut, scurt pedunculate.
Lățimea maximă se găsește sub mediana frunzei, inflorescența racemoasă este constituită din 14-16 flori galbene.
Cassia senna I., (sin, Cassia acutifolia Del, C. lanceoata Collad., C. orientalis Pers, Senna acutifolia Batka) prezintă foliole lungi de 1-2,5 cm și late 0,4-0,9 cm, de formă ovală până la oblong-lanceolată, ascuțită sau atenuată la vârf, lățimea maximă aflându-se central.
Inegală spre bază, frunza scată are consistența hârtiei, culoarea verde-albăstruie, uneori palidă pe fața inferioară, pe treimea inferioară și pe nervuri găsindu-se numeroși peri tectori moi, care dispar odată cu înaintarea în vârstă. Inflorescența racemoasă este constituită din aproximativ 12 flori.
Specia este răspândită în Africa tropicală, din Nubia, Kordofan, Senaar până în Timbuktu, în timp ce, C. angustifolia este originară din Africa de Est tropicală, sudul Arabiei până în nord vestul Indiei.
Crește spontan pe ambele maluri ale Mării Roșii, dar nu și în interiorul teritoriului adiacent. În Arabia și India păli unde pătrunde până în zona centrală a peninsulelor și coboară de-a lungul coastei est-africane, începând din zona Samhara, peste munții somalezi până în Mozambic.
Există cel puțin șapte sorturi de Senna, cele considerate oficinale fiind Senna de Alexandria (Senna Alexandrina) care provine de la Cassia senna, recoltată din Nubia și exportată prin Alexandria, care este și cel mai apreciat, și Senna de Tinnevely, recoltată de la Cassia angustifolia var. Rayleana, care se cultivă cu mare grijă în regiunea Tinnevely, aflată în sudul Indiei.
Deoarece astăzi se știe că aceasta este puțin activă, multe farmacopei o exclud ca neoficinală.
Alte sorturi sunt Senna de Sudan, cunoscută ca Senna tripolitana, reprezentând un amestec de C. acutifolia și C. obovata, Senna indica, ce se împart în Senna de Tinevelly și Senna de Mecca, ambele provenind de la Cassia senna, precum și soiurile inferioare, Senna halepensis, Senna italica, Senna marylandica sau americana (recoltată de la C. marylandica L. și C. brevipes DC), precum și Senna parva sau Fragmenta semen, care rezultă colateral la prelucrarea Sennei de Alexandria.
Compoziție chimică
Foliolele conțin aproximativ 3% diantronglicozide (senozidele A, Al, B-G), alături de cantități reduse de antraglicozide (aloeemodol, reol-8-glucozide).
Produsul vegetal mai conține înjur de 10% mucilag, flavonoide (derivați de kemferol și apigenol), glicozide naftalenice, fitosteroli, glucide, rezine.
Farmacopeea europeană (ed. a II-a) prevede un conținut de minimum 2,5% hidroxi-antracen-glicozide exprimate în senozida B.
Fructele sortului comercial Senna de Tinnevelly conțin în jur de 3% antraderivați, în timp ce fructele de Senna de Alexandria conțin antraderivați (senozidele A-D, glucosenozide) în proporție de aproximativ 4-5%, flavone; prezența substanțelor rezinoase în fructe nu este certă.
Din semințe s-a separat și un glucomaman.
Farmacopeea europeană și cea britanică din 1988 prevăd un conținut de minimum 3,4% hidroxiantracen-derivați pentru Sennae fructus acutifoliae și minimum 2,2% hidroxi-antracen-derivați pentru Sennae fructus angustifoliae exprimate în senozida B.
Mai recent, Sennae folliculi au fost standardizați și în amestec de senozidă A și B, dar după cum s-a constatat, conținutul în senozide variază mult dependent de proveniența geografică, dar și de suplimentarea solului cu clorură de calciu.
Siguranță în administrare
Drogurile care conțin antraglicozide sunt caracterizate ca fiind laxative de contact (cu flora și mucoasa intestinală), ele determinând o defecare nefiziologică, cu scaune moi, deseori diareiforme și însoțite frecvent de colici.
Preparatele din Sennae folium sunt contraindicate în caz de ocluzie intestinală, sarcină, alăptare, precum și în constipația cronică.
În ceea ce privește efectele secundare, acestea apar chiar la administrare în doze normale și constau în colorarea în roșu a urinei și trecerea unor derivați antracenici în laptele matern, ceea ce poate determina diaree la sugari, dacă aceștia sunt alăptați. Din acest motiv, nu este recomandată utilizarea produsului de către femeile care alăptează.
În doze ridicate induce colici abdominale și apariția de scaune apoase.
La administrare îndelungată, preparatele din Sennae folium pot determina pierderi masive de apă și săruri (în special de potasiu; în cazul unui tratament concomitent cu glicozide cardiotonice, trebuie să se țină seama de faptul că eliminarea crescută a ionilor de potasiu din organism potențează activitatea cardiotonică), albuminurie, hematurie, pigmentarea mucoasei intestinale (melanosis coli).
Dacă însă tratamentul este condus corect și sub control medical, la administrarea preparatelor din Senna se modifică doar consistența materiilor fecale, nu se instalează diareea deci nici electroliții și nici vitaminele nu vor fi extrase și eliminate.
În ultimele decenii, aloemodolul și emodolul au fost acuzate că ar avea un efect genotoxic, dar acesta nu există nici pentru senozidele A și B ca atare și nici pentru reină drept compus de degradare, așa cum au demonstrat mai multe experimente efectuate pe animale de laborator.
De altfel, Sennae folium nu conține decât 0,15% aloemodol și 0,006% emodol, astfel încât, la administrarea corectă a dozelor prescrise, genotoxicitatea nu intră în discuție.
S-a lansat de asemeni ipoteza că preparatele de Senna ar putea induce adenom sau carcinom colo-rectal, dar după cum se știe, acestea apar mai ales la bărbați, consumatorii fideli ai laxativelor cu Senna fiind femeile.
În cazul produsului Sennae fructus, efectele terapeutice, utilizările, dar și efectele adverse și contraindicațiile sunt identice cu cele ale frunzelor de siminichie.
Proveniență: Cassia angustifolia Vahl., Cassia senna L.
Furnizeaza produsele: Sennae folium, Sennae fructus, extracte standardizate, senozida A și B