Utilizări tradiționale
Se pare că la începutul secolului al XVI-lea, în timpul invaziei spaniole și al distrugerii culturii aztece de către conchistadori, planta și cunoștințele despre utilizarea ei au ajuns de la vindecătorii locali, care le utilizau în diverse ritualuri la mazateci, în posesia invadatorilor.
Această ipoteză se bazează pe faptul că mazatecii foloseau specia sub numele de ska pastora (care derivă din spaniolă, însemnând hojas de Maria pastora = „frunzele păstoriței Maria”) și nu sub denumirea aztecă.
Această denumire demonstrează că planta era privită ca un atribut al Fecioarei Maria, fapt pentru care i se arăta o apreciere deosebită, în cadrul ceremoniilor tradiționale de vindecare sau predicție a viitorului (oracole), din frunzele proaspete se forma un rulou care se mesteca sau se prepara sucul de presare care se bea.
Pentru a obține sucul de presare, vindecătorul mazatec folosea o matată, care reprezintă zdrobitoarea locală tradițională din piatră, după care lichidul era strecurat printr-o sită fină.
Numărul frunzelor zdrobite pentru a obține această băutură varia între 5 și 34 perechi de frunze, iar vindecătorul afuma și descânta băutura amară și cu gust neplăcut înainte de a o administra sieși sau pacientului. După administrare, lumina din încăpere se reducea sau se făcea întuneric și după circa 15 minute începea ceremonia de vindecare sau de prezicere propriu-zisă.
Ca efecte psihice trebuie menționate în primul rând percepția unor lumini intense și a unor culori și forme foarte mobile, dublată de senzația unei imponderabilități a corpului, transformarea în alte obiecte, precum și a unor realități superpozabile.
În funcție de doza administrată, aceste efecte durează între 30 până la 60 de minute, dar pot fi îndepărtate imediat dacă se face lumină în încăpere. Mazatecii consideră că produsul are o acțiune psihotropă blândă, utilizându-l doar în cazul în care nu au acces la ciupercile care conțin psilocibină.
Datorită acțiunii blânde și a toxicității reduse, produsul se folosește și pe învățăceii curan eros pentru a le permite acestora exersarea prin trăirea unor halucinații motivate spiritual.
În medicina tradițională din Oaxaca infuziile de Salvia divinorum, administrate în doză nehalucinogenă, se folosesc în tratamentul migrenelor, reumatismului, diareii, în anurie, dar și ca tonic pentru persoanele anemice.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Cu toate că produsul vegetal este scos în afara legii, până în 2000 specia a fost intens investigată cu privire la compoziția chimică și acțiunea farmacologică. Deși Hofmann a încercat să separe în laboratorul său principiul psihoactiv din Salvia divinorum, acesta nu a reușit deoarece componenta bioactivă este relativ instabilă.
Un timp s-a crezut că principiul psihotrop activ ar fi tuiona, cunoscută a fi prezentă în uleiul volatil de Salvia officinalis și Salvia triloba, dar inexistentă în cel al jaleșului aztec. Abia în anii 80 din frunze a fost separată diterpenă cunoscută astăzi ca salvinorină, dar la momentul respectiv nu s-a știut că aceasta produce halucinații.
În paralel alți cercetători au studiat efectul psihoactiv al unor extracte eterice fracționate, separând o substanță căreia i s-a dat denumirea de divinorina A. Curând s-a constatat că divinorina A și salvinorina sunt identice, componenta psihoactivă purtând astăzi numele de salvinorina A.
În ceea ce privește mecanismul de acțiune, mult timp acesta a rămas necunoscut. Deoarece efectele descrise seamănă cu beția indusă cu ketamină, inițial a fost postulată o acțiune mijlocită de complexul receptor NMDA-glutamat.
Majoritatea halucinogenelor clasice (excluzând narcoticul psihedelic fenciclidină și ketamină) acționează prin fixarea pe receptorii acetilcolinergici (atropină și scopolamina), serotoninici (LSD, psilocibină, ololiuqui) sau catecolaminici (mescalina, dimetoximetilamfetamina).
Din acest motiv, într-un prim studiu, salvinorina A a fost supusă unui screening care urmărea interacțiunea acesteia cu receptorii menționați, dar experimental substanța s-a dovedit a nu fi ligand pentru nici unul dintre receptori.
Abia după ce salvinorina A a fost inclusă într-un studiu mai larg care cuprindea receptori cuplați cu proteina G, canale ionice și alte molecule de transport s-a putut determina mecanismul de acțiune. Salvinorina A este un agonist potent și selectiv al receptorului opioidic k (k-OR), care nu interacționează cu ceilalți receptori opioizi.
Deoarece substanțele k-OR selective acționează și analgezic, substanța a fost intens investigată. Aceasta deoarece molecule de acest tip cu grad mare de selectivitate pentru receptorul opioidic menționat exclud efectele mediate de către opioide prin intermediul receptorului μ-OR și care include euforia, potențialul de dezvoltare a unei farmacodependențe și depresia respiratorie, rămânând singur efectul analgezic.
Această țintă către care au tins cercetările nu a putut fi atinsă deoarece substanțele care au stat la dispoziție erau agoniști/ antagoniști parțiali, care dezvoltau pe lângă efectul puternic stimulator asupra k-OR o activitate de agonist sau antagonist slab pe μ-OR, prezentând astfel un potențial mai mic sau mai mare de dezvoltare a unei farmacodependențe.
Descoperirea mecanismului de acțiune a salvinorinei A a trezit interesul pentru cercetarea atât a altor componente, cât și a altor specii de salvie. În cercetări recente au fost descoperite o multitudine de componente, dar structura asemănătoare s-a dovedit a nu veni și cu aceeași afinitate a substanței pentru k-OR.
Se pare că receptorul opioidic k tolerează numai variații mici structurale de la salvinorina A. Pentru lămurirea farmacoforului au fost sintetizate diterpene structural apropiate de salvinorină, cu ajutorul cărora s-a stabilit că în relația structură/acțiune lactonizarea la C17 și funcția cetonică la C1 nu au relevanță.
Schimbarea substituenților la C18 sau a ciclului furanic la C12 duce la o pierdere masivă de activitate, ceea ce face ca acestea să fie considerate grupări funcționale esențiale, în plus, substituentul de la C2 reprezintă un element important, deoarece modificări în această poziție influențează în mod clar selectivitatea față de subtipul de receptor.
Înlocuind gruparea acetoxi la C2 cu un rest 4-bromo-benzoil, selectivitatea se deplasează de la receptorul opioidic k către μ, în timp ce epimerizarea (inversarea așezării sterice) grupării acetoxi la C2 determină selectivitate față de δ-OR.
Din acest motiv, în momentul de față se discută posibilitatea utilizării în terapeutică a unor analogi de salvinorină ca antagoniști pentru receptorii opioidici k. O multitudine de afecțiuni neurologice cum ar fi schizofrenia, boala Alzheimer, chorea Huntington și boala Pick sunt însoțite de halucinații.
S-a emis ipoteza că aceste halucinații s-ar putea datora fie unei creșteri a numărului de receptori opioizi k, fie unei transducții a semnalelor; de altfel, la pacienți cu Alzheimer s-a putut dovedi creșterea densității k-OR în anumite areale cerebrale. Substanțe care ar putea funcționa ca liganzi exogeni pentru k-OR fără a-i stimula ar putea oferi noi posibilități de tratament antipsihotic.
Referitor Ia utilizarea tradițională a unor extracte de Salvia divinorum în doze nehalucinogene de către mazateci, un studiu efectuat recent confirmă că extractul standardizat inhibă transmiterea colinergică a nervilor mienterici, fapt ce explică acțiunea antidiareică.
Descriere botanică
Salvia divinorum, plantă din familia Lamiaceae, a devenit cunoscută în lumea occidentală în 1962, când Eipling și Jativa au analizat probe de material vegetal colectate de Hofmann și Watson, descriind-o pentru prima oară.
Specia a fost denumită Salvia divinorum ca urmare a utilizării sale în cadrul practicilor religioase și magice la indienii mazatec, unde purta denumirea de pipiltzintzintli ceea ce în traducere înseamnă „cel mai mic și mai nobil prinț”.
În Europa și Statele Unite produsul mai este cunoscut sub denumirea de jaleșul aztecilor sau jaleș magic.
Specia este semitropicală și se prezintă ca o tufă veșnic verde care poate atinge o înălțime de până la 3 m. Caracteristică este tulpina principală tetraedrică pe care se găsesc așezate opus frunzele late de 10 cm și lungi de până la 30 cm, lanceolate către ambele capete și a căror margine este serată.
Atât tulpina, cât și fața inferioară a frunzelor este pubescentă, ceea ce le dă un aspect catifelat. Planta crește în zona Sierra Mazateca din statul sud-mexican Oaxaca, iubind locurile umbroase cu sol bine udat și drenat. Nu tolerează frigul și curentul. În perioada de înflorire a speciei, aceasta prezintă flori de culoare albă, care cresc dintr-un caliciu de culoare albastră-violetă.
Florile sunt acoperite de perișori fini și sunt grupate în spice aparente de câte 30-40 cm, care se găsesc în vârful lăstarului. Majoritatea florilor sunt sterile. Semințele, foarte rare, prezintă o putere de germinare extrem de redusă, motiv pentru care înmulțirea se face vegetativ.
În natură, când a atins înălțimea maximă posibilă, jaleșul aztec se rupe sub propria greutate. Odată căzut la pământ, vârful lăstarului formează pe solul umed rădăcini la fiecare nod și în acest fel planta se înmulțește. Vindecătorii din Oaxaca (denumiți curanderos) îl înmulțesc prin butași, luând vârful lăstarului (cca 10 cm) de pe care îndepărtează frunzele bazale, îngropându-l în pământ lângă planta-mamă.
Câtă vreme condițiile climatice sunt favorabile, lăstarul formează după câteva zile rădăcini din care se dezvoltă o altă plantă. Deoarece și în Mexic planta face parte din grupul celor ilicite, vindecătorii locali cultivă exemplarele de regulă în pădure sau în locuri greu accesibile cum ar fi zonele muntoase cu multe râpe.
Până la începutul anilor 2000 specia furniza un produs etnobotanic, dar în momentul de față ea este scoasă în afara legii.
Compoziție chimică
Din Salvia divinorum au fost separate o serie de componente deja cunoscute cum ar fi nepetoidina B, dehidrovomifoliolul, loliolidul și izololiolidul, acidul metilcafeic, metil-3,4-dihidroxibenzoatul, 3,4-dihidroxibenzilaldehida, precum și o multitudine de diterpene cu structură neoclerodan: salvinorina B – I, salvinicinele A și B, salvidivina A – D și divinatorina A – F.
Între timp, cercetări recente au putut pune în evidență existența unor salvinorine și în alte specii de Salvia, cum ar fi Salvia splendens, Salvia melissodora. Dintre toate componentele menționate, salvinorina A are cel mai puternic efect halucinogen, urmată fiind de salvinorina G și divinatorina D.
Salvinorina A este o diterpenă cu structură neoclerodan care face parte, alături de acidul hidroxibutiric și tetrahidrocanabinol, dintre halucinogenele neazotate. Substanța este foarte lipofilă, nefiind solubilă în apă.
Această proprietate pare să fie în contradicție cu faptul că sucul de presare este psihoactiv, ceea ce ar trebui să aibă ca urmare prezența în cantități infime a substanței lipofile.
Se presupune însă că salvinorina A formează împreună cu alte componente ale fitocomplexului o microsuspensie sau emulsie, care la nivelul traiectului gastrointestinal se resoarbe ca atare.
Administrată p.o., salvinorina A pură este lipsită de activitate deoarece în stomac este rapid dezacetilată sub influența unor esteraze nespecifice, fiind transformată în derivatul inactiv salvinorină B.
În frunzele uscate de Salvia divinorum salvinorina A reprezintă componenta principală (0,15-0,22%). În celelalte organe ale plantei, cum ar fi rădăcini, tulpini sau flori se găsește doar sub formă de urme.
Atât biosinteza, cât și acumularea acesteia în plantă au loc în glandele octocelulare, nu însă și în ceilalți peri glandulari care se găsesc pe fața inferioară a frunzei. Parcursul biosintezei a fost clarificat de curând prin hrănirea plantulelor cu precursori marcați cu izotopi radioactivi.
Siguranță în administrare
În literatura de specialitate nu există informații privind toxicitatea potențială sau efectele adverse produse la oameni prin consum de preparate din Salvia divinorum. Există însă semnalări contradictorii conform cărora acestea pot determina apariția unor depresii la persoanele predispuse, așa cum pe de altă parte unii utilizatori contestă proprietățile disforice.
Trebuie însă avut în vedere faptul că lipsa sa de toxicitate nu este identică cu lipsa de nocivitate, având în vedere că întotdeauna un consumator de droguri ușoare se poate transforma și poate apela la droguri tari, odată ce s-a obișnuit cu trăiri care îl scot din realitate.
Proveniență: Salvia divinorum
Furnizează: produs etnobotanic interzis în Uniunea Europeană din 2008