Utilizări tradiţionale
În anul 77 î.Hr., Discoride a menţionat pentru prima dată în cartea sa De materia medica aplicaţiile medicinale ale unei specii denumite Rodia riza, pentru ca apoi Linne să o redenumească Rhodiola rosea, referindu-se la mirosul de trandafir al rădăcinii proaspăt tăiate. Tot el a descris specia ca fiind un bun astringent folosit în tratamentul herniei, leucoreei, isteriei şi durerilor de cap.
Timp de secole Rhodiola rosea a fost utilizată în medicina tradiţională din Rusia, Scandinavia, dar şi din alte ţări. Vikingii foloseau planta pentru a-şi mări rezistenţa fizică. Între 1725 şi 1960, diferite aplicaţii medicale ale R. rosea apar în literatura ştiinţifică din Suedia, Norvegia Franţa, Germania, URSS, Islanda, care rămân necunoscute în restul Europei din cauza faptului că cea mai mare parte a cercetărilor au fost publicate în limba slavă şi limbile scandinave.
Încă din 1775, Rhodiola rosea a fost înscrisă în prima farmacopee suedeză. Cercetătorii germani descriau beneficiile Rhodiola rosea în combaterea durerii în general, a scorbutului, hemoroizilor, ca stimulent şi antiinflamator.
Medicina tradiţională din zonele de origine indica Rhodiola rosea pentru creşterea rezistenţei fizice, a productivităţii muncii, pentru longevitate, rezistenţă în condiţii de mare altitudine şi pentru a trata oboseala, depresia, anemia, impotenţa, bolile gastrointestinale, infecţii şi dereglări ale sistemului nervos.
Siberienii transportau în secret iarba preţioasă pe poteci străvechi către Munţii Caucaz unde era comercializată pentru vinurile, fructele, usturoiul şi mierea georgienilor.
Împăraţii chinezi trimiteau expediţii pentru a aduce „rădăcina aurie” datorită diferitelor sale proprietăţi medicinale. Ceaiul de Rhodiola rosea se utiliza adesea în Asia Centrală drept cel mai eficace tratament pentru răceală şi gripă în timpul iernilor aspre, iar doctorii mongoli prescriau Rhodiola rosea în tuberculoză şi cancer. Timp de secole, doar membrii familiei acestora ştiau unde creşte „rădăcina aurie” sălbatică şi metodele de recoltare.
În satele de munte din Siberia, un buchet de rădăcini de Rhodiola rosea este încă oferit cuplurilor înainte de căsătorie pentru a creşte fertilitatea şi a asigura naşterea unor copii sănătoşi.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Pornind de la utilizările în medicina tradiţională, proprietăţile adaptogene ale acestei rădăcini (respectiv ale unor extracte obţinute din aceasta şi ale unor constituenţi chimici) au fost investigate printr-o serie de teste farmacologice pe animale de experienţă.
Nu se ştie cu exactitate care sunt principiile responsabile de activitatea antistres-adaptogenă, dar se consideră că salidrozida (o glicozidă a tirosolului) şi rosavidina (derivat triglicozidat al acidului cinamic) concură la exprimarea acestei acţiuni.
In cadrul unuia dintre modelele experimentale pe animal, salidrozidă a demonstrat, dependent de condiţiile de aplicare, fie o acţiune antihiperglicemică, fie un efect antihipoglicemic. De asemenea, salidrozidă a indus o creştere a capacităţii de efort corporal, respectiv a capacităţii de lucru la şoarecii albi. Într-un alt experiment (modelul labirintului), extractul alcoolic total de Rhodiola rosea administrat în doză de 0,1%/animal a crescut capacitatea de învăţare şi memorare la şobolan.
Rhodiola rosea produce în creier eliberarea de norepinefrină, dopamină, serotonină, care activează funcţiile cortexului cerebral şi ale sistemului limbic. Ca urmare, funcţiile cortexului cerebral, ale lobului frontal şi prefrontal sunt îmbunătăţite, respectiv gândirea, analiza, evaluarea, calcularea, elaborarea răspunsurilor.
În studii realizate pe voluntari, administrarea unor doze de 10 mg de salidrozidă p.o. a dus la creşterea capacităţii intelectuale în aşa-numitul test de corectare, astfel încât rata greşelilor făcute de voluntarii trataţi a scăzut la 50%.
Până în prezent, doar pentru salidrozidă şi rosavidină s-a dovedit experimental acţiunea de stimulare a capacităţii de efort fizic şi intelectual. Rhodiola rosea conţine însă şi alte glicozide cu structură asemănătoare rosavidinei, pentru care încă nu s-au investigat eventuale calităţi adaptogene antistres.
Interesantă este înrudirea structurală dintre rosavidină şi siringină (eleuterozida B) izolată din Eleutherococcus senticosus; ca şi rosavidina, siringina posedă un schelet fenil-propanic şi este glicozidată (chiar dacă glicozidarea se face la oxidrilul din altă poziţie), ambele demonstrând efecte adaptogene.
Efectele psihostimulante ale Rhodiola rosea au fost studiate la 470 de pacienţi, dintre care 53 sănătoşi şi 412 bolnavi de neurastenie. La o durată a tratamentului de 10 zile până la 4 luni, cu trei administrări de câte 50 mg extract de 3 ori pe zi, afecţiunea a fost înlăturată în aproape toate cazurile, iar starea generală de bună dispoziţie s-a instalat atât în cazul pacienţilor cu neurastenie, cât şi al celor sănătoşi.
Rezultate concludente s-au obţinut cu extractul suedez codificat SHR-5 (Rhodiolan®)- De curând a apărut pe piaţă un extract special de rujă, WS®1375, condiţionat în medicamentul Vitango®. Ambele medicamente conţin 200 mg extract/doză şi se administrează de 2 ori/zi.
Ca mod de acţiune se discută un mecanism dual în sensul stimulării funcţiilor cognitive, concomitent cu o relaxare emoţională datorată creşterii pragului de percepţie a stresului. Unii cercetători au stabilit că administrarea unor doze mici cresc activitatea bioelectrică a creierului, prelungind acţiunea unor neurotransmiţători (adrenalină, dopamină, serotonină, acetilcolină) la nivelul SNC şi al creierului, prin inhibarea activităţii enzimelor de degradare.
Studii neuroendocrine la animalele de laborator au dovedit că Rhodiola rosea, ca şi alte adaptogene, sporeşte funcţiile tiroidiene fără a duce la hipertiroidism. În plus, timusul va avea o funcţionare mai bună şi va fi protejat de involuţia care apare odată cu îmbătrânirea. Glandele suprarenale funcţionează de asemenea mai bine cu rezerve mai bune, fără hipotrofia cauzată de psihostimulantele clasice.
Mod de utilizare
Dozele uzuale folosite în terapie sunt între 200 şi 600 mg/zi (extract standardizat de 3% rosavine, 1% salidrozidă). Totuşi şi doze de 100 mg/zi se ştie că dau aproape aceleaşi rezultate. De preferat este ca administrarea să se facă dimineaţa, iar ultima administrare să nu se facă seara târziu pentru a nu perturba somnul. Cel mai bine se absoarbe când este administrată pe stomacul gol cu 30 de minute înainte de micul dejun sau prânz.
Pentru proprietăţile sale de a creşte capacitatea de efort fizic şi intelectual (mai ales cel de-al doilea caz), administrarea extractului de Rhodiola rosea ar trebui să se facă cel puţin cu o săptămână înainte de perioada în care se vizează sporirea performanţelor şi să se continue pe toată durata acesteia. La utilizarea plantei în doză unică pentru situaţii imediate (un examen sau o competiţie sportivă), se recomandă ca doza utilizată să fie de trei ori mai mare decât doza administrată cronic.
Chiar dacă Rhodiola rosea este garantată pentru folosirea de lungă durată, se practică perioade de întrerupere a tratamentului de câteva săptămâni. Cele mai multe studii de administrare cronică nu au depăşit patru luni de tratament, dar specialiştii afirmă că nu ar exista contraindicaţii pentru administrări mai îndelungate.
Descriere botanică
Rhodiola rosea L. (sin. Rhodiola roanensis Britt., Sedum roanense Britt., Sedum roseum [L.] Scop., Sedum roseum [L.] Scop. var. roanense [Britt.] Berger), cunoscută sub denumirea de rujă, rădăcina de aur sau rădăcină de trandafir, aparţine familiei Crassulaceae.
Specia este o plantă perenă care atinge înălţimi de 70 cm, prezintă în sol un rizom orizontal, scurt, de pe care se dezvoltă mai multe tulpini drepte, puţin ramificate, de culoare verde. Frunzele sunt simple, alterne, sesile, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Florile radial-simetrice sunt pe tipul patru, au culori ce variază de la verde la roşu-brun, frecvent fiind de culoare galbenă. Fructul este o achenă care se deschide la maturitate.
Produsul de uz terapeutic este reprezentat de rădăcini, Rhodiolae radix, care în stare proaspătă, la tăiere, degajă un miros plăcut, aromat, caracteristic care aminteşte de trandafir.
Rhodiola rosea creşte în principal în pământuri nisipoase, uscate, la altitudini mari în zona arctică a Europei şi Asiei. Zona de origine este considerată a fi regiunile muntoase din sud-vestul Chinei şi Himalaya, diferite specii ale genului Rhodiola fiind distribuite în mod natural într-un areal circumpolar în regiunile muntoase la altitudini medii şi mari din emisfera nordică.
În Asia Centrală şi de Nord, genul Rhodiola e răspândit de la Munţii Altai, în Mongolia, până la diferite părţi ale Siberiei. După Hegi, rădăcina de aur se regăseşte în Europa din Islanda şi insulele britanice, Scandinavia, Munţii Pirinei, Alpi, Carpaţi şi până în alţi munţi din Balcani. Mai multe varietăţi de specii de Rhodiola au fost identificate de asemenea în Canada, Alaska şi zonele muntoase din vestul SUA.
Cel mai intens studiată dintre toate speciile genului a fost Rhodiola rosea, ea fiind singura care a trecut testele extinse de toxicologie şi este garantată ca sigură atât pentru animale, cât şi pentru om.
Compoziţie chimică
După ultimele cercetări, în rădăcina de Rhodiola rosea s-au identificat aproximativ 86 de substanţe. Cele mai importante au fost grupate în şase clase chimice: fenilpropanoide (rosavina, rosina, rosarina), derivaţi de feniletanol (salidrozida, p-tirosolul), flavone (rodiolina, rodionina, rodiosina, acetilrodalgina, tricina, sachalisida 1), monoterpene volatile (rosiridol, rosaridin), triterpene (daucosterol, β sitosterol), precum şi acizi fenolici (acid clorogenic, acid hidroxicinamic, acid galic).
Prin distilări în condiţii speciale, împreună cu analize gaz-cromatografice şi spectrometrie de masă s-au putut separa componentele uleiului esenţial de rădăcină de Rhodiola rosea. Acest ulei volatil conţinut în proporţie de 0,05% este alcătuit din: hidrocarburi monoterpenice (25,40%), alcooli monoterpenici (23,61%) şi alcooli alifatici cu catena neramificată (37,54%). Dintre alcoolii alifatici neramificaţi predomină n-decanolul (30,38%) şi geraniolul (12,49%).
Mirosul discret de trandafir care se percepe atunci când rădăcina este proaspăt acţionată este dat de geraniol, acetat şi formiat de geranil, alcool benzilic şi feniletilic. Notele florale specifice sunt conferite de linalol şi oxizii acestuia, nerol, decanal şi alcool cinamic.
De asemenea, produsul vegetal mai conţine tirosol şi alcool cinamic, antraglicozide şi taninuri 16-18%. Chiar dacă rosavinele (rosavina, rosina şi rosarina) sunt acceptate unanim ca markeri pentru Rhodiola rosea pură genetic şi extractele sale, ele nu sunt singurele ingrediente active responsabile de eficacitatea observată în studiile clinice.
Foarte importanţi sunt şi rodiolina şi p-tirosolul. Conform Farmacopeei ruse revizuite în 1989, extractele de Rhodiola rosea, iniţial sub forma extractelor hidroalcolice sau extractelor uscate de rădăcină, sunt standardizate atât în salidrozidă, cât şi în rosavine. Datorită faptului că proporţia naturală între rosavine şi salidrozidă este de aproximativ 3:1, extractele utilizate în studii clinice în ultima vreme au fost standardizate la minimum 3% rosavine şi 0,8-1% salidrozidă.
Siguranţă în administrare
Rhodiola rosea are un nivel foarte scăzut de toxicitate.
La studii pe şobolani, doza la care 50% dintre animale au murit (DL50) a fost calculată la 28,6 mL/kg corp, ceea ce corespunde la 3.360 mg/kg corp. Astfel, doza echivalentă la o persoană care cântăreşte 70 kg ar fi de 235 g de produs vegetal sau extract care conţine 3% rosavine şi 1% salidrozidă. Din moment ce dozele utilizate în general sunt cuprinse între 200 şi 600 mg/zi, există o margine de siguranţă uriaşă.
Singurele efecte secundare semnalate de pacienţi au fost la doze mai mari de 1.500 mg pe zi, acestea constând în insomnii trecătoare şi creşterea iritabilităţii. Totuşi, în funcţie de individ, pot apărea rareori fenomene gastrointestinale trecătoare, mai ales la pacienţii care au tendinţa de a fi anxioşi sau agitaţi şi foarte uşor iritabili. Se poate impune aici administrarea de doze mai mici cu creşterea graduală, în timp, a acestora.
Rhodiola rosea este contraindicată epilepticilor (pacienţi cu hiperexcitabilitate nervoasă) şi în cazul în care produce alergii. Pentru că are un real efect antidepiesiv, nu ar trebui să fie utilizată de pacienţii cu tulburări bipolare, care sunt vulnerabili şi pot dezvolta stări maniacale atât la administrarea de antidepresive, cât şi la stimulente.
Provenienţă : Rhodiola rosea L.
Furnizează produsele: Rhodiolae radix, extracte speciale SHR-5, WS®1375