Rozmarin – Rosmarinus officinalis

Utilizări tradiționale

Rozmarinul este cunoscut de multă vreme, în mormintele faraonilor fiind găsite ramuri de rozmarin, iar medicii vechii Elade socoteau rozmarinul o plantă sfântă (Libanotis sau chiar Dendronlibanon, acest din urmă cuvânt însemnând „tămâie”), cu care se toceau fumigații în onoarea Afroditei.

Era utilizat mai ales de către cei săraci în locul tămâii adevărate, rozmarinul fiind considerat „tămâia săracului”. Romanii făceau din ramuri de rozmarin coroane pentru gladiatorii învingători și ornau cu ele statuile zeilor.

Denumirea actuală i-a fost dată plantei de către romani – în limba latină ros = „rouă” și marinus = „mare”, ceea ce în traducere ar însemna „cel umezit de rouă mării”. Romanii credeau că picăturile de rouă marină ar conferi plantei parfumul caracteristic.

În jurul anului 100 d.Hr. se prepara din rozmarin Oleum coctum, adică o digestie în ulei vegetal, care se folosea împotriva tetanosului, catalepsiei și cu ajutorul căruia se prepara un unguent care trata paraliziile.

În Evul Mediu planta era foarte prețuită, Carol cel Mare recomandând supușilor săi să o cultive. Călugării benedictini au trecui rozmarinul peste Alpi către nordul Europei, iar în anul 1348, când a izbucnit o mare epidemie de ciumă, medicii făceau fumigații în casele bolnavilor folosind buchete de rozmarin, angelică, lavandă și ramuri de lămâi, pentru a-i proteja de infecție pe aparținători. Totodată, oamenii credeau că rozmarinul îi poate apăra pe vii și pe morți de spiritele rele.

La începutul secolului al XIV-lea, Arnaldo de Villanova extrăgea la Barcelona ulei de rozmarin din care prepara un parfum denumit Aqua Reginae Hungariae.

Ceaiul de rozmarin se recomanda în tratarea afecțiunilor digestive, balonărilor, colicilor și tulburărilor menstruale. Vinul de rozmarin se administra ca tonic digestiv, în timp ce cu spirt de rozmarin se fricționau picioarele pentru a reduce edemele. În medicina noastră populară, produsul vegetal, considerat exotic, era utilizat în tratamentul eczemelor și al rănilor greu vindecabile.

Uleiul volatil se administra în doze mici ca diuretic și în infecții urinare, stimulând totodată activitatea intestinală, provocând uneori scaune moi sau chiar lichide dacă se depășea doza. Extern, uleiul de rozmarin se administra sub formă de linimente, unguente, comprese și băi, ca antireumatic și antiparalitic.

Datorită acțiunii sale toxice asupra acarienilor și insectelor, se întrebuința în combaterea râiei. Înaintea apariției camerelor frigorifice, carnea de vită care se exporta din Argentina către Europa se injecta cu ulei de rozmarin pentru a împiedica alterarea.

Acțiuni farmacologice și întrebuințări

Uleiul volatil imprimă produsului vegetal proprietăți stomahice, carminative și spasmolitice. Acțiune stomahică au și substanțele amare. În plus, acestea acționează asupra secreției biliare determinând inițial o creștere a fluidității acesteia (efect colagog), urmată de o mărire ușoară a volumului de bilă secretată (efect coleretic).

Studii in vitro și in vivo au evidențiat, pentru extractele din Rosmarini folium, efecte spasmolitice (la nivelul căilor biliare și al intestinului subțire), inotrop pozitive, coronaro-dilatatoare, diuretice, hepatoprotectoare, antimicrobiene, antivirale și antiinflamatoare. De asemenea, la administrarea externă a extractelor s-a observat o activare a circulației sanguine datorată unui efect revulsiv.

Un extract etanolic 95% din Rosmarini folium s-a dovedit activ față de virusul herpesului simplex tip 2.

Pentru extractele lipofile și hidrofile din Rosmarini folium au fost evidențiate calități antioxidante datorate atât diterpenelor (carnosol, acid carnosolic, rosmanol), cât și compușilor polifenolici, mai ales acidului rozmarinic.

Efectele antioxidante explică parțial acțiunea hepatoprotectoare a produsului vegetal, ficatul fiind unul dintre organele cele mai expuse stresului oxidativ. Datorită acțiunii antioxidante, rosmanolul și carnosolul se folosesc drept conservanți în industria alimentară.

Spre deosebire de antiinflamatoarele nesteroidiene care acționează prin inhibarea ciclooxigeneazei și/sau 5-lipoxigenazei, acidul rozmarinic inhibă conversia componentei C3 a complementului seric în fragmentele C3a și C3b care acționează proinflamator.

Astfel, C3a determină contracția mușchilor netezi din diferite organe, creșterea permeabilității vasculare, degranularea mastocitelor și un aflux masiv de neutrofile. C3b se fixează pe suprafața celulelor-țintă, facilitând contactul acestora cu celulele fagocitare și, implicit, procesul de fagocitoză.

Diosmina reduce permeabilitatea capilară, fiind mai activă și mai puțin toxică decât rutozida, motiv pentru care substanța pură intră în compoziția unor medicamente (Detralex®, extract mirotonizat de flavonoide cu diosmină).

Nepetina și nepitrina inhibă activitatea aldoz-reductazei de la nivelul cristalinului. Intern, extractele din frunze de rozmarin se administrează în inapetență, dispepsie, flatulență, disfuncții hepatobiliare, colici gastrointestinale, precum și ca adjuvant în bolile reumatice. Extern, se folosesc în tratamentul disfuncțiilor circulatorii periferice și al afecțiunilor reumatice; se mai utilizează ca antiseptic și cicatrizant.

Extractele din frunze de rozmarin au proprietăți antioxidante datorate, în principal, acidului rozmarinic și diterpenoidelor cu structură orto-difenolică. Rosmarini aetheroleum acționează spasmolitic pe musculatura netedă și pe mușchiul cardiac. Efecte spasmolitice au fost evidențiate și pentru borneol, 1,8-cineol și acetatul de bornil.

Rosmarini aetheroleum are și proprietăți antimicrobiene, fiind activ față de numeroși fungi și bacterii grampozitive și gramnegative (Staphylococcus aureus, Staphylococcus albus, Escherichia coli, Vibrio cholerae). În plus, s-a dovedit că are o acțiune bactericidă și asupra tulpinii Lysteria monocytogenes.

Carnosolul și acidul oleanolic inhibă dezvoltarea multor microorganisme răspunzătoare de alterarea alimentelor (Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Pseudomonas fluorescens, Lactobacillus brevis, Rhodotorula glutinis, Kluyveromyces bulgaricus), activitatea lor fiind comparabilă cu cea a butilhidroxianisolului și butilhidroxitoluenului. Acidul carnosolic are proprietăți antivirale; inhibă proteaza virusului imunodeficienței umane tip 1 (HIV-1 = Human Immunodeficiency Virus type 1).

Rosmarini aetheroleum acționează citotoxic față de celulele leucemice L-1210. De asemenea, prin inhalare sau la administrare orală, produce o creștere a activității locomotorii. În aromaterapie, soluțiile uleioase care conțin 0,5-1% Rosmarini aetheroleum CT 1,8-cineol dezvoltă acțiune antibacteriană, antivirală (fiind dezinfectante de bună calitate), antimicotică, antiinflamatoare, mucolitică și expectorantă, analgezică, de stimulare a circulației și a metabolismului, chiar și a celui dermic; în plan psihic acționează stimulant, îmbunătățind capacitatea de memorare și de concentrare.

Se prescrie în tratamentul afecțiunilor infecțioase, în bronșită bacteriană, otită medie, hipotonie, afecțiuni reumatice, tulburări menstruale, celulită, candidoze, stările de rău ale gravidelor, epuizare fizică și psihică, convalescență.

Uleiul de rozmarin, Rosmarini aetheroleum CT camfor, are la dozări de până la 0,5% un efect stimulant, tonic, iar la concentrații mai mari (1%) este antiinflamator, spasmolitic și analgezic; în mod analog, la diluție mai mare acționează ca stimulent la nivel psihic, crescând capacitatea de concentrare.

Se prescrie în hipotonie, tulburări circulatorii periferice, miogeloze, febră musculară, artrită, tendinită, stări de epuizare.

Rosmarini aetheroleum CT verbenonă are acțiune antibacteriană, antivirală, mucolitică, expectorantă, de stimulare a digestiei și secreției biliare, detoxifiantă, spasmolitică. Domeniile de indicație sunt: bronșite, migrene, tulburări hepatice până la insuficiență hepatică, colici biliare, abdominale, stări de epuizare datorate unei insuficiențe hepatice sau unor afecțiuni organice sau psihice.

Descriere botanică

Rosmarinus officinalis L., din familia Lamiaceae, cunoscut sub numele de rozmarin, este un arbust care atinge în medie 120-140 cm înălțime. În sol are o rădăcină lemnoasă, ramificată, cu numeroase mustăți, deasupra solului tulpina fiind curbată, foarte ramificată, cu ramuri subțiri.

Frunzele opuse sunt sesile, coriacee, glabre, liniare ca acele de conifere (nu depășesc 3 cm lungime și 4 mm lățime), cu marginile ușor revolute; pe fața superioară sunt de culoare verde-închis strălucitor, iar pe cea inferioară verde-argintie, fiind acoperite de numeroși peri.

La subsuoara frunzelor de pe ramurile superioare apar flori bilabiate albastru-pal, dispuse în pseudo-verticile, din care se formează apoi fructe în formă de nucule, brune, ovate. Au un gust înțepător, amar, aromat și un miros plăcut, camforat.

În scopuri medicinale se folosesc frunzele de rozmarin, Rosmarini folium (întâlnit în literatură și sub denumirile mai vechi de Folia Anthos și Folia Roris marini), pentru care se recoltează doar treimea superioară a ramurilor, și Rosmarini aetheroleum, obținut prin distilarea cu apă a frunzelor (primele 4-5 din vârful ramurilor) și a florilor.

Rosmarini aetheroleum se prezintă sub forma unui lichid incolor sau slab gălbui care, cu timpul, se brunifică și își mărește vâscozitatea. Are un miros aromatic, camforat și un gust camforat, arzător.

Specia este originară din regiunile mediteraneene, unde se cultivă pe scară largă. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt țările mediteraneene (Spania, Maroc, Tunisia) și țările fostei Iugoslavii. La noi se întâlnește rar ca plantă ornamentală.

Compoziție chimică

Produsul vegetal conține 1-2,5% ulei volatil, alături de acizi polifenolcarboxilici (acid rozmarinic, cafeic, clorogenic, neoclorogenic), substanțe amare cu structură triciclică de tip diterpenoid (carnosol = picrosalvină, acid carnosolic, rosmanol, rosmadial, rosmaridifenol), triterpene pentaciclice (acid ursolic, acid oleanolic, α-amirenol, β-amirenol, betulinol), derivați flavonici (genkwanină = 7-O-metilapigenol, apigenol, luteolină, diosmetină, diosmină, hispidulină, nepetină, nepitrină).

Se pare că în produsul vegetal genuin apar doar rosmanolul și carnosolul, și abia în timpul uscării și conservării s-ar forma celelalte diterpene menționate al căror precursor îl reprezintă carnosolul. Uleiul volatil, care reprezintă o componentă importantă, diferă din punct de vedere chimic dependent de varietatea de cultură și condițiile pedoclimatice din zona de proveniență.

Constituenții majori ai uleiului volatil sunt 1,8-cineolul (20-50%), α-pinenul (15-26%), camforul (10-25%), acetatul de bornil (1-5%), borneolul (1-6%), camfenul (5-10%), α-terpineolul (12-24%), limonenul, β-pinenul, β-cariofilenul, mircenul.

În funcție de compoziția chimică, uleiul volatil de uz aromaterapeutic se diferențiază în trei tipuri: rozmarin CT 1,8-cineol, rozmarin CT camfor și rozmarin CT verbenonă. Uleiurile volatile menționate trebuie să conțină, conform prescripțiilor:

  • rozmarin CT 1,8-cineol: oxizi 45-50% (1,8-cineol); 23-35% monoterpene (pineni, camfen); 10-15% monoterpencetone (camfor); 5-8% monoterpenoli (borneol); 5% seseviterpene și maximum 2% acetat de bornil;
  • rozmarin CT camfor: 30% monoterpencetone (camfor); 25-40% monoterpene (pineni, camfen); 15-20% oxizi (1,8-cineol); 5-7% monoterpenoli (borneol) și maxim 2% acetat de bornil;
  • rozmarin CT verbenonă: 45-54% monoterpene (pineni, camfen); 10% monoterpencetone (verbenonă, camfor); 10-15% oxizi (1,8-cineol); 10-13% esteri (esteri de bornil) și 5-10% monoterpenoli (borneol).

Mod de utilizare

Infuzia se prepară din 2 g produs vegetal pulverizat și aproximativ 150 mL apă la fierbere; după 15 minute se filtrează. În cazul în care nu se prescrie altfel, se recomandă să se bea zilnic 3-4 căni de infuzie caldă, proaspăt preparată (de obicei între mese).

Un remediu cu acțiune tonic generală îl reprezintă și vinul de rozmarin care se prepară din 20 g produs vegetal și 1 L vin. Se lasă în contact timp de 5 zile, agitând din când în când. Pentru băi locale, 50 g produs vegetal se fierb cu 1 L apă pentru scurt timp. Se lasă în repaus 15-30 minute, după care se filtrează. Filtratul se adaugă în apa de baie.

Alături de alte extracte vegetale, extractele din frunze de rozmarin intră în compoziția unor preparate cu acțiune stomahică, carminativă și antireumatică. Rosmarini aetheroleum intră în componența unor unguente, uleiuri sau concentrate de baie cu acțiune stimulentă.

Există pe piața medicamentelor vegetale din Europa un preparat homeopat numit Canephron®N care reprezintă o cambinație fixă constituită din 18 mg Centauri herba, 18 mg Levistici radix și 18 mg Rosmarini folium, condiționat sub formă de tablete, care s-a dovedit eficient în tratamentul urolitiazei, dar și al rinitei alergice la adulți și copiii. Se administrează câte 2 tablete de 3 ori/zi.

Uleiul de rozmarin pur se utilizează în medicina veterinară ca insecticid sau după diluare în alcool, când se poate pulveriza pe haine și țesături, pentru combaterea păduchilor și a moliilor.

Siguranță în administrare

Produsul vegetal are proprietăți abortive și emenagoge. Din acest motiv, este contraindicată administrarea preparatelor din Rosmarini folium femeilor însărcinate și celor care alăptează.

La administrare internă, în doze mari sau timp îndelungat, Rosmarini aetheroleum determină gastroenterite, nefrite și convulsii epileptiforme, acestea din urmă fiind datorate conținutului ridicat de camfor (20-50%) din uleiul volatil. Preparatele cosmetice care conțin Rosmarini aetheroleum determină eriteme, dermatite și chiar reacții de fotosensibilizare.

Rosmarini aetheroleum și extractele din Rosmarini folium nu se recomandă persoanelor care prezintă o sensibilitate crescută la aceste preparate, mai ales la carnosol.

În cazul uleiurilor volatile de rozmarin de uz aromaterapeutic nu se va prescrie niciodată CT 1,8-cineol hipertensivilor, nici măcar ca adaos pentru baie, deoarece apa caldă exacerbează efectul stimulant al componentelor volatile asupra circulației.

Chiar dacă la dozare fiziologică (0,5%) rozmarin CT camfor este lipsit de acțiuni secundare, aplicarea sa ar trebui să se facă cu mare atenție și nu la gravide și copii. Ca și în cazul uleiului bogat în cineol, acesta nu se folosește la hipertensivi, deoarece aportul mare de camfor acționează în sensul creșterii suplimentare a tensiunii.

Alte utilizări

Rozmarinul este un condiment foarte fin folosit mai ales în bucătăria franceză și italiană pentru asezonarea fripturii de oaie, porc, a cărnii de pasăre sau vânat, a fripturilor reci și a mezelurilor. Uleiul de rozmarin se folosește în industria parfumurilor.

Ramurile de rozmarin sunt și astăzi folosite la confecționarea buchetelor de mireasă și la înmormântări, reprezentând simbolul dragostei, al credinței și al faptului că suntem muritori.

Proveniență: Rosmarinus officinalis L.
Furnizează produsele: Rosmarini folium, Rosmarini aetheroleum