Roiniţă – Melissa officinalis

Utilizări tradiţionale

Melissa officinalis este o veche plantă medicinală, folosită în terapeutică de mai bine de 2.000 de ani. În scrierile lui Plinius şi Dioscoride, roiniţa apare menţionată ca fiind folositoare în tratamentul diferitelor tulburări nervoase, a insomniei sau pentru cicatrizarea rănilor.

Preparatele din roiniţă erau recomandate de asemenea în tratarea spasmelor, a tulburărilor digestive sau pentru calmarea durerilor de cap ori de dinţi. Avicenna considera că planta înviorează şi întăreşte inima, fiind un remediu util şi în emboliile cerebrale.

În Europa Evului Mediu, unul dintre cele mai folosite remedii cu efect sedativ era un preparat care conţinea un distilat de roiniţă, numit Carmelite Balm Water sau Melissengeist şi fabricat de călugăriţele din ordinul Carmelitelor.

Acesta era indicat în stările de agitaţie nervoasă, isterie, pentru combaterea palpitaţiilor sau a migrenelor. Totodată, în acea perioadă, Melissa officinalis avea reputaţia de a îmbunătăţi memoria.

În medicina populară românească, infuziile din frunze şi somităţi florale erau folosite în gastralgii, diaree, astm, iar maceratele alcoolice din frunze se utilizau sub formă de frecţie în reumatism.

Cataplasmele obţinute din frunze de roiniţă amestecate cu flori de muşeţel se aplicau local în durerile de stomac la copii sau pentru calmarea durerilor din atacul de gută. De asemenea, frunzele proaspete se foloseau extern în tratarea hematoamelor provocate de contuzii.

Acțiuni farmacologice și întrebuințări

Produsul vegetal are efecte sedative, antispastice, carminative, coleretice, antioxidante și antivirale. Activitatea sedativă a roiniței este determinată în primul rând de componentele monoterpenice ale uleiului volatil.

Acestea acționează asupra sistemului limbic (organ implicat în dirijarea funcțiilor vegetative și în ecranarea encefalului față de agenții puternic stimulanți ai sistemului nervos central). Pe de altă parte, în apariția efectului sedativ sunt implicate și mecanisme psihodinamice, induse de caracteristicile olfactive ale produsului.

Pentru extracte alcoolice din Melissae folium au fost demonstrate efecte anxiolitice mediate prin acțiunea de inhibare a GABA-transaminazei și creșterea nivelelor cerebrale ale GABA.

Aceste efecte depin de doză, iar compușii principali responsabili sunt acidul rozmarinic și triterpenele pentaciclice, acizii oleanolic și ursolic.

Un studiu efectuat pe subiecți umani a relevat că administrarea unui extract metanolic standardizat în componenții de mai sus (acid rozmarinic – 7,95% ; triterpene – 0,86%), dar și în flavonoidele de tip hesperidină și derivați ai luteolinei (0,69%) ameliorează semnificativ simptomatologia asociată anxietății în condiții moderate de stres, îmbunătățește starea de dispoziție și diminuează insomnia.

Efectele anxiolitice nu afectează activitatea circadiană și nu sunt însoțite de reacțiile specifice benzodiazepinelor. Totuși, doze mai mari de 600 mg extract/zi pot crește anxietatea și pot influența negativ dispoziția. Un alt domeniu de interes în cercetarea farmacologică a extractelor de Melissa officinalis a fost posibila activitate antidementivă.

Îmbunătățirea performanțelor cognitive și mai ales diminuarea agitației sunt principalele efecte ale extractelor de roiniță în terapia demenței. Mecanismul de acțiune se bazează pe intensificarea transmisiei colinergice.

Melissa officinalis este considerată un bun eupeptic și carminativ, având și proprietăți spasmolitice care o recomandă în tratamentul durerilor gastrice pe fond nervos și tulburărilor gastrointestinale de origine psihosomatică (colite spastice, colon iritabil, dispepsii). Compușii polifenolici existenți în produsul vegetal, îndeosebi depsidele acidului cafeic, ca și uleiul volatil, sunt responsabili de efectele spasmolitice.

O acțiune biologică deosebită a roiniței este cea antivirală asupra virusului herpetic (Herpes simplex I). Această activitate este determinată de acizii polifenolici și derivații lor, compuși prezenți în extractul apos obținut din frunze.

Mecanismul de acțiune antiviral presupune reacția între compușii polifenolici și proteinele virale, pe de o parte, și proteinele membranei celulare, pe de altă parte.

Are loc o blocare a receptorilor membranari (din celulele mucoasei unde urmează să se producă erupția) de către compușii polifenolici, fiind împiedicată astfel adeziunea virusului herpetic de peretele celular și, prin aceasta, începerea ciclului de propagare a infecției virale, după transducție.

Comparativ cu unele virustatice convenționale (idoxuridină), roinița determină o scurtare a perioadei de vindecare a leziunilor herpetice și o diminuare a recidivelor infecției virale.

În experimente in vitro s-a evidențiat o activitate antitiroidiană pentru extractele apoase liofilizate din roiniță. Astfel, s-a observat conversia T4 la T3, în funcție de doză, prin acțiune asupra iodotironin-deiodinazei obținute din microzomii hepatici de șobolan.

Efectele depind de doză, iar responsabili se pare că sunt produșii de autooxidare a acizilor cafeic, rozmarinic și clorogenic. În ce măsură au acestea vreo importanță pentru cei care își administrează preparate de melisă rămâne de văzut.

Mod de utilizare

Utilizările terapeutice curente ale preparatelor de roiniță includ stările de nervozitate și tulburările minore de somn, precum și tratamentul simptomatic al afecțiunilor gastrointestinale de tip dispeptic.

Extractul STW 5 K-VIII (1 : 2,5-3,5, etanol 31 % v/v) din frunze uscate de roiniță intră, alături de alte extracte, în componența preparatului Iberogast® recomandat în tratamentul colonului iritabil și al dispepsiei funcționale.

Totdată, extracte de roiniță sunt componente ale unor fitopreparate sedative (Vagostabyl®).

Extern, un extract apos (70 : 1) condiționat în creme 1% se folosește în tratamentul simptomatic al herpesului labial (Lomaherpan); în momentul de față, extractul este condiționat și sub formă de strugurel, purtând aceeași denumire Lomaherpan®.

Produsul vegetal se poate prelucra și administra sub formă de infuzie, tinctură (1:5, etanol 45-53% v/v) și extracte apoase sau alcoolice uscate (45-53% v/v). Dozajul recomandat la adulți este : 1,5-4,6 g de frunze de 1-3 ori pe zi (infuzie), 2-6 mL de 3 ori pe zi (tinctură), iar extractele se utilizează în doze echivalente posologiei menționate pentru infuzie.

Uleiul volatil de Melissa are un parfum citric, motiv pentru care este foarte agreat de copiii care suferă de hiperactivitate, în timp ce pe adulți îi calmează.

B-cariofilenul care reprezintă principala componentă a uleiului volatil are o acțiune directă asupra cordului, eliminând variațiile de tensiune, extrasistolele și tahicardia din cauze neorganice.

În 1520 medicul Paracelsus spunea despre melisă : „Dintre toate lucrurile bune pe care le produce pământul, melisă este cea mai bună plantă pentru inimă”.

Uleiul este eficient la aplicare locală (aromaterapeutică) în tratamentul zonei zoster și al altor afecțiuni herpetice. Are acțiune antivirală, antibacteriană, antiinflamatoare, antalgică, antispastică, sedativă, de reglare a circulației, carminativă, apetisantă, echilibrantă, antialergică.

Aromaterapia folosește diluțiile de ulei volatil (0,5-1 g%) în rinită alergică, inflamații ale nervilor, tulburări de ritm cardiac fără cauze organice, prurit nervos, herpes labial, genital și herpes zoster, varicelă, inflamații ale vezicii urinare, sindrom climacteric, nervozitate, sindrom de agitație psihomotorie (ADHD), insomnii de cauză nervoasă, anxietate, colici intestinale de cauză psihică la copii.

Fiind unul dintre cele mai scumpe uleiuri (din 8 t de frunze se obține 1 kg de ulei volatil), deseori se comercializează Oleum Melissae indicum, care se obține prin codistilare cu frunze de Cymbopogon nardus Rendle (Ceylon) sau C. winterianus Jowitt. (Djava), mult mai ieftin, dar și puțin activ.

În lipsa unui volatil de melisă pur, este de preferat achiziționarea unui alt amestec de codistilare, în care materialul prelucrat este constituit în proporție de 70% din Lavandulae flos și 30% Melissae folium, care se și completează foarte bine în ce privește acțiunea farmacologică.

Descriere botanică

Melissa officinalis L., din familia Lamiaceae, denumită popular roiniţă, lămâiţă sau melisă, este o plantă erbacee, cu miros plăcut de lămâie, dar cu gust amar. Tulpina înaltă de 60-120 cm este glabră la bază şi acoperită cu peri în partea superioară.

Frunzele sale sunt opuse, peţiolate, oval-triunghiulare sau oval-cordiforme, cu marginea crenat-serată şi suprafaţa reticulată, mai proeminentă pe faţa inferioară.

Florile sunt grupate în pseudo-verticile axilare cu câte 5-6 flori care prezintă corola bilabiată, de culoare albă-gălbuie sau albă-liliachie. Fructele sunt tetranucule ovoid-alungite, castanii.

În terapeutică se folosesc frunzele de lămâiţă, Melissae folium, precum şi uleiul volatil, Melissae aetheroleum, izolat prin antrenare cu vapori de apă.

Planta este originară din estul zonei mediteraneene şi din Asia de Vest. Este mult cultivată în vestul (Spania, Franţa), centrul (sudul şi estul Germaniei) şi estul Europei.

Compoziție chimică

Principalii constituenți ai frunzelor de roiniță sunt: uleiul volatil (0,06-0,8%), acizii hidroxicinamici (acid cafeic, clorogenic, rozmarinic – până la 6%), flavonoidele (cinarozida, ramnazina, cvercitrina, cosmosiina), glicozide ale unor agliconi volatili (glucozida eugenolului).

Uleiul volatil conține îndeosebi monoterpene (peste 60%) și sescviterpene (35%). Monoterpenele importante inclusiv pentru aroma produsului sunt reprezentate de : geranial (citral a), neral (citral b), citronelal (acești compuși reprezintă 40-75% din totalul uleiului), alături de linalool, geraniol, trans-b-ocimen, citronelat de metil.

Principalele sescviterpene din compoziția uleiului sunt: b-cariofilen și b-cariofilen-oxid, b-cubeben, a-copaen, germacren D, a-humulen și farnesen.

Produsul vegetal mai conține taninuri, triterpene simple (acid ursolic, oleanolic) și sulfatate, rezine și pectine.

Pentru uleiul volatil, Melissae aetheroleum, folosit în aromaterapie există cerințe clare privind compoziția chimică. Uleiul trebuie să aibă un conținut de 40-60% sescviterpene (din care până la 30% β-cariofilen), 25-55% monoterpenaldehide (citral), 5-7% monoterpene, esteri, monoterpen cetone, monoterpenoli, sescviterpenoli (nu mai mult de 15%).

Siguranță în administrare

Cu toate că nu există cercetări care să confirme la om această acțiune, ținând cont de eventualele efecte antitiroidiene ale melisei, se recomandă utilizarea cu precauție a preparatelor de către persoanele cu disfuncții tiroidiene.

Se recomandă ca preparatele din roiniță să nu se folosească la gravide și la copiii sub 12 ani din cauza absenței datelor clinice.

Ca efecte adverse, au fost raportate unele cazuri de reacții alergice, concretizate prin dermatite de contact.

Nu se asociază cu consumul de alcool, barbiturice sau sedative, deoarece în doze mari le-ar putea potența acțiunea.

Alte utilizări

Frunzele de roiniță se folosesc ca aromatizant pentru vinuri, bere, ceaiuri și unele produse alimentare (dulciuri, deserturi din fructe, salate, murături, preparate cu lapte).

În medicina veterinară, se utilizează în tratarea endometritelor și sterilității nespecifice la animale. De asemenea, uleiul volatil în concentrație de 0,025% este un ingredient al unor preparate de uz veterinar care se recomandă ca stimulant respirator la vițeii nou-născuți.

Uleiul volatil de roiniță este utilizat și în parfumerie și cosmetică.

Provenienţă: Melissa officinalis L.

Furnizează produsele: Melissae folium, Melissae aetheroleum