Utilizări tradiţionale
Specia, originară din zona Africii de Est, creştea spontan în împrejurimile oraşului Cartagina şi ajungea până în Egipt. Rodia a fost înfăţişată pentru prima dată în urmă cu 2.500 de ani în frescele din mormântul faraonului Ramses al IV-lea. Tot de la rodie îşi trag numele oraşul şi provincia spaniolă Granada, pe a cărei stemă este redat fructul.
Menţionată în cele mai vechi părţi ale Vechiului Testament, rodia a fost una dintre primele plante de cultură, astăzi fiind cultivată în Asia de Vest, Asia Centrală, în nordul Indiei şi până în regiunea mediteraneeană.
Tradiţional, sucul de rodie se administra în tratamentul afecţiunilor digestive, în timp ce scoarţa de pe rădăcini se folosea sub forma decoctului ca tenifug. Tegumentul dur al fructului, Punicae pericarpium, se folosea în dizenterii ca astringent, iar sub formă de pulbere ca hemostatic.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Sucul de Punica inhibă selectiv creşterea celulelor canceroase (sân, colon, plămân) cultivate in vitro şi descreşte proliferarea, inducând totodată apoptoza celulelof canceroase DU 145 de prostată. Acest efect a fost pus parţial pe seama acţiunii antiinflamatoare; totodată, sucul inhibă eficient semnalizarea celulelor inflamate în cancerul de colon.
În cercetări preclinice pe animale, administrarea sucului a inhibat ceşterea tumorilor pulmonare, dermice şi de prostată, iar la şoareci s-a dovedit a fi eficient în inhibarea tumor-genezei pulmonare.
În trialurile clinice de fază II realizate la Universitatea California din Los Angeles, în care sucul a fost administrat unui număr de 46 de pacienţi fie operaţi, fie trataţi prut radioterapie de carcinom de prostată, s-a reuşit reducerea semnificativă a valorii antigenului specific de prostată (PSA) care reprezintă un indicator de recurenţă a tumorii.
Seminţele de Punica conţin aproximativ 20% ulei gras constituit din trei gliceride alături de lignină şi polifenoli. S-a dovedit că fracţiunea conţinând lignină şi polifenoli are o acţiune antioxidantă, în timp ce uleiul acţionează antiinflamator şi totodată pentru prevenirea cancerului. Uleiul gras inhibă exprimarea fosfolipazei A2 în celule canceroase de prostată.
Într-un model experimental, administrarea p.o. a 1 μg/mL de ulei gras a suprimat aproape total prezenţa tumorizării în ţesut mamar la şoareci şi a stopat carcino- geneza indusă cu azoximetan la nivelul colonului. Aplicarea topică a unui preparat cu 5% ulei din seminţe a produs o descreştere semnificativă a incidenţei şi multiplicării tumorilor dermice.
Totodată, uleiul determină in vitro în celulele de cancer mamar MCF-7 o scădere a factorului de creştere proangiogenică (VEGF) în endoteliul vascular şi induce apoptoza în celulele canceroase mamare umane.
Pericarpul de Punica uscat se prelucrează sub forma unui decoct care se foloseşte intern şi extern în combaterea aftelor şi a diareii. În experimente in vitro s-a dovedit că pericarpul dezvoltă şi o acţiune anticanceroasă interferând proliferarea, mitoza, invazia şi angiogeneza celulelor canceroase.
Atât pericarpul, cât şi sucul conţin, după cum am văzut, catehine, epicatehine, pro- antocianidine, antocianidine şi cvercetol recunoscute deja pentru intervenţia în oprirea mitozei, prevenirea proliferării şi a iniţierii apoptozei.
Catehinele şi epicatehinele dezvoltă proprietăţi antiangiogenice, antioxidante şi anti- carcinogenice specifice, inhibând totodată activitatea COX, producţia de NO şi receptorul pentru factorul de creştere epidermală.
Descriere botanică
Punica granatum L., cunoscut încă din Antichitate sub denumirea de Punicum malum (măr punic) sau Malum granatum (măr cu sâmburi) este o Punicaceae cu port arbustiform care atinge până la 8 m înălţime, dar căreia în cultură nu i se permite să depăşească 2-3 m.
Ramurile sunt acoperite de frunze lungi de aprox. 10 cm, pieloase, lucioase, florile tubuloase fiind de culoare oranj (granat) din care, după fecundare, se dezvoltă fructele. Specia necesită ierni reci (dar care nu scad sub -1°C) şi veri foarte fierbinţi, aşa cum se întâmplă la tropice. Abia din al treilea an de cultură planta devine interesantă pentru producţie.
În stare necoaptă fructele sunt verzi, culoarea modificându-se prin coacere la galben, apoi la portocaliu, roşu, iar când sunt trecute, la brun. Tegumentul extern este dur, iar în interior se găsesc numeroase seminţe inserate într-o pulpă zemoasă.
La interior, fructul este segmentat în mai multe compartimente, seminţele lungi de maximum 5 mm, de culoare brună-neagră, fiind înfipte în pulpa zemoasă de culoare roz-roşu-închis.
Perioada de recoltare a fructelor este septembrie-decembrie, iar acestea trebuie culese la maturitate, deoarece nu există postmaturare ca la alte fructe. Pot fi menţinute însă timp de câteva luni dacă se păstrează la o temperatură de 0-5°C. Fructele coapte se recunosc datorită unui sunet metalic scos la lovire, cele necoapte sfărâmându-se uşor la apăsare.
În lumea islamică rodia este un simbol a fertilităţii datorită numărului mare de seminţe pe care il conţine.
Compoziţie chimică
Caracteristică tuturor organelor de Punica granatum este prezenţa alcaloizilor piperidinici şi a unor concentraţii mari de tanin.
Seminţele conţin acid ursolic, steroli, acid galic şi elagic, acid punicinic (C18 : 3 ; ɷ 5) şi γ-tocoferol. Până în prezent, principiile active extrase din fructul de rodie se rezumă la flavonoide, antocianidine (de tip delfinidol, cianidol şi pelargonidol) şi la taninuri elagice (acid elagic, punicalaginele A şi B, punicalina, pedunculagina), precum şi la o serie de minerale cum ar fi calciul, potasiul şi fierul trivalent, dar şi vitamina C.
Sucul obţinut prin presarea pulpei cu seminţe conţine proantocianidine, epicatehine, acizi hidroxicinamici, printre care acid cafeic, cvercetol, elagitaninuri, diverşi acizi organici, 5-10% glucoză şi 8-20% zahăr invertit.
Pericarpul fructelor şi frunzele conţin aceiaşi polifenoli care se găsesc în suc, dar şi flavonoli (kempferol), flavone (luteolină) şi taninuri.
În rădăcină se găsesc aproximativ 0,4% alcaloizi (peletierine şi piperidine), diverse elagitaninuri (20%).
Potenţial de interacţiune
Studii in vitro indică faptul că sucul de rodie este un inductor al citocromului P 450 3 A, ceea ce înseamnă pentru organismul uman o metabolizare şi o eliminare mai rapide ale medicamentelor transformate prin izoenzima menţionată.
Deoarece sucul de rodie, ca şi alte sucuri sau extracte vegetale, poate interacţiona cu medicamentele care se metabolizează prin CYP450 3A, doza pentru fiecare medicament în parte ar trebui identificată individual, pentru a nu periclita starea de sănătate generală a pacientului.
Sucul de rodie, având un potenţial destul de mare de inhibare a enzimei menţionate, poate modifica la coadministrare nivelul seric al unor medicamente.
Provenienţă: Punica granatum L.
Furnizează produsele: Punicae semen, Punicae pericarpium, Punicae succus