Utilizări tradiţionale
Datorită conţinutului în antrachinone, toate cele trei produse vegetale au fost şi sunt utilizate ca laxative.
Cruşinul era cunoscut şi folosit ca plantă medicinală încă din anul 1300, Pietro de Crescenzi din Bologna recomandându-l în secolul al XlII-lea ca purgativ. Ca laxativ îl recomandau şi Hieronymus Bock şi mai apoi Matthiolus, fiind atât de apreciat încât începând din secolul al XVII-lea scoarţa de cruşin purta şi numele de Rhabarbarum plebejorum (rubarba omului de rând).
În medicina cultă scoarţa de cruşin a intrat cu greutate, deşi calităţile ei terapeutice erau cunoscute şi confirmate, deoarece iniţial s-au preferat purgativele exotice, iar mai apoi cele de sinteză.
Scoarţa şi fructele de Rhamnus catharticus au fost şi ele de mult timp folosite ca laxative şi purgative, ele aflându-se astăzi pe lista produselor considerate toxice, din cauza scaunelor diareiforme însoţite de crampe şi a spolierii organismului de substanţe minerale şi vitamine. În Norvegia, lemnul arbustului se utilizează pentru realizarea unor obiecte casnice, datorită densităţii sale.
Scoarţa de Cascara sagrada (în traducere „scoarţă sacră”) a fost adusă din Pacificul de Nord-Vest de către conchistadori, în jurul anului 1600, de unde s-a răspândit în America de Nord şi a fost importată în Europa.
Populaţia nord-americană a utilizat-o ca laxativ, până când, în 1877, a fost recunoscută oficial ca făcând parte din patrimoniul terapeutic american. În anul 2002 FDA a interzis includerea extractelor de aloe şi de Cascara sagrada în medicamente de tip OTC şi suplimente, tocmai din cauza efectelor adverse menţionate mai sus.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Cele trei produse vegetale se folosesc ca laxativ sau, în funcţie de doză, ca purgativ. Se administrează în constipaţie, precum şi într-o serie de afecţiuni în care se impune o defecare cu scaun moale (fisuri anale, hemoroizi, intervenţii chirurgicale la nivel rectal).
Efectul apare după 6-8 ore de la administrare, ceea ce impune administrarea preparatelor seara înainte de culcare.
În intestinul gros, sub acţiunea florei bacteriene de la acest nivel, structurile oxidate ale antraderivaţilor sunt reduse la antrone sau antranoli. Aceştia împiedică absorbţia apei şi a electroliţilor din lumenul intestinal şi stimulează influxul de apă şi electroliţi din organism în intestinul subţire.
Ca urmare, bolul fecal îşi măreşte volumul şi îşi modifică consistenţa. Totodată creşte presiunea în lumenul intestinal, ceea ce stimulează peristaltismul la acest nivel.
Glicozidele antrachinonice de tipul celor existente în produsele vegetale în discuţie sunt farmacologic inerte (nu au acţiune laxativă, dar nici nu produc colici) şi ajung în mare parte nemodificate în intestinul gros unde, sub acţiunea enzimelor din flora intestinală, sunt reduse la forme antronice, respectiv antranolice active.
Glicozidele antranoidice odată ajunse în colon sunt scindate de β-glicozidazele microbiene la agliconi şi oze libere, iar antrachinonele inactive sunt reduse la antrone. Aproximativ 75% din antronele formate se resorb intrând în circuitul enterohepatic, fiind detoxifiate prin glucuronoconjugare sau transformate în sulfat şi deversate prin bilă din nou în intestin, de unde ajung înapoi în colon.
Metaboliţii de detoxifiere ajunşi în colon sunt scindaţi şi reduşi după care, odată cu materiile fecale, sunt eliminaţi. O parte din glucuronoconjugaţii şi sulfaţii formaţi in cursul metabolizării hepatice vor fi eliminaţi pe cale renală, urina colorându-se în galben intens sau, dacă pH-ul este alcalin, în roşu.
Toate aceste reacţii metabolice decurg în timp (8-10 ore), acţiunea instalându-se după acest interval.
Datorită trecerii antranoidelor în circulaţia sanguină, acestea apar şi în laptele mamelor care alăptează, colorându-l în galben-brun şi provocându-i sugarului diaree. Din acest motiv, mamele care alăptează nu au voie să folosească laxative antranoide.
Se presupune că toate antranoidele acţionează similar, efectul laxativ fiind provocat prin mai multe mecanisme de acţiune, fără a fi încă limpede care dintre ele sunt primare şi care secundare. Se ştie că acţionează prin:
- eliberare de histamină şi prostaglandine, care activează peristaltismul pe cale neuro- musculară;
- stimularea unor receptori plasaţi în mucoasă şi submucoasă, ceea ce duce la creşterea motilităţii propulsive a colonului, bolul traversând intestinul mai rapid, iar resorbţia apei şi a electroliţilor fiind redusă;
- creşterea AMPc în eritrocite, când concentraţia intracelulară de calciu în lumenul intestinal creşte nivelul ionilor C1–, ceea ce atrage după sine, din motive osmotice, un aflux de Na+ şi apă, cu creşterea concomitentă a secreţiei de mucus;
- permeabilizarea cimentului dintre celulele epiteliului intestinal, astfel încât Na+ şi apa anterior resorbite să poată reveni în lumenul intestinal;
- blocarea pompei de sodiu pe faţa epiteliului intestinal opusă lumenului; prin aceasta este împiedicată reabsorbţia apei şi a electroliţilor din lumen în organism (acţiune antiresorbtivă, hidratagogă).
Totodată, antronele au un efect citotoxic nespecific, acţionând în acelaşi sens al stimulării peristaltismului intestinal.
Mod de utilizare
Scoarţa de cruşin este utilizată sub formă de extracte apoase (infuzii, macerate) şi extracte condiţionate în forme farmaceutice lichide sau solide (Laxatin®, Cortelax®, Rham-nolax®).
De asemenea, intră în compoziţia unor preparate destinate curelor de slăbire (Nor- moponderol®), în compoziţia ceaiurilor laxative şi a Ceaiului hepatic 2.
Infuzia se prepară din jumătate de linguriţă produs vegetal uscat şi pulverizat şi aproximativ 150 mL apă la fierbere; după 10-15 minute se filtrează. Se recomandă o cană de infuzie proaspăt preparată dimineaţa şi/sau seara înainte de culcare.
În cazul maceratului, extracţia apoasă este prelungită, având o durată de 12 ore. Rhamni catharticae fructus se utilizează sub formă de infuzie, decoct, suc, sirop, extracte moi şi uscate.
Infuzia se prepară prin tratarea a două linguriţe de produs vegetal uscat şi pulverizat cu aproximativ 150 mL apă la fierbere; după 10-15 minute se filtrează. Se recomandă o cană de infuzie proaspăt preparată dimineaţa şi/sau seara înainte de culcare.
Produsul vegetal a intrat în componenţa multor ceaiuri cu proprietăţi laxative şi digestive administrate în disfuncţii hepatobiliare sau gastrointestinale.
Sucul concretizat, alături de alte principii active, intră în compoziţia preparatului Laxysat®. Rhamni purshianae cortex se folosea frecvent sub formă de infuzie care se prepara prin tratarea unei linguriţe de produs vegetal mărunţit cu aproximativ 150 mL apă fierbinte; după 10-15 minute se filtrează.
Se recomandă o cană de infuzie proaspăt preparată dimineaţa şi/sau seara înainte de culcare.
Extracte şi principii active în stare pură din Rhamni purshianae cortex intră în compoziţia unor preparate industriale: Caslas®, Vegelax®, Fuca®, Peristaltine®.
Tratamentul cu preparate care conţin antraderivaţi nu trebuie să dureze mai mult de câteva zile; pentru o administrare îndelungată trebuie consultat medicul.
Totodată, în timpul tratamentului, se recomandă un regim alimentar bogat în lichide şi practicarea de exerciţii fizice pentru a restabili funcţionarea normală a intestinului.
Descriere botanică
Dintre cele peste 600 de specii cuprinse în familia Rhamnaceae, trei furnizează produse medicamentoase, şi anume:
- Rhamnus frangula, denumit popular cruşin, lemn câinesc sau paţachină;
- Rhamnus catharticus, verigariu, paţachină, spinul cerbului, nerprun; şi
- Rhamnus purshianus DC, cunoscut în literatură sub denumirea de Cascara.
Rhamnus frangula L. este un arbust nespinos de 1-5 m înălţime care creşte spontan în subarboretul pădurilor de foioase, până în zona montană. Frunzele sunt alterne, eliptice, acuminate, cu marginea întreagă, iar florile pe tipul 5 sunt hermafrodite, actinomorfe, albe-verzui, melifere, dispuse în cime la axila frunzelor. Culoarea fructelor variază în funcţie de stadiul de dezvoltare, şi anume: fructele crude sunt colorate în verde până la roşu, în timp ce, după coacere, culoarea virează la negru.
Produsul vegetal utilizat în terapeutică este reprezentat de fragmente de scoarţă recoltate de pe ramurile şi trunchiurile arbuştilor în vârstă de 3-4 ani. Sub formă de pulbere, prezintă o culoare brună cu nuanţe de cenuşiu sau portocaliu, iar mirosul este neplăcut, caracteristic, gustul fiind amar.
Originară mai ales din zona mediteraneeană a Europei şi nord-vestul Asiei, a fost introdusă şi în America de Nord, unde s-a răspândit în flora spontană. Ţările care exportă drogul sunt cele din Europa de Est, în special Polonia.
Rhamnus catharticus L. este un subarbust care poate ajunge până la 3 m înălţime; are o coloană neregulată, cu ramuri laterale scurte, terminate în spini. Scoarţa este de culoare brună, aspră şi se exfoliază în inele. Frunzele sunt ovate, dispuse opus, cu marginea fin dinţată, iar florile sunt mici, pe tipul 4, grupate în cime de culoare verde-gălbuie. Fructele sunt sferice, zbârcite, de culoare neagră, cu un diametru cuprins între 5 şi 8 mm şi conţin câte patru seminţe ovale.
În terapeutică se utilizează fructele de verigariu sub denumirea de Rhamni catharticae fructus (sin. Baccae spittae cervinae, Fructus nerpruni, Baccae nerpruni). Pulberea de fructe are un gust dulceag, apoi amar, iar mirosul nu este caracteristic.
Specia este foarte răspândită în Europa, nordul Africii şi Asia, principalii furnizori ai produsului fiind ţările din fosta URSS.
Rhamnus purshianus DC (sin. Frangula purshiana [DC] A. Gray ex J.G. Cooper) este un arbore originar din regiunile montane de pe coastele vestice ale Americii de Nord, putând atinge înălţimi între 6 şi 18 m. Ramurile plantelor tinere sunt puternic pubescente, dând senzaţia că ar fi acoperite de o pâslă gri.
Frunzele sunt mari, ovale şi fin dinţate pe margini, atingând lăţimea maximă la mijlocul frunzei. Florile grupate în cime axilare sunt de culoare albă, iar fructele de culoare neagră-purpurie conţin în interior seminţele ovale strălucitoare.
Produsul vegetal utilizat în terapeutică se prezintă sub forma unor fragmente de scoarţă recoltate de pe trunchiurile şi ramurile arborelui, fiind cunoscut sub denumirea de Rhamni purshianae cortex sau Cascarae sagradae cortex. Provenind din America de Nord, în Europa drogul a devenit cunoscut sub denumirea de Cascara.
Mirosul este caracteristic, iar gustul amar şi greţos.
Produsele vegetale provenite de la cele trei specii de Rhamnus trebuie păstrate timp de un an în depozit sau menţinute o oră la 100 °C pentru oxidarea antranolilor la antrachinone, altfel preparatele provoacă colici puternice la ingerare.
Compoziţie chimică
Toate cele trei produse conţin antraderivaţi, pe lângă o serie de alte componente cum ar fi: flavonozide, taninuri, mucilagii, oze sau fitosteroli.
Frangulae cortex conţine 2-6% derivaţi antrachinonici, reprezentaţi prin antracenozide (glucofrangulozidele A şi B, frangulozidele A şi B, glicozide ale crizofanolului, fiscionei) şi agliconii corespunzători.
Se pare că în scoarţa proaspată există o diantronă (bis-glucozido-ramnozida frangula- emodol-dihidrodiantronei) care, în timpul uscării, se scindează formând structurile de tip antrachinonic. Rhamni cathaetici fructus conţine între 2 şi 5% glicozide antrachinonice (gluco-frangulozida A frangulaemodol, diactil-glucofrangulozida A). Fructele mai conţin până la 4% tanin sub forma proantocianidinelor oligomere.
Interesant este faptul că în bacele verzi antraderivaţii se găsesc mai ales sub formă redusă; pe măsură ce fructele se coc, formele reduse ale antraderivaţilor trec în formele corespunzătoare oxidate. Când fructele încep să se zbârcească, glicozidele antrachinonice suferă un proces de hidroliză; aşa se explică de ce, pe lângă glicozide, bacele conţin şi emodoli liberi.
Rhamni purshianae cortex conţine hidroxiantracen-derivaţi reprezentaţi, în principal, prin C(10)-glucozilantrone (aloinele A şi B, 11-dezoxi-aloinele A şi B), precum şi O-glucozidele acestora, denumite cascarozidele A, B, C şi D. Cascarozidele A şi B sunt diastereoizomeri ai aloin-8-O-β-D-glucozidei, în timp ce cascarozidele C şi D sunt diastereoizomeri ai 11-dezoxi-aloin-8-O-β-D-glucozidei.
Produsul vegetal mai conţine glucozide antrachinonice (aloe-emodol-8-O-glucozida, frangulaemodol-8-O-glucozida), agliconi liberi (aloe-emodol, crizofanol, frangulaemodol, fisciona), alături de cantităţi reduse de izo- şi heterodiantrone.
Siguranţă în administrare
Dintre toate cele trei produse, efectul laxativ cel mai blând se înregistrează pentru preparatele care conţin antranoidele din Rhamnus catharcticae fructus.
Este contraindicată administrarea preparatelor din Frangulae cortex persoanelor în vârstă, copiilor, femeilor însărcinate şi celor care alăptează. Ocluzia intestinală este de asemenea o contraindicaţie majoră.
Administrarea produselor vegetale în stare proaspătă determină un efect purgativ drastic : diaree sanguinolentă, colici, vărsături; din această cauză, ele se administrează numai după uscare şi prelucrare corespunzătoare (păstrare timp de un an în depozit sau o oră la 100 °C), când antronele şi antranolii existenţi în scoarţa verde (activi, dar generatori de colici) sunt oxidaţi la antrachinone; abia în colon antrachinonele sunt reduse din nou la antranolii laxativi de către enzimele florei microbiene.
Administrarea îndelungată a preparatelor cu antranoide determină pierderi masive de apă şi electroliţi (în special ioni de potasiu) şi pigmentarea mucoasei intestinale (melanosis coli), care însă nu prezintă importanţă. În schimb, eliminarea crescută a potasiului poate să potenţeze acţiunea glicozidelor cardiotonice, la administrare concomitentă.
În funcţie de durata administrării, efectele adverse care se înregistrează sunt diferite; dacă administrarea se face incidental, în sfera abdominală pot apărea colici. Trebuie remarcat faptul că sensibilitatea individuală faţă de aceste laxative este foarte diferită, astfel încât doze uzuale care ar trebui să nu producă decât laxaţie pot induce la unele persoane colici intense.
În plus, antranoidele pot determina la persoanele sensibile o hiperemie a organelor din cavitatea abdominală, mai ales la nivelul uterului şi al anexelor, ceea ce explică accentuarea sângerărilor menstruale.
La administrare cronică are loc o pierdere constantă de electroliţi, cu instalarea unei hipokaliemii; în mod normal eliminăm zilnic 10 mVal K+, în timp ce sub tratamentul cu laxative antranoide pierderea este de 100-140 mVal K+/zi.
Hipokaliemia acţionează ea însăşi în sensul reducerii peristaltismului intestinal, ceea ce are ca rezultat acutizarea constipaţiei; ca urmare a ineficienţei dozei obişnuite de laxativ, pacientul are tendinţa să o crească, eliminarea de K+ fiind şi mai pronunţată, iar constipaţia mai rebelă.
Se instalează un cerc vicios care poartă denumirea de „colonul laxativelor antranoide”.
Dar, odată cu accentuarea constipaţiei, hipokaliemia conduce la apariţia unor aritmii cardiace, a atoniei musculare, a albuminuriei şi hematuriei, poate induce o afectare renală cronică sau poate genera colici în abdomenul inferior.
În cazul administrării concomitente a unor medicamente care se resorb greu din intestin (cardioglicozide), absorbţia este afectată în plus prin pasajul intestinal accelerat. Pe de altă parte, însăşi hipokaliemia indusă prin abuzul de laxative antranoide accelerează acţiunea cardiotonicelor.
Din acest motiv, laxativele antrachinonice se administrează cu intermitenţe şi numai în doze mici, pentru a evita riscurile menţionate anterior.
Provenienţă: Rhamnus frangula L., Rhamnus catharticus L., Rhamnus purshianus DC
Furnizează produsele: Frangulae cortex, Rhamni catharticae fructus, Rhamni purshianae cortex