Quercus sp.

Mod de utilizare

Produsul vegetal intră în componenţa ceaiului antidiareic, a unor remedii gastrointestinale (Entero-Sanol®), precum şi a unor amestecuri de produse vegetale pentru băi medicinale.

Decoctul se prepară prin aducerea a 1 g de produs vegetal pulverizat fin sau mai grosier în apă rece, fierbere pentru o perioadă scurtă de timp (15 minute) şi filtrare după câteva minute.

În gargarisme şi spălături se foloseşte decoctul obţinut prin fierberea timp de 15-20 de minute a două linguri de scoarţă de stejar (aproximativ 12 g) în 500 mL apă. După filtrare, acesta se utilizează nediluat pentru gargară sau spălături locale de câteva ori pe zi.

Pentru băi de şezut (hemoroizi) sau de picioare (ca antiperspirant) se foloseşte un decoct preparat din 5 g produs vegetal/litru de apă (15-20 de minute fierbere). Acesta se utilizează pentru băi parţiale, încălzit la temperatura corpului, de 2 ori pe zi, timp de 15-20 de minute.

Un extract din scoarţă proaspătă de Quercus robur este condiţionat într-o asociere cu alte şase extracte vegetale sub forma medicamentului homeopat Imupret® N care se adresează profilaxiei şi tratamentului infecţiilor respiratorii recidivante, studiile clinice dovedindu-i eficienţa şi în cazul copiilor peste vârsta de 3 ani.

Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

Datorită taninurilor, produsul vegetal are proprietăţi astringente, antidiareice, antiiritative, hemostatice şi antimicrobiene. Acţiunea specifică a preparatelor din stejar se manifestă la nivelul mucoasei intestinale, unde funcţionează antidiareic prin astringenţă.

La acest nivel, taninurile precipită proteinele din straturile superioare şi profunde şi formează un film care împiedică resorbţia apei şi a toxinelor din intestin, dar şi trecerea în lumenul intestinal a apei din ţesuturi. Reduc sensibilitatea terminaţiilor nervoase din mucoasa intestinală şi acţionează antiiritativ. În plus, diminuarea activităţii secretorii a mucoasei contribuie la un efect antiinflamator local.

În terapia dermatologică, produsul vegetal diminuează permeabilitatea şi secreţiile crescute din afecţiunile inflamatorii, iar acţiunea benefică este susţinută şi de efectul antimicrobian.

Produsul este indicat în tratamentul simptomatic al diareii moderate non-specifice, inflamaţiilor minore ale mucoasei cavităţii bucale sau pielii, precum şi în ameliorarea simptomatologiei (usturime, arsură) asociate hemoroizilor. În acest din urmă caz, admi­nistrarea este rezervată situaţiilor în care a fost exclus un diagnostic sever.

Descriere botanică

Quercus robur L. din familia Fagaceae, stejarul, este un arbore înalt de până la 50 m. Ritidomul brun-negricios este puternic brăzdat. Frunzele sunt oblongi-ovate, penat şi sinuat-lobate, scurt peţiolate, glabre şi pieloase la maturitate. Florile sunt unisexuat monoice, cele femele sunt lung pedunculate şi dispuse câte 3-6 în ciorchine, iar cele mascule sunt grupate în amenţi pendenţi. Fructele (ghinde) sunt alungite şi protejate de o cupă cu solzi imbricaţi.

Quercus petraea (Matt) Liebl., gorunul sau tufanul, atinge înălţimi de doar 10-15 m, are frunze penat-fidate, lung peţiolate şi fructele sesile.

Quercus pubescens Willd. este un arbore înalt de până la 20 m, cu ramuri violacee sau albicioase, tomentoase. Frunzele pieloase, pubescente şi peţiolate sunt 3-7 lobate. Ghindele de culoare galben-maronie sunt subţiri şi ascuţite.

Produsul vegetal utilizat în terapeutică este scoarţa, Quercus cortex, în drogul colectiv predominând cele de stejar. Se recoltează doar scoarţa lucioasă (numită oglindă) de pe ramurile tinere ale exemplarelor de cel mult 12-20 de ani.

Sunt specii originare din Europa şi regiunea Caucazului, iar mai ales Quercus robur se cultivă ca arbore ornamental în zonele temperate.

Utilizări tradiţionale

Cultivarea stejarului în Europa datează din Antichitate şi Evul Mediu. Grecii şi romanii antici, ca şi vechii germani şi slavi îi atribuiau o origine sacră. Dioscoride recomanda decoctul preparat din partea internă a scoarţei de stejar pentru combaterea colicilor sau a hemoptiziei.

În medicina populară a diferitelor ţări, scoarţa de stejar se folosea în tra­tamentul diareii, durerilor dentare, reumatismului şi nevralgiilor. Infuziile se administrau sub formă de gargară în durerile de gât, iar băile medicinale cu scoarţă de stejar erau un remediu mult utilizat pentru combaterea durerilor de glezne, în caz de luxaţii, sau pentru a ameliora transpiraţia excesivă a picioarelor. De asemenea, produsul era folosit topic în arsuri şi răni.

La noi în ţară, decoctul se aplica atât extern, cât şi intern sub formă de gargarisme, badijonări, spălături, băi, clisme, inhalaţii, dar şi în inflamaţii cutanate sau ale mucoaselor, eczemelor, degerăturilor, decubitus, catar stomacal sau intestinal.

În unele zone pulberea de scoarţă se macera in oţet, după care în macerat se adăuga alaun, folosindu-se pentru badijonaj în gingivite. Coaja, crenguţe şi frunzele stejarului se puneau în scăldători, iar decoctul se recomanda pentru combaterea hemoragiilor, vărsăturilor de sânge, a hemoptiziilor.

Ghinda prăjită şi râşnită se dădea copiilor în diaree, iar gogoşile de stejar (gale) uscate se pisau, se puneau in apă şi se dădea bolnavilor de sifilis pentru a-şi clăti gura.

Totodată, scoarţa de stejar era extrem de preţuită ca agent de tăbăcire a pieilor, utilizare cunoscută din Evul Mediu. În plus, în zonele rurale ale Europei, infuzia din scoarţă servea la obţinerea unui colorant folosit pentru vopsirea lânii în negru, iar lemnul era întrebuinţat atât în industria mobilei, cât şi pentru fabricarea butoaielor în care se păstrau vinul şi alte băuturi alcoolice.

Compoziţie chimică

Produsul vegetal conţine în principal taninuri mixte (8-20%): hidrolizabile (galotaninuri şi elagitaninuri) şi condensate (proantocianidine). Elagitaninurile includ structuri precum: castalagina, pedmolagina, pedunculagina, roburina A-E, vescalina, vescalagina, dar şi flavano-elagitaninuri (acutissiminele A şi B, eugenigrandina A, guajavina B) ori procianidinoelagitaninuri (mongolicanina).

Proantocianidinele sunt reprezentate de monomeri (catehina, epicatehina, galaţi de catehină şi epicatehină), dimeri, precum: (+)-catehin-(4α-8)-catehina, 3-galoil-(+)-catehin-(4α-8)-3-O-galoil-(+)-catehina, (-)-epicatehin-(4β-8)-3-O-galoil-(-)-epigalocatehina, dar şi oligomeri. De asemenea, în scoarţă au mai fost evidenţiate triterpene pentaciclice (friedelina, friedelinol, 3-friedelanol), rezine.

Siguranţă în administrare

Nu se recomandă în sarcină, alăptare sau la copiii sub 12 ani. Au fost raportate unele reacţii adverse gastrointestinale şi alergice.

Preparatele pe bază de Quercus (îndeosebi sub formă de băi medicinale) sunt contrain­dicate în tratamentul eczemelor umede întinse pe o suprafaţă foarte mare sau în contextul existenţei unor tulburări febrile şi infecţioase ori al insuficienţei cardiace (stadiile III şi IV).

Taninurile din compoziţia extractelor din scoarţă de stejar pot interacţiona cu medica­mentele care conţin alcaloizi, pe care îi precipită, influenţând astfel asborbţia acestora; acelaşi lucru este valabil pentru preparatele cu fier sau pot interfera cu absorbţia fierului.

Provenienţă: Quercus robur L., Quercus petraea (Matt) Liebl., Quercus pubescens Willd.
Furnizează produsul: Quercus cortex