Proveniență: Zea mays L.
Furnizează produsul: Maydis stigmata
Descriere botanică
Zea mays L., porumbul, din familia Poaceae, este o plantă erbacee anuală, cu rădăcini fasciculate, bine dezvoltate, care pătrund în sol până la 3 m, și atinge înălțimi de 180-200 cm. Tulpina ciclindrică, plină cu măduvă, este prevăzută cu noduri, iar la primele 2-5 noduri se formează rădăcini adventive, de sprijin.
Frunzele sunt lanceolate, dispuse altern pe 2 rânduri și au nervura mediană pronunțată. Fața superioară este verde-închis, lucioasă, în timp ce pe fața inferioară frunzele prezintă peri și au o culoare verde mai deschis.
Florile mascule sunt grupate într-un panicul terminal, în timp ce florile femele se prezintă ca niște spice cu rahisul îngroșat (știuleți). Fructul este o cariopsă golașă, de culoare galbenă-aurie.
Produsul vegetal, Maydis stigmata, este constituit din stilurile și stigmatele recoltate în perioada de înflorire, dar înainte de fertilizare, de pe florile femele de porumb. Gustul este dulceag, mucilaginos, iar mirosul slab, caracteristic.
Specia este originară din America Centrală, fiind răspândită și cultivată actualmente pe tot globul.
Utilizări tradiționale
Înainte ca planta să fie importată în Europa, aceasta a avut o istorie lungă în civilizația popoarelor amerindiene, Fiind folosită ca aliment de bază de populațiile maya și sud-americane.
În regiunea populată de olmeci, în zona de câmpie a Mexicului, populațiile native zoque-popoluca și mixte utilizau stigmatele de porumb sub forma infuziei în tratamentul afecțiunilor ginecologice, urologice, dar și gastrointestinale.
Adusă în Europa de prima expediție a lui Columb (1493), planta a fost cultivată mai întâi în Spania, apoi în Italia și alte țări europene, de unde s-a răspândit în Asia și Africa.
În jurul anului 1650 planta ajunge în Transilvania și apoi în Banat, unde a înlocuit treptat meiul. În Moldova a ajuns la începutul secolului al XVlll-lea, în timpul lui Constantin Mavrocordat, devenind alimentul de bază în multe zone.
Utilizărilor curente în scopuri alimentare li s-au adăugat folosirea mătăsii de porumb (Maydis stigmata) în medicina populară, dar și a plantei întregi ca furaj pentru animale.
De asemenea, porumbul joacă un rol în realizarea unor farmece atât în Europa, cât și în credințe ale popoarelor din America Centrală. Din frunzele uscate (pănușe) se împleteau coșuri, rogojini și pălării.
La noi în țară, ceaiul din mătase de porumb se lua ca diuretic și pentru prevenția calculozei renale. În Tutova, din ciocanele de păpușoi amestecate cu scoarță de stejar se prepara un decoct care se bea ca antihemoragic, iar mămăliga caldă pusă pe o cârpă se aplica sub formă de prișniță celor care se plângeau de dureri de pântece.
Prima mătase de porumb văzută de cineva în cursul verii se recolta, se usca, se punea în rachiu și se bea contra frigurilor. În nordul Moldovei, mămăliga caldă mestecată în gură se punea pe furuncule pentru a le grăbi coacerea (căldură și enzime salivare).
Cocenii se folosesc și astăzi drept combustibil pentru foc.
Compoziție chimică
Deși este un produs utilizat de multă vreme, abia studii realizate în urmă cu aproximativ patru decenii au stabilit spectrul derivaților flavonoidici care se regăsesc în materialul vegetal. Astfel, a fost identificată ca principală componentă maisina o 6-C-glicozidă a luteolinei, alături de mici cantități ale unei 6-C-glicozide a apigenolului.
Determinările efectuate au evidențiat mari diferențe în ce privește cantitatea de maisină prezentă (între 0,1 și 6,3%), în funcție de soiul și varietatea de porumb de la care s-a recoltat mătasea.
Au mai fost identificate și alte componente : doi derivați de tip flavon-3-ol (luteoforol, apiforol), rutozidă, antocianidine, acid clorogenic.
Fracțiunea volatilă, prezentă în cantități mici (0,2%), conține ca principale componente α-terpineol, mentol, carvacrol și timol. A mai fost stabilită prezența în materialul vegetal a fitosterolilor (stigmasterol și sitosterol), mucilagiilor, taninurilor (12%), uleiului gras (2%), saponinelor și glucidelor.
Mătasea de porumb conține și o mare cantitate de săruri minerale, în special săruri de K (2,7%).
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Este bine cunoscută acțiunea diuretică a acestui produs vegetal. Se apreciază că ea se datorează, cel puțin parțial, conținutului ridicat de săruri de potasiu, dar și prezenței derivaților flavonici și saponinelor.
În studii realizate pe animale de experiență, a fost confirmată acțiunea diuretică a acestui produs vegetal și care este comparabilă sau chiar mai bună decât a teofilinei.
Principala indicație pentru acest produs vegetal este în tratamentul afecțiunilor disurice (prin stimularea diurezei), dar și în tratamentul cistitelor, reumatismului și artritei.
În medicina populară, mătasea de porumb se recomandă în curele de slăbire, când favorizează eliminarea apei din organism, și ca antidiabetic. Trebuie menționat însă că studiile realizate nu au confirmat vreo activitate care să susțină această din urmă utilizare.
Mod de utilizare
Frecvent, acest produs vegetal este administrat pentru efectul diuretic, sub formă de infuzie; astfel, 0,5 g de mătase de porumb (o linguriță) se aduce într-o cană de apă, se încălzește la fierbere pentru scurt timp, iar după 5-10 minute se strecoară. Se beau 3 căni pe zi.
Din acest produs vegetal se mai pot prepara o serie de extracte: o tinctură (1 : 5 cu etanol 25%) din care se administrează 5-15 mL pe zi, sau un extract fluid (1 : 1 cu etanol 25%) din care se vor administra 4-8 mL pe zi.
Mătasea de porumb intră frecvent în asocierile de plante medicinale care se utilizează pentru efectul diuretic, dar și în compoziția preparatului Prostafin®, recomandat în tratamentul adenomului de prostată.