Utilizări tradiționale
Virtuțile terapeutice ale podbalului au fost cunoscute încă din Antichitate. Astfel, în scrierile lui Dioscoride și Plinius este semnalată utilizarea plantei în afecțiunile pulmonare, în timp ce Hippocrate o recomanda în tratamentul furunculozei și ca emolient în tratamentul plăgilor purulente. Plinius recomanda inhalarea pulberii cu ajutorul unui tub în cazul existenței unor afecțiuni pulmonare.
Mai târziu, stareța Hildegard von Bingen a descris podbalul, pe care îl folosea ca antitusiv, în cartea sa Physica.
Denumirea latină dată speciei de Linne provine de la cuvintele tussis (tuse) și ago/agere (a alunga), trimițând tocmai la cea mai frecventă utilizare a sa, ca antitusiv.
În medicina tradițională orientală, frunzele de podbal se administrează în astm, bronșită și alte afecțiuni respiratorii.
La noi în țară, ceaiul din frunze și flori se lua contra tusei și afecțiunilor catarale ale căilor respiratorii, în timp ce decoctul din rădăcini se administra în tratamentul pneumoniilor. Deseori, la prepararea ceaiului respectiv se adăuga sovârf.
De asemenea, la țară, decoctul din flori se punea în vasele în care se mulgeau vacile, ca să dea lapte mult și bun, iar untul să fie galben precum culoarea petalelor.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul vegetal are proprietăți antitusive, fiind utilizat în tușea de diferite etiologii, bronșite, traheite, bronhopneumopatie cronică, astm bronșic, emfizem pulmonar cronic, silicoză.
În inflamațiile de la nivelul mucoasei bucale și al tractului respirator superior, mucilagul acționează emolient; sub forma unei pelicule fine, acoperă mucoasa, calmând iritația și diminuând reflexul de tuse. Tussilagona stimulează respirația și inhibă factorul de agregare plachetară (PAF).
Mod de utilizare
Produsul vegetal se administrează sub formă de extracte apoase (infuzie, suc de presare din planta proaspătă, sirop). Infuzia se prepară din 2 g produs vegetal și aproximativ 150 mL apă la fierbere; după 10 minute se filtrează. În cazul în care nu se prescrie altfel, se administrează câteva căni de infuzie pe zi.
În emfizemul pulmonar cronic și în silicoză, pentru combaterea acceselor de tuse pe care bolnavii le au în ortostatism, mai ales în cursul dimineții, se recomandă următoarele: ceaiul din frunze de podbal se prepară seara, se îndulcește cu miere de albine și se păstrează în termos până dimineața următoare, pentru ca bolnavul să îl poată consuma cald.
Când se trezește, pacientul, culcat încă în pat, trebuie să bea o ceașcă de ceai cald și abia după 15 minute este indicat să se ridice în poziție ortostatică.
Extracte din produsul vegetal intră în compoziția unor ceaiuri instant (Bronchostad®, Bronchialtee®), în timp ce produsul vegetal ca atare intră în componența țigărilor anti-astmatice, ceaiului antiastmatic, ceaiului antibronșitic.
Nu se recomandă administrarea produsului Farfarae folium și a extractelor preparate din acesta pe o perioadă mai mare de 4-6 săptămâni.
La sfârșitul secolului XX, la Universitatea din Viena s-au făcut cercetări intense pentru obținerea unei varietăți de cultură de Tussilcigo farfara, lipsită de alcaloizii pirolizidinici cancerigeni.
Prin intermediul culturilor de țesuturi a fost creată o astfel de varietate care este cultivată și prelucrată în medicamente în țările din Uniunea Europeană, utilizarea acestor produse nemaifiind limitată în timp.
Descriere botanică
Tussilago farfara L., din familia Asteraceae, denumită popular podbal, podbal de munte, florile morților, este o specie erbacee, perenă, cu o rădăcină foarte ramificată, care pătrunde până la o adâncime de 25 cm în pământ, dar prin ramificațiile sale rădăcinile au între 0,8 și 2,5 m.
Tulpina este pubescentă, de talie mică (nu depășește 30 cm înălțime). La începutul primăverii apar întâi inflorescențele, care sunt capitule de culoare galbenă intensă, cu un involucru format din bractee dispuse pe unul-două rânduri.
Florile marginale, în număr de cca 300, sunt ligulate. Cele femele sunt dispuse pe mai multe rânduri, în timp ce florile centrale, mascule (pseudohermafrodite), sunt în număr mic (30), tubuloase.
Abia după veștejirea florilor apar frunzele; denumirea populară „florile morților” se referă tocmai a această particularitate. Frunzele sunt pețiolate, rotund cordate, cu marginea sinuoasă, serată. Pețiolul este dezvoltat și prezintă un șanț median. Fața inferioară a frunzelor este albicioasă și catifelată, datorită pubescenței, în timp ce fața superioară este glabră, netedă, pieloasă și verde.
Frunzele tinere sunt pubescente pe ambele fețe. Nervația este palmată. Diametrul frunzelor este cuprins între 8 și 20 cm. O inflorescență produce aprox. 130 de fructe, sub formă de achenă cu un papus de culoare albă.
Spre sfârșitul verii, din rădăcini ies nenumărați muguri care rezistă peste iarnă și din care în primăvara viitoare vor ieși tulpinile florifere. Produsul medicinal, Farfarae folium, are un gust slab mucilaginos, dulceag și este lipsit de miros.
La recoltare trebuie să se aibă în vedere posibilitatea confundării cu frunzele speciilor de Petasites (Petasites hybridus [L.] Gaertn. Mey et Schreb., Petasites albus [L.] Gaertn., Asteraceae, captalan, brustur dulce) și de Arctium lappa L. (Asteraceae, brusture, lipan, scaiul oii).
Planta este răspândită în Europa și nordul Asiei. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt țările balcanice, unele țări est-europene (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, țările din fosta URSS) și Italia.
Compoziție chimică
Produsul vegetal conține 6-10% mucilag ozuronic și inulină, 5% taninuri, flavonoide (glicozide ale kemferolului și cvercetolului), acizi polifenolcarboxilici (acizii p-hidroxi–benzoic, ferulic, cafeic, cafeoil-tartric), carotenoide, steroli (β-sitosterol, stigmasterol, triterpene (α- și β-amirenol, faradiol), tussilagonă (ester sescviterpenic izolat și din bobocii florali), alături de urme de alcaloizi pirolizidinici (senkirkina, tussilagina).
Frunzele de podbal provenite din America de Nord și din Orient conțin și senecionină, alcaloid pirolizidinic mult mai toxic decât senkirkina și tussilagina.
Siguranță în administrare
Este bine cunoscut faptul că alcaloizii pirolizidinici cu nucleu necinic 1,2-nesaturat (senkirkina, senecionina) care se găsesc în frunzele de podbal recoltate din flora spontană au potențial hepatotoxic, genotoxic și cancerigen.
Din acest motiv, Comisia Medicamentului de pe lângă Ministerul Federal al Sănătății din Germania a limitat, încă din anii 1990, utilizarea preparatelor din Farfarae folium, astfel încât aportul zilnic de alcaloizi pirolizidinici cu nucleu necinic 1,2-nesaturat să nu depășească 10 μg.
În Austria și Danemarca există interdicția utilizării în terapeutică a frunzelor de podbal provenite din flora spontană, acestea fiind înlocuite cu varietatea de cultură. În străinătate au fost semnalate cazuri de intoxicare a unor sugari prin administrarea timp de câteva săptămâni a unui ceai de tuse în compoziția căruia intrau frunze de podbal, în unul dintre cazuri, mama care îl alăpta fiind, de fapt, pacientul tratat.
Producătorul amestecului de specii bronşice (Bronchialtee®) în discuţie a pus intoxicaţia pe seama nu a frunzelor de podbal, ci a celor de Petasites existente în asociere şi care conţin cantităţi mai mari de alcaloizi priolizidinici. În realitate însă, rădăcinile de Petasites şi nu frunzele sunt cele care au un conținut ridicat în alcaloizi pirolizidinici cancerigeni.
De aceea, este contraindicată administrarea preparatelor din Farfarae folium în sarcină și alăptare.
Proveniență: Tussilago farfara L.
Furnizează produsul: Farfarae folium