Utilizări tradiţionale
Primii locuitori din Chile, indienii Mapuche, au cunoscut calităţile terapeutice ale produsului vegetal de mult. Iniţial se utiliza în tratamentul reumatismului. În sudul statului Chile au fost descoperite în situri arheologice frunze de Boldo fosile care încă păstrează amprenta dinţilor umani pe ele, fiind datate ca recoltate în urmă cu 13.000 de ani.
În secolul al XIX-lea, produsul vegetal era folosit în zona de provenienţă şi America de Nord în tratamentul unor afecţiuni hepatice şi ale tractului digestiv.
În 1867, frunzele de Boldo au ajuns în Franţa, unde au fost supuse pentru prima oară analizei chimice. Drogul are monografii în farmacopeile majorităţii ţărilor europene, în Farmacopeea europeană şi în Farmacopeea homeopată, pe lângă acestea, există şi o monografie pentru extractele uscate obţinute din frunze cu solvenţii apă sau etanol-apă.
Uleiul volatil din frunze se folosea înainte vreme în medicina tradiţională ca antihelmintic, datorită ascaridolului, dar care astăzi nu se mai utilizează din cauza toxicităţii sale.
Frunzele de Boldo sunt întrebuinţate şi astăzi în gastronomia chiliană ca aromatizant, la fel ca frunzele de dafin.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Preparatele de tip infuzie sunt încă folosite în Europa şi cele două Americi, mai ales în tratamentul unor afecţiuni hepatice şi gastrointestinale, dar şi ca sedativ blând. Se cunosc şi alte utilizări în cadru casnic, printre care de colagog, coleretic, diuretic, antalgic în dureri de dinţi şi măsele.
Dozele eficiente pentru prepararea infuziilor sunt 2-5 g de frunze pe zi, iar dacă se administrează extracte uscate preparate cu solventul etanol-apă, nu se depăşeşte echivalentul a 0,6 g de frunze de Boldo/zi.
Există şi o tinctură (1 : 5, etanol 80%), din care se administrează 1-3 mL/zi, şi un extract fluid (1:1, etanol 80%), unde doza zilnică este de 0,5-1 mL.
Preparate homeopate se folosesc în tratamentul afecţiunilor hepatobiliare, când la administrare orală se indică diluţia D2, iar sub formă injectabilă diluţii sub D6.
În cadrul unor studii farmacologice efectuate pe şoareci şi şobolani, pentru extractele hidroalcoolice din Boldo folium s-au evidenţiat proprietăţi hepatoprotectoare.
Totodată, extractele de Boldo au dovedit o acţiune antioxidantă de foarte bună calitate. Acţiunea antioxidantă se pare că este conferită extractelor de către boldină şi metaboliţi ai acesteia, precum şi de catehină (proantocianidine).
De asemenea, cu ajutorul testului inflamaţiei labei de şobolan prin injectare cu carrageenan, s-a demonstrat că extractul reduce inflamaţia semnificativ şi în strânsă corelaţie cu doza aplicată.
Pe de altă parte, în cazul şobolanilor cărora li s-a provocat o colită experimentală, prin aplicare intrarectală de acid acetic, boldina a fost capabilă să prevină afectarea macroscopică şi histologică a celulelor epiteliale din domeniul colonului, având ca rezultat o reducere substanţială a necrozei şi a edemului.
O explicaţie pentru acţiunile antiinflamatorii ar putea fi constatarea in vitro a inhibării sintezei de prosta-glandine de către boldină.
S-a mai dovedit că boldina stimulează secreţia biliară şi transformă caracteristicile fizico-chimice ale acesteia, crescându-i fluiditatea. De asemenea, stimulează secreţia gastrică şi dezvoltă efecte diuretice şi hipnotice de intensitate mică. Tot pentru boldină, pe ileum de şobolan s-a constatat apariţia unei relaxări (dependente de doză), pe baza unui efect de antagonizare a contracţiei induse cu acetilcolină.
În schimb însă, extractele apoase de Boldo produc in vitro inhibarea acetilcolinesterazei. Acetilcolinesteraza se găseşte în aparatul neuromuscular al tracului gastrointestinal, iar inhibarea enzimei poate creşte motilitatea la acest nivel.
S-au realizat şi alte experimente mai ales în cazul boldinei, pentru dovedirea unei acţiuni citoprotectoare, antidiabetice, antipiretice, spasmolitice, neuroprotectoare şt cardiovasculare, având în vedere interacţiunea boldinei cu receptorii pentru monoamine (receptori dopaminergici şi adrenoreceptori).
Mod de utilizare
În prezent, boldina intră în compoziţia unor medicamente prescrise în tratamentul colitei datorită acţiunii antiinflamatoare, citoprotectoare şi de captare a speciilor reactive de oxigen, formate la nivelul traiectului gastrointestinal.
Într-un studiu crossover uman, dublu orb, controlat placebo a fost verificată influenţa asupra timpului de tranzit gastrointestinal la administrarea a 2,5 g de extract uscat din frunze de Boldo (DER = 1 : 2,4, solvent apă-etanol). La cei 12 probanzi voluntari, tranzitul s-a prelungit statistic semnificativ comparativ cu grupul placebo.
Produsul vegetal este component al unor ceaiuri instant (Soluhepar®) sau al unor forme farmaceutice industriale (Gallemolan®, Opobyl®).
Descriere botanică
Peumus boldus Molina, din familia Monimiaceae, este un arbore dioic, înalt de până la 6 m, cu ramuri subţiri acoperite, ca şi trunchiul, de o coajă brun-deschis. Frunzele opuse sunt scurt-peţiolate, oval-eliptice, coriacee, obtuze la vârf, cu marginea întreagă, uşor răsfrântă către faţa inferioară, lungi de 2,5-7 cm şi late de 2-4 cm.
Frunzele cu aspect pielos prezintă pe faţa superioară mici protuberanţe, iar pe faţa inferioară nervurile de ordinul II se anastomozează conferind un aspect reticulat. Au o culoare cenuşie-verzuie, gustul este aromat şi amar caracteristic, iar mirosul puternic aromat, condimentat, amintind de cel al frunzelor de dafin.
Florile sunt grupate în inflorescenţe cimoase, axilare, rereori terminale. Inflorescenţele formate din 5-12 flori înfloresc pe parcursul întregului an. Florile mascule au un diametru de 12 mm şi un peduncul de 4-8 mm, corola fiind campanulată, constituită din 7-9 petale.
Florile femele sunt mai mici decât cele mascule. Fructele galbene sunt bace, cu un sâmbure în interior.
Specia este originară din Chile, dar în prezent se cultivă şi în nordul Africii şi în zonele mediteraneene din Europa.
Produsul vegetal, Boldo folium, este constituit din frunzele recoltate toamna.
Compoziţie chimică
Boldo folium conţine alcaloizi aporfinici (0,25-0.5%), alături de flavonoide (s-au identificat 26 de glicozide ale cvercetolului, ramnetolului, izoramnetolului şi kemferolului), taninuri şi substanţe minerale.
Un alt grup de componente importante îl reprezintă procianidinele, dintre care au fost izolate un dimer (procianidina B2), 11 trimeri şi 6 tetrameri, iar dintre acizii fenolici s-au identificat acidul cafeic, ferulic, siringic, hidroxiclorogenic şi 5-cafeoil-chinic. D intr-un extract metanol ic de frunze a fost separată o policetidă, aşa-numita peumusolida A.
Dintre alcaloizii aporfinici, boldina este componentul major. Ea este însoţită de alcaloizi secundari precum izoboldina, izocoridina, laurotetanina şi N-metillaurotetanina.
Scoarţa arborelui conţine o cantitate mai mare de boldină (6-10%) şi drept urmare se foloseşte ca materie primă pentru extracţia acestui alcaloid.
În frunze se găsesc între 0,4 şi 4% ulei volatil constituit în principal din monoterpene cum ar fi: ascaridolul, limonenul, 1,8-cineolul, p-cimenul şi b-felandrenul. Ascaridolul este o monoterpenă instabilă cu o grupare endoperoxid reactivă şi apare în uleiul volatil în cantitate mai mică sau mai mare în funcţie de metoda de separare şi provenienţa geografică a materialului foliar.
Astfel, în fracţiunea volatilă separată din frunze cu hexan, ascaridolul se găseşte în concentraţii de 9,9-41,9%, în timp ce în uleiul volatil extras prin distilare cu vapori de apă, componentul se regăseşte în cantităţi foarte mici.
Siguranţă în administrare
În Europa Occidentală, unde se comercializează frunze de Boldo din care se prepară, în cadru casnic, infuzii, s-a semnalat apariţia unor stări depresive grave (la supradozare, într-un număr redus de cazuri), cu halucinaţii vizuale şi auditive şi chiar afazie motorie parţială; după întreruperea tratamentului, fenomenele toxice au dispărut.
Se apreciază că toxicitatea semnalată se datorează faptului că frunzele comercializate, proaspăt uscate, au un conţinut mai mare în ulei volatil (deci şi în ascaridol) decât extractele prelucrate în industrie, când se realizează preponderent o îmbogăţire în fracţiunea alcaloidică.
Totuşi, se consideră că astfel de fenomene apar doar la supradozări sau la o administrare necorespunzătoare (copii sub 12 ani). Preparatele industriale pe bază de extracte de Boldo sunt considerate sigure.
Cu toate acestea, atât preparatele galenice tradiţionale, cât şi industriale, care condiţionează extracte din frunze de Boldo, sunt contraindicate în sarcină, alăptare şi copiilor sub 12 ani.
Uleiul volatil de Boldo nu se administrează ca vermifug, pe şobolani stabilindu-se că DL50 este de 0,13 mg/kg corp. Deja la 0,07 mg/kg corp animalele de experienţă au prezentat convulsii, mecanismul producerii acestora dovedindu-se a se baza pe inhibarea transportului de electroni la nivelul mitocondriilor, cu perturbarea lanţului respirator.
De această situaţie este responsabilă structura de tip endoperoxid a ascaridolului, care în acelaşi timp este răspunzătoare de acţiunea antihelmintică.
Provenienţă: Peumus boldus Molina
Furnizează produsul: Boldo folium