Utilizări tradiționale
Pelinul este o veche specie medicinală, pe care deja Dioscoride o recomanda pentru combaterea insectelor, dar și pentru prepararea unei cerneli care să protejeze cărțile de a fi roase de șoareci.
PIinius este cel care descrie pentru prima oară obținerea unui extra de pelin. În scrierile medicale germane din secolul al IX-lea, pelinul este menționat sub denumirea de werimouta, de unde a derivat de altfel cuvântul Wermut.
În secolul al XII-lea apare menționat în Farmacopeea de la Zurich, iar uleiul volatil albastru a fost separat prin distilare cu vapori de apă în anul 1700 de Giovanni Battista Della Porta.
Infuzia, dar și extractul, precum și sucul de presare obținut din planta proaspătă se utilizau în tratamentul stărilor dispeptice, al pirozei și în gastralgii; în cloroză, anemie și scrofuloză se recomandau ca digestiv.
Extern se foloseau sub forma compreselor uscate sau umede în dermatoze exsudative, dar și în paralizii. Sub formă de clistir (clismă) se administrate în oxiurază.
Datorită gustului amar erau folosite și ca febrifuge. Deja în secolul al XIX-lea se știa că luate în doze mici, preparatele de pelin cresc tensiunea sanguină, în timp ce dozele mari au un efect puternic hipotensiv.
Uleiul volatil se folosea în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX la prepararea unui lichior, așa-numitul absint, cunoscut și apreciat în Franța și zona mediteraneeană, al cărui consum constant și în doze mari produce crize epileptiforme și induce intoxicații cronice.
Efectele adverse, cum ar fi iritarea vasculară, amețelile, durerile de cap, fuga de idei cunoscute, în cazul preparatelor din pelin utilizate în trecut, sunt atribuite uleiului volatil.
În țara noastră, ceaiul din flori sau tulpini florifere se folosea în tratamentul diverselor dureri gastrice și hepatice, dar se recomanda și ca tonic stimulent, la fel ca plămădeala în vin sau rachiu, luat pe nemâncate.
În ținutul Sucevei, florile și frunzele verzi se pisau, se tratau cu o cantitate mică de apă, după care se storceau printr-o pânză curată, sucul luându-se dimineața, câte o linguriță, contra frigurilor.
Frunza opărită cu oțet se lega la cap contra migrenelor. În același scop, în alte părți se făcea o legătură cu frunze de pelin verde opărit în oțet, amestecat cu scrumul rezultat dintr-o petică de postav roșu arsă în foc, la care se adăugau miere și albuș de ou.
În unele zone, într-o anumită zi se făceau mături de pelin, în credința că acestea alungă puricii din casă.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul vegetal se folosește ca tonic amar, stomahic pentru stimularea apetitului. Totodată dezvoltă și efecte carminative, colagoge, spasmolitice, fiind indicat în tratamentul unor disfuncții intestinale și biliare însoțite de spasme.
Absinthii herba face parte din grupul drogurilor amare aromatice, cu efect apetisant- digestiv și care acționează prin mecanisme considerate reflex-gustative, anticipativ-metabolice.
Sub această caracterizare se înțelege de fapt prima fază de stimulare a secreției gastrice și intestinale, declanșată pe cale reflexă și care se instalează la administrarea orală a preparatului pe bază de pelin (sau alte plante ce conțin principii amare).
Faza reflexă nu se instalează la persoanele sănătoase, al căror apetit și secreție reflexă sunt normale, ci doar la pacienții la care, dintr-un motiv sau altul, secreția reflexă este inhibată.
Efectul este determinat de impresionarea de către substanțele amare din preparat a receptorilor specifici aflați în papilele gustative localizate în partea din spate a feței anterioare a limbii, stimulând pe cale reflexă secreția de salivă și suc gastric.
De la receptor până la sediul central de percepere gustativă, transmisia este asigurată de nervul gloso-faringian, cu participarea nervului vag.
Odată ajunse în stomac, principiile amare declanșează o a doua fază, gastrică, ce continuă și după ingerarea alimentelor. Faza gastrică este caracterizată prin eliberarea de gastrină, care stimulează atât motilitatea stomacului și a segmentelor intestinale superioare, cât și producția de bilă și secreția pancreatică.
Pentru ca toată această succesiune de evenimente să se poată desfășura, preparatele din pelin trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă.
Utilizarea unor preparate în formă concentrată sau alcoolizată (picături de Tinctura Absinthii) nu au efect aperitiv, de aceea se diluează cu 30-50 mL de apă; este important ca gustul amar să fie perceput ca atare, pentru ca apetitul să apară.
În cazul persoanelor care consumau absint ca aperitiv, efectul apetisant era în realitate redus (alcoolul acoperind în mare parte gustul amar și inhibând secreția gastrică); datorită conținutului în tuiona neurotoxică, consumatorii înrăiți dezvoltau o serie de afectări neurologice care au condus la interzicerea acestei băuturi în localurile publice.
Din același motiv nu se combină cu sirop, sucuri dulci de fructe, zahăr sau alți corectori de gust și se administrează la temperatura camerei. întotdeauna trebuie respectat dozajul, deoarece o supradozare taie pofta de mâncare, în loc să o stimuleze.
Se mai folosește ca vermifug în oxiurază.
La administrare îndelungată sau în cantități mari extractele apoase (infuzii) din Absinthii herba dezvoltă o acțiune tonică generală ca urmare a creșterii capacității de rezistență a organismului; din acest motiv, sunt indicate în gripă, boli infecțioase, convalescență.
De asemenea, infuzia de pelin se prescrie în ptoză generalizată, mai ales la femeile care depun o activitate fizică (responsabilă, cel puțin parțial, de instalarea ptozei) sau care au născut mai mulți copii, tocmai datorită faptului că determină o creștere generală a tonusului, cu o mai bună susținere a organelor din cavitatea abdominală.
Deoarece lipsa poftei de mâncare reprezintă un simptom frecvent întâlnit la pacienții aflați în convalescență după un episod infecțios de durată sau ca urmare a unor afecțiuni gastrointestinale, malignoame, precum și în anorexie nervoasă, acestea reprezintă domeniile majore de indicație pentru preparatele din pelin.
Li se adaugă tulburările emoționale ca urmare a administrării unor medicamente precum citostaticele sau simpatomimeticele indirecte.
În plus, de tratamentul cu infuzie sau extract de pelin beneficiază și vârstnicii și copiii care suferă de lipsă de poftă de mâncare.
Mod de utilizare
Produsul vegetal este recomandat intern sub formă de extracte apoase (infuzie, decoct) și extracte hidroalcoolice; în tratamentul oxiurazei se administrează sub formă de clisme.
Infuzia se prepară dintr-o jumătate de linguriță de produs vegetal uscat, pulverizat și 150 mL de apă fierbinte; se filtrează după 10 minute.
Pentru stimularea apetitului se recomandă o cană de infuzie proaspăt preparată, dar răcită la temperatura camerei, cu 30 de minute înainte de fiecare masă. Nu se îndulcește și nu se maschează gustul.
Dacă se urmărește un efect colagog, infuzia se administrează după mese. În cazul ptozei generalizate a organelor din cavitatea abdominală se ia timp de 4 săptămâni infuzie de pelin (1 linguriță de produs vegetal/2 L de apă) în cantitate de 2-4 L.
Tratamentul aplicat are un efect tonic general și totodată crește tonusul viscerelor afectate de ptoză.
Produsul vegetal ca atare și extractele fluide sau uscate intră în componența multor preparate utilizate în tratamentul unor disfuncții gastrointestinale și biliare.
Descriere botanică
Specia Arthemisia absinthium L., din familia Asteraceae, denumită popular pelin, este originară din regiunile uscate ale Europei și Asiei.
Planta, un subarbust care poate atinge 1 m înălțime, se recunoaște ușor după florile mici și galbene dispuse în panicule ramificate.
Frunzele superioare sunt simple și sesile, devenind către mijlocul tulpinii pețiolate și tripenat-sectate.
Pe ambele fețe frunzele au o culoare cenușie-argintie datorată pubescenței. De fapt, întreaga plantă are un aspect catifelat, cenușiu-verzui dat de prezența perilor tectori.
Gustul produsului vegetal este puternic amar și aromat, în timp ce mirosul este aromat, caracteristic.
Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt țările din fosta URSS și fosta Iugoslavie, Bulgaria, Ungaria și Polonia.
Compoziție chimică
Produsul vegetal conține 0,15-0,40% principii amare și 0,2-1,5% ulei volatil.
Substanțele amare sunt reprezentate de lactone sescviterpenice, dintre care cea mai importantă (nu însă și cantitativ, 0,3%) este o guaianolidă dimeră, absintina.
Alături de aceasta, din grupul lactonelor sescviterpenice, în pelin se mai găsesc (în proporție de 0,7%) guaianolide monomere (artabina și matricina), germacranolide (artabsina, cetopelenolidele A și B, hidroxipelenolida), precum și eudesmanolida artabsină.
Uleiul volatil este constituit în principal din terpenele α– și β-tuionă, trans-sabinilacetat, cis-epoxi-cimen, alături de care se mai găsesc linalool, cineol, α-bisabolol, β-curcumen.
Culoarea uleiului volatil este verde până la albastru și se datorează conținutului în azulene (camazulenă, dietil-camazulenă, metil-etil-camazulenă) care se formează din lactonele sescviterpenice în timpul antrenării cu vapori de apă.
Produsul vegetal mai conține derivați flavonici, acizi polifenolcarboxilici, compuși poliacetilenici, peroxizi ai unor homoditerpene.
Siguranță în administrare
Este contraindicată administrarea extractelor din Absinthii herba în ulcer gastroduodenal deoarece stimulează secreția gastrică.
În doze mari, extractele hidroalcoolice pot determina efecte adverse cum ar fi: vomă, diaree severă, retenție urinară, convulsii. Toxicitatea se datorează, în primul rând, tuionei din uleiul volatil care este neurotoxică, provocând convulsii.
Proveniență: Artemisia absinthium L.
Furnizează produsul: Absinthii herba