Utilizări tradiţionale
În Antichitate, planta şi mai ales sporii ei erau considerate de druizi sacre, iar în Evul Mediu, pedicuţa era folosită în ritualuri magice. Aruncaţi într-o flacără deschisă, sporii pocnesc şi dau naştere unor flăcări verticale luminoase, care seamănă cu nişte fulgere.
Din acest motiv, în unele culturi europene sporii mai poartă şi astăzi numele de „făina vrăjitoarelor sau „pulberea-fulger”. Chiar şi astăzi, când magicienii au la dispoziţie o multitudine de efecte pirotehnice, sporii sunt apreciaţi în spectacole mai ales de artiştii care suflă foc pe gură, deoarece nu sunt periculoşi.
Sub denumirea de sulfur vegetabile, sporii se foloseau în farmacie pentru conspergarea pilulelor, dar şi ca sicativ când se aplicau pe răni ca să se vindece mai repede.
Se foloseau ca şampon uscat pentru curăţarea părului la bolnavii care nu puteau fi spălaţi pe cap, dar şi ca înlocuitor de pudră de talc în igiena bebeluşilor.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Lycopodii herba este utilizat şi astăzi în medicina populară ca diuretic în afecţiunile renale. Acţiunea diuretică este datorată derivaţilor flavonici şi alcaloizilor; aceştia din urmă acţionează prin iritarea mucoasei tractului renal. Pentru alcaloizi au mai fost evidenţiate efecte purgative şi emetice.
Licodina stimulează contracţiile uterine şi peristaltismul intestinului subţire (studii in vivo).
Mod de utilizare
Se presupune că decoctul ar fi eficient în combaterea alcoolismului şi a fumatului, motiv pentru care se găseşte frecvent în pieţe pe tarabele vânzătorilor de plante medicinale.
În acest scop, produsul vegetal se administrează sub formă de infuzie preparată din 1,5 g de produs vegetal pulverizat şi 150 mL apă la fierbere; după 5-10 minute se filtrează. Se recomandă 2-3 ceşti de infuzie pe zi.
Sporii de Lycopodium sunt utilizaţi în homeopatie, unde furnizează unul dintre cele mai apreciate remedii care se adresează tulburărilor gastrointestinale de care suferă persoane cu o anumită structură de personalitate.
Se recomandă în automedicaţie (D6 sau D12) în tratamentul afecţiunilor gastrointestinale legate de o disfuncţie hepatică cronică, la persoane impulsive, veşnic iritate, care nu acceptă să fie contrazise, dar au o încredere în sine redusă şi un comportament arogant.
Sunt intelectuali activi, dar veşnic îngroziţi de un posibil eşec. De regulă, pacientul are o constituţie suplă, dar abdomenul pare umflat, pielea este palidă, cu o nuanţă uşor gălbuie, iar trăsăturile sunt ridate, ceea ce face ca individul să pară mai bătrân decât este în realitate.
La aceşti pacienţi, tulburările gastrointestinale se caracterizează prin balonări însoţite frecvent de constipaţie, accese de foame intensă (mai ales de dulce), dar după câteva înghiţituri apare saţietatea şi în scurt timp foamea reapare.
Pacientul nu poate purta îmbrăcăminte strâmtă deoarece îl incomodează, iar tulburările se agravează între orele 16 şi 20, mai ales dacă se suprapun emoţii sau stări anxioase. Frecvent, aceşti pacienţi suferă şi de afecţiuni renale, urinare, inflamaţii în sfera ORL, dureri musculare şi articulare.
Lycopodium a fost utilizat drept conspergant în tehnologia farmaceutică. În prezent se foloseşte ca sicativ în tratamentul unor afecţiuni dermatologice.
Descriere botanică
Specia Lycopodium clavatum L., din familia Lycopodiaceae, cunoscută sub denumirile de pedicuţă, brădişor, talpa ursului, este o plantă repentă, lungă de până la 1 m, cu ramuri ascendente care nu depăşeşc 30 cm înălţime.
Tulpinile sunt acoperite de frunze mici, sesile, ascuţite, cu marginea întreagă; vârful frunzelor se termină printr-o aristă incoloră. Frunzele, grupate în verticile sau spirale, au lungimi de 3-5 mm şi o culoare verde-gălbuie.
În produsul vegetal pedunculii cilindrici de sporofili, de culoare brună, sunt rari, iar în aceştia se formează spori galben-sulf.
În terapeutică există două droguri derivate de la Lycopodium clavatum : partea aeriană uscată Lycopodii herba, care are un gust amar, uşor dulceag şi este lipsită de miros, şi Lycopodium, care reprezintă sporii de pedicuţă. Acesta din urmă este o pulbere fină, onctuoasă, de culoare albă-gălbuie.
Planta se dezvoltă încet din sporii incapabili să reziste în condiţii neprielnice şi de concurenţă, mai ales că din aceştia răsar primii germeni abia după 6 ani.
Germenii se dezvoltă mai departe doar dacă pot contracta o simbioză cu anumite micete şi, dacă planta are noroc, poate deveni fertilă după 12 până la 15 ani. Din acest motiv şi din cauza recoltării susţinute planta este ocrotită prin lege.
Specia este răspândită în regiunile temperate şi reci. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt ţările din estul Europei şi China.
Compoziţie chimică
Lycopodii herba conţine aproximativ 0,2% alcaloizi, alături de flavonoide, acid cafeic. triterpene.
Până în prezent, din Lycopodii herba au fost izolaţi peste 100 de alcaloizi cu structuri diferite, mai importanţi fiind licopodina, dihidrolicopodina, acetildihidrolicopodina, licodina, licodolina, anhidrolicodolina.
Siguranţă în administrare
Alcaloizii au o acţiune iritantă asupra mucoaselor, motiv pentru care nu se recomandă utilizarea preparatelor din Lycopodii herba un timp îndelungat şi nici în cazul existenţei unor afecţiuni gastrointestinale manifeste.
De asemenea, există menţiuni conform cărora utilizarea pe termen lung a unor preparate homeopate ar fi dus la apariţia unui sindrom colestatic pus pe seama afectării respiraţiei mitocondriale în sfera hepatobiliară.
Provenienţă: Lycopodium clavatum L.
Furnizează produsele: Lycopodii herba, Lycopodium