Utilizări tradiționale
Încă din Antichitate era cunoscută toxicitatea deosebită a omagului, astfel încât, când Linne i-a dat denumirea științifică binară, s-a referit la această proprietate: Aconitum provine de la cuvântul grecesc akoniton, care înseamnă „fără praf” și se referă la o victorie ușoară în înfruntările dintre gladiatori, în care învingătorul termina lupta în picioare, fără să fi căzut și să-și fi murdărit corpul uns cu ulei cu rumegușul care acoperea arena.
Din acest motiv, extractele din omag erau folosite atât în Europa, cât și în Asia ca otrăvuri pentru săgețile de luptă sau de vânătoare, precum și pentru înlăturarea persoanelor indezirabile.
Cu un extract de omag a fost omorât împăratul Claudiu în anul 54 d.Hr. de către soția sa Agrippina, care în acest fel a vrut să faciliteze urcarea pe tron a lui Nero, fără să ia în calcul posibilitatea că fiul nu va avea rețineri să o ucidă la rândul său.
Mai târziu, anumite specii de Aconitum (Aconitum vulparia, Aconitum lycoctonum) au fost utilizate pentru otrăvirea animalelor sălbatice și a rozătoarelor, motiv pentru care drogul nu lipsea din nici o farmacie.
Pe teritoriul României, tuberculii de omag (care seamănă cu niște napi mici, de unde denumirea speciei napellus) se plămădeau în rachiu de drojdie și se foloseau extern pentru frecții în tratamentul reumatismului. În Moldova se fierbeau frunzele de omag în vin și decoctul se bea și se aplica pe rănile provocate de mușcăturile de viperă.
În medicina veterinară, rădăcinile pulverizate amestecate cu untură furnizau o alifie care se aplica pe rănile infectate, populate cu viermi. În cazul fracturilor membrelor se făceau legături din rădăcină de omag și rădăcină din iarba lui Tatin fierte în lapte dulce.
Omagul se folosea și ca insecticid contra păduchilor la vite.
Mod de utilizare
Intern, preparatele din Aconiti tuber se administrează în doze mici în gripă, afecțiuni respiratorii (tuse, pneumonie, laringită), iar extern, în nevralgia de trigemen, nevralgii intercostale, crize de sciatică și nevralgia zonelor zoster.
Produsul vegetal se administrează sub formă de tinctură. Conform Farmacopeei române, ediția a X-a, Tinctura Aconiti trebuie să conțină cel puțin 0,045% și cel mult 0,055% alcaloizi eterosolubili exprimați în aconitină ; se prepară prin percolare. Tinctura Aconiti este un lichid limpede, de culoare galbenă-brună, cu un gust amar și înțepător. Se păstrează la Separanda.
Din cauza toxicității, Tinctura Aconiti nu se administrează ca atare ; ea intră în compoziția unor preparate medicamentoase utilizate în tratamentul afecțiunilor respiratorii: Tusomag – soluție uz intern, Sirogal – sirop.
Unguentul, ce conține 2% aconitină, este foarte eficient în tratamentul nevralgiei de trigemen. Nu se recomandă administrarea acestui unguent mai mult de 4 ori pe zi, întrucât aconitina penetrează prin piele și poate produce intoxicații.
Aconiti tuber intră în compoziția unor remedii homeopatice: Homeovox , drajeuri, care este utilizat în tratamentul laringitei și în cazuri de diminuare a vocii.
Globulele Aconitum D12 se administrează de 2 ori câte 5 globule/zi în tratamentul durerilor de urechi și al nevralgiilor cauzate de instalațiile de climatizare.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Atât toxicitatea, cât și utilizările terapeutice ale produsului Aconiti tuber sunt datorate aconitinei.
Aconitina acționează, într-o primă fază, prin excitarea terminațiilor nervoase periferice și a centrilor motori din creier și măduvă (centrul respirator, centrul termoreglator), iar apoi prin deprimarea marcată a acestora.
Ca urmare, în doze terapeutice, aconitina și preparatele din Aconiti tuber stimulează respirația. Totodată, au proprietăți hipotermizante și antinevralgice. Acțiunea antinevralgică este datorată excitării terminațiilor nervoase periferice cu apariția senzației de căldură, urmată de furnicături și amorțeală.
Alcaloizii diterpenici separați din speciile de Aconitum acționează asupra canalelor de Na+ și K+ determinând la nivelul celulei nervoase și musculare o dereglare a homeostaziei electroliților, ceea ce explică efectul puternic pe care îl au extractele Ia nivel cardiac.
Majoritatea alcaloizilor din Aconitum cauzează aritmie și oprirea inimii prin activarea potențialului de acțiune a canalelor de sodiu. Unii acționează ca antagoniști competitivi ai aritmogenelor prin blocarea canalelor de sodiu și a efluxului curentului de potasiu (lk – delayed rectifier).
Acest tip de alcaloizi diterpenici (printre care neolina și songorina) care blochează canalele de Na+ ar putea fi utili în viitor în tratamentul fibrilațiilor artriale cronice.
Descriere botanică
Oficiale sunt trei specii de Aconitum, Aconitum tauricum Wulf., A. callybotryon Rhcb., A. napellus L. din familia Ranunculaceae, cunoscunte toate sub denumirea populară de omag sau toaie.
Cele mai multe farmacopei străine oficializează specia Aconitum napellus L.
Omagul este o plantă perenă, care prezintă în sol rădăcini tuberizate. Pe tulpină, frunzele sunt dispuse altern, sunt palmat-sectate, iar florile zigomorfe, albastre, galbene sau violete sunt grupate în inflorescențe racemoase.
Periantul este alcătuit din 5 foliole inegale, cea superioară având formă de coif. Prezintă 2-5 nectarii petaloide în formă de pinteni. Staminele sunt numeroase, iar gineceul este alcătuit din 3-5 cârpele libere între ele. Fructele sunt folicule. Cele trei specii sunt toxice atât în stare proaspătă, cât și uscată.
Gustul este dulceag, apoi iute și iritant, urmat de o senzație de amorțeală a limbii. Nu prezintă miros.
Speciile sunt răspândite în păduri, fânețe și pășuni din zonele montane din vestul Europei până în Munții Himalaya, dar se și cultivă în scopuri medicinale.
Compoziție chimică
Principiile active sunt reprezentate de alcaloizi norditerpenici de tip licoctonină.
Conținutul în alcaloizi variază între 0,5 și 3%. Pentru produsul Aconiti tuber, Formacopeea română, ediția a X-a, prevede un conținut de cel puțin 0,5% alcaloizi eterosolubili exprimați în aconitină.
Aconitina, alcaloidul principal, este diesterul unei alchilamine pentahidroxilate cu structură diterpenoidică, aconina. Mai precis, aconitina este acetil- benzoil-aconina.
Din Aconiti tuber s-au izolat și alți alcaloizi: hipaconitina, pseudaconitina, jesaconitina, licaconitina, napelina, neopelina, neolina.
Siguranță în administrare
Aconitina este alcaloidul cel mai toxic cunoscut: 1 mg aconitină, respectiv 10 g Aconiti tuber reprezintă dozele letale pentru un adult.
Intoxicația cu aconitină se manifestă prin apariția de furnicături în anumite zone ale corpului (buze, limbă, gât, față, membre), cu senzația că sub piele s-ar deplasa insecte, vertij, miastenie, parestezii, dureri puternice în membre, hipotermie, diaree, vomă, tulburări de ritm cardiac și tulburări vizuale (vedere colorată în verde sau galben). Moartea survine prin stop respirator.
In caz de intoxicație se administrează cărbune activat, se fac spălături gastrice, se administrează calciu și magneziu, se monitorizează funcțiile respiratorii și cardiace în unități de terapie intensivă. Nu există antidot pentru aconitină, astfel că majoritatea cazurilor de intoxicație sunt letale.
Proveniență: Aconiturm tauricum Wulf., A. callybotryon Rhcb., A. napellus L.
Furnizează produsul: aconiti tuber, aconitină