Utilizări tradiţionale
Nucile reprezintă din vremuri străvechi un aliment important, iar frunzele se foloseau, la fel ca şi pericarpul verde al fructelor, la obţinerea unor decocturi pentru băi antireumatismale. Deseori, se combinau cu vrejuri de tomate, flori de fân sau urzici în acelaşi scop.
În medicina populară, extractele din foliolele de nuc se folosesc ca depurative, antihelmintice şi în tratamentul catarului gastrointestinal.
În unele zone din ţara noastră amenţii sau frunzele se puneau în petrol, iar vasul în care se făcea plămădeala era ţinut trei săptămâni acoperit cu gunoi de grajd, iar cu extractul lipofil se fricţionau zonele dureroase. Scăldătorile din frunze şi coji de nucă verzi erau frecvent folosite pentru copii scrofuloşi, cărora li se administra ceaiul şi intern.
În unele părţi se făcea scaldă cu un decoct preparat din frunze de nuc, ace de brad, coada calului şi pucioasă (sulf) prin care se trata râia (scabia). La ţară, pentru a uşura naşterea femeilor ajunse la termen, li se înfăşură pântecele cu frunzele fierte şi calde încă.
Pentru bolnavii de icter, în zona rurală se strângeau crengile de la 9 nuci diferiţi, se ardeau, iar din cenuşă se făcea o leşie care se adăuga în apa de baie. Bolnavul trebuia să se imbăieze de mai multe ori şi, dacă voia să grăbească însănătoşirea, trebuia să bea din această leşie.
Cu sucul de presare obţinut din cojile nucilor verzi se ungea pecinginea (tricofiţia), iar dependent de zonă, se combina cu coada şoricelului şi stirigoaie. În unele zone frunzele de nuci se puneau în saltele ca să nu se facă purici, iar în Vâlcea se punea un strat de frunze contra ploşniţelor. În acelaşi scop, femeile aşterneau frunze de nuc în lada de zestre sau în dulapul de haine.
Frunzele şi mai ales cojile proaspete (pericarpul) ale nucilor se foloseau aproape peste tot la vopsit în negru, cafeniu, galben şi roşu, reţetele variind de la o zonă la alta. Brunetele, după ce îşi spălau părul, îl clăteau cu decoct preparat din pericarp proaspăt pentru a-i reda culoarea şi strălucirea.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Datorită conţinutului de taninuri, produsul vegetal dezvoltă efecte astringente. fiind utilizat în tratamentul unor afecţiuni dermatologice (acnee, eczeme, piodermite, ulceraţii, hiperhidroză, alopecie) atât la administrare externă (comprese, băi), cât şi pe cale internă (ca adjuvant).
De regulă, în eczemele cronice, extractele din frunze de nuc se aplică după o prealabilă acutizare a eczemei, deoarece acestea nu răspund la tratament. Produsul vegetal se mai foloseşte ca antidiareic.
Extractele din Juglandis folium şi Juglandis pericarpium, în asociere cu alte extracte vegetale, se utilizează în tratamentul insuficienţei venoase, hemoroizilor, afecţiunilor pielii capului însoţite de prurit şi/sau descuamare (mătreaţă), a arsurilor (superficiale şi reduse ca suprafaţă) şi, ca antalgice, în afecţiuni bucale şi orofaringiene.
Juglona şi componentele volatile dezvoltă efecte antifungice, justificând, parţial, eficacitatea preparatelor din Juglandis folium în tratamentul afecţiunilor dermatologice de tipul micozelor.
De asemenea, juglona are şi proprietăţi insecticide; astfel se explică păstrarea frunzelor de nuc în încăperi, mai ales în mediul rural. Studii in vivo au evidenţiat proprietatea juglonei izolate din foliolele de nuc de a inhiba dezvoltarea şi multiplicarea celulelor ascitei Ehrlich.
Juglona formează cu proteinele dermice combinaţii de culoare brună. Din acest motiv, extracte din foliolele şi mezocarpul fructelor sunt utilizate la obţinerea unor vopsele pentru păr şi şampoane colorante, precum şi a unor preparate pentru bronzarea artificială a pielii.
Se presupune că frunzele de nuc ar avea şi o acţiune hipoglicemiantă, care însă nu a putut fi evidenţiată cu certitudine.
Mod de utilizare
Ca adjuvant în tratamentul afecţiunilor dermatologice, se recomandă următorul ceai din frunze de nuc: peste 1,5 g de produs vegetal fin pulverizat se adaugă apă rece, se aduce la fierbere şi se filtrează după 3-5 minute. Se indică 1-3 ceşti de ceai/zi. Pentru aplicaţii externe se recomandă decoctul preparat din 5 g de produs vegetal şi 200 mL de apă.
Extracte din Juglandis folium intră, ca adjuvante, în componenţa unor preparate cu acţiune analgezică şi antireumatică, colagogă, tonică, roborantă.
Produsul vegetal intră în compoziţia Ceaiului antidiareic şi a Ceaiului dietetic.
Un extract din frunze proaspete de Juglans regia este condiţionat într-o asociere cu alte 6 extracte vegetale sub forma medicamentului homeopat Imunpret® N, care se adresează profilaxiei şi tratamentului infecţiilor respiratorii recidivante, studiile clinice dovedindu-i eficienţa şi în cazul copiilor peste vârsta de 3 ani.
Descriere botanică
Nucul, Juglans regia L., din familia Juglandaceae, este un arbore monoic care poate atinge 10-25 m înălţime. Frunzele, la început roşietice, apoi verzi, sunt imparipenat compuse, fiind constituite din 7-9 foliole.
Florile sunt unisexuate: cele mascule sunt grupate în inflorescenţe amentiforme, iar cele femele, mai rare, sunt grupate câte 2-3. Fructul este o drupă denumită impropriu nucă. Foliolele sunt eliptice, uşor coriacee, acuminate, cu marginea întreagă, glabre pe faţa superioară, în timp ce pe faţa inferioară prezintă peri tectori şi glandulari. Au 6-15 cm lungime şi 3-8 cm lăţime.
Sunt de culoare verde-închis pe faţa superioară şi verde-deschis pe faţa inferioară; uscate, se brunifică în timp. Gustul este astringent, amărui, caracteristic, iar mirosul este uşor aromatic.
Specia este originară din sud-estul Europei, Asia Mică şi Centrală, nordul Indiei, China şi este cultivată pe scară largă în Europa, nordul Africii, estul Asiei şi America de Nord. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt ţările din Europa de Est.
Produsul medicamentos îl reprezintă frunzele, Juglandis folium.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine aproximativ 10% taninuri (taninuri elagice), 1,4-naftochinone (juglonă, hidrojuglonă, mai ales sub formă de monoglucozide), flavonoide (cvercetol, hiperozidă), acizii galic, cafeic şi neoclorogenic, 0,01-0,03% ulei volatil (bogat în germacran D), 0,85-1% acid ascorbic.
Juglona are o stabilitate foarte redusă şi se polimerizează uşor, formând pigmenţi de culoare brună sau neagră. Din acest motiv, produsul vegetal, dar şi frunzele bătrâne conţin numai urme de juglonă.
Scoarţa tulpinii şi pericarpul fructelor conţin 1,4-naftochinone de tipul plumbaginei şi β-hidroxi-plumbaginei. Până în prezent nu s-a stabilit dacă astfel de naftochinone sunt prezente şi în frunze.
Culoarea brună-violacee a extractelor apoase nu este datorată iodului, aşa cum se credea înainte, ci pigmenţilor chinonici care iau naştere prin oxidarea şi polimerizarea structurilor catehice şi hidroxinaftochinonice.
Siguranţă în administrare
Administrarea pe cale internă a extractelor din Juglandis folium este limitată de efectele iritante ale juglonei la nivelul mucoasei gastrice.
Provenienţă: Juglans regia L.
Furnizează produsul: Juglandis folium