Utilizări tradiţionale
În Samoa, frunzele se utilizează sub forma extractelor apoase în afecţiuni febrile ale căilor respiratorii, în pneumonii, febră, abcese, elefantism şi în durerile de dinţi, în timp ce în India se folosesc în leziuni ale pielii, ulceraţii, dar şi ca tonic.
În spaţiul Pacificului, fructele de noni se prelucrează în stare proaspătă, obţinându-se o pastă care se foloseşte ca şampon şi balsam de păr.
Sucul de presare din fructe se administrează în zonele de provenienţă în tratamentul unei multitudini de afecţiuni: inflamaţii articulare, migrene, afecţiuni hepatice, renale şi aIe splinei, hipertensiune, tulburări ale somnului, diabet, hiperponderabilitate, depresii şi cancer.
În Samoa şi Vietnam, fructele zdrobite se aplică cu puţină sare pe gingie în dureri dentare sau se administrează în tuse.
Fructele imature, crude sau coapte, se utilizează în Indochina în tulburări menstruale dar totodată se recomandă şi în astm şi dizenterie, dar şi ca laxativ sau cicatrizam. În dureri de gât, sucul se prescrie pentru gargară.
Legenda literară menţionează că sucul de noni este eficient în tratamentul a 101 boli dar, bineînţeles, aceste afirmaţii nu sunt susţinute de date ştiinţifice.
Deoarece sucul din fructele proaspete este greu de consumat ca atare, având un gust şi un miros dezagreabile, de brânză, el trebuie diluat cu alte sucuri sau cu apă. Se pare că sucul integral al fructelor mature a fost utilizat doar de chinezi în prevenirea unor boli.
Sucul se obţinea prin acoperirea fructelor proaspete cu apă şi fermentare timp de până la 3 luni, urmată de filtrare.
Actualmente, în Hawaii şi în estul SUA sucul se bea în tratamentul cancerului, al diabetului şi al hipertensiunii, ceea ce reprezintă o modificare inexplicabilă a domeniului de indicaţie, care în trecut nu exista.
În Thailanda se folosesc şi rădăcinile de noni în tratamentul cancerului şi al afecţiunilor cardiovasculare.
Recent (2010), Uniunea Europeană a aprobat punerea pe piaţă a piureului din fructe coapte de noni ca ingredient alimentar, ceea ce presupune o creştere a consumului, preparatelor în rândul populaţiei.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Pentru sucul de fructe de noni există presupuneri legate de un efect antihipertensiv, antiinflamator, antiosteoporotic, tuberculostatic, anticanceros şi anti-HIV.
În Vietnam a fost investigată acţiunea antihipertensivă pentru extracte din rădăcina de Morida citrifolio, pe 58 de pacienţi, constatându-se un răspuns pozitiv în 81% din cazurile tratate.
Un alt studiu cu un extract din frunzele unei specii înrudite Morinda lucida (utilizată în Nigeria şi Congo ca antimalaric şi antidiabetic) pe segmente de aortă de şobolani a evidenţiat un efect vasorelaxant asupra muşchiului aortic, cu şi fără endoteliu.
Efectul asupra endoteliului se datorează eliberării de oxid nitric, prostaciclină şi factori de hiper- polarizare endotelială, în timp ce în lipsa endoteliului, celulele muşchiului neted suferă sub acţiunea extractului din frunze o scădere a calciului intracelular.
Este prematur să se tragă concluzia că şi extracte de frunze de Morinda citrifolia ar acţiona în mod similar.
Datorită conţinutului de compuşi iridoidici şi fenolici, sucul liofilizat de noni a demonstrat o capacitate antioxidamă in vitro de bună calitate, atât în testul ORAC cât şi DPPH. Compuşii cărora li se atribuie această acţiune sunt acizii asperulozidic şi desacetilasperoulozidic, cvercetolul, rutozida, esculetina şi scopoletina.
Deoarece extractul din fructele coapte se foloseşte în tratamentul artritei a fost investigată şi această calitate. În testul edemului labei de şobolan indus cu carrageenan s-a înregistrat, la administrarea injectabilă a extractului, un răspuns antiinflamator a cărui intensitate a fost în corelaţie directă cu doza aplicată. Se presupune că substanţele bioactive sunt reprezentate de combinaţia dintre iridoidele şi flavonolglicozidele antioxidante.
Pentru liofilizatul din suc de noni, s-a evidenţiat prin teste in vitro că efectul antiinflamator se realizează pe calea inhibării sintezei NO şi a PGE1 în macrofagele activate, cu inhibarea directă a activităţii COX1 şi COX2.
Şi în acest caz există teste făcute pe extracte din rădăcini ale unei specii înrudite, Morinda officinalis, pentru care s-a demonstrat o inhibare remarcabilă a eliberării de NO, PGE2, TNFα, precum şi a factorului nuclear kB în focarul inflamator, acţiunea antiinflamatoare şi antinociceptivă fiind evidentă.
Populaţia vârstnică din Tahiti (mai ales femei în postmenopauză care suferă de osteoporoză) obişnuieşte să bea suc de noni, care scade totodată gradul de surditate. Un studiu efectuat în acest sens sugerează că administrarea sucului conduce la remodelarea otolitelor, urmarea fiind o creştere a acuităţii auditive în zona senzorineurală de 8.000 Hz.
Deoarece preparatele din frunze se folosesc în Filipine ca tuberculostatic, există studii in vitro efectuate pe Mycobacterium tuberculosis care au urmărit acest aspect. În fracţiunea hexanică obţinută dintr-un extract etanolic din frunze au fost identificate o serie de lipide cu acţiune tuberculostatică.
Cum populaţiile îmbătrânite prezintă un risc crescut în ceea ce priveşte morbiditatea şi mortalitatea prin cancer, au fost întreprinse o serie de studii (15 in vitro, 6 in vivo şi 2 umane) care au investigat calităţile de agent anticanceros şi anti-HIV ale fructelor.
În ceea ce priveşte activitatea anti-HIV, din rădăcina (dar nu şi din fructele) de noni a fost separat un compus, damnacantalul, care inhibă moartea celulară indusă de proteina virală.
Dintre cele două studii clinice de fază 1 efectuate pe 29 de pacienţi cu cancer gastric aflaţi într-un stadiu avansat de boală, nici unul nu a putut demonstra nici regresia tumorii, nici reducerea stării de epuizare sau a depresiei, dar au scăzut în intensitate durerile. Doza zilnică administrată a fost de 2-10 g de liofilizat de suc.
În baza unor utilizări tradiţionale a fost cercetată şi acţiunea prokinetică a preparatelor de Morinda citrifolia. Din fructe mature necoapte, uscate şi măcinate s-a obţinut o pastă groasă după fierbere cu apă, care a fost apoi liofilizată.
Pudra liofilizată a fost supusă dozării pentru scopoletină, determinându-se un conţinut de 0,85-0,87 mg/g. Liofilizatul a fost dizolvat în apă înaintea administrării la animalele de experienţă.
Activitatea extractului a fost investigată în modelul inflamator gastroesofagian (esofagită de reflux, gastrică acută, induse prin etanol şi serotonină, şi ulcer gastric cronic indus cu acid acetic la animale de experienţă), când s-au urmărit motilitatea gastrică şi parametru biochimici gastrici.
În baza datelor înregistrate, autorii studiului au ajuns la concluzia că extractul vine cu un potenţial preventiv şi terapeutic ridicat, putând fi folosit în afecţiunile pstroesofagiene inflamatorii.
Acţiunea antisecretoare şi prokinetică demonstrată a inclus inhibarea eliberării de serotonină, precum şi cea de formare a radicalilor liberi de oxigen generaţi în boala de reflux şi în inflamaţia mediată de citokine. De această acţiune se face responsabilă (parţial) scopoletina.
Ulcerul cronic gastric şi cel duodenal reprezintă cele mai comune tipuri de ulcer peptic. Caracteristica fundamentală în patogeneza ulcerului peptic cronic Helicobacter-negativ îl reprezintă hiperproducţia acidă; aceasta justifică administrarea unor medicamente de supresie a secreţiei acide, dar a căror utilizare în mod repetat conduce la instalarea unor efecte adverse precum impotenţa, ginecomastia, hipergastrinemia şi modificări hemato- poetice. Din acest motiv, identificarea unor produse care acţionează prin alt mecanism este importantă.
Hipomotilitatea gastrică asociată cu întârzierea golirii stomacului conduce şi ea frecvent la apariţia unor tulburări gastrointestinale. Agenţii prokinetici de tipul medicamentelor care cresc propulsarea bolului alimentar prin şi din stomac în intestin, accelerând golirea stomacului, s-au dovedit a fi utili în terapeutică.
Agenţii gastrokinetici pot acţiona asupra tractului digestiv prin intermediul unor mecanisme care fie mimează acţiunea agoniştilor contractili endogeni (acetilcolină, serotonină), fie blochează acţiunea de relaxare indusă de dopamină sau epinefrină.
Având în vedere că în Thailanda sucul de noni este folosit ca antiemetic de primă alegere, iar fructele imature torefiate se administrează în greaţă şi vomă, un grup de cercetători asiatici a investigat pe subiecţi umani activitatea gastrokinetică a unui extract apos, examinând absorbţia ranitidinei ca indicator ar motilităţii gastrointestinale. Mecanismul posibil de acţiune a fost apoi elucidat în experimente pe şobolani.
Administrarea extractului înaintea tratamentului cu ranitidină a condus la o creştere semnificativă a absorbţiei medicamentului, stabilindu-se că răspunsul contractil a fost mediat de receptorul 5-HT4 şi se datorează în mare parte prezenţei scopoletinei în preparat.
5-HT (serotonină) creşte reflexul peristaltic, stimulând intrinsec neuronii din plexul mienteric prin intermediul receptorului 5-HT4, dar şi extrinsec neuronii vagali şi spinali.
Efectul inhibitor al dopaminei asupra motilităţii gastrointestinale rezultă prin suprimarea eliberării de acetilcolină din neuronii motori mienterici şi este mediat de receptorii D2. Agoniştii 5-HT4 de sinteză folosiţi în terapeutică vin cu o anumită cardiotoxicitate care lipseşte în cazul preparatelor din noni.
Deoarece în medicina tradiţională din zonele de provenienţă se menţionează în mod repetat utilizarea sucului de noni în afecţiuni stomatologice, un grup de cercetători a făcut teste pe 84 de dinţi umani cu o singură rădăcină în vederea aprecierii calităţilor de irigare endodontică prin tratament cu suc de Morbida citrifolia.
Au constatat că irigarea cu suc de morinda 6% urmată de un duş final cu soluţie 17% EDTA reprezintă o soluţie efectivă de îndepărtare a tartrului dentar, fără vreo influenţă nedorită asupra microdurităţii dentinei în canalul radicular.
În concluzie, preparatele din suc de noni ar putea fi utilizate în cadrul dezvoltării unor strategii de reducere a stărilor inflamatorii şi a statusului oxidativ la persoanele suferinde de boli ale civilizaţiei cum ar fi diabetul, astmul sau unele boli autoimune, conducând la o eficienţă crescută a tratamentului convenţional.
Descriere botanică
Morinda citrifolia L., din familia Rubiaceae, cunoscută sub denumirea de noni sau dud indian, este un arbore sempervirescent, de talie mică sau arbustiform, atingând 3-10 m înălţime.
Are frunze eliptice, opuse, lucioase, a căror culoare este verde-intens. Florile sferice au o corolă de culoare albă cu 5 petale, care se deschid spre capăt ca o trompetă. Fructul piriform, de mărimea unui cartof, este dur şi de culoare verde înainte de coacere, odată cu maturizarea devenind galben, moale şi având un miros dezagreabil. Supramaturat, fructul devine translucid.
Seminţele mici, triunghiulare, de culoare brună-roşcată, au la un capăt un sac aerifer care le permite plutirea pe suprafaţa apei.
Specia, originară din Asia de Sud-Est, Polinezia, Tahiti, Hawaii şi bazinul Pacificului, furnizează fructele care se recoltează tot timpul anului şi se consumă în stare proaspătă.
Se prelucrează obţinându-se suc, care serveşte ca aliment funcţional şi supliment dietetic, fiind procesat la extracte concetrate, liofilizate, pulberi şi tincturi, fiind indicate ca aditiv alimentar pentru vârstnici.
Compoziţie chimică
Din fructele de noni s-au separat numeroase iridoide (asperulozidă şi desacetil-asperulozidă) şi secoiridoide, flavonoide (narcisozidă), antrachinone (damnacantal, morindona, soran-jidiol şi 2-metoxi-1,3,6-trihidroxiantrachinona, care poate fi utilizată ca precursor pentru sinteza daunomicinei) neolignane (americanină A), patru glicozide ale unor acizi graşi (acid hexanoic, octanoic, decanoic) şi scopoletină.
Există pe piaţă o multitudine de suplimente alimentare care condiţionează extracte din fructe de noni, pentru care unii producători menţionează că ar conţine o cantitate mare dintr-un „coloid” denumit proxeronină, care ar da naştere în intestin (sub acţiunea enzimei proxeronază) xeroninei, „combinaţie biochimică importantă de natură alcaloidică, reprezentând un precursor enzimatic”.
Însă nicăieri în literatura de specialitate nu există vreo referire la substanţe precum proxeronină sau xeronina.
Siguranţă în administrare
Studii privind toxicitatea sucului de noni au urmărit efectul administrării acestuia unor femele gestante şi influenţa asupra fetusului. Femelele gestante nu au prezentat nici o caracteristică ce conduce la concluzia de toxicitate a sucului, dar autorii studiului au constatat că osificarea a fost întârziată la fetuşi ca urmare a tratamentului.
Concluzia care s-a cristalizat in urma studiului este că, în perioada de organogeneză (primul trimestru) la femeile gravide ingestia sucului este contraindicată.
Continuând cercetările cu privire la toxicitate pe aceeaşi linie, de data aceasta pe şobolani, s-a stabilit că un extract apos acţionează antiestrogenic, crescând indicele de avort postimplantaţional cu 74%.
Provenienţă: Morinda citrifolia L.
Furnizează produsele: Morinda folium, Morinda fructus