Mușețel – Chamomilla recutita

Utilizări tradiționale

După cum se pare, mușețelul este o străveche plantă medicinală, semințele sale fiind găsite cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în marele sit roman Vindonissa.

De peste două milenii, preparatele pe bază de flori de mușețel se numără printre remediile tradiționale din numeroase culturi, el nepierzându-și actualitatea nici măcar în epoca dominată de medicamentul de sinteză.

Practica medicală amintește faptul că mușețelul era cunoscut și apreciat încă de pe vremea lui Hippocrate (secolul al V-lea î.Hr.), fiind descris mai târziu și de Dioscoride în lucrarea De Materia Medica (secolul I d.Hr.) sub denumirea de hamai melon, care s-a păstrat până astăzi în Grecia pentru această specie.

Însuși Dioscoride diferenția trei specii: una cu flori albe, o alta cu flori galbene și a treia cu flori purpurii. Dintre acestea, prima era mușețelul cunoscut astăzi sub denumirea științifică de Chamomilla recutita (L.) Rauschert (sin. Matricaria chamomilla), celelalte două corespunzând speciilor Anthemis tinctoria și, respectiv, Anthemis rosea.

Infuziile de mușețel sunt menționate atât de Asclepios, cât și de Galenus ca fiind utilizate datorită proprietăților lor tonic amare, febrifuge și emenagoge.

Ca plantă medi­cinală, mușețelul se păstrează și în Evul Mediu, fiind menționat în scrierile medicilor arabi din secolul al X-lea și cultivat în grădinile de plante medicinale de pe lângă mănăstirile din întreaga Europă.

Sub forma infuziei, mușețelul se utilizează și astăzi in medicina alopată și reprezintă, pe lângă mentă și tei, ceaiul cel mai frecvent consumat in cadrul casnic.

Uleiul volatil de mușețel, Matricariae aetheroleum, pare să fi fost folosit de la începutul secolului al XV-lea, prima mențiune oficială a acestuia găsindu-se în taxele farmaceutice ale orașului Berlin, din 1574.

Prima mențiune referitoare la culoarea albastră a uleiului volatil separat a fost făcută în 1488 de către Saladin din Asculum, iar in 1500 Hieronymus Brunschwig a descris metoda de distilare. În secolul al XVII-lea se foloseau plasturi, unguente, cataplasme, prișnițe și băi preparate cu mușețel.

În farmacii se găsea ulei volatil denumit Chamameolum, iar în registrele medicale ale orașului Nordlingen din anul 1480 se face referire pentru prima oară la Aqua florum Chamomillae, ambele fiind prescrise ca spasmolitice, în tratamentul colicilor.

Fuchs descrie planta sub denumirea de Chamaemelum leucanthemum, iar Lobelius o numea Anthemis vulgatior. Denumirea actuală pentru mușețel, Matricaria chamomilla i-a fost dată de către Linne și Haller.

În limba română, denumirea de mușețel vine din slavonă, mușa însemnând „mamă”, în timp ce numele de romaniță este o modificare a cuvântului „româncuța”. Ambele denumiri se referă, de fapt, la utilizarea ceaiului de mușețel în spălaturi vaginale la lehuze.

Mușețelul și ceaiul de mușețel sau maceratele în alcool și-au păstrat de-a lungul secolelor locul în terapeutică și începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, investigațiile fitochimice au condus la separarea a numeroase componente volatile sau fixe care și-au câștigat un loc important în terapeutică.

Importanța florilor de mușețel este ilustrată de prezența în Farmacopeea europeană a trei monografii: una pentru drogul propriu-zis, Matricariae flos, o a doua care se referă la extractul fluid, Matricariae extractum fluidum, precum și monografia destinată uleiului volatil (Matricariae aetheroleum), utilizările atribuite lor acoperind un spectru larg de simptome și afecțiuni prin efectele pe care le dezvoltă: antiflogistic, musculotrop, spasmolitic, cicatrizant, deodorant, antibacterian, inhibitor al toxinelor bacteriene și de activare a metabolismului dermic.

Acțiuni farmacologice și întrebuințări

Preparatele de tipul extractelor apoase (infuzie) sau hidroalcoolice (tinctură, extract fluid) de mușețel reprezintă amestecuri extrem de complexe de substanțe active și inactive extrase din produsul vegetal, complexitatea acestora depinzând, pe de o parte, de calitatea materiei prime prelucrate și, pe de altă parte, de solventul folosit (apă, alcool de diverse concentrații) și de procedeul de extracție aplicat (infuzare, infuzare-macerare, percolare, extracție unică sau repetată).

Rezultă deci că acțiunea farmacologică pe care o dezvoltă preparatul de mușețel este în funcție de compoziția complexului existent în extract și de raportul cantitativ dintre diferitele componente bioactive pe care le conține.

Componentele bioactive ale mușețelului sunt: uleiul volatil, derivații flavonoidici, substanțele mucilaginoase.

Acțiunile farmacologice dovedite pentru mușețel sunt, la rândul lor: antiinflamatoare, spasmolitice, carminative, bacterio- și fungistatice, antitoxice față de toxinele bacteriene.

Uleiul volatil cu acțiune antiinflamatoare, spasmolitică și carminativă se extrage bine în soluții hidroalcoolice, în timp ce în infuzie, acesta se extrage doar în proporție de 15%.

Uleiul volatil conține o serie de componente extrem de importante, cum ar fi camazulena și spiroeterii, bisabololoxizii A, B și C și, mai ales, α-bisabololul, antiinflamator, dar și antiseptic și ulceroprotector în cazul în care pacientul se află sub influența unor substanțe ulcerogene precum alcoolul, ARNS, AAS, corticoizi, diverse alte medicamente, stres.

Tot α-bisabololul are calitatea de a determina o cicatrizare mai rapidă a zonelor de ulcerație din ulcerul ventricular.

α-bisabololul și bisabololoxizii stimulează local, după cum s-a dovedit experimental, sinteza endogenă de prostaglandine, întărind astfel bariera de protecție a mucoasei față de efectul agresiv al sucului gastric, prin secreție mărită de mucus.

α-bisabololul și spiroeterii au totodată calități antibacteriene și fungicide și sunt dotați cu o acțiune spasmolitică musculotropă.

Flavonoidele conținute atât în extractele apoase, cât și în cele hidroalcoolice (natura lor și raporturile în care se găsesc diferind însă dependent de solvent) au o acțiune spasmolitică ce revine, mai ales, apigenolului, luteolinei și cvercetolului, primul dezvoltând în plus o acțiune sedativă de tip benzodiazepinic la nivelul SNC, iar la aplicare locală, pe modele experimentale (dermatite induse la șoareci cu ajutorul uleiului de croton), apigenolul și luteolina au demonstrat un efect antiinflamator de tipul și intensitatea indometacinei.

În plus, cvercetolul încetinește tranzitul gastrointestinal, reduce acumularea de fluid gastric și intestinal și previne apariția unor ulcerații gastrice noi, cauzate de ingerarea unor substanțe ulcerogene.

Mucilagiile trec numai în extractele apoase, ele extrăgându-se cantitativ în decurs de 2-4 ore. Din acest motiv, dacă dorim să suplinim conținutul redus în ulei volatil al unei infuzii de mușețel, este bine să preparăm o infuzie-macerat (macerare 30 de minute după infuzare), când se extrag 40-50% din mucilagii, care acționează local antiinflamator, antiiritativ și imunostimulator, suplinind astfel deficitul în ulei volatil.

O acțiune deosebită a uleiului volatil este cea antitoxică, de inactivare a toxinelor bacteriene, ceea ce explică utilizarea infuziei fierbinți, sub formă de inhalație, în tratamentul sinuzitelor sau al altor afecțiuni bacteriene la nivelul căilor respiratorii superioare.

Acțiunea cicatrizantă a preparatelor de mușețel la aplicare externă se explică prin influențarea favorabilă a metabolismului pielii în sensul stimulării proceselor de fosforilare oxidativă, activării epitelizării și apariției țesutului de granulație după arsuri.

Mod de utilizare

Produsul vegetal prelucrat sub formă de infuzie, tinctură sau extract fluid are proprietăți antiflogistice, spasmolitice de tip papaverinic, carminative și stomahice, principalele indicații la utilizare internă fiind tulburările gastrointestinale: gastrite, enterite, colite, flatulență, spasme ale tractului digestiv, dar și problemele menstruale.

Extractul fluid de mușețel intră într-o serie întreagă de asocieri cu acțiune carminativă, spasmolitică și digestivă, una dintre cele mai cunoscute pe piața europeană fiind Iberogast .

Extern, sub formă de inhalații, gargarisme, ape de gură, cataplasme, clisme, băi sau unguente, mușețelul se folosește în tratamentul unor inflamații ale pielii și mucoaselor bucală, nazală, faringiană, anală, genitală, ca și în inflamații și iritații ale tractului respirator.

În ceea ce privește cercetările menționate cu privire la calitatea farmaceutică a ceaiului de mușețel oferit de farmacii, lipsa unor componente importante sau cantitatea redusă a altora din fracțiunea volatilă conduc la o reducere a intensității efectului antiinflamator, spasmolitic, gastroprotector, iar conținutul scăzut în derivați de apigenol dublează scăderea acțiunii spasmolitice.

Un studiu clinic recent vine să completeze cunoștințele legate de posibilitățile utilizării în scop terapeutic a mușețelului, publicând rezultatele obținute pe copii autiști, cărora li s-au administrai 4 săptămâni câte 2 mL Kamillosan de două ori/zi, corespunzând unei doze de 200 mg de levomenol/zi.

Înainte și la sfârșitul tratamentului s-au apreciat o serie de parametri (iritabilitate, hiperactivitate, contact vizual inadecvat, vocabular redus), constatându-se o îmbunătățire a acestora în cazul medicației cu extractul de mușețel, com­parabilă cu cea raportată la administrarea de clonidină și, respectiv, haloperidol, ambele grevate însă de efecte adverse severe, mai ales la administrare pe termen lung.

Reprezentând un fitocomplex, extractul menționat conține însă, pe lângă levomenol, și o serie de alte componente care ar putea fi implicate în această acțiune, și anume: flavonoide, acizi polifenolici, triterpene și alte sescviterpene volatile.

Produsul vegetal, singur sau în asociere, face parte din numeroase medicamente anti-flogistice gastrointestinale (Kamillosan, Perkamillon , Eukamillat ), Romazulan-ul se aplică local în tratamentul unor afecțiuni dermice sau sub formă de inhalații în cazul unor infecții respiratorii, iar Ossidenta este o apă de gură în care extractul de mușețel se combină cu tinctura de Ratanhia.

Infuzia de mușețel se prepară prin tratarea a 2-3 g de produs vegetal mărunțit cu 150 mL de apă fiartă, după care repaus 10 minute într-un vas acoperit și apoi se filtrează, în tulburările gastrointestinale se administrează o ceașcă de infuzie proaspăt preparată de 3-4 ori pe zi, între mese.

În inflamații ale mucoasei bucale și faringiene infuzia proaspăt preparată se folosește pentru spălături bucale sau gargară de mai multe ori pe zi.

O infuzie 3-10% se utilizează extern pentru cataplasme sau spălături locale, iar pentru băi se folosesc 50 g de produs vegetal la 10 L de apă.

Formulările semisolide (creme, unguente) cu mușețel trebuie să conțină fitocomplex extras echivalent la 3-10% produs vegetal.

Uleiul volatil de mușețel este mult întrebuințat în industria cosmetică (loțiuni, săpunuri, creme, șampoane, paste de dinți, produse pentru copii) și a parfumurilor.

Uleiul volatil de mușețel de uz aromaterapeutic este un antiinflamator excepțional, puternic antibacterian, mai ales față de stafilococi și streptococi, inhibitor al toxinelor ace­lorași bacterii, antimicotic, antiviral, spasmolitic, venotonic, cicatrizant și stimulant al metabolismului dermei, ușor sedativ la inhalare, relaxant și echilibram.

Având în vedere aceste date și interrelațiile compoziție chimică – acțiuni farmacologice, pentru cele 10 uleiuri volatile separate (din probele in toto sau sașet) am realizat profilurile mnemo­tehnice.

Cu această ocazie, am constatat că, la fiecare probă în parte, profilul obținut diferă de cel al uleiului de mușețel standard pentru aromaterapie, motiv pentru care este de așteptat ca spectrul lor de acțiune și, în consecință, domeniile de utilizare să fie mult limitate.

Este vorba mai ales de o reducere a acțiunii antiinflamatoare, antibacteriene, antivirale, antimicotice, spasmolitice și cicatrizante.

Descriere botanică

Genul Matricaria cuprinde cinci specii, toate plante anuale, dintre care Matricaria recu­tita L., sin. Matricaria chamomilla L. (sin. Chamomilla recutita [L.] Rauschert) este cea mai utilizată în spațiul european; face parte din familia Asteraceae, purtând denumirea populară de mușețel sau romaniță.

Mușețelul este o plantă aromată, de înălțime mijlocie, sub 50 cm, care în sol prezintă un sistem radicular răsfirat, cu numeroase rădăcini subțiri și frunze alterne, sesile, glabre și divizate în lobi filiformi.

Florile sunt grupate în capitule terminale situate pe un peduncul de 5-10 cm lungime. Fiecare capitul este format din 12-18 flori ligulate (florile femele), albe, tridințate care, după deschiderea butonilor florali, sunt dispuse orizontal, pe marginea receptaculului, iar spre sfârșitul înfloririi se orientează spre sol.

În partea centrală a capitulului se află florile hermafrodite, tubulare și de culoare galbenă-aurie. Spre sfârșitul perioadei de înflorire, receptaculul devine conic, fiind gol în interior.

Mirosul este caracteristic, puternic aromat, iar gustul amar.

Drogul este constituit din capitulele florale Matricariae flos, care se recoltează când florile ligulate sunt dispuse orizontal (mai-august), pe timp însorit, orele amiezii fiind cele mai potrivite pentru această operațiune, întrucât conținutul în principii active este ridicat.

La recoltare trebuie să se aibă în vedere posibilitatea confundării mușețelului cu alte specii din genurile Matricaria și Anthemis. Matricaria inodora L. are florile mari și receptaculul plin în interior, iar la Matricaria matricarioides (Less.) Porter lipsesc florile ligulate, capitulele fiind galben-verzui.

Speciile de Anthemis au receptaculul semiglobulos sau plan; astfel, mușețelul roman (Anthemis nobilis) folosit de asemenea ca plantă medi­cinală, se deosebește de mușețelul adevărat prin receptaculul plin în interior.

Speciile Anthemis tinctoria L. și Anthemis arvensis L. prezintă capitulele mai mari, iar Anthemis cotula L., așa-numita romaniță puturoasă, are inflorescențe cu un peduncul scurt și cu miros neplăcut.

Planta este originară din Europa de Sud și de Est, precum și din vestul Asiei. Astăzi, ea este răspândită pe tot continentul european, în America de Nord și în Australia.

Produsul comercial provine, în special, de la plantele cultivate, principalii furnizor fiind : Argentina, Egipt (nu întotdeauna de calitatea cerută de farmacopee, dar folosit cel mai adesea de industria alimentară), Bulgaria, Ungaria și, într-un grad mai mic, Spania, fosta Cehoslovacie și Germania.

Compoziție chimică

Mușețelul conține, în funcție de proveniență, 0,3-1,5% ulei volatil sintetizat în florile tubulare.

Când este proaspăt obținut, acest ulei este colorat în albastru, are un gust amărui și un miros caracteristic.

Principalele componente ale uleiului volatil sunt (-)-α-bisabolol (levomenol), bisabolol-oxizii A, B, C, bisabolonoxid, camazulena (albastră), camaviolina (roșu-stacojie și plăcut mirositoare), spatulenol, cis- și en-in-dicicloeteri (spiroeterul, poliine).

Culoarea albastră a uleiului de mușețel este imprimată de hidrocarburile sescviterpenice de tip camazulenă, compuși care nu există ca atare în produsul vegetal, ci se formează în timpul antrenării cu vapori de apă a materialului vegetal din lactonele sescviterpenice guaianolidice matricină, matricarină (așa-numite procamazulene, prezente în inflorescențe) și din spatulenol.

În afara uleiului volatil, inflorescențele conțin cantități apreciabile de flavonoide, mai importante fiind apigenolul și glicozidele sale (în florile albe, ligulate), luteolina și glicozidele sale, cvercitrina și unele flavone metoxilate. Glicozidele flavonelor prezente sunt, în general, 7-mono- , 7-diglicozide și 7-monoglicozide acetilate la restul glucidic.

Alți compuși identificați în florile de mușețel sunt: cumarine (umbeliferona, herniarina), sintetizate îndeosebi în florile ligulate, mucilag, acizi fenolici (cafeic, anisic, salicilic, siringic, vanilie), colina, acizi grași superiori (palmitic, oleic, linolic), vitaminele B, vitamina C, acidul nicotinic.

În florile de mușețel se găsesc aproximativ 10% mucilagii. Inițial s-a crezut că mucilagul de mușețel este o polizaharidă la care catena principală este constituită din acid D-galacturonic în care monomerii se leagă în poziție a-1-4. Alte componente ale acesteia sunt xiloza (21%), arabinoza (10%), galactoza (15%), glucoza (7%), ramnoza (2%), precum și fucoza.

În 1993 a fost separat un amestec de polizaharidă brută din flori de mușețel, cu un randament de 4,3%, și care cuprindea, de fapt, tot spectrul de polizaharide hidrosolubile. S-a putut stabili că dintre acestea numai 3,2% reprezentau, de fapt, mucilagii. Din ames­tecul brut au fost separate o fracțiune neutră, cu GM de aproximativ 3.600 D, o fracțiune acidă cu GM 93.000 D și un xilan cu greutate moleculară de aproximativ 340.000 D.

Pentru ca florile de mușețel să poată dezvolta o acțiune terapeutică optimă, ar trebui să aibă un conținut de minimum 5,7-7,2% flavone și 0,75% ulei volatil cu 5% camazulene, 20-30% bisabolol, 10% en-in-dicicloeteri.

Cercetări recente efectuate pe ceai de mușețel comercializat in toto și sub formă de sașet pe piața noastră farmaceutică au urmărit evidențierea calității farmaceutice a drogului, ținând cont de prescripțiile Farmacopeei europene.

Dacă ne referim doar la rezultatele studiului fitochimic, acestea au arătat că 8 dintre cele 10 probe analizate au avut conținutul în ulei volatil mai mare de 0,4%.

În ce privește compoziția chimică a celor 10 uleiuri volatile, în toate probele s-a identificat prezența camazulenei, a en-in-dicicloeterilor, a bisabololoxizilor A și B, a t-β-farnesenului și spatulenolului, α-bisabololul găsindu-se sub formă de urme. Componentele preponderente în uleiul volatil sunt aldehidele, cetonele și oxizii sescviterpenici.

În cadrul acelorași cercetări, am urmărit fracțiunea flavonoidică, constatând că doar două dintre probele cercetate aveau un conținut în apigenol-7-glucozidă mai mare de 0,25%, cât prevede Farmacopeea europeană ca limită inferioară.

Concluzia care se impune este aceea că din punctul de vedere al calității farmaceutice, produsul Matricariae flos comercializat la noi este rareori corespunzător, ceea ce nu este de mirare dacă ne gândim că materialul vegetal se recoltează frecvent din flora spontană.

Pentru a obține un drog de calitate, ar trebui să se cultive și la noi varietăți de cultură bogate în ulei volatil și compuși flavonoidici bioactivi.

Uleiul volatil de mușețel se utilizează atât în industria farmaceutică, cât și în aromaterapie. În scopuri aromaterapeutice, prevederile cu privire la compoziția chimică sunt următoarele: 45-70% hidrocarburi sescviterpenice (mai ales famesen, camazulenă și bisabolen), 16-45% sescviterpenoxizi (preponderent α-bisabololoxid), sescviterpencetone 1,5% (artemisia cetonă), 5-30% sescviterpenoli (mai ales a α-bisabolol), maximum 5% hidrocarburi monoterpenice și 1,5% spiroeteri.

Siguranță în administrare

În relativ puține cazuri au fost descrise reacții alergice la mușețel. Alergenul suspectat, lactona sescviterpenică, antecotulida, nu trebuie să apară în Matricariae flos, deoarece indică o falsificare, respectiv o impurificare accidentală cu Anthemis cotula L., căreia îi este caracteristică.

Totuși, ea s-a găsit în produsul vegetal-chemotipul B, importat din Argentina, dar în cantități extrem de mici, insuficiente pentru a determina astfel de reacții. De asemenea, cumarina și hemiarina au fost menționate și ele ca posibili alergeni ai florilor de mușețel.

Proveniență: Chamomilla recutita (L.) Rauschert

Furnizează produsele: Matricariae flos, Matricariae aetheroleum, extract fluid