Utilizări tradiționale
Produsele de mesteacăn au fost de mult timp folosite, atât în producția meșteșugărească, cât și în medicina tradițională. Dacă ne referim doar la medicina noastră populară, trebuie să menționăm că de la această specie se foloseau lujerii, dar și coaja și frunzele în tratamentul unei multitudini de afecțiuni.
Lujerii se puneau cu un capăt în foc, iar seva ce ieșea la celălalt capăt se folosea în cazuri de tricofiție, m Maramureș fetele ungându-se cu ea pe cap și ca să le crească părul.
La Rășinari, se făceau scăldători cu zeama extrasă din coajă de mesteacăn tânăr pentru copiii care sufereau de boli de nutriție (”boală câinească”), iar decoctul se întrebuința în cistite și infecții urinare.
Seva obținută primăvara prin incizii practicate în trunchiul copacilor se dădea copiilor și celor slabi să bea ca să se întărească.
Din frunze se făceau infuzii contra durerilor de inimă, în hipertensiune, în bolile de rinichi, în reumatism și gură.
În Sudul Transilvaniei se spălau cu decoct din frunze mușcăturile de câine sau lup, dar totodată, în amestec cu frunze de afin și traista ciobanului, se administra de trei ori pe zi o infuzie, ca hipoglicemiant.
În medicina tradițională, frunzele de mesteacăn se mai utilizează în tratamentul afecțiunilor reumatismale, în artrită, dar și împotriva căderii părului. Produsul este inclus și în așa-numita „cură de primăvară”, ca depurativ.
„Mustul” de mesteacăn se dădea bolnavilor de tuberculoză. Coaja subțire se ardea, cenușa neagră și unsuroasă fiind folosită în aplicații locale în tratamentul unor eczeme, al râiei și al căderii părului.
Din mesteacăn se mai preparau decocturi utilizate de veterinari în unele infecții la cai.
În multe zone, din tulpinile mestecenilor tineri se făceau armindenii, care se puneau la 1 mai la porțile și prin curțile gospodăriilor, în această zi vitele fiind mânate cu o creangă verde de mesteacăn, ca să fie vesele și sănătoase.
Tulpinile și ramurile cu coajă se folosesc pentru realizarea unor construcții ornamentale cum ar fi chioșcurile sau Ia garduri. Lemnul se întrebuințează pentru confecționarea oiștilor, a cuielor de încălțăminte, a mosoarelor și a furnirului.
Tot din lemn de mesteacăn se făceau osii, butuci de roți, coarne de plug. Cu coajă de mesteacăn se legau buciumele, iar muntenii din ținutul Neamțului își ungeau cu cenușă de mesteacăn ciubotele și osiile carelor și căruțelor.
Mod de utilizare
Extracte apoase de Betulae folium intră în alcătuirea ceaiurilor instant: Solubitrat, Uroflux, Solvefort, Nieron, Harntee 400 etc.
Pentru prepararea unui ceai din frunze de mesteacăn, o cană de apă fierbinte se pune peste 2-3 g de produs vegetal mărunțit, iar după 10-15 minute se strecoară. Se beau 3-4 ceaiuri pe zi.
Frecvent, pentru efectul diuretic, dar și ca remediu în urologie, frunzele de mesteacăn se asociază cu alte produse vegetale (Orthosiphonis folium, Equiseti herba, Juniperi fructus, Petroselini radix) și se administrează ca ceaiuri sau sub formă de extracte condiționate ca picături, capsule sau drajeuri.
În timpul tratamentului, este necesar consumul unui volum mare de lichide.
Extractul special obținut din scoarță de Betula, standardizat în betulină (80%), se utilizează în dermatologie, în tratamentul keratozei actinice, cu rezultate foarte bune.
Extractul condiționat în Imlan conține 87% triterpene, din care betulină 80%, acid betulinic 3%, acid oleanolic 1 %, lupeol 2% și eritronol 2%.
În momentul de față, pe piața farmaceutică europeană circulă un preparat cosmetic pentru îngrijirea pielii, Imlan, ce conține 5% extract uscat obținut cu heptan, care în studii clinice a condus la vindecarea leziunilor la 79% dintre pacienți, iar combinat cu crioterapia locală, la 93%.
Keratozele actinice sunt leziuni dermice premaligne care apar pe arealele expuse cronic la lumina naturală, fiind localizate mai ales pe față, chelie, buze, dosul mâinilor și antebrațelor.
Frecvent se întâlnesc la persoanele cu ten deschis care trăiesc în zone cu iluminare puternică și prelungită.
Pe parcursul mai multor ani se formează plaje rugoase pe piele colorate de la normal până la roșu-brun și care pot avea dimensiuni de la câțiva mm până la câțiva cm.
De regulă, în același areal apar mai multe astfel de plaje, aflate în divers stadii de dezvoltare, vorbindu-se chiar despre un „câmp de cancerizare” ; astăzi, aceste intră în categoria carcinoamelor epiteliale.
Imlan emulsie în ulei de jojoba, conținând același extract de Betula, a fost investigat pentru stabilirea capacității de vindecare a rănilor cronice care sunt practic întotdeauna, suprainfectate.
În 55% dintre cazuri s-a înregistrat un răspuns pozitiv, constatându-se că aplicarea trebuie să fie de scurtă durată, deoarece preparatul poate da reacții alergice la tratament pe rană deschisă.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Frunzele de mesteacăn dezvoltă o acțiune diuretică destul de puternică (manifestată prin creșterea cantității de apă eliminate), dar și o acțiune saluretică.
Printr-o astfel de diureză crescută se previne formarea calculilor renali și urinari. Efectul diuretic se datorează mai ales derivaților flavonici prezenți în produsul vegetal; conținutul relativ ridicat de vitamina C din frunze potențează acțiunea flavonelor.
Studiile realizate pe animale de laborator (șobolani Wistar) au stabilit că în urma tratamentului cu hiperozidă sau cu totalul flavonoidic separat din frunzele de mesteacăn (Betulae folium) a crescut semnificativ eliminarea prin urmă a ionilor Cl și Na , ceea ce face ca acest extract să poată fi apreciat ca un bun saluretic.
Betulae folium se utilizează în afecțiunile bacteriene și inflamatorii ale tractului urinar cum ar fi : pielonefrite, uretrite, cistite etc. Dependent de gravitatea afecțiunii, tratamentul fitoterapeutic se poate asocia cu chimioterapice.
Descriere botanică
Mesteacănul alb, Betula pendula Roth. (sin. Betula verrucosa Ehrh.), din familia Betulaceae, este un arbore de 30 m înălțime, cu tulpina ramificată și flexibilă, cu frunziș rar, luminos.
Pe tulpină are ramuri groase, ascendente și numeroase rămurele subțiri, pendente, flexibile; lujerii din ultimul an sunt acoperiți cu glande secretoare ca niște veruce.
Scoarța albă și netedă se exfoliază specific în fâșii circulare. Primăvara formează muguri de formă ovoid-conică, fiind alipiți de axă, de culoare brună-cenușie, și 2-4 solzi lipicioși, rezinoși.
Frunzele sunt romboidale, glabre, lungi de 3-7 cm și late de 2-4 cm, cu marginea dublu serată și vârf acuminat, des punctate de glande pe ambele fețe.
Florile sunt unisexuate, grupate în amenți; cele mascule sunt dispuse câte 2-3 la vârful lujerilor și se formează în vara precedentă. Amenții femeii apar primăvara, la vârful unor rămurele scurte și foliate, sub forma unui con alungit.
Fructele sunt niște samare mici, brune, prevăzute cu două aripioare, de două-trei ori mai mari decât sămânța.
Specia, originară din Europa temperată, cunoaște astăzi o largă răspândire pe glob. Este specifică zonei de deal, dar poate coborî la câmpie sau urca până la o altitudine de 1.500 m, pe coaste însorite, unde formează fie păduri pure, fie în amestec cu alte foioase.
Se utilizează frunzele (Betulae folium), scoarțele decojite de pe ramurile groase și trunchi (Betulae cortex) și extracte preparate din acestea. Gustul este amărui, iar mirosul ușor aromat.
Compoziție chimică
În cazul frunzelor, principalele componenete sunt reprezentate de derivații flavonici (3%), și anume: hiperozidă, cvercetol, cvercitrozidă, miricetol-digalactozidă etc., la care se adaugă 3% saponozide triterpenice (betulinol, acizii betulinic, betulonic și platanic, precum și derivații acestora).
Au mai fost izolate catehină și epicatehină, procianidine. Frunzele mai conțin peste 0,5% acid ascorbic (vitamina C) și acizi polifenolcarboxilici (printre care acid clorogenic și acid cafeic).
Fracțiunea volatilă, în jur de 0,1%, separată din frunze, conține mai ales derivați sescviterpenici (α și β-betulenol, acetat de α -betulenil) betulaprenol, un alcool triterpenic înrudit cu scvalenul.
Produsul vegetal conține și alcooli triterpenici, de tip damaran, și rezine (cu o compoziție încă neidentificată).
În scoarță se găsesc aceeași compuși triterpenici, cel mai important component fiind acidul betulinic.
Deoarece acesta a devenit important pentru industria farmaceutică s-au pus la punct metode de extracție care conduc la obținerea unui extract special, îmbogățit în acid betulinic.
În acest scop, produsul vegetal mărunțit se extrage cu hexan în baie cu ultrasunete, care separă preferențial această componentă, sau i se aplică o extracție cu dioxid de carbon lichid.
Extractele obținute conțin un total de aproximativ 90% betuline, din care 10% acid betulinic.
Proveniență: Betula pendula Roth.
Furnizează produsele: Betulaefolium, Betulae cortex, extract special din scoarță