Utilizări tradiţionale
Menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale din lume, utilizate în ambele tradiţii, estică şi vestică. Frunze uscate de mentă au fost găsite în piramidele egiptene, datând din anul 1000 î.Hr.
Culturile antice greceşti, romane şi egiptene foloseau planta în scop medical şi culinar, dar şi pentru împrospătarea aerului din încăperi sau pentru a alunga insectele ori rozătoarele din incintele locuite.
Populaţiile indigene de pe teritoriul american utilizau menta împotriva flatulenţei, congestiei plămânilor, tusei şi răcelii sau în migrene. De asemenea, ele foloseau planta şi ca deodorant pentru corpul uman, ingredient al unor uleiuri de păr sau pentru aromatizarea alimentelor ori băuturilor.
În civilizaţia veche europeană, menta era recomandată ca remediu împotriva bolilor digestive, contra paraziţilor intestinali, pentru cicatrizarea ulcerelor pielii, contra înţepăturilor de insecte sau în scopul creşterii secreţiei de lapte a mamelor.
Prima lucrare în care se descriu cu exactitate specia şi utilizările terapeutice a apărut în 1696 în Anglia, unde se cultiva la vremea aceea. Din acest motiv, uneori întâlnim specia menţionată ca mentă englezească.
La noi în ţară, izmă bună se folosea în durerea de dinţi, când se pisa rădăcina uscată, se amesteca cu rachiu şi se ţinea în gură. Cu decoctul se făceau spălături contra bubelor, iar ceaiul se dădea copiilor dacă aveau colici; dacă durerile erau foarte mari, li se aplica şi pe pântece o cataplasmă caldă cu frunze de mentă şi leuştean.
Ceaiul se mai lua contra tusei, sufocării, răguşelii, durerilor de piept, precum şi pentru a uşura naşterile. Pentru indigestie cu greaţă, pulberea de izmă pisată era amestecată cu oţet şi se freca tot corpul.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Atât Menthae folium, cât şi uleiul volatil de mentă au o acţiune spasmolitică, carminativă, coleretică, colagogă, anestezic locală şi antiseptică. În funcţie de doză, extracte alcoolice şi apoase din Menthae folium, dar mai ales uleiul volatil exercită efecte antispastice, relaxând musculatura netedă a tractului digestiv şi diminuând amplitudinea contracţiilor.
Mecanismul de acţiune implică proprietăţile de blocant al canalelor de calciu specifice uleiului, dar şi mentolului, precum şi inhibarea noncompetitivă a contracţiilor induse de serotonină. În cazul extractelor din produsul vegetal, flavonoidele sunt şi ele responsabile de exprimarea efectelor antispastice şi coleretice.
Acţiunea carminativă a uleiului volatil se realizează prin reducerea tonusului sfincterului esofagian, proprietăţile antimicrobiene, dar şi prin scăderea producţiei de compuşi volatili sulfuraţi rezultaţi ca urmare a metabolismului bacteriilor intestinale la nivelul colonului.
Proprietăţile coleretice şi cele carminative facilitează efectele antispastice prin diminuarea distensiei şi reducerea disconfortului/durerii abdominale. În plus, beneficiul terapeutic în unele afecţiuni gastrointestinale apare şi prin efectele antiemetice ale uleiului (mentol) mediate cel puţin în parte prin activitatea antagonistă asupra receptorilor serotoninergici 5-HT3.
Unele studii experimentale au arătat că uleiul volatil poate influenţa o parte dintre mecanismele asociate cu patofiziologia cefalalgiilor, producând un efect analgezic după administrarea topică a unei soluţii alcoolice 10% pe fruntea şi tâmplele pacienţilor.
Similar capsaicinei, mentolul, principalul component al uleiului de mentă, poate determina analgezic prin desensibilizarea fibrelor nociceptoare C. Există însă şi alte mecanisme de acţiune discutate în legătură cu analgezia determinată de mentol.
La aplicare pe piele, concentraţii mici (până la 1 %) de mentol levogir, natural, provoacă o senzaţie de răcorire similară expunerii la temperaturi joase. În acest sens, (-)-mentoluI determină un efect de 50 de ori mai puternic decât izomerul său, (+)-mentolul. Abilitatea compusului terpenic de a produce astfel de senzaţii se datorează stimulării termoreceptorilor specifici.
În anul 2002, două colective independente de cercetători au identificat prin metode diferite receptorul pentru mentol, TRPM8, un canal cationic format din 1.104 aminoacizi. Acest tip de receptor poate fi activat de mentol şi temperaturi intre 8 şi 28 °C, mentolul funcţionând ca agonist, aşa cum receptorul vaniloid TRPV1 este activat de temperaturile mari (peste 43 °C) sau de capsaicină, principiul bioactiv şi picant din ardeiul iute.
Expunerea repetată la mentol poate desensibiliza receptorul TRPM8. Mentolul scade pragul de detecţie a durerii induse de temperaturile foarte joase şi intensifică răspunsul dureros la stimulii reci nocivi aplicaţi în concentraţii mai mari decât pragul de detecţie.
Preparatele topice cu mentol sunt cunoscute pentru utilizarea tradiţională în ameliorarea urticariei şi pruritului. Concentraţia optimă pentru calmarea pruritului nu a fost încă stabilită, deşi se utilizează frecvent cea de 1 %.
Mecanismul prin care mentolul acţionează antipruriginos nu este elucidat complet. Senzaţia de răcorire produsă la aplicarea cutanată a mentolului ar putea fi mecanismul prin care apare efectul antipruriginos.
Se pare că în patofiziologia pruritului este vorba şi de un dezechilibru al sistemului opioid endogen, mentolul funcţionând ca agonist pentru receptorii opioizi de tip k.
Inhalarea uleiului volatil de mentă în stările de răceală este însoţită de o senzaţie de răcorire distinctă, care favorizează respiraţia. Acţiunea apare prin stimularea nervului trigemen, care aparţine sistemului senzorial al epiteliului olfactiv. Recent s-a demonstrat că TRPM8 poate fi un important receptor chemosenzoria! al nervului trigemen.
La nivel respirator, mentolul acţionează versatil, ameliorând tuşea, congestia pulmonară şi dispneea. Compusul inhibă contracţia şi responsivitatea musculaturii netede alveolare, precum şi tusea indusă de aerosolii cu acid citric care stimulează neuronii senzoriali din căile respiratorii.
S-a constatat că mentolul previne activarea NKCC1 (cotransportor bazolateral Na+/K+/Cl–) şi funcţionează ca un activator al CFTR (reglator al conductanţei transmembranare din fibroza cistică – BPOC) fără să influenţeze NBC1/AE (transportor anionic bazolateral bicarbonat dependent), deşi toţi aceşti transportori sunt în mod obişnuit sub control AMPc.
Efectele inhibitorii asupra funcţiei NKCC1 pot fi în parte benefice în bolile respiratorii inflamatorii, deoarece se crede că inhibiţia sa contracarează formarea edemului pulmonar.
Efectuându-se studii pe diverse modele experimentale, s-a constatat că inhalaţia ca formă de administrare a mentolului este preferabilă.
Uleiul volatil de mentă acţionează antimicrobian (Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Bacillus subtilis, Enteroeoccus faecalis, Escherichia coli, Aspergillus sp., dermatofiţi), manifestă activitate antiplasmidică şi un efect sinergie la asociere cu oxitetraciclina.
Mecanismul de acţiune antimicrobian, deşi incomplet elucidat, se bazează pe efectele toxice asupra structurii şi funcţionalităţii membranei microbiene. S-a emis astfel ipoteza că efectul antimicrobian al mentolului poate rezulta, cel puţin parţial, din perturbarea fracţiei lipidice a membranei plasmatice microbiene şi din pierderea de componenţi intracelulari.
Au fost evidenţiate şi pentru extractele apoase din frunzele de mentă o acţiune antivirală faţă de virusul gripal A, a herpersului simplu, dar şi efecte antibacteriene asupra Staphylococcus aureus, Vibrio parahaemolyticus.
În această acţiune sunt implicate şi taninurile prezente în cantitate importantă în frunzele de mentă. În plus, ele sunt responsabile şt pentru acţiunea antidiareică specifică frunzelor de mentă.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se utilizează în tratamentul simptomatic al tulburărilor digestive (dispepsie, meteorism). Se prelucrează prin infuzare şi sub formă de diferite extracte intră în componenţa unor fitopreparate gastrointestinale (Iberogast®) şi biliare. Sub fomă de infuzie, se administrează 1,5-3 g de produs vegetal de 3 ori/zi (adulţi), 3-6 g/zi (10-16 ani) şi 3-5 g/zi (4-10 ani).
Un alt studiu a fost efectuat cu o combinaţie de două uleiuri volatile (ulei de chimion şi ulei de mentă, ambele cu o Compoziţie chimică înregistrată, codificate WS®1520 şi, respectiv, WS® 1340), medicamentul numindu-se Enteroplant® cu câte 0,9 g din fiecare ulei/doză.
Cercetările au demonstrat că preparatul este eficient în tratamentul dispepsiei funcţionale şi a colonului iritat, unde apar tulburări ale nocicepţiei ca urmare a unor infecţii virale gastrice. S-a constatat că preparatul are un efect de modulare a hiperalgeziei viscerale postinflamatorii.
Pentru uleiul volatil de mentă, indicaţiile terapeutice curente validate şi prin date clinice includ tratamentul simptomatic al:
- colonului iritabil şi al dispepsiei nonulceroase, când se administrează 0,2-0,4 mL de ulei în capsule gastrorezistente de 3 ori/zi, la adulţi şi copiii mai mari de 12 ani, respectiv, 0,2 mL de 3 ori/zi, la copiii între 8 şi 12 ani (înainte de masă, cel mult 3 luni);
- episoadelor de cefalalgii moderate, când se aplică topic la adulţi şi tineri peste 18 ani extracte hidroalcoolice sau creme/unguente cu 10% ulei de mentă de 3 ori/zi.
Recomandările European Scientific Cooperative of Phytotherapy (ESCOP) includ de asemenea tratamentul simptomatic în răceală şi tuse asociată (inhalaţii: 2-4 picături de ulei în apă caldă), dureri reumatismale (formulări topice lichide sau semisolide cu o concentraţie de ulei volatil echivalent la 1,25-16% mentol), prurit (formulări topice echivalent la 0,1-1% mentol).
Mentolul inclus în formulări topice şi transdermice acţionează ca vehicul, putând influenţa absorbţia percutană a altor substanţe medicamentoase, funcţionând ca promotor de absorbţie.
Efectul poate fi explicat prin abilitatea mentolului de a distruge pătura lipidică a stratului cornos. Mecanismul permeaţiei poate fi atribuit legăturilor de hidrogen preferenţiale dintre mentol şi grupele de la capetele moleculelor de ceramide.
În aromaterapie, uleiul volatil de Mentlia piperita se utilizează pentru efectele antibacteriene, antivirale şi antimicotice, antiinflamatoare, antispastice, imunostimulatoare, carminative, digestive, epitelizante şi cicatrizante, analgezice, febrifuge, diaforetice şi de stimulare a circulaţiei.
În plan psihic acţionează revigorant şi în sensul stimulării capacităţii de concentrare. Se indică în tratamentul virozelor, bronşitelor, cefaleelor, migrenelor, în acnee, răni minore, arsuri, igienă orală, greţuri (chiar şi la gravide), greţuri şi stări de rău după operaţii, epuizare psihică şi fizică, dificultăţi de concentrare.
Descriere botanică
Mentha piperita L., din familia Lamiaceae, cunoscută la noi ca mentă sau izmă bună, este o plantă ierboasă, perenă, cu o tulpină tetramuchiată înaltă de până la 50-100 cm, cu noduri şi internoduri. Frunzele sunt opuse, ovat-lanceolate, scurt peţiolate şi cu marginea inegal serată; faţa superioară este glabră, iar cea inferioară este prevăzută cu peri glandulari dispuşi de-a lungul nervurilor.
Florile purpurii-violacee sunt grupate în pseudoverticile. Fructele sunt tetranucule ovoide, brune şi lucioase.
Menta este un hibrid care provine prin încrucişarea a 3 specii, şi anume: Mentha longifolia (L.) Huds ori Mentha rotundifolia (L.) Huds (= Mentha spicata sin. Mentha viridis L.) ori Mentha aquatica L. Produsul vegetal provine în întregime de la plantele cultivate, menta fiind o specie exclusiv de cultură, care se înmulţeşte pe cale vegetativă, prin butaşi.
Specia este originară din Europa septentrională. SUA şi India reprezintă principalii producători ai drogului utilizat în terapie Menthae folium şi ai uleiului volatil (Menthae piperitae aetheroleum).
Compoziţie chimică
Frunzele de mentă conţin ulei volatil (0,5-4%), flavonoide, taninuri (6-12%), acizi polifenolici (acid cafeic, rozmarinic), triterpene, tocoferoli, carotenoide, betaină, colină, fitol, cromon-glicozide, minerale (8-12%). Constituenţii majori ai uleiului volatil sunt: (-)-mentol (30-55%), mentona (14-32%), izomentona (1,5-10%), acetat de mentil(2,8-10%), mentofuran (1-9%), limonen (1-5%), pulegonă (până la 4%), 1,8-cineol (3,5-14%), carvonă (până la 1 %).
Alături de aceştia se mai găsesc izomentol, neomentol, derivaţi de pinen, piperitonă, cariofilen, bisabolen, trans-sabinen hidrat.
Determinante ale calităţii uleiului de mentă (gust, miros) sunt conţinutul în esteri de mentil şi prezenţa unor cantităţi foarte mici de jasmonă. În general, criteriile necesare pentru obţinerea unui produs cu o aromă calitativ superioară sunt: raport convenabil mentol/ esteri de mentil (5 : 1 până la 6 : 1); conţinut scăzut în mentonă (10-20%); conţinut sub 5% în mentofuran; cel puţin 0,1 % jasmonă; lipsa pulegonei şi carvonei. Un conţinut prea mare în mentofuran scade calitatea uleiului volatil, conferindu-i un gust amărui.
Flavonoidele sunt reprezentate în principal de eriocitrină (compusul major, 6,6-15%), luteolină liberă şi 7-glicozidată, rutozidă, hesperidină, mentozidă, narirutină.
Uleiul volatil, Menthae aetheroleum, de uz aromaterapeutic trebuie să conţină: monoterpenoli 40-45% (mai ales mentol), monoterpencetone 25% (predominant mentonă), oxizi 5-8% (mentofuran), până la 8% esteri (acetat de mentil) şi 3-5% monoterpene.
Siguranţă în administrare
Uleiul volatil de mentă sau mentolul nu se aplică topic (în special în zona nazală) la sugari şi la copiii sub 2 ani, iar din prudenţă nici la cei sub 4 ani, deoarece acestea pot determina spasm glotic, episoade astm-like şi asfixie. Efectul este mai accentuat la copiii sub 2 ani, la care mucoasa nazală prezintă un comportament particular de organ reflexogen autonom.
Este contraindicată administrarea preparatelor cu ulei de mentă sau mentol la pacienţii cu boli hepatice, colangite, aclorhidrie, litiază biliară, reflux gastroesofagian, hernie hiatală, sarcină, alăptare, hipersensibilitate.
La administrarea orală pot apărea efecte adverse, precum: senzaţii de arsură gastrică, arsură perianală, vedere înceţoşată, greaţă, vomă, facilitarea refluxului esofagian. De asemenea, au fost raportate reacţii alergice la mentol caracterizate prin şoc anafilactic, eritem cutanat, dar şi cefalee, bradicardie, tremor muscular, ataxie.
Uleiul volatil de mentă şi mentolul pot determina apariţia unui sindrom de arsură a mucoasei cavităţii bucale cu ulceraţii sau erupţii lichenoide.
La supradozare pot apărea simptome gastrointestinale severe, diaree, ulceraţii rectale, convulsii epileptice, apnee, greaţă, tulburări nervoase şi ale ritmului cardiac.
Uleiul de mentă şi mentolul pot determina apariţia unor interacţiuni medicamentoase. Astfel, capsulele cu ulei de mentă nu se administrează concomitent cu antiacidele, inhibitorii de pompă protonică sau antihistaminicele H2, care determină creşterea pH-ului gastric, ceea ce favorizează solubilizarea intragastrică a formei farmaceutice.
Deşi nu există studii controlate în acest sens, există câteva posibile interacţiuni care se bazează pe cunoştinţele teoretice furnizate de datele in vitro şi in vivo.
Studiile pe animale au arătat că uleiul volatil de mentă creşte disponibilitatea orală a felodipinei şi simvastatinei, precum şi a ciclosporinei, ceea ce impune monitorizarea pacienţilor sau chiar evitarea coadministrării. Una dintre cauzele interacţiunilor cu aceşti agenţi farmacologici o constituie inhibarea metabolizării lor mediate pe calea citocromului P450 3A.
Chiar şi în aromaterapie se impun o serie de reguli care trebuie respectate pentru evitarea unor complicaţii. Astfel, la copii sub 3 ani nu este permisă aplicarea uleiului, chiar diluat, în zona facială, putând provoca un spasm glotic cu consecinţe letale.
Conţinutul ridicat (20-25%) de cetone neurotoxice obligă aromaterapeutul să administreze uleiul cu reţineri la gravide, ceea ce înseamnă evitarea administrării orale.
Uleiul de mentă nu trebuie folosit ca adaos în apa pentru baie, deoarece se instalează un efect de înfrigurare, care face persoana să tremure cu tot corpul, mai ales dacă este vorba de persoane sensibile. Uneori este suficientă o picătură pentru a declanşa frisoanele.
Alte utilizări
Frunzele de mentă se utilizează ca aromatizant în diferite preparate culinare (salate, sosuri, preparate din carne, dulciuri), băuturi alcoolice/răcoritoare sau ceaiuri.
Uleiul volatil sau mentolul se folosesc în produse de igienă a cavităţii bucale (ape de gură, paste de dinţi), produse cosmetice, produse de uz casnic şi detergenţi, aromatizant în industria farmaceutică, alimentară, a băuturilor alcoolice/nonalcoolice şi a tutunului sau ca pesticid.
În parfumerie, mentolul se foloseşte ca atare sau sub forma esterilor de mentil care accentuează notele florale (în special cele de trandafir), iar în chimia organică, ca material chiral în sintezele asimetrice.
Ca aditiv în industria alimentară, nivelul zilnic acceptat (ADI) de mentol, conform reglementărilor FAO, este de 0-4mg/kg corp. În formulările cosmetice, mentolul se încorporează în concentraţii de până la,0.4%.
În medicina veterinară, uleiul volatil (0,018%) este un ingredient al unui preparat folosit în tratamentul afecţunilor respiratorii (bronşite, pneumonii, laringite, catar al tractului respirator superior) la animale.
Provenienţă: Mentha x piperita L.
Furnizează produsele: Menthae folium, Menthae piperitae aetheroleum, WS®1340