Utilizări tradiționale
În Evul Mediu, Atropa belladonna, alături de alte solanacee (Hyoscyamus niger L., Datura stramonium L., Mandragora officinalis L.), se folosea la obținerea de otrăvuri, jucând un rol deosebit și în practica vrăjitoriei.
Toxicitatea deosebită a plantei este exemplificată și de faptul că denumirea speciei, dată de Linne, derivă de la Atropos, una dintre cele trei zeițe (Parce) ale destinului.
În mitologia greacă, Atropos (moartea) era considerată cea care „tăia” firul vieții oamenilor, celelalte două zeități fiind Klotho (nașterea) și Lahesis (zilele vieții).
Totodată, numele speciei, belladonna („doamnă frumoasă”, în limba italiană), apare pentru prima dată în 1558 în comentariile herboristului Matthiolus și face referire la utilizarea în Antichitate și Evul Mediu a sucului de presare a plantei de către doamnele din aristocrația italiană și spaniolă pentru dilatarea pupilelor și înroșirea obrajilor, în scop de înfrumusețare.
Nu se știe cu exactitate dacă vechii medici greci cunoșteau sau utilizau mătrăguna în scopuri terapeutice, deoarece descrierile unor plante care ar putea fi interpretate în acest sens corespund, atât la Teofrast, cât și la Dioscoride, mai multor specii de solanacee precum Physalis, Scopolia, Mandragora sau Datura.
Abia în 1488, Saladin din Ascoli descrie în al său Compendium aromatariorum cu siguranță mătrăguna sub denumirea de Solatrum furiale, pentru ca timp de două secole planta să revină în diversele scrieri sub denumiri precum Solanum somniferum, Solanum mortiferum, Solanum lethale, Solanum furiosum.
În anul 1677 apare prima descriere exactă a speciei cu menționarea utilizărilor ei în terapeutică, iar în 1789 se publică cunoștințele privind utilizarea extractului de mătrăgună pe câini care sufereau de rabie.
La noi în țară, frunzele de mătrăgună se foloseau sub forma fumigațiilor ca antiastmatic, antitusiv (scopolamina) și de către cei care sufereau de dureri de măsele; rădăcina, plămădită în rachiu, se folosea la frecții în reumatism.
Mătrăguna ca plantă toxică ocupa un loc aparte în medicina tradițională europeană, motiv pentru care practicile de recoltare urmau, dependent de zonă, anumite ritualuri.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul vegetal are acțiune antispastică, antisecretorie și midriatică, efecte imprimate de alcaloizii tropanici. Din cauza toxicității sale se folosește numai rareori sub forma preparatelor galenice (pulbere, tinctură, extract uscat, sirop) și mai ales a alcaloizilor substanțe pure.
Se consideră că o doză de 0,3 mg de atropină este echivalentă cu 20 mg de extract uscat = 1 g de tinctură (57 de picături) = 0,1 g de pulbere vegetală.
Preparatele galenice intră în compoziția unor prescripții magistrale recomandate ca antispastice în tratamentul unor afecțiuni digestive (gastralgii, colici nefritice și biliare) sau în medicația homeopată. Aceste produse se păstrează la Separanda.
Astăzi, ponderea preparatelor galenice în terapeutică s-a redus foarte mult, fiind înlocuite aproape în totalitate cu produsele farmaceutice care condiționează fie extractul uscat, fie alcaloizii puri (atropină, scopolamină).
Atropina este un parasimpatolitic activ și neselectiv, prezentând o reactivitate tisulară diferențiată: glandele salivare, bronșice și sudorale sunt cele mai sensibile, mușchii netezi și inima se comportă intermediar, celulele parietale gastrice sunt cel mai puțin sensibile.
În doze terapeutice mari, atropină inhibă motilitatea gastrointestinală, micșorează peristaltismul și reduce spasticitatea, crește tonusul sfincterului piloric, împiedică hipertonia și hipermotilitatea provocate de parasimpatomimetice și insulină.
Întârzierea golirii stomacului poale fi utilă în ulcerul duodenal și prelungește efectul antiacidelor gastrice, dar poate fi dăunătoare în ulcerul gastric (prin prelungirea timpului de contact al leziunii cu sucul acid), în condiții de obstrucție pilorică și stază gastrică.
Foarte mult folosită în trecut, atropina este astăzi mai rar utilizată în tratamentul bolii ulceroase. Ea poate fi avantajoasă în cazuri selecționate, rezistente la alte antisecretorii. Se asociază, de regulă, cu antiacide.
Ca antispastic, atropina poate fi eficace împotriva diareii și durerii abdominale în colonul iritabil, diverticulite, dizenteria ușoară, dar beneficiul terapeutic este slab în cazul diareii severe.
Acțiunea antispastică asupra căilor biliare este slabă. În colicile biliare, anticolinergicele de tipul atropinei au o eficacitate terapeutică foarte mică.
Dozele mari de atropină relaxează musculatura netedă a tractului urinar, producând o scădere a tonusului fiziologic și diminuarea amplitudinii contracțiilor, dar eficacitatea terapeutică în colicile uretrale este relativ slabă.
Efectele asupra sistemului cardiovascular sunt variabile în funcție de doză și de tonusul vegetativ al subiectului.
Astfel, dozele mici administrate la oameni cu tonus vagal normal determină bradicardie și o ușoară hipotensiune, în timp ce la pacienții cu tonus vagal crescut, apar tahicardia și hipertensiunea. La doze terapeutice, atropina nu influențează vasele sanguine.
Ca bronhodilatator în astm, atropină este puțin folosită, deoarece eficacitatea de acțiune este modestă și reacțiile adverse sunt frecvente.
În doze terapeutice, alcaloidul stimulează centrul respirator și scade secreția glandelor căilor respiratorii, mai ales dacă sunt secreții abundente.
Atropina determină midriază și cicloplegie marcate, efectele fiind mai puternice la administrare locală și mai puțin pronunțate pe cale parenterală sau orală.
Midriaza este maximă după 30-40 de minute și durează până la 7-10 zile; cicloplegia este maximă după 1-3 ore și se menține 6-12 ore.
Dozele orale obișnuite de 0,5 mg nu modifică practic dimensiunea pupilei și nu relaxează mușchiul ciliar. Atunci când se administrează topic și sistemic, alcaloidul crește mult presiunea umorii apoase în glaucomul cu unghi închis.
Mod de utilizare
Indicațiile terapeutice ale atropinei/hiosciaminei rezultă din efectele anticolinergice descrise anterior.
Astfel, ele se recomandă în tratamentul spasmelor ce însoțesc diferite tulburări organice/funcționale ale aparatului digestiv, urinar sau respirator: ulcer gastroduodenal, colon iritabil (tratamentul episoadelor diareice), colici biliare, colici ale căilor genito-urinare, astm bronșic (alături de simpatomimetice).
În oftalmologie, se administrează în tratamentul inflamațiilor irisului și corneei, ca și pentru examenul fundului de ochi.
Atropină este o componentă a medicației preanestezice, întrucât previne blocul cardiac determinat pe cale reflexă vagală și reduce salivarea excesivă și secreția bronșică.
De asemenea, atropina se utilizează în tratamentul răului de mișcare, al parkinsonismului, unde influențează rigiditatea și hipersalivația.
În colici, se injectează s.c. 0,5-1 mg sulfat de atropină, iar în situațiile care nu sunt acute, se recomandă obișnuit oral, în doză de 0,3-1 mg de 3-4 ori/zi.
Organizația Mondială a Sănătății include atropină pe lista medicamentelor minimum necesare într-un sistem medical primar, fiind indicată în tratamentul sincopei și blocului atrioventricular, precum și în intoxicații cu parasimpatomimetice (pilocarpina, muscarina, ciuperci din genul Amanita, insecticide organofosforice) și agenți chimici de tip Tabun, Sarin, Soman ce fac parte din categoria armelor de distrugere în masă.
Hiosciamina este de circa 10 ori mai activă decât atropină, dar prezintă o utilizare restrânsă. Indicațiile terapeutice sunt similare cu ale atropinei.
Rădăcinile se folosesc pentru extracția alcaloizilor și pentru obținerea extractului uscat (Extractum Belladonnae siccum).
Atropină este componentă a unor preparate medicamentoase precum: Sulfat de Atropină, soluție injectabilă cu 1 mg/mL (adulți) și 0,25 mg/mL (copii), Lizadon, comprimate și supozitoare, iar totalul alcaloidic extras din rădăcini este condiționat sub denumirea Distonocalm.
În tratamentul otitei medii se utilizează o combinație de două medicamente homeopate, și anume: Belladonna D6 (globule) și Ferrum phosphoricum D6 tablete.
Se administrează în prima zi la fiecare jumătate de oră 3 globule, respectiv o tabletă timp de 2 ore, apoi din oră în oră aceleași cantități; în cea de-a doua zi administrarea se face la intervale de 2 ore, iar din cea de-a treia zi de 3 ori/zi (primul medicament înainte, cel de-al doilea după masă).
Tratamentul se întrerupe a doua zi după dispariția simptomelor.
De asemenea Belladonna D6 se prescrie la inițierea unei terapii pentru tratamentul inflamațiilor acute venoase în varice, iar Belladonna CH6 intră alături de alte extracte (Aconitum, Bryonia, Populus) în medicamentul homeopat Homeovox, indicat în inflamațiile din sfera orală cu răgușeală.
Descriere botanică
Atropa belladonna L., mătrăgună, cireașa lupului, doamnă mare sau doamna codrului, este o plantă din familia Solanaceae, înaltă de până la 1-1 5 sau chiar 2 m. Prezintă un rizom gros cu rădăcini mari și numeroase, iar tulpina este ramificată.
Frunzele sunt oval acuminate, glabre, cu marginea întreagă și nervația penată; pe ramurile superioare sunt dispuse câte două, una fiind mai dezvoltată decât cealaltă (frunze geminate), iar la partea inferioară sunt alterne.
Florile solitare sau uneori grupate câte două la axila frunzelor geminate sunt pe tipul 5. Corola este campanulată, cu lobi scurți, colorați în brun-violaceu. Fructul este o bacă cu un caliciu persistent la bază și foarte dezvoltat.
La maturitate, fructele capătă o colorație neagră-violacee strălucitoare.
Atât frunzele (Belladonnae folium), cât și rădăcinile (Belladonnae radix), toate constituind droguri oficinale, au un gust amar, iar după umectare cu hidroxid de sodiu dezvoltă un miros neplăcut, viros.
Originară din zonele vest- și central-europene, specia este răspândită în toată Europa, Asia de Nord și de Sud-Vest, precum și în America de Nord.
Compoziție chimică
Principiile active ale celor două produse sunt reprezentate de alcaloizii tropanici, a căror concentrație este mai mare în rădăcini (0,7-0,9%) față de frunze (0,3-0,6%).
În materialul vegetal proaspăt, L-hiosciamina este alcaloidul predominant (70% din totalul alcaloidic prezent în rădăcini și circa 90% în frunze).
Prin uscare sau la extracția alcaloizilor, hiosciamina se racemizează, formând atropina.
Prin deshidratare, atropină se transformă în apoatropină (esterul tropanolului cu acidul atropic), compus optic inactiv și toxic,
Pe lângă hiosciamină au mai fost izolați: scopolamina (2%) alături de N-oxidul său, tropină, scopină, beladonină (1 mg%).
Produsul vegetal conține și o serie de baze pirolice și pirolidinice, precum: N-metil-pirolina, N-metilpirolidina sau cuschigrina (belaradina), ultimul compus regăsindu-se în cantități mai mari în rădăcini decât în partea aeriană. „
Conform farmacopeei în vigoare, frunzele trebuie să conțină minimum 0,3% alcaloizi totali exprimați în hiosciamină, iar rădăcinile, minimum 0,45% alcaloizi totali.
În frunze s-au evidențiat flavonoide (glicozide ale cvercetolului și kemferolului), cumarine (scopoletol), acizi polifenolcarboxilici, aminoacizi liberi, colină, taninuri, enzime și substanțe minerale, iar rădăcinile mai conțin cumarine (scopoletol, umbeliferonă), fitosteroli și enzime.
Siguranță în administrare
Semănând cu cireșele, fructele atrag îndeosebi copiii, astfel încât ingestia, prin confuzie, a 2-5 fructe poate fi fatală pentru aceștia, în timp ce la adulți, consumul a 10-20 de bace poate determina moartea.
Din cauza toxicității, preparatele cu extract de Belladonna sau fiolele de sulfat de atropină se eliberează numai cu prescripție medicală.
Reacțiile secundare sunt frecvente la dozele eficace. Obișnuite sunt uscăciunea gurii, tulburările de vedere (fotofobie, pierderea capacității de acomodare), constipația și dificultatea de a urina. Pot să mai apară tahicardie, hipertermie, agitație, delir și convulsii.
Instilată timp îndelungat, atropină provoacă uneori iritație conjunctivală și edem al pleoapelor, ce pot fi combătute prin administrarea unui antihistaminic. În cazul instalării unei conjunctivite cronice se impune schimbarea tratamentului.
Este contraindicată în glaucom, stenoză pilorică și adenom de prostată.
Supradozarea atropinei sau consumul accidental al fructelor de mătrăgună determină, în funcție de cantitatea ingerată, efecte de intensitate ușoară-medie, ca: uscăciunea mucoaselor, midriază, tahicardie, tulburări de vedere, retenție urinară sau efecte mai grave, precum: hipertermie, halucinații, delir, convulsii și chiar moarte.
Copiii sunt mai sensibili la atropină decât adulții, doza letală la adulți fiind de cca 80-100 mg, iar pentru copii de 10-20 mg.
Proveniență: Atropa belladonna L.
Furnizează produsele: Belladonnae folium, Belladonnae radix, Extractum Belladonae siccum, hiosciamină, atropină