Utilizări tradiţionale
În mod tradiţional, în America de Nord rădăcinile şi rizomii se utilizau în tratamentul unor afecţiuni dermice, al febrei tifoide, dar şi ca antidiareic, antidispeptic, antalgic urinar şi biliar, în sifilisul cronic.
Se crede că marinarii care sufereau frecvent de dermatoze în timpul traversării oceanului ar fi preluat de la indienii Chinook, din nord-vestul Americii, cunoştinţele privind acţiunea antipruriginoasă şi catrizantă a extractelor, în cazul dermatozelor uscate.
Administrate în doze mici, preparatele obţinute din drog (scoarţa de pe rădăcini şi rizomi) dezvoltă o acţiune astringentă, amară, tonică şi stomahică, în timp ce dozele mari provoacă diarei apoase.
Din bace se face vin şi se distilează o băutură alcoolică.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Preparatele din rădăcini de mahonia se administrează intern sub forma tincturii mamă (DER 1 : 10 g/g, etanol 70°) şi extern unguent (10%) în tratamentul formelor blânde de psoriazis.
Studii clinice au demonstrat că tratamentul timp de 3 luni (intern şi topic) determină o îmbunătăţire a situaţiei, care se instalează la 2-8 săptămâni, iar după 3 luni de tratament poate să apară o perioadă de remisie.
Acţiunea s-ar putea datora berberinei, care are proprietatea de a se intercala în ARN, inhibând replicarea, transcripţia şi sinteza proteică, reglând în acest mod proliferarea celulară.
În plus, în experimente pe animale s-a demonstrat o acţiune dependentă de doză care la rândul ei ar putea avea un efect antiproliferativ.
Descriere botanică
Mahonia aquifolium (Pursch) Nutt face parte din familia Berberidaceae, fiind un arbust sempervirescent înalt de 50-150 cm, cu ramuri galbene-brune şi frunze imparipenat-sectate.
Florile galbene sunt grupate în cime dese, fiind plasate, uneori mai multe, la axila frunzelor. Fructele sunt bace rotunde, negre-purpurii, cu suc roşu, acoperite cu pruină.
Planta este originară din zona pacifică a Americii de Nord şi creşte de preferinţă pe soluri fertile, umede, între stânci. În Europa este cultivată ca plantă ornamentală, dar în unele zone s-a răspândit şi în flora spontană.
Fiind o plantă exotică, aclimatizată la noi, nu are o denumire populară românească, folosindu-se numele de mahonia.
Pentru utilizarea în scop terapeutic specia se cultivă, oficinale fiind scoarţele decojite de pe rizomi şi rădăcini.
Compoziţie chimică
Rădăcinile şi rizomii de M. aquifolium conţin alcaloizi de tip benzilizochinoleinic (berberină, columbamină, iatrorizină), aporfinic (izocoridină, izoboldină, magnoflorină) şi bisbenzilizochinoleinic (berbamină şi oxiacanitină).
Dacă în scoarţa de pe rădăcini şi rizomi totalul alcaloidic ajunge până la 16%, în partea lor lemnoasă acesta nu depăşeşte 0.4%. Toate părţile plantei conţin alcaloizi în cantităţi variabile: florile, frunzele şi mugurii între 0,1 şi 0,5%, iar fructele – 0,35%.
Siguranţă în administrare
Berberina, considerată principiul activ propriu-zis, este foarte puţin toxică, abia la ingerarea unei cantităţi mai mari de 0,5 g de alcaloid pur apărând o stare de obnubilare cu epistaxis, vomă, diaree şi iritare a căilor urinare.
În cazuri foarte rare, s-a constatat la aplicare topică o înrăutăţire a aspectului focarului psoriatic.
Provenienţă: Mahonia aquifolium (Pursch) Nutt
Furnizează produsul: Mahoniae cortex