Descriere botanică
Speciile de Lavandula sunt subarbuşti care cresc în tufe dese, în terapeutică şi aromaterapie folosindu-se mai ales: Lavandula angustifolia P. Mill. (sin. L vera D.C., sin. L. angustifolia Chaix ssp. angustifolia), numită popular lavandă sau levănţică; Lavandula latifolia L. Medik (sin. Lavandula spica var. angustifolia) cunoscută în literatură sub denumirea de „spike” ; Lavandula hybrida Reverchon ex L. burnati Briquet (sin. L. x intermedia Emeric ex Loisel), cunoscută ca lavandină, precum şi Lavandula stoechas L., toate din familia Lamiaceae.
Din punct de vedere botanic, L. angustifolia P. Mill. este un arbust înalt de 50-60 cm ce creşte în tufe dese, de formă globuloasă. Frunzele sunt opuse, lineare, lanceolate, verzi-cenuşii, cu marginea răsucită către faţa inferioară. Inflorescenţele de tip spic prezintă bractee brune de formă ovală. Florile au o culoare albastră-violacee, mirosul este caracteristic aromat, iar gustul amar şi aromat. Înfloreşte din iulie până în august.
Spontan, levănţică se găseşte în flora bazinului mediteraneean, unde creşte pe soluri calcaroase, sărace în substanţe nutritive.
Lavandula latifolia L. Medik. (sin. L. spica Auct.) este o plantă ierboasă, ramificată, cu frunze de 4-5 ori mai lungi decât late. Inflorescenţele sunt grupate în spic, florile fiind albastre-violete, greu de detaşat de pe tulpină. Plantă mediteraneeană care iubeşte căldura mai mult ca L. vera, nu creşte la înălţimi mai mari de 1.000 m şi preferă solurile uscate. În sudul Franţei, creşte în câmpia care însoţeşte coastele atlantice sărace în precipitaţii, precum şi în Spania şi Portugalia. Se recoltează de la mijlocul până la sfârşitul lunii august.
Lavandula hybrida Reverchon ex L. burnati Briquet (sin. L x intermedia Emeric ex Loisel) este un hibrid cunoscut şi sub numele de lavandină. În flora spontană se prezintă ca o plantă cu un port mai stufos, care poate atinge 60 cm înălţime. Tulpinile prezintă frunze oval-înguste, lungi, gri-verzui. Florile de un albastru mai intens decât la L. officinalis sunt numeroase şi înfloresc din iulie până în august.
Lavandula stoechas L. este o plantă ierboasă ramificată, înaltă de 20-40 cm, cu flori roz-violet, care seamănă cu ciorchinii mici de struguri, cu un aspect de coif. Este originară din Portugalia şi creşte spontan în zona de câmpie din sudul Franţei. Fiind o plantă exotică, nu are denumire românească.
Speciile de Lavandula cresc spontan în Franţa, Italia, Spania, Africa de Nord, de la câmpie până la altitudini de 1.500-1.800 m, fiind cultivate în aceste regiuni pe scară largă. Franţa, fosta Iugoslavie, Bulgaria, Spania reprezintă centre importante de cultură şi export ale produsului vegetal.
Ca produse utilizate farmaceutic sau în aromaterapie, avem florile (Lavandulae flos) celor patru specii menţionate, precum şi uleiurile volatile (Lavandulae aetheroleum) separate prin distilarea cu apă a materialului vegetal proaspăt, care se prezintă sub forma unor lichide limpezi, incolore sau slab-gălbui, cu miros plăcut, caracteristic speciei, şi gust amar, aromat.
Utilizări tradiţionale
Se pare că în scrierile medicilor greci din Antichitate, în care este menţionată levănţică pentru prima dată, nu era vorba de Lavandula angustifolia, ci de Lavandula stoechas, care creştea spontan în cantităţi mari în Grecia acelor vremuri.
Mai târziu, unii botanişti considerau că levănţică adevărată reprezintă o varietate a aceleiaşi Lavandula stoechas, dar din cauza faptului că aceasta din urmă avea un miros mai puternic, era preferată la vremea respectivă.
În scrierile romane se menţionează faptul că ramurile de levănţică se adăugau în apa pentru baie, chiar numele plantei derivând de la cuvântul latin lavare, care înseamnă a spăla.
Împreună cu rozmarinul, angelica şi lămâia, lavanda se folosea pentru fumigaţii în casele în care existau bolnavi de ciumă. În acelaşi scop se prepara un oţet aromatic cu levănţică, în care se înmuiau bucăţi de pânză pe care cei sănătoşi le legau peste gură şi nas pentru a se proteja.
În secolul al XVII-lea, la Londra s-a fabricat pentru prima dată apa de lavandă, cu care populaţia se spăla pentru a se apăra de ciuma care apărea frecvent din cauza aglomeraţiei urbane şi a lipsei de igienă.
Nu a durat mult până când londonezii au constatat că în cartierul unde se prepara apa de levănţică incidenţa bolilor infecţioase scăzuse faţă de restul Londrei cu aproximativ 65%. În perioada victoriană, uleiul de lavandă era un component esenţial al sărurilor aromatice. În anii ’30, Aqua Lavandulae a devenit apoi un parfum la modă mai ales în rândul bărbaţilor.
La noi în ţară, plămădeala cu un pumn de flori într-un litru de rachiu de drojdie tare, ţinută timp de 2 săptămâni şi apoi strecurată, se punea în comprese, ca să aline durerile din căzături şi vânătăile, să vindece rănile şi arsurile, precum şi contra căderii părului. Câteva picături de ulei de levănţică se puneau în vasele din care se adăpau animalele pentru efectul sedativ şi creşterea poftei de mâncare.
În epoca modernă, uleiul şi inflorescenţele de levănţică au o gamă largă de utilizări în: terapeutică, aromaterapie, parfumerie, cosmetică, industria farmaceutică, savonerie, industria detergenţilor şi industria alimentară. De asemenea, florile de levănţică se pun între haine pentru a le proteja de molii.
Compoziţie chimică
Principiul activ al florilor de lavandă este uleiul volatil, al cărui conţinut diferă în funcţie de specie, varietate, soi, moment de recoltare sau formă de condiţionare. Florile proaspete conţin până la 0,8% ulei volatil, iar cele uscate până la 1,5%.
Din punct de vedere cantitativ, componentele principale care imprimă şi mirosul de bază al produsului Lavandulae aetheroleum sunt linaloolul (20-35%) şi acetatul de linalil (30-55%), însă aroma este determinată şi prin aportul cineolului, camforei sau geraniolului. Lavandulolul, acetatul de lavandulil, cis- şi trans-ocimenul sunt compuşii caracteristici ai uleiu.ui de levănţică, iar perila-alcoolul este important datorită acţiunii sale farmacologice.
Alţi compuşi identificaţi în produsul vegetai sunt: flavonoide (mai ales sub forma flavon-7-glucozdelor, care se acumulează cu preponderenţă în frunze), cumarine (dihi- drocumarina, herniarina, umbeliferona), fitosteroli şi, nu în ultimul rând, taninuri (5-10%), între care se distinge ca importanţă farmacologică acidul rozmarinic, care este de fapt o depsidă formată prin esterificarea acidului a-hidroxi-dihidro-cafeic cu acidul cafeic; de asemenea, produsul conţine acid oleanolic şi acid ursolic.
În ceea ce priveşte compoziţia chimică a uleiurilor volatile de lavandă folosite în aromaterapie, aceasta diferă de la o specie la alta. Dacă pentru Lavandulae angustifoliae aetheroleum aromaterapia cere un conţinut de 40-50% esteri (predominând acetatul do lilalil), 30-40% monoterpenoli (mai ales linalool), 7-13% hidrocarburi monoterpenice (în principal ocimen), 8% sescviterpene şi 1,5% oxizi, în cazul uleiului volatil separat din L. latifolia conţinutul în monoterpenoli trebuie să se încadreze între 35 şi 40% (preponderent linalool), 25 şi 35% oxizi (mai ales 1,8-cineol), 10 şi 20% monoterpencetone (cu borneonă importantă cantitativ), 5 şi 8% hidrocarburi monoterpenice şi până la 2% sescviterpene şi esteri.
Uleiul de lavandină (Lavandala burnati Briquet) conţine între 35 şi 45% esteri, 30-40% monoterpenoli, 5-10% hidrocarburi monoterpenice şi 4,5-5,5% monoterpen-cetone, între care predomină aceeaşi borneonă.
Compoziţia chimică a uleiului volatil de Lavandula stoechas standard prevede : 70-80% monoterpen-cetone (mai ales fenchonă), hidrocarburi monoterpenice 10% (în principal camfen), până la 5% oxizi (preponderent 1,8-cineol) şi până la 3% monoterpenoli şi esteri.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Florile de levănţică adevărată prezintă proprietăţi uşor sedative, spasmolitice, colagoge şi carminative (flavonoide + acizi fenolici + ulei volatil).
Acţiunea sedativă determinată de uleiul volatil (acetat de linalil) este mediată pe calea receptorilor olfactivi, dar posibil şi direct, la nivelul SNC. Studii efectuate pe animale de experienţă (şoareci) au demonstrat proprietăţi anxiolitice pentru uleiul de lavandă, acesta crescând şi durata somnului indus de pentobarbital.
Totodată, studii in vivo şi in vitro au evidenţiat o activitate anestezică locală, în funcţie de doză, a uleiului de levănţică, precum şi pentru unii dintre constituenţii săi majori, linalilacetatul şi linaloolul. Asemenea uleiului de melisă, şi cel de lavandă reglează starea de excitabilitate a unor receptori interni, crescând pragul de excitabilitate a cordului.
Pentru uleiul volatil de lavandă s-a constatat şi o activitate de promovare a normalizării nivelului plasmatic al lipidelor totale. În studii pe animale, alcoolul perilic, o monoterpenă din compoziţia uleiului volatil de lavandă, s-a dovedit a avea un efect de regresie a tumorilor pancreatice, de sân şi de ficat.
El acţionează ca un agent chemopreventiv în cancerul de colon, de piele şi de plămân şi ca un agent chimioterapic în cancerul de prostată. Mecanismul de acţiune, deşi încă neclar, ar implica influenţarea diferitelor substanţe celulare care controlează creşterea şi diferenţierea celulară, precum şi inducerea fazei I şi a II-a a sistemului de detoxifiere.
Calităţile insecticide ale produsului vegetal care susţin utilizarea sa în prezervarea hainelor şi lenjeriei se datorează şi ele uleiului volatil, el fiind dotat şi cu proprietăţi antimicrobiene, antifungice şi antivirale.
Extractele alcoolice din produsul vegetal prezintă acţiune antioxidantă, iar studii experimentale au evidenţiat o activitate de inhibare a lipid-peroxidării a acestora. Se pare că acidul rozmarinic şi, în general, compuşii polifenolici determină acest efect.
Ca fitotranchilizant, Lavandulae flos se indică în stări de nelinişte, agitaţie psihomotorie, anxietate, în sindrom neurastenic şi în dereglări vegetative. Acţiunea combinată sedativă, spasmolitică şi colagog-carminativă recomandă produsul vegetal şi în tratamentul unor tulburări funcţionale ale abdomenului superior: stomac iritabil de origine nervoasă, sindrom Roehmheld, meteorism sau în tulburări intestinale de provenienţă nervoasă.
În urmă cu aproximativ 30 de ani, un colectiv de cercetători bulgari a semnalat faptul că uleiul volatil de levănţică prezintă o serie de efecte neurotropice centrale, şi anume: relaxante, sedative şi antistres.
La rândul său, linaloolul, principala componentă a uleiului volatil, dezvoltă efecte central-inhibitoare, acţionând anticonvulsivant şi inhibând activitatea motorie spontană, chiar dacă anterior administrării li se dă animalelor de experienţă cafeină sau amfetamină; administrat în doze mari, linaloolul acţionează prin reducerea coordonării motorii şi prelungeşte acţiunea narcotică a barbituricelor, alcoolului etilic şi a cloralhidratului. În doze mari s-a dovedit chiar narcotic.
Plecând de la aceste prime observaţii, din uleiul volatil de Lavandula angustifolia s-a obţinut, prin îmbogăţire cu linalool, aşa-numitul Silexan® (WS® 1265), care este considerat principiu activ în sine (chiar dacă fitocomplex) şi se găseşte condiţionat în medicamentul Lasea® aprobat pe piaţa farmaceutică europeană şi se adresează, ca anxiolitic, persoanelor care suferă de anxietate generalizată şi persistentă (GAD).
Chiar dacă puţin comentată, GAD este frecventă în rândul populaţiei (ca urmare a factorilor de stres profesional, social, familial, medical) şi conduce la utilizarea benzodiazepinelor, care poate degenera în abuz. Preparatul menţionat, conţinând Silexan®, a fost testat pentru acţiunea şi eficienţa sa în tratamentul simptomatologiei caracteristice GAD comparativ cu lorazepamul.
Conform studiului, preparatul este la fel de eficient ca şi benzodiazepina, dar nu conduce, spre deosebire de acesta din urmă, la abuz, fiind totodată bine tolerat. Două studii clinice multicentrice, controlate placebo, au fost efectuate pe pacienţi suferind de anxietate subsindromală, când s-a urmărit, pe lângă efectul anxiolitic, influenţa medicamentului asupra depresiei.
Au fost trataţi 382 de pacienţi, în ambele studii plecându-se în grupul verum de la valoarea medie de 2 pe scala anxietăţii, în timp ce în grupul placebo s-a pornit de la valoarea 2,1. După 10 săptămâni de tratament, valoarea HAMA coborâse la 0,9 la lotul tratat şi, respectiv, 1,2 în grupul placebo.
Uleiul de lavandă se utilizează eficient şi în tratamentul prin acupresiune a durerilor nespecifice cervicale la adulţi, redând pacienţilor funcţionalitatea fizică a cefei. În acest scop, pe parcursul a 3 săptămâni, pacientului i se fac 8 şedinţe de acupresură.
Cercetări proprii efectuate pe uleiurile volatile obţinute prin distilarea cu apă a florilor uscate de Lavandula angustifolia şi Lavandula hybrida (recoltate din colecţia Grădinii Botanice Galaţi) au demonstrat că producţia de ulei volatil este convenabilă (2,426 kg şi, respectiv, 2,436 kg ulei volatil/100 kg flori).
Compoziţia chimică a celor două uleiuri volatile este diferită, în ambele predominând cantitativ linaloolul şi acetatul de linalil. Fracţiunea flavonoidică s-a dovedit modestă, dar totuşi suficientă pentru a dezvolta o acţiune antioxidantă in vitro.
Continuând cercetările menţionate cu ajutorul testelor de neurobiologie, cele două uleiuri volatile au fost analizate pe modele experimentale pe animale (şobolani Wistar), urmărindu-se influenţa administrării uleiurilor esenţiale sub formă de aerosoli (cantităţi identice de ulei volatile, respectiv Silexan® în acelaşi volum de aer) asupra unor parametri caracteristici maladiei Alzheimer.
Utilizându-se modelul de Alzheimer indus animalelor cu ajutorul scopolaminei, s-a constatat că după tratament, acestora li s-a îmbunătăţit semnificativ statusul cognitiv (memorie, învăţare) şi s-au înregistrat efecte antidepresive, anxiolitice şi antioxidante la nivel cerebral.
Utilizându-se ca martor pozitiv un lot de animale cărora li s-a administrat sub formă de aerosoli Silexan® (Six), testele au indicat că acesta dezvoltă acţiunea anxiolitică cea mai intensă, urmat fiind de uleiul de lavandină (Lhy), uleiul de levănţică (La) având activitatea cea mai redusă.
Pe de altă parte, Lhy a dezvoltat efectul antioxidant şi antidepresiv (testul înotului forţat) cel mai evident, superior Six şi La. În ceea ce priveşte memoria de scurtă şi de lungă durată, Six a fost superior celorlalte două uleiuri şi toate trei au demonstrat o capacitate apropiată de prevenire a distrugerii neuronale.
Concluzia care s-a cristalizat a fost aceea că importantă pentru intensitatea uneia sau alteia dintre acţiunile menţionate este compoziţia chimică a uleiurilor volatile şi raportul diferitelor componente în cadrul acestora. Pentru Lhy am stabilit că acetatul de linalil este, cu 22,5%, componentul cel mai important, urmat de linalool (21,5%), terpinen-4-ol (16,7%) şi acetat de lavandulil 8,7%, în timp ce La conţine 28% linalool, 17% acetat de linalil, 8,3% acetat de lavandulil şi 6,6% terpinen-4-ol.
Efectele uşor antiinflamatoare, anestezic locale şi antimicrobiene ale uleiului volatil explică utilizarea sa externă (sau a produsului vegetal prelucrat corespunzător) în tratamentul unor răni minore, arsuri solare sau superficiale, înţepături de insecte sau al durerilor reumatice moderate.
Mod de utilizare
Sub formă de inhalaţie, uleiul volatil de lavandă în amestec cu cel de mentă, salvie, artemisie şi de monardă, optimizează şi creşte efectul antiinflamator al tratamentului obişnuit aplicat în bronşita cronică.
Dacă uleiul din Lavandula angustifolia se recomandă în aromaterapie pentru acţiunea antibacteriană, antimicotică, antivirală, febrifugă, imunostimulatoare, cicatrizantă, antiinflamatoare, analgezică, hipnoinductoare, repelentă faţă de insecte, sedativă, echilibrantă, anxiolitică şi antidepresivă, stimulantă şi revigorantă în stări de oboseală cronică, uleiul de Lavandula latifolia (denumit şi ulei de nard italian) acţionează antibacterian, antiviral, antiinicotic, mucolitic, expectorant, spasmolitic, antalgic, analeptic cardiac, stimulent al metabolismului în general şi în particular al celui dermic, stimulent psihic, echilibrant, favorizând totodată concentrarea.
Uleiul volatil de lavandină este antibacterian, antiviral, antiinflamator, regenerator celular, cicatrizant, imunostimulator, vitalizant, miorelaxant şi reglator al circulaţiei, în timp ce uleiul din Lavandula stoechas este antibacterian, antiinflamator, mucolitic, regenerator celular, stimulant cerebral.
Depinzând de acţiunile menţionate, domeniile de indicaţie se aseamănă: toate pot trata şi preveni apariţia unor răceli şi infecţii ale căilor respiratorii superioare, stări inflamatorii, spasme gastrice şi intestinale, prurit, candidoze, depresii şi stări anxioase, dar gradul de eficienţă diferă în funcţie de compoziţia chimică chemotaxonomic specifică şi variaţiile impuse de zona de provenienţă a materialului vegetal.
Uleiul volatil de lavandă este larg utilizat în industria parfumurilor şi în cosmetologie, precum şi ca aromatizant al unor preparate galenice.
Pentru obţinerea unei infuzii, produsul vegetal se prelucrează astfel: peste 1,5 g de produs mărunţit se aduc 150 mL apă fiartă, se lasă 10-15 minute în repaus în vas acoperit, apoi se filtrează şi se bea o ceaşcă de infuzie proaspăt preparată de mai multe ori pe zi şi seara înainte de culcare.
Pentru obţinerea băilor aromatice sedative, se recomandă 20-100 g de flori de lavandă la 20 L apă.
În ceea ce priveşte tinctura de lavandă, aceasta se administrează circa 1-2 mL de 2-3 ori pe zi, iar uleiul: 1-4 picături (40-80 mg) pe un cub de zahăr. Intră în compoziţia unor concentrate pentru băi medicinale (antibronşitice, antigripale), precum şi într-o serie de balsamuri, unguente, plasturi sau frecţii pentru aplicare externă, indicate în tratamentul local al gripei, răcelilor şi bronşitelor.
Silexan®-ul (ulei volatil de Lavandula angustifolia îmbogăţit cu linalool) este condiţionat sub forma capsulelor gelatinoase enterosolubile în medicamentul Lasea®; se administrează 4 săptămâni, câte o capsulă pe zi, de preferinţă în prima parte a zilei (stimulează activitatea cerebrală). Capsulele se înghit întregi cu o jumătate de oră înaintea mesei; deseori după 1-2 ore de la administrare pacientul poate simţi gust de lavandă în gură.
Pe piaţa farmaceutică europeană există preparatul Tavipec, care condiţionează sub formă de capsule enterosolubile uleiul volatil de Lavandula latifolia, recomandat în tratamentul sinuzitelor şi bronşitelor, câte 1-2 capsule de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Fluidifică şi elimină secreţiile, acţionează antimicrobian şi stimulează sistemul imunitar nespecific.
Produsul vegetal este component al unor medicamente industriale sedative Nervoflux®, colagoge Chol-Truw®, Cholagutt-N®, dar şi antireumatice de uz extern – Dolo-Cyl Ol® – Muskel.
Alte utilizări
Uleiurile de Lavandula se folosesc în industria cosmetică, iar florile în patiserie. Florile se mai folosesc în crescătoriile de porci ecologice. În momentul în care animalele trebuie trimise la abator, între paiele cu care se căptuşeşte vehiculul de transport se amestecă flori de levănţică, care reduc anxietatea animalelor.
În cursul transportului, animalele sunt în mod obişnuit supuse unui stres care impietează asupra calităţii cărnii. S-a constatat că transportul în prezenţa vaporilor de levănţică degajaţi îmbunătăţeşte parametrii amintiţi anterior.
Provenienţă: Lavandula angustifolia P. Mill, Lavandula latifolia L. Medik, Lavandula hybrida Reverchon, Lavandula stoechas
Furnizează produsele: Lavandulae flos, Lavandulae aertheroleum, Silexan® (WS® 1265), Lavandulae latifolii aetheroleum (ulei de „spike”), Lavandulae burnati aetheroleum (ulei de lavandină), Lavandulae stoechasdos aetheroleum