Utilizări tradiționale
Acțiunea terapeutică a salviei este cunoscută și folosită din Antichitate. Vechii egipteni o utilizau ca remediu pentru fertilitate, iar grecii o indicau pentru a opri sângerarea rănilor și pentru a curăța plăgile, în tuse, pentru stimularea memoriei ori sub formă de gargară în dureri de gât.
În Evul Mediu, salvia era considerată un remediu cu un efect puternic de întinerire, care putea să prelungească viața. De asemenea, salvia era folosită în mod tradițional în dispepsii, stomatite, gingivite, hiperhidroză și galactoree, diabet, astm, astenii nervoase și în tulburări menstruale.
La noi în țară, cu decoctul se făcea gargară, fiind considerat un leac obișnuit contra durerilor de gât; același decoct se ținea în gură în cazul durerilor de dinți sau în stomatită. Infuzia se adăuga în scăldători pentru copiii slăbiți sau folosea, sub forma băilor parțiale, în tratamentul reumatismului.
Comprese cu ceai din frunze se aplicau pe ochi, urechi sau nas, în primele două cazuri pentru creșterea acuității vizuale și auditive, iar în cel din urmă pentru dezumflarea sa după bătăi.
În medicina veterinară se pisa salvia cu sare, se învelea într-o pânză și se aplica în interiorul buzelor când vitele sufereau de febră aftoasă; pentru porci, când zăceau de picioare, li se pune în troacă decoct de jaleș și erau băgați apoi în baia astfel obținută, repetându-se procedura de mai multe ori.
Cu jaleșul se descânta de boli și se făceau vrăji de dragoste.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Produsul vegetal are proprietăți antimicrobiene, astringente, antiperspirante, antiinflamatoare, carminative și ușor spasmolitice.
Extractele din frunze s-au dovedit a fi active asupra enterococilor rezistenți la vancomicină. Compușii responsabili de acest efect sunt acizii oleanolic (CM1 — 8 mg/mL) și ursolic (CM1 ® 4 mg/mL). De asemenea, ei sunt activi asupra Streptococcus pneumoniae și stafilococului auriu meticilino-rezistent.
O activitate antimicrobiană a fost demonstrată și pentru uleiul volatil. Acesta inhibă dezvoltarea unor bacterii grampozitive (Bacillus subtilis), dar și gramnegative (Escherichia coli, Klebsiella ozaenae, Salmonella sp. sau Shigella sonnei), precum și a unor fungi (Candida albicans, C. krusei, C. pseudotropicalis, Cryptococcus neoformans).
Totodată, uleiul volatil manifestă activitate antibacteriană asupra unor tulpini frecvent întâlnite în industria alimentară: Lactobacillus curvatus, L. sakei, Staphylococcus carnosus, S. xylosus, Enterobacter gergoviae, E. amnigenus.
Eficiența antibacteriană este dependentă de doză și scade în cazul adaosului uleiului în matrițe complexe precum unele produse alimentare. A- și b-tuiona sunt principalii componenți ai uleiului ce conferă proprietățile antimicrobiene.
Diterpenele din salvie au acțiune antivirală față de virusul stomatitei veziculare, cea mai eficientă structură fiind saficinolida.
Ca și alte specii din familia Lamiaceae, precum rozmarinul sau cimbrul, salvia prezintă o activitate antioxidantă remarcabilă (scavenger de radicali liberi, antilipoperoxidant), evidențiată in vitro și in vivo. Efectele sunt atribuite în primul rând derivaților de tip acizi hidroxicinamici (acid rozmarinic), diterpenelor (carnosol, acid carnosic) și flavonoidelor.
Extractele hidroalcoolice din frunzele de salvie antagonizează contracțiile induse de spasmogeni, precum acetilcolină, histamină, serotonină, clorură de bariu, demonstrând un efect spasmolitic accentuat pe ileumul izolat de cobai.
În schimb uleiul volatil are o activitate spasmolitică relativ slabă, iar dozele mici pot să acționeze inițial spasmogen. Astfel, uleiul volatil de salvie se poate comporta dual, spasmolitic/spasmogenic, în funcție de constituenții săi și proporția lor.
Principalii compuși spasmogeni din compoziția uleiului sunt derivații de pinen și borneolul. Studii recente au demonstrat că efectele spasmolitice ale sal viei sunt mediate în primul rând prin activarea canalelor de potasiu.
Una dintre acțiunile pentru care salvia era renumită și pentru care a fost folosită de-a lungul timpului, și anume pentru refacerea funcțiilor mentale afectate de îmbătrânire sau de alte situații patologice, este susținută de studii experimentale recente.
Extractele de salvie îmbunătățesc funcțiile cognitive și vigilența, ameliorează dispoziția și starea de anxietate. De asemenea, inhalarea uleiului volatil determină efecte similare, deși acestea nu acoperă spectrul de activitate întâlnit la administrarea orală a produsului.
Acțiunea benefică, mai ales în ceea ce privește stimularea memoriei, se realizează prin inhibarea acetilcolinesterazei și creșterea concentrației de acetilcolină în creier, dar și prin protecția față de neurotoxicitatea b-amiloidului.
Proprietățile antioxidante și antiinflamatoare contribuie de asemenea la efectele neuroprotectoare. Unul dintre potențialii responsabili este acidul rozmarinic, compus pentru care s-a evidențiat activitatea antioxidantă, antiinflamatoare și citoprotectoare față de toxicitatea b-amiloidului.
Pentru polizaharidele din salvie a fost demonstrat un efect antitusiv. Fracțiunea polizaharidică scade semnificativ numărul și intensitatea acceselor de tuse induse prin stimularea mecanică a mucoasei laringofaringiene și traheobronșice la pisici.
Potența antitusivă este mai mare decât cea a agenților antitusivi periferici și doar cu 13% mai mică față de antitusivele opioide. În plus, polizaharidele din salvie au și efect imuno-modulator.
Produsul vegetal are o foarte bună activitate antihiperhidrotică; la subiecți umani, extractul apos din frunzele proaspete a demonstrat un efect pronunțat de antagonizare a bipersecreției glandulare induse de pilocarpină.
De altfel, salvia a fost mult utilizată sub formă de infuzie ca antisudorific în transpirațiile nocturne ale pacienților tuberculoși, dar în transpirația excesivă de origine psihosomatică.
S-au raportat numeroase alte efecte ale salviei cunoscute sau nu din utilizările tradiționale : antiinflamator, antidiabetic (dar pentru un amestec de mai multe specii de Salvia, inclusiv Salvia officinalis), antitumoral, reducerea absorbției lipidelor (acid carnosic), afinitate pentru receptorii benzodiazepinici (flavonoide, galdosol).
În cadrul unor cercetări in vitro și in vivo efectuate de colectivul nostru pe ulei obținut din frunze uscate de Salvia officinalis cultivată în zona subcarpatică din nord-vestul Moldovei s-au evidențiat proprietăți antioxidante și de inhibare a unor enzime (lipoxigenaza, acetilcolinesteraza, glutationperoxidaza, catalaza).
În plus, pe model animal de Alzheimer indus experimental (date în curs de publicare) s-au observat calități anxiolitice, antidepresive și de stimulare a memoriei de scurtă și de lungă durată mai intense decât pentru ienupăr și coriandru, ceea ce sugerează că uleiul volatil de jaleș ar putea constitui o resursă terapeutică de viitor. Trebuie menționat însă că toxicitatea la nivel neuronal, hepatic și renal este încă în curs de evaluare.
În aromaterapie, uleiul volatil de jaleș este cunoscut pentru calitățile antivirale, antibacteriene și antimicotice, secretolitice și secretomotorii, febrifuge, carminative, de stimulare a fluxului biliar și limfatic, de cicatrizam și regenerant dermic, dar și extrogen-like.
În plan psihic este relaxant, stimulând memoria și capacitatea de concentrare. Ca domenii de indicație aromaterapeutică, uleiul volatil se recomandă în tuse și bronșite, afte, răni, herpes labial și herpes zoster, hiperhidroză, sindrom climacteric, tulburări de concentrare.
Mod de utilizare
Utilizările curente pentru preparatele din salvie includ tratamentul simptomatic al tulburărilor dispeptice moderate, transpirației excesive, inflamațiilor mucoasei bucale și faringiene (Salviasept), precum și al inflamațiilor cutanate minore.
Dozajul recomandat este : 3-6 g frunze/zi, prelucrate sub formă de infuzie; 75 picături/zi tinctură (1 : 5, etanol 55% v/v); 160 mg extract uscat apos echivalent la 0,88 g produs vegetal x 3/zi. Infuziile pentru uz topic sau gargarisme se prepară folosind 2,5 g frunze/100 mL apă. Se recomandă administrarea preparatelor din salvie timp de maximum 2 săptămâni.
Descriere botanică
Salvia officinalis L., din familia Lamiaceae, denumită popular salvie, jaleș sau salvie de grădină, este un subarbust cu o tulpină înaltă de 25-80 cm, lignificată la bază. Frunzele sunt opuse, ovate sau lanceolate, pețiolate, pubescente și cu marginea fin dințată.
Frunzele superioare au pețiolul mai scurt sau sunt sesile. Florile sunt grupate în inflorescențe spiciforme alcătuite din pseudoverticile cu 4-10 flori. Corola de culoare violetă sau albă este bilabiată. Fructele sunt tetraachene brune-negricioase.
În terapeutică se utilizează frunzele, Salviae folium, precum și Salviae aetheroleum, care reprezintă uleiul volatil obținut prin antrenarea cu apă a frunzelor proaspete de salvie.
Planta este originară din Europa de Sud-Est, regiunea mediteraneeană, în special din zona Mării Adriatice. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt țările din Europa de Sud-Est.
Compoziție chimică
Componentele principale ale frunzelor de salvie sunt: uleiul volatil (până la 3%), acizii hidroxicinamici și derivații lor (3,5%), diterpenele fenolice (carnosol, acid carnosic, rosmanol, epirosmanol, galdosol, safficinolida), derivații flavonoidici (circa 1,1%) și triterpene (acid ursolic, 3,5% ; acid oleanolic, 0,4%).
Uleiul volatil conține predominant monoterpenoide: α-tuiona (10-60%), β-tuiona (4-36%), camfor (5-20%), 1,8-cineol (1-15%) și sescviterpene (α-humulen, β-cariofilen, viridiflorol).
Cei mai importanți derivați ai acizilor hidroxicinamici identificați în frunzele de salvie sunt: acidul rozmarinic (până la 3,3%), acid melitric A și metilesterul său, acid salvianolic K, acid sagerinic.
Flavonoidele sunt reprezentate de glicozidele și metileterii luteolinei (7-glucozil-, 7-metileter-luteolina) și apigeninolului (7-glucozil-apigeninol, genkwanina, hispidulina, cirsimaritina, 2-vicenina).
Produsul vegetal mai conține glicozide fenolice (picenina, izolaricirezinol-3-glucozida, 4-[2-apiozil]-glucozida acidului cis-cumaric, 1-hidroxipinorezinol-1-glucozida), polizaharide (arabinogalactani, pectine cu masă moleculară mare), fitosteroli (stigmasterol, β-sitosterol), derivați de acid benzoic (acid siringic, gentizic).
Salviae aetheroleum de uz aromaterapeutic trebuie să corespundă următoarei compoziții chimice: 30-60% monoterpencetone (tuionă), 8-15% oxizi (1,8-cineol), 5-15% mono-terpene (pineni, camfen), 5-15% sescviterpene, 5-10% monoterpenoli (borneol), 1-4% sescviterpenoli și urme de salviol (diterpenol).
Siguranță în administrare
Preparatele din salvie sunt contraindicate în sarcină, alăptare și epilepsie. De asemenea, nu se recomandă folosirea lor la copiii mici și tinerii sub 18 ani. Nu se recomandă utilizarea concomitentă a produselor vegetale ce conțin tuionă și a medicamentelor cu acțiune asupra SNC ce acționează prin mecanisme GABA-ergice.
Administrarea timp îndelungat a extractelor alcoolice ori a uleiului pur, precum și a unor doze mari de produs vegetal (peste 15 g/doză) poate determina convulsii epileptiforme, tahicardie, amețeli, senzație de căldură, hipersalivație.
Componentele responsabile de efectele neurotoxice sunt cetonele monoterpenice de tip tuionă, dar și camforul. A-tuiona prezentă în cantitate mai mare în uleiul volatil este și izomerul mai toxic. Mecanismul neurotoxicității se bazează pe proprietățile sale de blocant al canalelor de clor activate de GABA, similare picrotoxinei.
Un aport de circa 15 mg tuionă la o persoană de 60 kg determină modificări ale atenției și alterări ale stării de dispoziție. Din acest motiv, prezența tuionei în preparatele din frunze de salvie se limitează la un aport de maximum 5 mg/persoană/zi, pentru o perioadă de 2 săptămâni.
Alte utilizări
Salvia se folosește ca aromatizant pentru produse alimentare (patiserie, preparate din came, sosuri, brânzeturi, legume procesate). Uleiul volatil se folosește de asemenea în industria alimentară și a băuturilor alcoolice (vermut, bitter) și non-alcoolice, cosmetică, parfumerie, savonerie.
Nivelul maxim de includere în produsele alimentare este de 0,013%, iar în parfumuri, 0,8%. Aroma de salvie elimină mirosul de pește.
Adaosul salviei ca aromatizant în produsele alimentare nu trebuie să furnizeze o cantitate de tuionă care să depășească valorile reglementate pe plan european (Regulatory Status on Thujone-Scientific Committee on Food), și anume: 0,5 mg/kg în produse alimentare și băuturi, 5 mg/kg în băuturile alcoolice cu cel mult 25% alcool, 10 mg/kg în băuturile alcoolice cu grad alcoolic mai mare, 35 mg/kg în băuturile tip bitter.
Proveniență: Salvia officinalis L.
Furnizează produsele: Salviae folium, Salviae aetheroleum