Utilizări tradiţionale
Inul este una dintre cele mai vechi plante cultivate, dovezile datând din Epoca de Piatră. Fenicienii au fost cei care au adus inul în Europa din văile fertile ale Tigrului şi Eufratului în perioada 2500-1200 î.Hr.
Dovezile arheologice arată că a fost folosit în principal ca sursă de fibre pentru confecţionarea hainelor, dar testări genetice recente evidenţiază că este posibilă şi utilizarea primară ca plantă oleaginoasă.
Săpăturile arheologice efectuate în Elveţia şi nordul Italiei au permis identificarea unor seminţe, fragmente de tulpini şi ţesături, precum şi instrumente pentru prelucrarea inului.
Primele culturi se pare că au fost efectuate în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 6.000 de ani, iar egiptenii torceau firele deja în secolele XIV-XIII î.Hr. Uleiul era folosit în alimentaţie, dar şi drept combustibil pentru lămpi.
Pe lângă utilizările alimentare, inul era considerat o plantă medicinală valoroasă. Hippocrate recomanda seminţele ca laxativ, iar Theophrast aprecia mucilagul şi uleiul. Utilizările medicale ale seminţelor de în sunt menţionate în lucrările lui Avicenna, Hippocrate şi Dioscoride, ca şi în tratatele medievale europene şi asiatice privind plantele medicinale.
Seminţele de în erau recomandate ca antitumoral (în combinaţie cu trifoiul dulce) şi antiinflamator, precum şi pentru ameliorarea durerii şi tusei. De asemenea, erau utilizate în tratamentul pistruilor (în amestec cu sodă şi smochine) şi în afecţiuni ale unghiilor (asociat cu miere şi creson). În Evul Mediu, uleiul din seminţele de în era administrat ca diuretic în boli renale.
În medicina tradiţională rusească, preparatele din seminţele şi uleiul de în erau folosite în tratamentul constipaţiei cronice, bolilor inflamatorii ginecologice, anemiei, astmului, gastritelor şi cancerului gastric, diabetului zaharat şi hipertiroidismului.
Administrate extern, ca făină degresată (Farina Lini sau Placenta Semini Lini), în cataplasme, seminţele de în se recomandau ca emolient în tratamentul unor afecţiuni dermatologice.
La noi în ţară, ceaiul din seminţe de în se lua de tuse, iar făina de în amestecată cu miere era malaxată pentru obţinerea unei turtiţe care se aplica pe rănile infectate, ca să se vindece.
La rândul său, uleiul se punea pe o cârpă care se lega peste arsuri, iar din făină de în şi cartofi fierţi pisaţi se făceau legături pentru maturarea rapidă a abceselor. Ceaiul din seminţe de în sau sămânţa fiartă se bea contra limbricilor.
Seminţele şi făina de în se foloseau şi la animale pentru oblojirea abceselor şi uşurarea coacerii şi spargerii lor. Fierte mult, seminţele se dădeau călduţe la vite pentru a trata răcelile şi sângerarea. Turta de presare se folosea pentru suplimentarea furajelor la vite.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Datorită mucilagului, dar şi fibrelor insolubile din componenţa tegumentului seminal, seminţele de in, întregi sau pulverizate, au o acţiune laxativă de volum. Peristaltismul intestinal este stimulat reflex prin creşterea volumului conţinutului intestinal, în special al colonului.
În plus, consistenţa bolului fecal este modificată, înmuierea scaunului favorizând eliminarea acestuia. Proprietăţile de creştere a volumului bolului fecal se datorează capacităţii de gonflare a polimerilor glucidici în prezenţa lichidelor; pentru facilitarea acţiunii laxative şi evitarea riscului de ocluzie intestinală, se impune ingerarea unei cantităţi convenabile de lichide (1,5-2 L/zi).
O parte din mucilag, dar şi fibrele insolubile de tip celulozic, ajungând în colon, sunt degradate sub acţiunea fermentativă a enzimelor florei microbiene, ele acţionând şi ca un stimulator al dezvoltării bacteriene la acest nivel.
În continuare, monomerii glucidici rezultaţi sunt metabolizaţi la acizi graşi cu catenă scurtă (acetic, propionic, butiric), ce reglează diferite funcţii ale colonului, activează motilitatea colonului şi protejează mucoasa intestinală.
La administrarea sub formă pulverizată, acţiunea laxativă este completată şi oarecum întregită de efectul lubrefiant al uleiului gras care facilitează mişcările peristaltice, îmbunătăţind şi consistenţa bolului fecal. Efectul laxativ debutează în 12-24 de ore de la administrare.
Uneori, efectul optim se atinge după 2 sau 3 zile. Tot datorită mucilagului cu proprietăţi emoliente, seminţele de în pot forma un film protector la nivelul mucoasei gastrice sau a intestinului subţire, putând fi recomandate şi în gastrite sau emerite.
Deşi cunoscute în primul rând prin acţiunea laxativă, seminţele de în atrag atenţia prin numeroase alte beneficii, demonstrate experimental, care pot fi valorificate atât din punct de vedere terapeutic, cât şi nutriţional, acestea conferindu-i calitate de aliment funcţional.
Acizii graşi polinesaturaţi, derivaţii lignanici, polimerii glucidici, proteinele şi ciclolinopeptidele sunt clasele majore de compuşi bioactivi ai inului. Uleiul din seminţele de în este considerat cea mai bogată sursă vegetală de acizi graşi esenţiali omega-3 (acid linolenic).
Prin aportul de acid linolenic, uleiul gras de în (după metabolizare) creşte nivelul seric al acizilor graşi polinesaturaţi omega-3, eicosapentaenoic şi docosahexaenoic, reducând astfel raportul acizi omega-6/omega-3 în alimentaţie.
Acizii graşi esenţiali omega-3 sunt molecule pleiotropice cu o varietate largă de acţiuni biologice, incluzând efecte hipolipemiante, antiinflamatoare, antiagregant plachetare, antiaritmice. Ei pot reduce riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip II şi rezistenţa la insulină.
Acţiunea este mediată prin modificarea nivelului lipidelor plasmatice, a eicosanoizilor, a citokinelor şi a proprietăţilor fizico-chimice ale fosfolipidelor membranare. Efectele lor benefice au fost raportate şi în boli autoimune, artrită sau cancer.
Studiile epidemiologice au evidenţiat că persoanele care consumă cantităţi mari de uleiuri bogate în acizi omega-3 prezintă cele mai mici rate de cancer, incluzând cancerul de plămâni, sân, prostată şi colon. Uleiul de în scade proliferarea celulară şi induce apoptoza, fiind şi un agent chemopreventiv eficient.
Derivaţii lignanici pot să scadă riscul de cancer prin acţiunea antioxidantă şi proprietăţile antiproliferative, antiangiogenice, modularea căilor de semnalizare celulară mediate prin intermediul receptorilor estrogenici şi abilitatea de a inhiba unele enzime (topoizomeraza, tirozin-kinaza, aromataza).
Biodisponibilitatea, ca şi efectele biologice ale compuşilor lignanici depind de microflora intestinală (în principal bacteriile din genul Clostridium), datorită metabolizării pe care o suportă sub acţiunea acesteia.
Secoizolaricirezinol-diglucozida (SDG) este metabolizată în organismul uman sub acţiunea microflorei intestinale la derivaţii bioactivi enterodiol şi enterolactonă (lignane intestinale).
Se ştia din studii clinice anterioare că la femeile în postmenopauză care au suferit o operaţie de mastectomie, mortalitatea se reduce cu 40% dacă au un nivel constant ridicat de enterolactone.
Corelaţii asemănătoare între enterolactonă şi apariţia metastazelor sau a tumorilor de alt tip nu s-au putut face însă decât în cazul tumorilor ER (receptor estrogenic) negative.
În 2005 s-a realizat un studiu randomizat, dublu orb, controlat placebo, în Canada, care a arătat că ingerarea zilnică a 25 g de seminţe de în (încorporate într-o brioşă) a redus semnificativ o serie de parametri caracteristici tumorizării, în timp ce în grupul placebo au rămas constanţi. S-a tras concluzia că între riscul de a dezvolta cancer mamar şi consumul constant de seminţe de în există o corelaţie strânsă.
Administrarea produselor din în este asociată şi cu o îmbunătăţire a profilului lipidic. La oameni, 15 g de seminţe/zi administrate timp de 3 luni au produs diminuarea nivelelor serice ale trigliceridelor şi LDL-colesterolului, fără alterarea HDL-colesterolului. Efecte similare au fost demonstrate şi pentru extractele alcoolice ce conţin derivaţi lignanici.
Reducerea stresului oxidativ, acţiunea antiinflainatoare, hipocolesterolemiantă şi antiaterosclerotică sunt principalele efecte prin care derivaţii lignanici şi metaboliţii lor oferă protecţie faţă de bolile cardiovasculare şi sindromul metabolic.
Acţiunea este mai accentuată în cazul subiecţilor de sex feminin şi al celor cu o colesterolemie iniţială ridicată. Datele curente indică faptul că este necesară o doză de cel puţin 500 mg SDG/zi timp de 8 săptămâni pentru observarea efectelor pozitive cardiovasculare la oameni.
Tot la subiecţii umani, administrarea uleiului de în (14 g/zi) timp de 4 săptămâni scade nivelele factorului de necroză tumorală alfa, IL-6 şi a altor citokine. Aportul de acid linolenic din uleiul de în scade semnificativ markeri inflamatori, precum: proteina C reactivă, IL-6, VCAM-1 solubil la pacienţii cu dislipidemie, manifestând o activitate anti- aterogenică.
Reduce infiltrarea macrofagelor în spaţiul subendotelial şi diminuează statusul inflamator şi proliferativ al leziunilor aterosclerotice. Proteinele bogate în arginină specifice inului ar putea participa la acţiunea benefică la nivel cardiac, prin efectul hipotensiv al aminoacidului.
De asemenea, mucilagul poate avea acţiune hipolipemiantă, crescând saţietatea.
Pentru ciclolinopeptide au fost demonstrate proprietăţi imunosupresive.
Mod de utilizare
Inul se foloseşte sub forma următoarelor produse : seminţe întregi, ulei gras, făină parţial/ total degresată, extracte mucilaginoase, extracte alcoolice, coji pulverizate ale seminţelor.
Recomandările terapeutice frecvente includ constipaţia sau afecţiuni care solicită o defecare uşoară şi înmuierea scaunului. Se administrează 10-15 g de seminţe de 2-3 ori/zi. Seminţele se iau cu 150 mL apă, la masă.
Este necesară administrarea produsului vegetal cu o cantitate suficientă de lichide, pentru a preveni eventualele fenomene de flatulenţă.
Extern se foloseşte sub formă de cataplasme ca emolient în tratamentul dermatozelor uscate, a rănilor cu cruste; în acest scop, 30-50 g de făină de în se aduce într-un săculeţ de pânză, se umectează cu apă la 45 °C şi se aplică pe piele, unde se lasă timp de 15-20 minute.
De asemenea, extractele hidroalcoolice obţinute din seminţe degresate (datorită conţinutului de SDG) se condiţionează actualmente sub formă uscată în medicamente care se adresează tratamentului hipertrofiei benigne de prostată.
Uleiul de în se foloseşte în industria farmaceutică pentru obţinerea vitaminei F.
Descriere botanică
Inul, Linum usitatissimum L., din familia Linaceae, este o plantă erbacee, anuală, care prezintă o tulpină înaltă de până la 100 cm, cilindrică, ramificată sau nu, în funcţie de varietate.
Inul pentru fibre (L. usitassimum L. var. vulgare) are o tulpină dreaptă, neramificată, în timp ce la varietatea pentru seminţe (L. usitatissimum L. var. crepitans), tulpina este ramificată.
Frunzele sunt înguste, glabre, dispuse altern şi lanceolate. Florile sunt grupate în cime pauciflore; acestea au puţine flori, pe tipul 5, cu corola albastră-azurie, mai rar albă sau roz. Fructele sunt capsule globuloase care au 10 seminţe oval-alungite, lucioase, dure, de culoare brun-deschis.
Planta furnizează două produse de uz terapeutic, şi anume: seminţe de în (Lini semen) şi uleiul gras (Oleum Lini) obţinut prin presarea la rece a seminţelor.
Specia este originară din zona mcditeraneeană şi Asia de Sud-Vest, iar după alţi autori, din zona Caucazului. Principalii producători sunt: Canada, China, SUA, India şi UE. Inul pentru fibre este produs în special în China, Rusia, Egipt şi Europa de Nord-Vest.
Compoziţie chimică
Seminţele de în conţin circa 3-10% mucilag format dintr-un amestec de 3 fracţiuni poliholozidice, dintre care una este neutră, iar celelalte două acide: este localizat în celulele epidermice ale tegumentului seminal.
Fracţiunea neutră rezultă prin glicozidarea unor unităţi de xiloză, catena astfel formată având şi unele ramificaţii constituite din xiloză şi arabinoză, raportul total xiloză-arabinoză pentru acest polimer fiind de 7 : 3.
Celelalte două fracţiuni, fiind supuse unei reacţii de hidroliză acidă, formează galactoză (8-12%), arabinoză (9-12%), rainnoză (13-29%), xiloză (25-27%), precum şi acizii galacturonic şi manuronic (30%), urme de fucoză şi acid glucuronic.
Fibrele insolubile (celuloză, lignină) sunt de asemenea prezente. Proporţia fibre solubile/fibre insolubile în seminţele de în variază între 1 : 4 şi 2 : 3. Alături de mucilag, seminţele conţin ulei gras (38-44%) care este localizat predominant în cotiledoane (75%), iar restul în endosperm şi tegumentul seminal.
Acest ulei gras este alcătuit în principal din trigliceride ale acizilor linolenic (ALA, 52%), linoleic (17%), oleic (20%), palmitic (6%) şi stearic (4%). Alte componente minore ale uleiului sunt: monoacil- şi diacilgliceride, fosfolipide, ceruri, acizi graşi liberi, tocoferoli, carotenoide, fitosteroli (stigmasterol, sitosterol, campesterol, D5-avenasterol) şi ciclolinopeptide. Acestea din urmă sunt structuri peptidice ciclice de tip orbitide produse în ribozomi.
Foarte importantă este prezenţa în cantităţi importante (370 mg/100 g produs vegetal) a derivaţilor lignanici: matairezinol, secoizolaricirezinol–diglucozida (SDG, 3,699 mg/g seminţe), izolaricirezinol, laricirezinol.
Se pare că inul conţine de circa 800 de ori mai multe lignane decât orice alte seminţe. Doar susanul constituie de asemenea o sursă bogată, deşi nivelul lor este totuşi mai mic faţă de cel semnalat pentru in.
Seminţele de în mai conţin : proteine (10-31 %) localizate predominant în cotiledoane şi având o compoziţie similară în aminoacizi esenţiali celor din soia, β-D-glucozida p-cumaratului de metil (linacinamarozida), β-D-glucozida cafeinatului de metil (linocafeinozida) şi glicozide cianogenetice (0,1-1,5%) (linamarina, lotaustralina, linustatina, neolinustatina).
Sub acţiunea enzimei linamarază şi în mediu apos, glicozidele cianogenetice hidrolizează cu eliberare de acid cianhidric. De fapt, linamarina şi lotaustralina nu sunt genuine în sămânţa intactă, ci se formează din compuşi precursori, la pulverizare. 1 g de seminţe furnizează 7,8 mM acid cianhidric.
Inul se caracterizează printr-o capacitate ridicată de a prelua cadmiul din sol şi de a-1 acumula în seminţe (30 g de seminţe conţin 500 mg/kg). În plus, el mai conţine şi unii antinutrienţi, precum acid fitic (23-33 g/kg) şi linatină.
Siguranţă în administrare
Seminţele de în şi preparatele din acestea nu se administrează în următoarele situaţii: modificare bruscă a tranzitului intestinal care persistă mai mult de 2 săptămâni, sângerări rectale nediagnosticate, imposibilitate de a defeca chiar după utilizarea de laxative, boli esofagiene, ileus paralitic, megacolon, obstrucţie intestinală, dificultăţi de înghiţire, hipersensibilitate, femei cu tumori hormonal-dependente.
De asemenea, nu se recomandă folosirea inului la copiii sub 12 ani, în sarcină şi alăptare, datele fiind insuficiente în această privinţă. Preparatele din seminţele de în nu se asociază cu inhibitori ai peristaltismului intestinal (opioide, loperamid), pentru a evita riscul de obstrucţie gastrointestinală.
Cea mai obişnuită reacţie adversă ce apare la utilizarea produsului este meteorisniul. Reacţiile de hipersensibilizare, incluzând şocul anafilactic, sunt rare.
Expunerea la pulberea seminţelor în timpul recoltării şi procesării acestora poate determina o afecţiune respiratorie cronică cu caracter profesional, cunoscută sub numele de bisinoză. Ea se caracterizează prin fenomene bronhospastice şi evoluează ca o bronhopneumopatie cronică obstructivă.
Riscul de toxicitate cauzat de cadmiu, glicozidele cianogenetice şi linatină pare a fi neglijabil pentru majoritatea indivizilor când produsele din în se consumă cu moderaţie.
Din perspectiva recentelor recomandări ale Grupului Ştiinţific pentru Contaminaţii din Lanţul Alimentar (CONTAM) (aport tolerabil săptămânal cadmiu = 2,5 mg/kg corp), consumul a 30 g de seminţe (echivalent la 1,69 mg/kg corp/săptămână) contribuie la circa 70% din aportul tolerabil săptămânal de cadmiu.
Acest fapt ar plasa consumul unor cantităţi mai mari pe o perioadă mai lungă de timp într-o zonă de risc în ceea ce priveşte aportul de cadmiu şi riscul cancerigen, mai ales la indivizii susceptibili.
Nivelele de acid cianhidric rezultat din glicozidele cianogenetice sunt mai mici decât doza toxică sau letală (50 mg). Organismul uman dispune de un mecanism de detoxifiere, prin intervenţia rodanazei, care este capabilă să transforme 30-60 mg acid cianhidric/oră într-un tiocianat relativ nontoxic.
La utilizarea cronică a seminţelor de în se înregistrează nivele serice şi urinare de tiocianaţi similare celor determinate în cazul fumătorilor înrăiţi. Capacitatea de detoxifiere depinde şi de prezenţa în dietă a unor cantităţi importante de aminoacizi cu sulf. O dietă mai săracă în proteine ar favoriza creşterea toxicităţii potenţiale.
Nivelul linatinei din seminţele de în nu a fost asociat cu toxicitate la om, dar prezenţa unor cantităţi mari de în în dieta animalelor (porcine) alterează disponibilitatea vitaminei B, prin acţiunea antivitaminică. Nu se cunoaşte dacă în cazul subiecţilor predispuşi la deficienţă de vitamina B (vegetarieni, vegani, vârstnici) apare un asfel de efect.
În ceea ce priveşte interacţiunile medicamentoase, administrarea concomitentă a altor medicamente poate întârzia absorbţia intestinală. De aceea, se recomandă ca preparatele din în să se administreze la 30-60 de minute înainte sau după aportul altor medicamente.
Acidul fitic reduce biodisponibilitatea unor minerale importante (Fe, Ca, Zn), prin formarea de complecşi cu acestea.
Alte utilizări
Seminţele şi uleiul de în se folosesc în unele ţări în industria de panificaţie, iar turtele rezultate de la presare sunt utilizate ca furaje.
Pe lângă faptul că inul reprezintă una dintre cele mai importante surse de fibre pentru industria textilă şi a materialelor folosite în industria automobilelor şi a aeronavelor (la gresarea motoarelor) şi în construcţii, uleiul gras are foarte multe întrebuinţări.
Se foloseşte pentru: obţinerea lacurilor, vopselelor, cernelurilor, linoleumului şi a unor articole din cauciuc pentru aparatura medicală. De asemenea, serveşte ca ulei pentru furniturile din lemn şi ca agent antiexfoliere şi de conservare pentru suprafeţele din beton de pe autostrăzi.
Provenienţă: Linum usitatissimum L.
Furnizează produsele: Lini semen, Oleum Lini