Utilizări tradiţionale
Arbustul este considerat de mult timp simbolul longevităţii, el ajungând la vârste de până la 2.000 de ani. În plus, specia a atras atenţia datorită faptului că bacele au nevoie de trei ani ca să ajungă la maturitate completă, pe acelaşi arbust găsindu-se fructele a trei generaţii, ceea ce face recoltarea cu atât mai dificilă.
Încă de acum 3.500 de ani egiptenii menţionau că fructele de ienupăr sunt un remediu excelent pentru „reglarea urinării”, în papirusul Ebers regăsindu-se 39 de reţete în compoziţia cărora intră. Bacele se foloseau pentru acţiunea diuretică şi digestivă, dar totodată, în unele zone din Europa, se folosea şi în tratamentul enurezisului.
La noi, bacele de ienupăr se amestecau cu mătase de porumb, cozi de cireşe şi cu coada calului, decoctul administrându-se în calculoză renală. Tot decoctul concentrat prin fierbere până apa scădea la jumătate se amesteca în părţi egale cu miere, iar din amestec se lua câte o linguriţă înaintea meselor ca diuretic.
În ascită se aplica pe zonele umflate (abdomen, picioare) o alifie care se presupunea că are acţiune antiedematoasă.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Principalele utilizări ale produsului vegetal sunt acelea de diuretic şi antiseptic urinar. Fructele de ienupăr se utilizează în terapia de irigare sub forma infuziilor, a sucului de presare sau a uleiului volatil, reprezentând prototipul acvareticelor vegetale.
În cadrul acţiunii diuretice se constată o creştere a cantităţii de apă eliminată, în timp ce pierderea ionilor de sodiu este minoră. Această particularitate de acţiune este pusă pe seama conţinutului în terpinen-4-ol, care se pare că nu irită ţesuturile.
Pe de altă parte, la exprimarea acţiunii diuretice participă şi alte terpene, prezente în uleiul volatil, despre care se ştie că acţionează iritant la nivelul rinichiului, determinând hiperemie glomerulară, stimulând activitatea secretorie a epiteliului; acesta este mai ales cazul pinenului.
Cercetări recente efectuate de colectivul nostru pe probe de Juniperi fructus achiziţionate din farmacii au evidenţiat, după separarea uleiului volatil, proprietăţi antioxidante, anti- colinesterazice şi de inhibare a lipoxigenazei, mai puternice decât ale uleiului de jaleş şi de coriandru (experimente in vitro), iar în teste in vivo, o uşoară acţiune anxiolitică şi antidepresivă.
Preparatele de ienupăr se mai utilizează în tratamentul artrozelor cronice, în guta cronică, afecţiuni nevralgic-reumatice şi nevralgic-musculare, inclusiv tendopatii şi miogeloze.
Cercetările clinice recente au demonstrat că uleiul volatil obţinut din fructele de ienupăr nu este nefrotoxic dacă se respectă dozele terapeutice, iar tratamentul nu va dura mai mult de 6 săptămâni.
Dacă însă pentru obţinerea uleiului volatil de ienupăr nu se folosesc doar fructele, ci şi vârfurile ramurilor (cum se întâmplă frecvent, deoarece randamentul de obţinere este mai mare), riscul unor efecte adverse creşte, deoarece uleiul volatil obţinut din ramuri conţine o cantitate mare de α- şi β-pinen (peste 90%), care determină, în doze mari, o iritaţie renală severă ce conduce la albuminurie şi macrohematurie.
Spre deosebire de acesta, Juniperi aetheroleum de calitate aromaterapeutică stimulează irigarea organelor urinare, fiind un diuretic, acvaretic (diureză fără pierdere de electroliţi) şi antiinflamator eficient.
Totodată, acţionează spasmolitic asupra musculaturii netede a căilor urinare, stimulează digestia, funcţia hepatică şi biliară, activează metabolismul şi fortifică ţesutul conjunctiv. Este un tonic nervos, crescând şi capacitatea de concentrare. Acţiunea complexă pe care o exercită se observă cel mai pregnant la aplicare topică pe pielea umedă. Domeniile majore de indicaţie îl reprezintă varicozele, hemoroizii, flebita, staza limfatică, celulita, febra musculară, insuficienţa hepatică şi infecţiile vezicii urinare.
Spre deosebire de acesta, uleiul volatil din Juniperus virginiana are acţiune depurativă, dermocosmetică, dermoregeneratoare, venotonică, de stimulare a circulaţiei limfatice, de modulare a statusului hormonal; este un stabilizant psihic şi un echilibram emoţional.
Mod de utilizare
Pentru prepararea unui ceai de ienupăr, 150 mL de apă fierbinte se aduc peste 2 g de boabe proaspăt mărunţite, iar după 10 minute ceaiul se strecoară. Se pot administra până ta 3 ceaiuri pe zi pentru acţiunea diuretică (cu precauţiile de rigoare).
Pentru acţiunea diuretică, ienupărul, sub forma produsului vegetal sau a extractelor, se asociază frecvent cu alte produse vegetale cu acţiune asemănătoare: Betulae folium – frunze de mesteacăn; Equiseti herba – coada calului; Petroselini fructus – fructe de pătrunjel; Ononidis radix – rădăcină de osul iepurelui.
În produsul de uz farmaceutic nu se admit mai mult de 5% fructe imature (de culoare verzuie) sau sfărâmate. Pulberea de Juniperi fructus se prepară la nevoie şi nu se păstrează mai mult de 24 h.
Uleiul volatil de ienupăr intră în compoziţia preparatului Renol®.
Extractul uscat de ienupăr este inclus într-o serie de preparate cu acţiune diuretică şi ceaiuri instant: Harntee® 400, NB-Tee Siegfried®.
Juniperi aetheroleum – uleiul de ienupăr reprezintă fracţiunea volatilă obţinută prin distilare de la fructele de J. communis.
Spiritus Juniperi – spirtul de ienupăr reprezintă un amestec de 0,5 g ulei de ienupăr, 66,3 g etanol, 0,1% camfor şi 33,2 g apă.
Ienupărul intră în compoziţia ceaiului diuretic şi a ceaiului antireumatic.
Descriere botanică
Juniperus communis L., din familia Cupressaceae, denumii popular ienupăr sau enibahar este un arbust dioic, ramificai, de 0,5-6 m înălţime, cu frunze aciculare persistente, tari, de culoare verde-albăstruie, grupate câte 3 în verticile. Florile dioice apar în aprilie-mai.
Toamna, florile femele formează pseudobace globuloase care prezintă la vârf o depresiune stelată, cu 3 colţuri, ce reprezintă cei 3 solzi carpelari fertili ai conului. La partea opusă se găsesc 2 triunghiuri suprapuse alcătuite din solzi sterili.
Pseudobacele (fructele), iniţial de culoare verde (în primul an), apoi de culoare albăstruie-brună-negricioasă cu suprafaţa ceroasă (în al doilea an, când ajung la maturitate), au dimensiuni de 5-10 mm şi conţin în interior 3 seminţe mici, dure.
Drogul, Juniperi fructus, impropriu denumit fruct de ienupăr, reprezintă de fapt conurile femele fructificate. Se utilizează fructele întregi, uscate cu grijă. Gustul este dulceag-amărui, aromat şi iute, iar mirosul este aromat caracteristic.
De asemenea, în aromaterapie se utiliează Juniperi aetheroleum, ulei volatil obţinut din Juniperus communis, dar şi aşa-numitul Juniperi virginiani aetheroleum, exotic, provenind de la cedrul roşu de Virginia, Juniperus virginiana L. Specia este întâlnită în zona montană, etajul subalpin, în Europa, nordul Asiei şi în America de Nord, formând jnepenişuri. În unele ţări (Germania, Austria) este o plantă ocrotită prin lege.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine 0,5-2% ulei volatil, a cărui compoziţie chimică a fost intens studiată. Până acum au fost izolate mai bine de 70 de componente care intră în alcătuirea uleiului volatil: monoterpene (16,5-80% α– şi β-pinen, 0,2-50% sabinen, 1-12% limonen), terpinen-4-ol (în jur de 5%), α-terpineol, borneol, geraniol. Uleiul mai conţine urme de sescviterpene (α- şi β-cadinen), fenoli şi esteri.
S-a constatat că, în funcţie de provenienţa materialului vegetal, uleiul volatil poate să prezinte unele particularităţi din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Astfel, 1,4-cineol-ul, deşi menţionat în literatura de specialitate, poate să lipsească din unele produse vegetale.
Juniperi fructus mai conţine rezine, 3-5% taninuri catehice, flavonoide şi leucoantociani, ca şi aproximativ 30% zahăr invertit (glucoză + fructoză).
Uleiul volatil, Juniperi aetheroleum, de uz aromaterapeutic, trebuie să conţină 75-80% monoterpene (preponderent α-pinen), monoterpenoli 5-10% (terpinen-4-ol), 3-10% sescviterpene. Uleiul volatil incolor cu miros proaspăt fructat nu trebuie confundat cu uleiul volatil separat din Juniperus virginiana L., lichid galben-deschis, vâscos, cu aromă lemnoasă, balsamică şi o uşoară notă de tabac. Acţiunea farmacologică diferă.
Siguranţă în administrare
Ienupărul este contraindicat în afecţiunile inflamatorii renale (nefrite, pielite) şi în timpul sarcinii (în ultimul trimestru de sarcină poate iniţia contracţii uterine).
Nu se vor utiliza preparatele de ienupăr în cure mai îndelungate de 6 săptămâni fără un consult medical.
Utilizarea internă îndelungată şi în doze mari a acestui produs vegetal provoacă o serie de efecte adverse. Un prim semn ar fi mirosul particular al urinei, miros de violete. Apar iritaţie renală severă, iritaţie gastrointestinală, hematurie, simptome ale stimulării centrale. Iritaţia renală se manifestă prin dureri în zona lombară, creşte necesitatea de a urina, apar dureri în timpul micţiunii urmate de prezenţa sângelui şi a albuminei în urină (hematurie şi albuminurie).
Alte utilizări
O mare cantitate de produs vegetal se utilizează ca aromatizant în industria alimentară, dar şi la prepararea unor băuturi alcoolice, cum ar fi ginul.
Provenienţă: Juniperus communis L.
Furnizează produsele: Juniperi fructus, Juniperi aetheroleum