Utilizări tradiţionale
Conurile de hamei sunt menţionate în culegerile clasice de plante medicinale din Evul Mediu târziu ca un remediu eficient, cu calităţi diuretice, depurative şi de stimulare a menstruaţiei.
În medicina tradiţională, hameiul se folosea sub forma extractului alcoolic sau a infuziei în tratamentul insomniilor, în stări de agitaţie, anxietate, iar extern, în tratamentul ulceraţiilor şi al rănilor; intra în compoziţia băuturilor de tip bitter.
Până la începutul secolului XX femeile umpleau pernele bărbaţilor din casă cu conuri de hamei, pentru ca aceştia să doarmă liniştiţi. Despre aceste perne se ştia că au un efect anafrodisiac, care în fapt se datorează prezenţei în perii glandulari (eliberaţi prin mişcare din conuri) a unor principii active cu calităţi estrogene, care contracarau testosteronul pe parcursul nopţii.
Acest mod de utilizare este încadrat astăzi la aromaterapie, chiar dacă principiile active pătrund în organism într-un fel mai puţin clasic.
Conurile de hamei şi extractele obţinute din acestea reprezintă o componentă importantă, indispensabilă în industria berii.
În unele zone din Europa, conurile femele uscate se pulverizau şi se adăugau în furajele animalelor pentru a le creşte pofta de mâncare (principii amare).
La noi în ţară, decoctul din conurile femele se folosea sub formă de scăldătoare în tratamentul bolnavilor de impetigo, dar şi pentru copii „jigăriţi”. În acest din urmă caz se fierbeau deseori frunze şi conuri de hamei în lapte până ce acesta se îngroşa. Cu această fiertură se puneau cataplasme pe locul dureros, seara, înainte de culcare, şi se scoteau a doua zi.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Cea mai cunoscută utilizare a hameiului este cea de aromatizant al berii, lupulină adăugându-se acesteia pentru a-i da gustul amar specific, dar şi aroma caracteristică.
În ceea ce priveşte utilizarea în terapeutică a acestui produs vegetal, el se recomandă pentru acţiunea uşor sedativă (fitotranchilizantă), ce favorizează instalarea somnului.
Metilbutenolul, înrudit chimic cu un hipnotic de sinteză, metilpentenolul, joacă un rol important în determinarea acestui efect sedativ, el inducând la animalele de experienţă narcoză (şoareci) şi reducerea mişcărilor voluntare (şobolani).
În scop terapeutic, hameiul se foloseşte cel mai adesea în combinaţie cu valeriana, fiind indicat în tratamentul stărilor de nervozitate, tulburărilor de somn, gastropatiilor nervoase sau în menopauză. Preparatele pe bază de hamei sunt contraindicate în depresie severă.
Relaxează musculatura netedă, în special la nivelul tractului digestiv, având şi o acţiune antiinflamatoare în acelaşi areal, fiind indicat pentru dismenoree, colon iritabil, boala Crohn.
Substanţele estrogenice determină efecte anafrodisiace, hameiul fiind recomandat în nevrozele sexuale la bărbaţi.
Humulona şi lupulona imprimă produsului vegetal şi proprietăţi antibacteriene, cea mai intensă activitate manifestând-o însă trans-isohumulona faţă de Bacillus subtilis, Staphylococcus aureus, Trichophylon mentagrophytes var. interdigitale.
Cercetări recente au evidenţiat o posibilă activitate antitumorală a hameiului, datorată xantohumolului, care s-a dovedit a acţiona ca inhibitor asupra unui component al activării necontrolate a diviziunii celulare. Experienţe in vitro au demonstrat o acţiune de inhibare a proliferării celulelor tumorale şi de către hexahidrocolupulona, prin afectarea directă a ciclului celular.
Humulonele şi lupulonele s-au dovedit a avea şi o puternică activitate de scavenger de radicali liberi de oxigen şi de inhibare a lipid-peroxidării.
De asemenea, pentru humulonă a fost demonstrată o activitate de inhibare a resorbţiei osoase, efect util în tratamentul osteoporozei.
Mod de utilizare
Infuzia de hamei se prepară prin aducerea a 150 mL apă fiartă peste 0,5 g produs vegetal mărunţit şi menţinerea 10-15 minute, în repaus, în vas acoperit, după care se filtrează. Se recomandă să se bea o ceaşcă de infuzie proaspăt preparată de 2-3 ori pe zi şi înainte de culcare.
Preparatele în care intră extracte obţinute din conurile femele de hamei se prescriu în tratamentul insomniilor, al tulburărilor de adormire, în nevroze sexuale, poluţii, ejaculări precoce, ca anafrodisiac la bărbaţi, dar şi în gastropatiile nervoase.
Principiul, probabil activ, este conţinut în uleiul volatil, deoarece, chiar şi numai inhalarea „aromei” conurilor de hamei (de fapt, conţinută mai ales în perii glandulari – Lupuli glandulae) determină o stare de sedare.
De altfel, aceasta explică utilizarea în popor a pernelor umplute cu conuri femele de hamei care favorizează instalarea somnului. 2-metil-3-buten-2-olul, căruia i se atribuie acţiunea farmacologică, se formează din humulonă şi lupulonă, în cantităţi mici, în cursul depozitării materialului vegetal.
Acţiunea este asemănătoare cu cea a metilpentinolului (Allotropal®), substanţă de sinteză folosită cu ceva timp în urmă ca sedativ şi hipnotic. Deoarece însă acest compus de degradare a principiilor amare nu depăşeşte, în hameiul depozitat, 0,04% (cantitate complet insuficientă pentru explicarea efectului sedativ şi uşor hipnotic), se presupune că la administrarea pe cale orală a extractului humulona şi lupulona rămase intacte suferă, la rândul lor, o degradare oxidativă la nivel hepatic, dând naştere unei cantităţi suplimentare de 2-metil-3-buten-2-ol.
Singur sau asociat cu alte produse vegetale sedative, hameiul intră în componenţa unor medicamente industriale sedative : Hovaletten®, Baldriparan®, Hova®-zapfchen, Vivinox® Beruhigungs dragees.
Extractele de hamei incluse în creme sau loţiuni se utilizează în Europa pentru efectul presupus de catifelare a pielii. Totodată, extractele de hamei şi uleiul său volatil se folosesc pentru aromatizarea băuturilor nealcoolice, a produselor de cofetărie (bomboane) sau a celor de panificaţie.
Nivelul mediu maxim de adaus al preparatelor din hamei în toate aceste produse alimentare este de 0,072%.
Descriere botanică
Humulus lupulus L., hameiul, din familia Cannabinaceae, este o plantă dioică, căţărătoare, având un rizom din care se dezvoltă anual mai multe tulpini aeriene, subţiri, care pot atinge până la 9 m lungime.
Frunzele sunt opuse, peţiolate, pubescente, 3-5 palmat-lobate, cordate la bază şi cu marginea serat-dinţată. Florile mascule sunt mici, verzi, fiind dispuse în ciorchine, iar cele femele în conuri (strobuli). Conurile lungi de 2,5-5 cm sunt formate din bractei şi bracteole membranoase imbricate parţial şi cu nervuri fine.
Conurile se culeg când capătă o culoare galbenă-verzuie. Gustul lor este amar, iar mirosul caracteristic, având o notă picantă.
Drogurile care derivă de la această plantă sunt conurile femele (Lupuli strobulus) şi perii glandulari pluricelulari (Lupuli glandulae), recoltaţi prin baterea conurilor uscate.
Lupuli glandulae se prezintă ca o pulbere groscioară, uşor lipicioasă, galbenă-verzuie până la galbenă-aurie ; în timp, culoarea devine galbenă-brună sau roşiatică. Gustul pulberii este amar picant, mirosul caracteristic.
Humulus lupulus este o specie de zonă temperată, dar, datorită importanţei sale pentru industria berii, este cultivată acum în multe ţări din Europa, America de Nord şi de Sud, Africa, Asia, Australia.
Hameiul se deosebeşte de viţa sălbatică (Vitis sylvestris C.C. Gmelin) cu care s-ar putea confunda prin aceea că aceasta din urmă este o plantă lemnoasă.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine principii amare rezinoase (15-30% în conurile femele şi 50-80% în perii glandulari) constituite din aşa-numiţii α-acizi (humulona = acid a-lupulinic = acid lupamaric, la care se adaugă cohumulona, adhumulona, prehumulona şi posthumulona) şi din β-acizi (lupulona = acid β-lupulinic, precum şi adlupulona, colupulona) cu o structură acilfloroglucidică. Derivaţii prenilaţi ai 1-acilfloroglucinolului (lupulona, humulona) conferă gustul amar caracteristic al hameiului.
În timpul depozitării şi al prelucrării chimice, aceste substanţe amare (de altfel, compuşi foarte labili), ca şi alte structuri însoţitoare, se izomerizează, formând izohumulona sau tricetone cu ciclu pentagonal: humulinona şi hulupona.
Prin antrenarea cu vapori de apă a produsului vegetal se obţine un ulei volatil (0,3-1% în plantă; 1-3% în perii glandulari) alcătuit din peste 150 de compuşi. Compusul său principal este humulenul (α-cariofilen), care alături de alte sescviterpene (farnesen, β-cariofilen) reprezintă aproximativ 90% din totalul uleiului volatil.
Un component important al uleiului volatil este metilbutenolul (2-metil-3-buten-2-ol) (0,05-0,15%), a cărui concentraţie creşte în timpul depozitării ca urmare a degradării humulonei şi a lupulonei.
Principiile amare rezinoase şi uleiul sunt cunoscute sub denumirea generică de lupulină.
Flavonoidele prezente în produsul vegetal sunt mono- şi diglucozide ale kemferolului şi cvercetolului (rutozida, astragalina, cvercitrina), calcone isoprenilate (xantohumol) şi de o flavanonă isoprenilată (isoxantohumol). Totodată, hameiul mai conţine taninuri (2-4%), cantităţi mici de acizi fenolici (acid ferulic, clorogenic), aminoacizi, substanţe estrogenice.
Siguranţă în administrare
Contactul cu polenul conurilor de hamei poate determina apariţia unor dermatite.
Chiar dacă nu este vorba de medicamentele ce conţin extracte din hamei, ci de utilizarea tradiţională a pernelor, la fel ca şi consumul frecvent de bere, la bărbaţi pot apărea modificări ale conformaţiei corporale (ginecomastie, adipozitate în zona abdomenului şi şoldurilor, în Europa Centrală vorbindu-se chiar de „burta băutorilor de bere”), în timp ce la femei se poate instala adipozitatea.
Aceste modificări sunt cauzate de substanţele estrogenice menţionate. Tot ele sunt responsabile de apariţia prematură a ciclurilor menstruale la fetiţe culegătoare de hamei, care nu au depăşit încă vârsta de 8 ani.
Alte utilizări
În ultimii ani, extractele obţinute din conurile de hamei se folosesc nu doar la prepararea berii, ci şi în zootehnie. Crescând pofta de mâncare atât a puilor, cât şi a rumegătoarelor şi porcilor, extractele se folosesc ca furaj biologic pentru creşterea rapidă în greutate a animalelor în condiţii industriale.
Provenienţă: Humulus lupulus L.
Furnizează produsele: Lupuli strobulus, Lupuli glandulae