Utilizări tradiţionale
Rădăcinile de ginseng sunt folosite de peste 5.000 de ani în medicina tradiţională chineză (TCM) şi coreeană, ginsengul fiind clasificat ca făcând parte din grupul „plantelor medicinale regeşti”, iar în cadrul lor, acesta era considerat „împărat”.
Prima menţiune scrisă care se referă cu siguranţă la ginseng datează din anul 40 î.Hr., când se specifica faptul că rădăcina era considerată însoţitorul pe viaţă al celui care dorea să fie puternic şi sănătos.
În TCM, ginsengul se foloseşte în tratamentul afecţiunilor splinei, plămânului şi inimii, sub formă de decoct, când rădăcina se fierbe minimum 2 ore.
În Europa şi America de Nord, drogul este cunoscut de mai bine de 200 de ani, dar în monografiile de plante medicinale cu activitate recunoscută figurează abia din anul 1991.
Monografia publicată de Comisia E a Bundestag-ului din Germania recomanda administrarea unor doze zilnice de 1-2 g de drog ca tonic general, în oboseală cronică, atonie, dezinteres faţă de viaţă în general, scăderea capacităţii de concentrare şi de muncă, convalescenţă.
Limitarea administrării la 3 luni de către monografia în discuţie era justificată, la acel moment, prin lipsa unor studii de lungă durată care să urmărească eventualitatea (dată prin similitudine structurală a ginsenozidelor) inducerii unor acţiuni hormonale.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
În urma cercetărilor efectuate asupra acestui produs vegetal, dar şi prin însumarea observaţiilor clinice, se poate aprecia că cele mai importante efecte farmacologice pe care le dezvoltă preparatele din ginseng sunt următoarele :
- efect tonic general (proprietăţi stimulante şi antioboseală);
- efect imunostimulator (creşte activitatea celulelor NK), cresc producţia de interferon, stimuleză formarea IgG şi IgM ;
- influenţează activitatea sistemului cardiovascular prin prevenirea agregării plachetare şi creşterea cantităţii de energie formată la nivelul celulelor muşchilor scheletici;
- stimulează metabolismul lipidic ;
- acţionează ca hipoglicemiant;
- îmbunătăţesc sistemul feedback al axei hipotalamo-pituitaro-adrenergice;
- cresc nivelul plasmatic de ACTH şi corticosteron.
O serie de studii recente au demonstrat implicarea anumitor componente din extractele de ginseng în exprimarea diferitelor acţiuni farmacologice.
Astfel:
- activitatea antiagregant plachetară a fost dovedită pentru ginsenozidele Ro, Rg1, Rg2 şi poliacetilene;
- de activitatea antioxidantă sunt responsabile ginsenozidele Rg1 şi Rb1 ;
- pentru activitatea antitumorală, importante sunt poliacetilenele, polizaharidele, ginsenozidele Rg3, Rh2;
- activitatea citoprotectoare este conferită de prezenţa polizaharidelor;
- pentru activitatea imunomodulatoare sunt responsabile polizaharidele şi ginsenozida Rb1.
Studii recente au demonstrat rolul farmacologic al poliacetilenelor care însoţesc ginsenozidele în produsul vegetal, dar şi în extracte. Astfel, pentru panaxitriol, panaxinol şi panaxidol au fost stabilite efecte antiinflamatoare, citotoxice şi antiagregant plachetare.
Analiza polizaharidelorprezente în rădăcinile de ginseng a stabili, tipul de macromolecule, precum şi acţiunile farmacologice dezvoltate de acestea. S-a stabilit că panaxanii A-U sunt responsabili de activitatea hipoglicemiantă dezvoltată de ginseng.
Ginsenanii PA, PB, S-IA, S-IIA şi alte polizaharide dezvoltă o serie de influenţe asupra sistemului imun cum ar fi: potenţarea activităţii sistemului reticuloendotelial (RES), efecte anticomplement.
Unele polizaharide dezvoltă efecte citoprotectoare (efecte antiulcerogene, sunt active in tratamentele afecţiunilor gastroduodenale), precum şi activitate antitumorală.
Pornind de la aceste acţiuni, deja demonstrate, dar şi de la utilizarea tradiţională a acestui produs vegetal în Orient, preparatele din ginseng se prescriu cel mai frecvent ca tonice şi remedii geriatrice în vederea reechilibrării proceselor catabolice şi anabolice celulare, pentru creşterea capacităţii organismului de a se adapta la stresul fizic şi psihic, dar şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare şi a atenţiei, înlăturarea senzaţiei de oboselă şi slăbiciune, pentru ameliorarea rezistenţei la efort (fizic şi psihic) a organismului, în convalescenţă etc.
Cele mai frecvente indicaţii pentru utilizarea preparatelor din ginseng includ : prevenirea îmbătrânirii, diabetul, pierderile de memorie, debilitatea fizică, insomniile, stresul, impotenţa.
Dar, poate cea mai importantă acţiune pentru care este astăzi utilizată rădăcina de ginseng este cea de protecţie faţă de stres. Principiile active responsabile pentru această acţiune sunt considerate a fi ginsenozidele.
Mod de utilizare
În acest moment, pe piaţa medicamentelor circulă o largă varietate de preparate care condiţionează pulberea de ginseng sau extracte mai mult sau mai puţin standardizate după conţinutul în ginsenozide: Ginsatonic®, Ginseng Alpha®. De asemenea, se întâlnesc frecvent asocieri ale ginsengului cu alte produse vegetale sau cu vitamine : Ginseng Arik®, Vitamaxx®, Ginsavit®.
Şi din punct de vedere al formei farmaceutice pacientul are posibilitatea să aleagă din multitudinea de preparate existente : rădăcină pulverizată sau nepulverizată, soluţii buvabile, capsule sau tablete. De asemenea, extractele de ginseng intră şi în alcătuirea unor preparate cosmetice: şampoane, creme, loţiuni.
Deoarece în cursul cercetărilor efectuate în ultimele două decenii s-a concretizat posibilitatea utilizării preparatelor din ginseng în prevenţia anticanceroasă organ-nespecifică (există două studii prospective, pe termen lung, unul cu 1.810, cel de-al doilea cu 4.634 de pacienţi), o echipă coreeano-chineză a efectuat pe o durată de 11 ani un studiu în patru centre clinice pe 394 de bărbaţi şi 249 de femei care sufereau de gastrită cronică atrofică confirmată endoscopic.
Deoarece se ştie că la aceşti pacienţi incidenţa carcinoamelor gastrice este de 6 ori mai mare decât normal, cercetătorii au vrut să urmărească dacă tactul de ginseng poate fi folosit în prevenţia acestui tip de cancer
S-a dovedit însă că din totalul pacienţilor incluşi în studiu, pe parcursul celor 11 ani 24 au dezvoltat cancer: 16 în grupul placebo faţă de 8 în grupul ginseng. Atât în grupul verum cât şi în lotul Placebo au apărut trei tumori gastrice şi câte una colorectală. S-a dovedit astfel că, într-adevăr, ginsengul conferă protecţie, dar aceasta este organ nespecifică.
Pentru că durata optimă de administrare a unei medicaţii incluzând extracte de ginseng nu a fost urmărită anterior un grup de cercetători a întreprins un studiu randomizat, dublu orb, controlat placebo, pe 30 de voluntari sănătoşi (15 bărbaţi şi 15 femei, cu vârsta de 23 ± 4 ani), care au fost împărţiţi în trei loturi a câte 10 indivizi.
Primele două loturi au primit 200, respectiv 400 mg de extract special G115 (Pharmaton S.A.), iar celui de-al treilea grup i s-a administrat placebo. Administrarea s-a făcut în doză unică/zi, în 3 serii de câte 8 zile cu pauze intercalate de 6 zile.
Controlul eficienţei (aprecierea dispoziţiei subiective cu ajutorul testului psihometric Bond & Lader şi trei teste cognitive) s-a făcut pe parcursul celor 8 zile la momentul 0, la 60, 150 şi 240 de minute după administrare.
Dacă în prima zi rezultatele au indicat atât pentru grupul tratat cu 200 mg, cât şi pentru cel cu 400 mg o îmbunătăţire semnificativă a dispoziţiei şi o creştere a capacităţilor cognitive comparativ cu placebo, după 8 zile de tratament diferenţele dintre verum şi placebo s-au redus, rămânând statistic relevante doar pentru dozajul de 200 mg G115/zi. Autorii au concluzionat că durata administrării ar trebui investigată mai în amănunt.
Rădăcinile de Panax notoginseng (Burk.) F.H. Chen cultivate cu precădere în regiunea chineză Yunnan sunt utilizate în medicină în aceleaşi scopuri ca şi ginsengul asiatic.
Ginsengul japonez (chikusetsu) este reprezentat de rădăcinile speciei sălbatice Panax japonicus C.A. Meyer, care a fost utilizat în medicina tradiţională japoneză, unde înlocuia ginsengul asiatic, o varietate a sa, Panax japonicus C.A. Meyer var. major (Burk.) C.Y. Wu et K.M. Feng, şi este şi astăzi utilizat în medicina tradiţională din China şi Vietnam.
Panax pseudo–ginseng Wall. ssp. himalaicus Hara creşte spontan în Nepal şi în estul Himalayei, înlocuind la populaţia locală ginsengul asiatic.
Recent a fost descoperită o nouă specie de Panax, şi anume Panax vietnamensis Ha et Grush., utilizat în Vietnam ca plantă medicinală secretă.
De curând, un colectiv de la Universitatea din Chicago a constatat că şi fructele de ginseng au calităţi terapeutice. Testând un extract pe şoareci transgenici cu adipozitate şi diabet, au constatat că sub administrare, glicemia acestora se normaliza, sensibilitatea receptorilor pentru insulina endogenă se îmbunătăţea, colesterolemia scădea şi se reducea pofta de mâncare.
Sub tratament, animalele au scăzut în greutate cu 10% şi au devenit mult mai active, dar după întrerupere s-au îngrăşat din nou.
Descriere botanică
Dintre cele şase specii aparţinând genului Panax, două sunt medicinale: Panax ginseng C.A. Meyer (ginseng asiatic sau ginseng coreean) şi Panax quinquefolius L. (ginseng nord-american), ambele făcând parte din familia Araliaceae.
Iniţial, arealul de răspândire al speciei Panax ginseng era nord-estul Chinei, Coreea şi estul Siberiei, dar astăzi plantele sunt extrem de rare în flora spontană a zonelor de origine. În acest moment, aproape toate rădăcinile de ginseng de pe piaţă provin din culturi realizate în China, Coreea şi Japonia.
Partea aeriană a speciei este constituită dintr-o singură tulpină, anuală, de 30-60 cm înălţime (care în cultură poate atinge 60-90 cm). Planta înfloreşte la vârsta de 3-4 ani şi posedă 3-6 frunze palmat compuse, de culoare verde-închis, fiecare frunză având 5 lobi.
Inflorescenţa este o umbelă simplă care prezintă 4-40 de flori, în funcţie de vârsta plantei şi de condiţiile pedoclimatice. Ginsengul înfloreşte în iunie sau iulie. Fructele mici sunt iniţial de culoare verde, iar la maturitate roşii, conţinând 2-3 seminţe.
Planta dezvoltă un rizom subteran, peren, de pe care se desprind rădăcini primare şi secundare, în lungime totală de 20-30 cm; organul subteran, reprezentând produsul vegetal utilizat iniţial în medicina tradiţională chineză, este cunoscut sub numele de „jen-sheng” sau „ginseng”.
În traducere liberă, cuvintele „jen-sheng” sau „ginseng” înseamnă planta-om, denumire datorată formei antropomorfe a rădăcinii. Se apreciază că numele speciei, Panax ginseng C.A. Meyer, semnifică, virtual, „planta-om care vindecă tot”, poate şi datorită utilizării sale drept panaceu, mai ales în ţările din Asia.
În funcţie de modul de prelucrare, după recoltare, există două sortimente de ginseng: ginsengul alb şi ginsengul roşu.
Ginsengul alb provine de la plante de 3-4 ani, cultivate în depresiuni. După recoltare, rădăcinile se decojesc, se usucă la soare şi se expun la dioxid de sulf. Deoarece s-a constatat că prin decorticare se pierde mai mult de 40% din ginsenozidele bioactive, astăzi ginsengul alb nu mai este decorticat şi nici nu se albeşte, motiv pentru care culoarea exterioară este de un alb murdar.
Ginsengul roşu provine de la plante în vârstă de cel puţin 6 ani, cultivate în zone înalte. Cu cât distanţa de cultivare dintre plante este mai mare, cu atât conţinutul în principii active creşte.
După recoltare, rădăcinile proaspete sunt supuse acţiunii vaporilor de apă la 120-130 °C aproximativ 2-3 ore, apoi sunt uscate, când, în urma unei reacţii Maillard.
Rădăcina capătă o culoare roşiatică (ca a caramelului), devenind sticloasă. Avantajul ginsengului roşu este acela de a fi mai rezistent la atacul fungilor şi al viermilor. În fitoterapia europeană este utilizat mai ales ginsengul alb (care poate prezenta uneori si rădăcinile secundare, ca şi radicelele), pe când în medicina tradiţională asiatică este preferat ginsengul roşu.
Ca produse vegetale medicamentoase se folosesc rădăcinile recoltate numai din cultură atât de la Panax ginseng, cât şi de la Panax quinquefolius.
Spontan, Panax ginseng mai creşte în zonele muntoase împădurite din nordul Coreei, în nord-estul Chinei (provinciile Heilingjiang, Jilin şi Lioaning) şi în sud-estul Siberiei, unde se şi cultivă, în timp ce ginsengul nord-american aproape că a dispărut din sălbăticie în America de Nord, fiind ocrotit de lege; se cultivă pe scară largă în zona centrală a statului Wisconsin.
Cele două specii au un spectru comparabil în ginsenozide, dar conţinutul şi raportul dintre componente diferă în funcţie de zona de provenienţă, vârsta plantei, condiţiile pedoclimatice şi altitudine. Ca aspect general, cele două specii se diferenţiază prin înălţimea plantei (P. quinquefolius fiind mai înaltă).
Cunoscătorii spun că rădăcinile de Panax ginseng sunt dotate cu puteri Yang, ceea ce în traducere înseamnă că este mai mult tonic, constructiv, în timp ce ginsengul nord-american are puteri Ying, fiind sedativ, relaxant şi răcoritor.
Compoziţie chimică
Studiile realizate asupra compoziţiei chimice a produsului vegetal au condus la identificarea şi stabilirea structurii saponinelor triterpenice prezente, care au fost denumite ginsenozide. Este vorba despre saponine triterpenice care posedă catene glucidice diferite şi care, cu ginsenozidei Ro, aparţin triterpenelor tetraciclice de tip damaran.
Rădăcinile de ginseng pot să conţină 0,5-3%- ginsenozide (Rb1, Rb2, Rc, Rd, Re, Rg), un ameste complex de heterozide ale damaranului. Prin hidroliza acidă a glicozidelor genuine din rădăcinile de ginseng s-au obţinut iniţial doi agliconi: panaxadiol şi panaxatriol, despre care se ştie astăzi că reprezintă doar nişte artefacte. Abia după studii aprofundate s-a stabilit structura agliconilor genuini.
Până în acest moment se cunosc 31 de ginsenozide izolate din rădăcinile de ginseng roşu şi alb. Acestea pot fi clasificate în trei grupe, în funcţie de agliconul de la care derivă şi care poate fi: protopanaxadiol, protopanaxatriol (ambii agliconi cu structură de tip damaran) şi acidul oleanolic.
Alături de saponozide, în produsul vegetal a fost pusă în evidenţă existenţa şi a altor componente, cum ar fi: ulei volatil bogat în sescviterpene şi poliacetilene (panaxitriol, panaxinol şi panaxidol), polizaharide, peptidoglicani, acizi graşi, oze libere, aminoacizi, compuşi polifenolici etc.
Polizaharidele identificate în produsul vegetal sunt ginsenanii PA, PB, S-IA, S-IIA, precum şi panaxanii A-U (cu structură de peptidoglicani). Structura acestor polimeri glucidici este parţial cunoscută. Ginsenanul PA prezintă o structură în care catena principală este un lanţ de β-1,3-D-galactoză.
Siguranţă în administrare
Efecte adverse apar rareori şi sunt trecătoare, dar dacă se depăşeşte dozajul sau se administrează pe o durată prea lungă pot apărea insomnie, nervozitate, diaree şi hipertensiune.
De asemenea, există cercetări care arată că ginsengul poate interacţiona cu un număr redus de medicamente şi anume:
- care se elimină preponderent prin metabolizare CYP3A4;
- care sunt supuse unei intense prime metabolizări intestinale prin intermediul CYP3A4;
- care au un spectru terapeutic restrâns (verapamil, ciclosporină, tacrolimus).
Provenienţă: Panax ginseng C.A. Meyer
Furnizează produsele: Ginseng radix, extract special G115