Proveniență: Zingiber officinale Roscoe
Furnizează produsele: Zingiberis rhizoma, Zingiberis aetheroleum
Descriere botanică
Zingiber officinale Roscoe, din familia Zingiberaceae, deși este un produs vegetal exotic, este cunoscut la noi sub numele de ghimbir sau ghimber.
Este o plantă ierboasă, vivace, de peste 1 m înălțime, cu frunze mari lanceolate și florile grupate într-un spic. În pământ planta prezintă rizomi ramificați, cu nodozități, cu lungimea de 7-15 cm și lățimea de 3-4 cm, este de culoare gri până la cenușie-brună. Dezvoltă un miros plăcut aromat, iar gustul este aromat și iute.
Produsul medicamentos, Zingiberis rhizoma, este constituit din rizomii decorticați, de culoare albă-gălbuie (ghimbir alb).
Inițial adusă din India, specia este astăzi cultivată și în Jamaica, China și Africa. Ca mirodenie, ghimbirul era cunoscut de grecii antici și de romani, iar în Evul Mediu era un condiment frecvent comercializat.
În ultimul deceniu a devenit interesant și ghimbirul sălbatic, Zingiber zerumbet L. (Smith), răspândit în Asia.
Utilizări tradiționale
Ghimbirul este o specie aromată utilizată frecvent în Asia atât în gastronomie, cât și în scopuri medicinale.
În scop terapeutic, preparatele din ghimbir se foloseau ca stomahic, dar și în tratamentul unor viroze respiratorii. În India, rizomul este cunoscut sub denumirea de vishwabhesaj, ceea ce în traducere înseamnă „medicament cu spectru larg”.
Uleiul volatil era utilizat, ca și produsul vegetal, în scopuri terapeutice, dar există o diferență clară între preparatele obținute din rizom și acțiunea uleiului volatil.
Uleiul volatil se folosea în uleiuri, unguente sau creme, atât la adulți, cât și la copii, pentru tratamentul local (masaj abdominal) al unor tulburări gastrointestinale determinate psihostomahic, efectul fiind unul echilibram și psihostabilizant.
La noi în țară, deși este vorba de un produs exotic, rizomii de ghimbir se fierbeau în vin sau se plămădeau în rachiu și se luau ca digestiv. Macerat în vin cu alte mirodenii, se administra în răceli.
Ghimbirul sălbatic se folosește și în China și India ca antiinflamator, antipiretic și antireumatic.
Compoziție chimică
Zingiberis rhizoma conține aproximativ 2-3% ulei volatil și 5-8% derivați fenolici, materii rezinoase și mucilagii. De asemenea, conține diterpene (galanolactona) care contribuie la acțiunea produsului.
Fracțiunea volatilă se obține prin antrenarea cu vapori de apă și poartă numele de Zingiberis aetheroleum, acest ulei volatil imprimând produsului vegetal aroma caracteristică. S-a stabilit că uleiul conține un număr mare de monoterpene (β-felandren, d-camfen, cineol, citral, borneol) și sescviterpene ca zingiberen și bisabolen.
Fracțiunea nevolatilă este constituită din 5-8% arilalcani, așa-numiții gingeroli. Gingerolii reprezintă un amestec de omologi în care componenta principală este 5-hidroxi-1-(4-hidroxi-3-metoxifenil)-3-decanona, cu gust iute.
Cu cât catena gingerolilor este mai lungă, cu atât mai vag devine gustul iute. În cursul depozitării rizomilor, gingerolii sunt degradați la anhidro-derivații shogaol(i) și zingeronă (vanililacetonă), toate având gust iute.
De asemenea, mai conține diarilheptanoide asemănătoare celor existente în Galangae rhizoma.
Zingiberis aetheroleum, reprezentând fracțiunea volatilă separată prin distilare cu vapori de apă a rizomilor de ghimbir, se utilizează în aromaterapie, când trebuie să aibă un conținut de 60-65% sescviterpene (zingiberen), 15-20% monoterpene (camfen, limonen), 2-3% sescviterpenoli (zingiberol), 2-3% monoterpenoli și maximum 2% aldehide și oxizi monoterpenici.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Ghimbirul este utilizat în primul rând datorită proprietăților sale carminative, stomahice și stimulante la nivelul căilor digestive, fiind recomandat în hipoacidoza gastrică și ca stimulator al apetitului.
Cercetări efectuate în anii 1980 au stabilit că pulberea de ghimbir dezvoltă o acțiune antiemetică superioară celei stabilite pentru substanța dimenhidrinat (principiul activ din medicamentul Dramamine ).
Se pare că electul antiemetic se datorează unei acțiuni directe la nivelul traiectului gastrointestinal, spre deosebire de antihistaminice, care acționează la nivel central.
Acest produs vegetal mai este utilizat și pentru acțiunea carminutivă, expectorantă și astringentă.
Mod de utilizare
La nevoie însă poate prepara un ceai din 0,5-1 g de produs pulverizat care se aduce în apă fierbinte și se infuzează timp de 5 minute.
Pentru acțiunea antiemetică se recomandă administrarea a 2 g de produs vegetal pulverizat cu puțină apă sau un preparat industrial, Zintona®.
În prezent se comercializează și la noi capsule enterosolubile care conțin câte 500 mg de pulbere de rizom de ghimbir, indicate în profilaxia kinetozelor (rău de mișcare).
De asemenea, a fost investigată cu bune rezultate eficiența suplimentării medicației la copii și adolescenți aflați sub chemoterapie citostatică în ceea ce privește efectul antiemetic.
Există și un studiu clinic care a demonstrat eficiența unor doze de 1-2 g de pulbere de ghimbir/zi, timp de 4 zile, în hiperemezisul gravidelor.
Ghimbirul sălbatic, Zingiber zerumbet (L.) Smith, se folosește în Asia sub forma extractului apos ca antidiabetic. În funcție de doza de extract administrată, s-a constatat că glicemia și hemoglobina glicozilată pot fi controlate mai eficient dacă se administrează și un alt antidiabetic oral.
Cercetări anterioare efectuate pe extracte de Zingiber officinalis indicaseră posibilitatea existenței unui efect hipoglicemiant prin reducerea rezistenței la insulina proprie.
Rezistența la insulină este o afecțiune metabolică în cadrul căreia anumite grupe celulare dezvoltă o reacție redusă la acțiunea insulinei endogene, reglarea glicemiei fiind astfel perturbată.
În terapeutică se administrează un antidiabetic de sinteză, tiazolidindiona, care reduce rezistența la insulina endogenă, dar este grevat de riscul dezvoltării unei insuficiențe cardiace sau a unui cancer al vezicii urinare.
Din acest motiv, un grup de cercetători chinezi au efectuat un experiment in vivo cu un extract etanolic de Zingiber zerumbet, în cadrul căruia la 5 loturi de animale a fost indusă o rezistență la insulină, fiind alimentate timp de 6 săptămâni cu fructoză, după care 8 săptămâni au primit o dietă bogată în glucide.
După 14 săptămâni de la începerea experimentului s-au administrat loturilor 1-3 câte 100, 200 și, respectiv, 300 mg/kg; un lot a rămas ca martor rezistent, iar celui de al cincilea lot cu rezistență i s-au administrat 20 mg/kg de pioglitazonă.
Ca martor de referință s-a folosit un al șaselea lot netratat, nerezistent la insulină. S-a constatat că scăderea atât a glicemiei, cât și a hemoglobinei glicozilate este cea mai puternică la 300 mg/kg. Se speră ca unele cercetări viitoare să identifice posibilitățile de utilizare în terapeutică.
Uleiul volatil, Zingiberis aetheroleum, acționează ca antiinflamator blând, antiviral, expectorant, analgezic, neurotonic, vitalizant și dermocosmetic, în timp ce în plan psihic conferă echilibru, stabilitate, relaxare și o luminare a dispoziției, cu o ușoară notă afrodiziacă.
Se prescrie în tratamentul distoniilor neurovegetative, crampelor gastrointestinale pe fond nervos, al colicilor copiilor, sindromului premenstrual, sindromului climacteric, în igiena intimă, întreținerea pielii, pierderea libidoului.
Nu se cunosc contraindicații sau efecte adverse. La antrenarea uleiului volatil prin distilare cu vapori de apă substanțele iuți de tip gingeroli nu se extrag, astfel încât atenționări care vorbesc despre posibilitatea apariției unor iritații sau inflamații dermice nu sunt reale.
Deseori, în prospectele pentru uleiul de ghimbir de uz aromaterapeutic se menționează că acesta ar f. eficient în tratamentul dispepsiilor bacteriene și al reumatismului, ceea ce este eronat, din cauză că de aceste efecte sunt responsabili gingerolii inexistenți în fracțiunea lipofilă.
Siguranță în administrare
Este contraindicată administrarea pulberii de ghimbir persoanelor care suferă de gastrită, ulcer gastric sau duodenal, deoarece uleiul volatil din produs are un efect iritant asupra mucoasei intestinale.
Alte utilizări
Zingiberis rhizoma se utilizează cel mai frecvent drept condiment; astfel, în Anglia se folosește la prepararea vânatului, a unor sosuri și pateuri, dar intră și în formula de preparare a unui sortiment de bere – Ginger ale.