Utilizări tradiționale
Specii de Berberis au fost utilizate încă înainte de era noastră, mai ales în Asiria și vechiul Egipt. După herboristul Leonhart Fuchs, drogurile de Berberis erau cunoscute în Antichitate sub denumirea generică de oxyacantha.
În Evul Mediu, mai ales începând din secolul al XVI-lea, specia descrisă de erboriști este cu siguranță Berberis vulgaris.
Avicenna utiliza fructele și rădăcinile în tratamentul afecțiunilor hepatice, biliare, splenice și ale tractului gastrointestinal. Fuchs menționează la utilizări diareea, febra și lipsa poftei de mâncare.
Fructele se foloseau pentru a obține un suc de presare care se administra în diarea cu colici dureroase, ca febrifug și ca tonic hepatic și gastrointestinal. Din frunze se preparau extracte care se indicau în afecțiuni biliare și în inflamații dermice.
În medicina populară, fructele proaspete prelucrate sub formă de infuzie, suc de presare, sirop, vin, gem se folosesc in tratamentul anorexiei, scorbutului, dizenteriei și ca antipiretic.
Berberina, componenta bioactivă principală, a fost izolată în 1827, baza cristalină de culoare galbenă-aurie fiind practic redescoperită după ce fusese separată mai întâi din scoarța de Xanthoxylon clava.
Toate organele plantei în afară de frunze se folosesc și astăzi în medicina populară în afecțiunile gastrointestinale, hepatice, biliare, splenice, renale, urinare, boli însoțite de febră; se mai tratează cu extractele obținute afecțiuni cardiace și circulatorii, pulmonare, guta, afecțiunile reumatismale și artrita, bolile infecțioase, inclusiv cele parazitare.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Berberidis cortex prelucrat sub formă de extracte standardizate sau nu, decoct sau infuzie, are acțiune coleretică, colecistokinetică și spasmolitică, fiind recomandat în afecțiunile hepatobiliare și digestive.
Cercetări efectuate cu un extract din rădăcini de dracilă au demonstrat pe două modele experimentale (edemul labei de șobolan cu carrageenan, respectiv cu zymosan) o acțiune antiinflamatoare puternică, iar în modelul inflamației cronice de tip artrită, extractul total din Berberidis cortex prelevat de pe rădăcini a fost cel mai eficient.
Și în acest caz, acțiunea se datorează alcaloizilor existenți în extract.
După cum au arătat experimente farmacologice in vivo, activitatea biologică a extractelor de Berberis se bazează pe conținutul ridicat în alcaloizi, în special berberină.
Berberina este responsabilă de majoritatea efectelor menționate. Ea acționează coleretic-colecistokinetic, tonic stomahic, febrifug, hipotensiv, hemostatic și antimicrobian.
Fiind foarte activă asupra tulpinilor de Staphylococcus, berberina sub formă de clorhidrat se recomandă în colire pentru tratamentul conjunctivitelor bacteriene.
În doze uzuale, berberina are acțiune antiaritmică și deprimant-respiratorie, în timp ce dozele mici stimulează activitatea cardiacă. De asemenea, stimulează musculatura netedă intestinală, uterină și a altor organe.
Pentru berberină au mai fost demonstrate și următoarele efecte:
- inhibarea enterotoxinelor bacteriene și parazitare ;
- inhibarea la șoareci a acțiunii inductorilor de tumori cutanate (teleocidina);
- stimularea producției de leucocite; acțiune citotoxică și antioxidantă. În exprimarea acțiunii citotoxice a berberinei sunt importante structura planară și policiclică aromații a alcaloidului, precum și prezența atomului de azot cuaternar;
- îmbunătățirea preluării colesterolului seric la nivel hepatic, independent de concentrația intracelulară de colesterol. Mecanismul constă, se pare, în exprimarea crescută receptorilor LDL, fiind diferit de cel al statinelor.
Berberina, berbamina și pulmatina au demonstrat o acțiune antiinflamatoare intensă în corelație cu doza aplicată în edemul labei de șobolan indus cu serotonină, când efectul se remarcă atât la aplicare orală, cât și topică.
Alcaloizii menționați inhibă totodată permeabilitatea vasculară crescută ca urmare a administrării orale de acid acetic.
Mod de utilizare
Utilizările curente în terapeutică ale berberinei includ infecțiile oftalmice, digestive, ginecologice și giardiazele (eficacitate comparabilă cu a metronidazolului). Se recomandă și drept adjuvant în tratamentul neutropeniei induse de chimioterapie și iradiere.
Pentru extracte apoase din fructe de dracilă (var. asperma) s-a constatat o scădere semnificativă a tensiunii sistolice și diastolice la șobolani, atât la animale normotensive, cât și la cele hipertensive.
Acțiunea este atribuită, pe de o parte, reducerii frecvenței cardiace în funcție de doza aplicată, iar pe de altă parte, reducerii rezistenței capilare. Pentru un extract conținând 80% berbamină s-a observat de asemenea și un efect antihipertensiv.
De asemenea, pentru extracte din frunze și scoarță s-a constatat prezența în experimente in vivo (pe cobai, pisici și iepuri) apariția unor contracții uterine, atribuite tot berberinei.
Pentru totalul alcaloidic s-au evidențiat de asemenea proprietăți colagoge-coleretice, stomahice, antispastice, antiemetice și antimicrobiene. Acțiunea coleretică și colagogă a extractelor pare să fie în corelație directă cu conținutul în berberină și oxiacantină.
Tinctura Berberidis asociată de obicei cu Tinctura Hamamelidis și Tinctura Hydrastidis este indicată ca hemostatic (hemostiptic) în tratamentul metroragiilor.
Descriere botanică
Berberis vulgaris L., din familia Berberidaceae, denumită popular dracilă, lemn galben sau măcriș cu spini, este un arbust ornamental, înalt de 2-3 m.
Frunzele lungi de 2-6 cm și 0,7-3,5 cm lățime, cu marginea dințată, sunt oval eliptice sau eliptice, dispuse altern și cresc sub forma unor rozete la axila spinilor lungi de 1-2 cm și care pot fi în număr de 1-3 (7).
Florile galbene, constituite pe tipul 6, sunt grupate în raceme lungi (15-25 de flori) și au un miros neplăcut. Fructele lungi de 10-12 mm, alungite, sunt comestibile, fiind bace de culoare roșie, cu gust astringent.
Exocarpul este membranos, uneori chiar pielos, în timp ce pericarpul este cărnos. Fiecare fruct conține 2-3 semințe lungi de 4-6 mm și late de 1,2-2,5 mm, de formă ovat-trapezoidală, cu gust acrișor.
În primul an ramurile sunt de culoare verzuie, după aceea devenind gri-albicioase.
Produsul vegetal, Berberidis cortex, sunt scoarțele recoltate de pe tulpini și mai rar de pe rădăcinile speciei; se prezintă sub formă de solzi (când scoarța a fost decojită de pe rădăcini) sau fâșii lungi, cu aspect de jgheaburi sau de tuburi rulate, cu asperități pe fața exterioară (când provine de pe ramuri și tulpini). Gustul este amar și mirosul lipsește.
Deoarece dracila este gazdă intermediară pentru ciuperca ruginii grâului, Puccinia graminis, se urmărește distrugerea/limitarea răspândirii sale.
Berberis vulgaris este originară din Europa și crește în Asia Centrală, America și Africa de Nord ; la noi în țară se întâlnește frecvent în zone colinare și de câmpie.
Compoziție chimică
Berberidis cortex conține în principal alcaloizi izochinolinici: scoarțele de pe rădăcini sunt mai bogate (10%) decât cele de pe tulpini (2%). Alcaloizii se găsesc sub forma sărurilor cu acidul chelidonic.
Din punct de vedere chimic, alcaloizii din Berberidis cortex aparțin următoarelor tipuri structurale: alcaloizi cu nucleu benziltetrahidroizochinolinic (coclaurina), baze cuaternare protoberberinice (berberina, palmatina, iatrorizina, columbamina), alcaloizi aporfinici (magnoflorina), alcaloizi bisbenziltetrahidroizochinolinici (berbamina și oxiacantina).
Alți constituenți ai produsului vegetal sunt flavonoidele, taninurile și acizii organici. Fructele conțin vitamina C, acid clorogenic, acizi organici, antociani, polizaharide și taninuri.
Siguranță în administrare
Datorită acțiunii ocitocice, atât medicamentele cu berberină, cât și cele cu extracte de dracilă sunt contraindicate în sarcină pentru administrare orală.
La supradozarea preparatelor pe bază de Berberis (doze echivalente la mai mult de 4 mg alcaloizi totali) apare o simptomatologie caracterizată prin stupoare, epistaxis, diaree, vomă, afectare renală și hipotensiune.
Proveniență: Berberis vulgaris L.
Furnizează produsele: Berberidis cortex, berberină