Utilizări tradiționale
În medicina tradițională din Europa, decoctul din rădăcini se folosea la curățarea rănilor, iar intern, contra tusei și durerilor de stomac.
La noi în țară, în Țara Oașului, planta fiartă se punea în prișnițe cât mai fierbinți în tuberculoză osoasă, iar în ținutul Năsăudului cu decoctul se spălau rănile și umflăturile infectate.
Decoctul plantei sau rădăcina pisată și plămădită în rachiu se recomandau în tratamentul herniei și se foloseau din timpurile cele mai vechi contra ascitei.
În Transilvania există chiar și o legendă despre „scaiul dracului de munte”, acesta fiind tocmai ciurul zânelor, motiv pentru care acolo poartă și această denumire populară.
În zona de munte de la noi, receptaculul cărnos al inflorescenței este curățat și mâncat crud de copii și păstori, probabil datorită conținutului în inulină.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Drogul în sine se utilizează rareori, ca diuretic, stomahic și emenagog, dar se folosește și pentru prepararea unor gargarisme în tratamentul catarului bucal.
Mai des se utilizează preparate extractive obținute din rădăcini cu soluție diluată (1-3%) de acid acetic, cu care se spală zonele de piele afectate de diferite micoze sau piodermite. Extractele în vin se folosesc în mod analog în dermatologie pentru curățarea rănilor sau a eczemelor inflamate.
Acțiune antimicrobiană dovedită au doar extractul acetonic și uleiul volatil, nu însă și extractele apoase.
Mod de utilizare
Infuzia se prepară din 1,5-3 g de produs vegetal (o linguriță de rădăcini pulverizate groscior = 2 8 g) care se tratează cu 150 mL de apă rece, după care amestecul se aduce la fierbere, unde se menține 10 minute. După alte 10 minute se filtrează decoctul. Se bea de 3 ori pe zi câte o cană de decoct.
Pentru utilizare externă, 30-40 g de material vegetal mărunțit se extrage prin decocție cu 1 L de apă. După 15 minute de repaus se filtrează, iar cu extractul obținut, răcit la 30-35 °C, se spală arealele dermice afectate.
Extractul hidroalcoolic intră în compoziția unor medicamente industriale de asociere de pe piața farmaceutică europeană prescrise în tratamentul colecistopatiilor, tulburărilor de digestie și spasmelor gastrointestinale, iar drogul face parte dintre componentele bitterului suedez.
Descriere botanică
Carlina acaulis L. ssp. acaulis și, respectiv, ssp. simplex din familia Asteraceae, denumite popular ciurul zânelor sau turtă, este o plantă mică, spinoasă, aproape lipsită de tulpină, în pământ prezintă o rădăcină scurtă, pivotantă, frecvent răsucită în jurul propriului ax.
Culoarea acesteia este brun-murdar la exterior și galben-potocaliu la interior dacă s-a recoltat de la Carlina acaulis, în timp ce culoarea galbenă-brună la exterior și bej-albicioasă la interior indică faptul că prelevarea s-a făcut de la specia Carlina acanthifolia.
Frunzele sunt îngrămădite în rozetă și întinse pe sol, fiind lungi până la 20 cm, scorțoase și adânc spintecate în 10-12 perechi de diviziuni dințate. În mijlocul rozetei se află un capitul mare (diametru 5-12 cm), în jurul căruia se află la margine o serie de frunze albe, modificate, uscate și strălucitoare.
Acestea dau impresia unor petale și alcătuiesc un involucru interior. Sub acesta se mai găsește un al doilea involucru, exterior, format din frunzișoare spinos-dințate, frunzele involucrelor alcătuiesc o împrejmuire spinoasă care apără florile capitulului.
Coroana strălucitoare a involucrului atrage numeroase insecte și se închide noaptea. Ciurul zânelor înflorește din iulie până în septembrie.
Chiar dacă produsul vegetal utilizat în terapeutică, Carlinae radix, provine conform definiției de la Carlina acaulis, în realitate mostrele comerciale sunt preponderent constituite din organele subterane de Carlina acanthifolia L., la care se observă și prezența unui rizom ce poate ajunge la 5-6 cm.
În literatura de specialitate mai veche, Carlinae radix se întâlnește și sub denumirea de Radix Cardiopatiae sau Radix Chamaeleontis albae.
Pentru ambele produse mirosul este aromat, iar gustul, inițial dulceag-amărui, devine dependent de cantitatea de ulei pe care o conține, iute până la iute-arzător.
Planta, originară din zonele muntoase ale Europei Centrale și de Sud, țările balcanice și sudul Rusiei, crește numai spontan, iar în unele țări europene (Germania) este ocrotită prin lege, fiind rară. Produsul vegetal comercializat provine mai ales din Bulgaria și țările fostei Iugoslavii.
Compoziție chimică
Rădăcinile, insuficient studiate din punctul de vedere al compoziției chimice și al acțiunii farmacologice, conțin până la 20% inulină, taninuri, rezine, dar mai ales până la 2% ulei volatil, ale cărui principale componente sunt carlinaoxidul și carilenul (15%); alături de aceste componente, produsul vegetal mai conține fenol și acid palmitic.
Proveniență: Carlina acaulis L.
Furnizează produsul: Carlinae radix