Utilizări tradiţionale
În Evul Mediu, infuzia preparată din Galega se utiliza în tratamentul ciumei şi ca febrifug, pentru ca mai apoi în medicina tradiţională europeană să fie indicată ca diuretic şi adjuvant în tratamentul diabetului.
De asemenea, infuziile se administrau în afecţiuni gastrointestinale cu deficit enzimatic, dispepsii, sindromul Roemheld, diaree, disbacterie la nivelul colonului, ca hepatoprotector şi galactagog (Galega derivând din grecescul gala =„lapte”).
Până în secolul XX, Galega se cultiva în Europa ca furaj pentru animale, dar există date care semnalează faptul că oile care s-au hrănit exclusiv cu ciumărea au suferit intoxicaţii caracterizate prin sialuree, tuse, tulburări respiratorii, convulsii şi care au condus uneori la deces.
Era cultivată ca plantă meliferă şi folosită ca îngrăşământ biologic.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Dintre toate acţiunile pentru care planta era utilizată în trecut în medicina populară, niciuna nu a putut ti confirmată până în prezent, motiv pentru care este doar rareori menţionată. Doar proprietăţile hipoglicemiante par să existe în cazul drogului, iar acestea se atribuie derivaţilor guanidinici (în special galeginei) şi sărurilor de crom.
Primele cercetări farmacologice s-au efectuat încă din 1918 pentru galegină, ca antidiabetic, recunoscându-se eficienţa substanţei. Pentru scurt timp, până la sfârşitul anilor ’20, substanţa izolată a fost utilizată terapeutic în tratamentul diabetului.
Cam în aceeaşi perioadă au luat avânt cercetările privind insulina, iar în 1930 primele preparate insulinice au intrat în terapeutică, toleranţa şi eficienţa acestora fiind superioare celor ale galeginei.
A continuat investigarea şi căutarea unor guanidine de sinteză, obţinându-se întâi synthalina A şi B, utilizate ca antidiabetice, pentru ca în cursul acestor studii să se obţină di-metil-biguanida (metformin), pentru care în 1950 s-au adus primele dovezi clinice în ceea ce priveşte eficienţa.
Metformina a devenit cunoscută sub denumirea iniţială de Glucophage®. Au fost sintetizaţi ulterior doi derivaţi biguanidici cu acţiune antidiabetică mai puternică decât a metforminei, dar s-a renunţat la utilizarea lor din cauza faptului că induc frecvent lactat-acidoză. Metformina a rămas până azi un antidiabetic de referinţă în diabetul de tip II.
Galegina ca precursor al metforminei acţionează asemănător, scăderea glicemiei apărând ca rezultat al inhibării glicogenolizei şi gluconeogenezei la nivel hepatic, precum şi printr-o utilizare mai eficientă a glucozei în ţesuturile periferice (muşchi). Metformina, şi mai puţin galangina, este şi anapetisant, influenţând favorabil lipidemia.
Studii in vivo (efectuate atât pe animale sănătoase, cât şi pe animale suferind de diabet) au evidenţiat faptul că extractele apoase şi alcoolice din Galegae herba determină, concomitent cu scăderea glicemiei, hipergeneza celulelor β-pancreatice şi creşterea nivelului de glicogen în ficat şi miocard.
Ca urmare, se poate aprecia că acţiunea hipoglicemiantă este legată de mărirea producţiei de insulină şi intensificarea metabolismului glucidic.
Mod de utilizare
Produsul vegetal mai este utilizat drept galactagog. Extractele din Galegae herba cresc volumul şi conţinutul în substanţă uscată al secreţiei lactate.
Produsul vegetal se administrează sub formă de infuzie, ca adjuvant, în tratamentul diabetului. De asemenea, intră în compoziţia unor preparate cu proprietăţi antidiabetice (Antidiabeticum Hanosan).
Infuzia se prepară din 2 g de produs vegetal fin mărunţit şi apă la fierbere; după 10 minute se filtrează.
Descriere botanică
Galega officinalis L., din familia Fabaceae, denumită popular ciumărea sau scrântitoare, este o plantă perenă, care atinge până la 1 m înăţime şi prezintă frunze imparipenat-fidate. Florile de tip papilionaceu sunt albe sau violet-deschis, grupate în inflorescenţe racemoase.
Specia creşte preferenţial pe terenuri argiloase bogate în substanţe nutritive din centrul, estul şi sudul Europei. În literatură se mai întâlneşte sub denumirea de Herba Rutae caprariae.
Este larg răspândită în Europa. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Polonia, Bulgaria şi Ungaria.
Compoziţie chimică
Conţine derivaţi guanidinici (galegină, hidroxigalegină), flavonoide, taninuri, saponine, săruri de crom (aproximativ 3,7 ppm), alcaloizi chinazolinici, printre care peganina.
În 1914, din seminţele de Galega a fost separată o substanţă denumită galegină, a cărei structură chimică a fost elucidată 10 ani mai târziu, stabilindu-se că este vorba de o izoamilen-guanidină.
Ulterior, s-a constatat că galegina apare nu doar în seminţe (2%), ci şi în partea aeriană înflorită (0,46%). Pe lângă galegină se mai găseşte 4-hidroxi-galegină, astfel încât concentraţia finală în derivaţi guanidinici este mai mare.
Siguranţă în administrare
În doze mari, extractele din Galegae herba induc o serie de reacţii adverse asemănătoare celor determinate de compuşii guanidinici. Din acest motiv, pacienţii care folosesc infuzie trebuie să-şi consulte medicul specialist.
La rumegătoare s-au semnalat intoxicaţii din cauza ingestiei unor cantităţi mari de plantă, dar la dozajele menţionate nu există menţiuni că ar fi toxică la om.
Provenienţă: Galega officinalis L.
Furnizează produsul: Galegae herba