Utilizări tradiţionale
În medicina populară se foloseşte în tratamentul diareii, stomatitelor, gingivitelor, degeraturilor, hemoroizilor şi, mai rar, ca tonic stomahic.
La noi în ţară, rizomul uscat şi pisat se prelucra sub formă de decoct care se bea pentru combaterea diareii, a dizenteriei şi tifosului. În Vrancea, la Nereju, rizomul se plămădea în rachiu şi se lua contra vătămăturii (hernie), iar decoctul se bea în afecţiuni respiratorii, în zona laşului şi cea a Tutovei se folosea contra colicilor gastrice şi a durerilor de picioare.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Datorită taninurilor catehice şi galice produsul vegetal are proprietăţi antidiareice, astringente şi antiseptice, la acestea din urmă contribuind şi eugenolul.
În afara efectului specific pe care îl au asupra mucoasei intestinale (precipitare a proteinelor la nivelul epiteliului), taninurile acţionează antimicrobian, antisecretor şi antiinflamator, inhibând totodată peristaltismul intestinal.
Dacă mucoasa intestinală este intactă, taninurile oligo- sau polimere nu se resorb, astfel încât acţiunea lor este strict locală. Lipsa lor de absorţie intestinală se datorează greutăţii moleculare prea mari; dacă însă la nivelul mucoasei intestinale există leziuni, taninurile se resorb şi, dacă au fost administrate în cantităţi mari sau un timp mai îndelungat, pot deveni hepato- şi/sau nefrotoxice.
Componentele tanoide cu greutate moleculară mică (galotaninurile sau proantocianidele di- şi tetramere) dezvoltă, cu siguranţă, acţiuni sistemice (deoarece se resorb la nivel intestinal), dar acestea nu sunt manifeste dacă aplicarea se face în doze uzuale.
Taninurile precipită atât proteinele existente în straturile superioare, cât şi pe cele din straturile mai profunde ale mucoasei intestinale, formând la suprafaţa intestinului un film de proteine coagulate care nu permite trecerea în lumenul intestinal a apei din ţesuturi, dar nici apa şi toxinele din intestin nu sunt resorbite.
Prin aceasta acţionează antiiritativ, oprind eventualele sângerări microcapilare, iar prin reducerea concomitentă a activităţii secretorii a mucoasei, apare un efect antiinflamator local. Totodată, se reduce sensibilitatea terminaţiilor nervoase de la nivelul mucoasei intestinale care se traduce printr-o acţiune anestezică locală uşoară.
Administrate per oral sunt indicate în tratamentul gastritei hiperacide (reducând secreţia, se reduce iritaţia locală), al diareii (scad sensibilitatea intestinului faţă de agenţii activatori ai motilităţii, împiedicând totodată resorbţia toxinelor).
Remedii homeopatice din Gei rhizoma se folosesc în tratamentul hiperhidrozei.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se foloseşte ca antidiareic ; se administrează intern, sub formă de infuzie, decoct, sirop, extract fluid sau tinctură. Infuzia se prepară din 1/2-1 linguriţă de produs vegetal uscat şi pulverizat peste care se adaugă o cană de apă la fierbere ; se lasă în repaus timp de 10 minute, după care se filtrează.
În forme uşoare de diaree se recomandă administrarea unei căni de infuzie caldă de câteva ori pe zi.
Sub formă de gargarisme, decoctul este folosit în tratamentul stomatitelor şi gingivitelor. Decoctul se prepară dintr-o linguriţă de produs vegetal uscat şi fin mărunţit peste care se adaugă apă rece; se fierbe pentru o scurtă perioadă de timp, se lasă în repaus 10 minute, după care se filtrează.
Produsul vegetal intră în compoziţia Ceaiului antidiareic şi a Ceaiului pentru gargară.
Se foloseşte ca înlocuitor al produselor de import Ratanhiae radix şi Hamamelidis folium.
Adesea în asociere cu rădăcina de odolean (Valerianae rhizoma cum radicibus), cerenţelul intră în compoziţia a numeroase ceaiuri sedative, cardiotonice, expectorante, antidiabetice.
De asemenea, extracte din Gei rhizoma intră în compoziţia unor preparate cu efecte tonice. Trebuie menţionat faptul că astfel de utilizări terapeutice nu au nici o fundamentare ştiinţifică şi, ca urmare, nu trebuie încurajate.
Descriere botanică
Geum urbanum L., din familia Rosaceae, este denumit popular cerenţel, cuişoriţă sau ridichioară.
Planta, răspândită în Europa temperată, creşte la marginea pădurilor, poienilor şi zăvoaielor, fiind înaltă de până la 40 cm şi se caracterizează prin frunze lirate, inegal dinţate, cu peri aspri şi fiori galbene, solitare. Fructele sunt poliachene globuloase, fiecare achenă având vârful (restul stilului) recurbat şi agăţător.
Se utilizează rizomii care se recoltează toamna, mai rar primăvara, înainte de apariţia frunzelor. Rizomii sunt drepţi sau recurbaţi, tuberiformi, cu numeroase striuri transversale, fine. De cele mai multe ori sunt acoperiţi aproape în întregime de numeroase radicele subţiri. La exterior rizomii au o culoare brună, iar la interior roşiatică. Gustul este astringent, iar mirosul slab aromat.
În stare proaspătă, rizomii au miros de cuişoare, motiv pentru care în limba română specia se mai numeşte cuişoriţă, iar drogul se întâlneşte în literatură sub denumirea mai veche de Rhizoma caryophyllata.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine, în principal, taninuri mixte.
Farmacopeea română (ediţia a VII-a), în care produsul Goi rhizoma era oficinal, prevedea un conţinut de cel puţin 10% taninuri. În comerţ însă, se găsesc mostre de produs ce conţin până la 24% taninuri.
În România, extractele din cerenţel înlocuiau produsul Hamamelidis folium.
Produsul vegetal conţine geozidă (glicozida eugenolului cu vicianoza-diholozidă constituită din glucoză şi arabinoză). În prezenţa enzimei geaza, geozida suferă o hidroliză enzimatică ce conduce la eugenol şi vicianoză, iar prin hidroliză acidă glicozida este scindată la eugenol, glucoză şi arabinoză.
Eugenolul imprimă produsului vegetal mirosul aromat, de cuişoare, dar şi o acţiune antimicrobiană de bună calitate.
Pe lângă taninuri mixte şi geozidă, produsul vegetal mai conţine catehină, galoil-glucoză, acid cafeic, acid clorogenic, ulei volatil (cu un conţinut de până la 80% eugenol), rezine, mucilagii, oze reducătoare, un principiu amar.
Provenienţă: Geum urbanum L.
Furnizează produsul: Get rhizoma