Utilizări tradiționale
În țările de origine, produsul vegetal a fost utilizat ca emetic, antidizenteric și expectorant. În Europa a pătruns în secolul al XVII-lea și a devenit, în scurt timp, unul dintre remediile cele mai utilizate în tratamentul dizenteriei.
Denumirea de ipecacuanha provine din limba tupizilor brazilieni, în care pe-caa-goene înseamnă „iarbă emetică, ruderală”. Având în vedere înălțimea mică a plantei, denumirii de mai sus i s-a adăugat prefixul „i-” cu valoare diminutivală.
Drogul, ca și planta producătoare au ajuns în Europa în anul 1641, aduse de botaniștii contelui german Moritz de Nassau care, în cursul călătoriei sale prin Brazilia, s-a folosit de calitățile antidizenterice ale plantei.
Prin 1680, printr-un concurs de împrejurări, studentul farmacist Jean Helvetius a realizat importanța drogului ca antidizenteric, vânzând către medici remediul, fără a le spune proveniența.
Ludovic al XIV-lea, aflând despre eficiența acestuia, i-a plătit 1.000 de ludovici pentru a-și face cunoscut remediul, acordându-i totodată pe viață privilegiul exclusivității preparării dozelor. Prețul de piață al unei astfel de doze era de 1 ludovic de aur.
Abia peste 150 de ani, un-medic spaniol avea să identifice corect planta, denumind-o Psychotria ipecacuanha.
La noi în țară, cu toate că pulberea de iptec reprezenta un produs exotic, a fost folosită mult până în anii ’70 pentru realizarea unor preparate antitusive de uz pediatric.
În unele zone (Transilvania) pulberea era eliberată în farmacii în doze de 1 g de produs vegetal, pentru cure de dezalcoolizare. Fiecare doză era folosită pentru obținerea unui decoct concentrat, preparat cu 100 mL de apă.
Decoctul se administra într-o singură repriză, pentru ca emetina să atingă doza emetică și să determine o stare de rău general însoțită de grețuri și vomă.
Cel mai adesea, decoctul era inclus în mâncare (de regulă în ciorbă), pacientul primind totodată și „porția” uzuală de băutură alcoolică cu care era obișnuit.
Administrarea decoctului (în paralel cu băutura) timp de 7-8 zile consecutiv determina o reacție de respingere a băuturii (reflex condiționat) pentru o perioadă de 6-7 luni.
La începutul anilor ’70, multe fabrici de medicamente din Europa de Vest au inclus emetina în preparatele cu barbiturice. Scopul a fost prevenirea actelor sinucigașe.
Astfel, în cazul unei supradoze, emetina, fiind în cantitate mare, declanșa voma cu eliminarea barbituricelor din organism. Au fost semnalate însă cazuri de accidente mortale la persoanele care, suferind de insomnie rebelă, își administrau 2-3 comprimate într-o singură doză doar în scopul de a adormi.
În această situație, cantitatea de emetină ajunsă în stomac era prea mică pentru a determina imediat voma. Reflexul emetic se declanșa în timpul somnului, iar persoanele respective puteau să se asfixieze cu propria vomă.
Ca urmare, s-a renunțat la introducerea emetinei în comprimatele cu barbiturice.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Chiar dacă la noi în țară rădăcina de Ipeca nu mai folosește pentru prepararea infuziilor și poțiunilor antitusive, în țările europene unde încă se prepară medicamente după prescripția medicului, produsul este unul de bază, mai ales pentru formulări de uz pediatric.
În plus, produsul vegetal este utilizat astăzi la obținerea preparatelor homeopate cu acțiune expectorantă și antitusivă, fiind indicate în infecții respiratorii.
Emetina, cel mai activ alcaloid din produs, acționează în doze mici, ca expectorant, crescând volumul și fluiditatea secrețiilor bronșice. La administrarea orală are un efect iritant asupra mucoasei gastrice, determinând, pe cale reflexă, o hipersecreție traheobronșicâ- în doze mari este cinetică.
De asemenea, emetina este activă față de forma de dezvoltare vegetativă a protozoarului Entamoeba hystolitica. Acțiunea se explică prin proprietatea de inhibare a sintezei proteice și afectarea sintezei ADN.
Emetina acționează și imunomodulator. De fapt, nu alcaloidul ca atare este imunologic activ, ci un derivat de oxidare al acestuia.
S-a demonstrat că atât o soluție conținând clorhidrat de emetină, cât și un extract apos (infuzie) din rădăcină de Ipeca dezvoltă efecte imunomodulatoare numai dacă sunt lăsate un timp, în repaus, la aer; dacă sunt păstrate în atmosferă de azot, rămân inactive, fapt care dovedește că imunologic activ este produsul de oxidare al alcaloidului.
Acest derivat de oxidare dezvoltă un efect imunomodulator dependent de doză, și anume: în soluții foarte diluate acționează imunostimulator prin activarea fagocitozei, în timp ce la concentrații mai mari de 103 mg/mL acționează imunosupresiv, citotoxic.
În tratamentul afecțiunilor căilor respiratorii superioare, preparatele din Ipecacuanhae radix (cu un conținut scăzut în emetină) acționează atât expectoram, cât și imunostimulator.
Proprietăți expectorante are și cefelina, dar la aceasta în prim-plan se află acțiunea emetică.
Produsul vegetal se administrează în bronșită acută și cronică sau dizenterie amoebiană. Se recomandă administrarea în faza incipientă a bronșitei acute în cazul în care tușea este seacă, cu secreție bronșică moderată, dar foarte consistentă. Nu este indicată administrarea produsului vegetal în situațiile în care secreția bronșică este fluidă și abundentă.
În prezent, emetina nu se mai utilizează în terapeutică, fiind înlocuită de dehidroemetină, compus de semisinteză, mai puțin toxic.
Diclorhidratul de dehidroemetină se administrează subcutan, în doză de 1 mg/kg/zi timp de 10 zile, în următoarele afecțiuni: amoebiază intestinală și hepatică, distomatoză hepatobiliară și bilharzioză în cazul în care există contraindicații sau toleranță la alte schizontomicide.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se administrează frecvent sub formă de infuzie sau tinctură. Dozele recomandate sunt 0,5 g tinctură (aproximativ 27 de picături) diluate în lapte sau ceai și 10 mL de infuzie 0,5%.
O serie de siropuri preparate din Ipecacuanhae radix (Sirupus emeticus, Paediatric Ipecacuanha Emetic Mixture BP, Ipecac Syrup USP) se folosesc ca emetice în intoxicații.
Se recomandă administrarea lor în prima oră de la ingerarea toxicului. Nu se administrează în intoxicațiile cu hidrocarburi volatile, agenți convulsivanți, acizi, baze și în cazul în care intoxicatul este în stare de inconștiență sau comă.
Siropul Desessartz (Sirupus Ipecacuanhae compositus) se indică în tuse convulsivă la copii.
Extracte din Ipecacuanhae radix intră în compoziția multor preparate cu proprietăți antitusive și expectorante: Unitussin, Tussifans, Phenergan Compound Expectorant, Pectomed, Bronchial Dellipsoids D15, Aperient Dellipsoids D9, Potter’s Vegetable Cough Remover (toate comercializate în Marea Britanie).
Ipecacuanhae radix intră în compoziția pulberii compuse de opiu și Ipeca (Pulvis Opii et Ipecacuanhae = Pulvis Ipecacuanhae opiatus – Pulvis Doveri) care la noi în țară nu se mai prescrie și care conține 10 p. de rădăcină de Ipeca, 10 p. opiu și 80 p. lactoză.
Pulvis Doveri se administrează ca antitusiv, expectorant și antidizenteric. Se păstrează la Separanda.
Produsul vegetal intră și în componența unor preparate hoineopate utilizate ca anti- tusive: Drosetux – sirop, Stodal* – sirop și granule.
Descriere botanică
Cephaelis ipecacuanha (Brot.) Tussac și Cephaelis acuminata H. Karst. sunt specii perene din familia Rubiaceae. Se prezintă sub forma unor subarbuști de talie mică, ce nu depășesc 40 cm înălțime.
Rădăcinile celor două specii au un aspect moniliform datorat unei dezvoltări inegale a liberului secundar, cu apariția unor îngroșări și strangulări succesive.
Frunzele, opuse, decusate (perechile succesive de frunze sunt dispuse în cruce) sunt alungite și au marginea întreagă. Între pețiolurile frunzelor se găsesc stipele laciniate.
Florile albe sunt grupate în cime. De altfel, Cephaelis înseamnă „grupat la vârf” și se referă tocmai la faptul că florile sunt dispuse în cime terminale.
Rădăcinile de Cephaelis acuminato H. Karst. sunt mai groase (6-10 mm grosime; rădăcinile de Cephaelis ipecacuanha [Brot.] Tussac au numai 4-5 mm grosime), au o culoare roșie-brună și un aspect moniliform mai puțin evident.
Produsul vegetal medicamentos Ipecacuanhae radix este constituit din rădăcinile recoltate de la specia Cephaelis ipecacuanha (Brot.) Tussac (cunoscută și sub denumirile de Ipeca de Rio, Ipeca de Matto Grosso, Ipeca de Minas sau Ipeca braziliană) și Cephaelis acuminato H. Karst. (cunoscută și sub denumirile de Ipeca de Cartagena, de Panama, de Costa Rica, de Nicaragua).
De pe rădăcini scoarța de culoare brună-cenușie se desprinde ușor de lemnul dur și galben. Gustul este amar, grețos, iar mirosul este slab caracteristic (asemănător celui de mucegai).
Sortul comercial Ipeca de Johore provine din India (Bengal), Malaysia și Indonezia, dar se folosește doar pentru extracția emetinei.
Unii cercetători pun la îndoială faptul că Cephaelis acuminata ar fi o specie de sine stătătoare, considerând că, de fapt, ar fi vorba tot de Cephaelis ipecacuanha, provenind din America Centrală.
Cephaelis ipecacuanha (Brot.) Tussac crește în pădurile tropicale din America de Sud (sudul Braziliei, Bolivia), în timp ce Cephaelis acuminata H. Karst. este originară din America Centrală (Costa Rica și Nicaragua).
Compoziție chimică
Produsul vegetal conține 1,8-4% alcaloizi cu nucleu izochinoleinic, alături de amidon (30-40%), ipecozidă, iridoide de tipul swerozidei și 7-dehidrologaninei, o glicoproteină cu proprietăți alergene.
Principalii alcaloizi sunt emetina, cefelina, psihotrina și O-metilpsihotrina. În rădăcinile de Cephaelis ipecacuanha (Brot.) Tussac, emetina reprezintă 60-75% din totalul alcaloidic, iar raportul emetină : cefelină este de 2 : 1 până la 3 : 1.
În schimb, în rădăcinile de Cephaelis acuminata H. Karst., emetina reprezintă 30-50% din totalul alcaloidic, raportul emetină : cefelină fiind de 1 : 1 până la 3 : 2.
Pentru Ipecacuanhae radix, cele mai multe farmacopei prevăd un conținut de minimum 2% alcaloizi totali exprimați în emetină.
Alcaloizii se acumulează mai ales în scoarța rădăcinilor, dar au fost identificați și în celelalte organe ale plantei. Conținutul în alcaloizi totali și în emetină crește odată cu vârsta plantei.
De asemenea, plantele cultivate la altitudini mici (500-1.000 m deasupra nivelului mării, dar nu mai jos de 500 m) sunt mai bogate în alcaloizi decât cele care cresc la înălțimi mai mari.
Ipecozidă este o glucozidă monoterpenică cu structură de tip tetrahidroizochinoleinic.
În anumite lucrări de specialitate este menționată prezența saponinelor și a acidului ipecacuanliic (tanin catehic). Studii recente au evidențiat absența acestora din produsul vegetal.
Siguranță în administrare
Produsul vegetal produce iritații la nivelul pielii și mucoaselor. În doze mari (de aproximativ 10 ori mai mari decât doza terapeutică), extractele din Ipecacuanhae radix provoacă vomă, urmată de diaree sanguinolentă, spasme, stare de șoc și comă.
Emetina este toxică; determină hipotensiune, aritmii cardiace, slăbiciune musculară și tulburări gastrointestinale.
Pentru diclorhidratul de dehidroemetină au fost semnalate o serie de efecte adverse, și anume: tulburări gastrointestinale (diaree, greață), cardiovasculare (hipotensiune, tahicardie, modificări ale electrocardiogramei) și neuromusculare.
Proveniență: Cephaelis ipecacuanha (Brot.) Tussac, Cephaelis acuminata H. Karst.
Furnizează produsele: Ipecacuanhae radix, Pulvis Doveri, emetină, dehidroemetină