Utilizări tradiţionale
Ceapa reprezintă din vremuri imemoriale un aliment apreciat în întreaga lume. Herodot pomeneşte o veche inscripţie existentă pe marea piramidă a lui Keops care menţionează că s-au plătit 1.600 de talanţi de argint pentru a-i aproviziona pe muncitori cu ceapă, usturoi şi ridichi în timpul construirii piramidei.
Specia a fost cultivată pe valea Nilului încă din anii 6.000-5.000 î.Hr., fiind menţionată în papirusul Ebers, unde apar mai multe remedii recomandate datorită acţiunii lor antiinfecţioase şi antiinflamatoare.
Bulbii de ceapă au fost folosiţi şi în medicina tradiţională a grecilor, romanilor, precum şi a multor altor popoare, mai ales în tratamentul unor afecţiuni de natură infecţioasă.
Cojile de ceapă galbenă se foloseau sub formă de decoct în tratamentul tusei, iar bulbul copt sau pisat se aplica pe plăgile infectate şi pe furuncule pentru a le curăţa.
În unele zone, ceapa se cocea în spuză, după care se scotea miezul, iar tunicile interne fierbinţi se aplicau pe zona infectată. Cu ceapă se făceau legături la bube, „bube cu răutate”, şi în dalac, iar ceapa fiartă în oţet se punea pe bătături.
În unele zone se pisa ceapa şi se amesteca cu smântână, pasta formată aplicându-se pe arsurile pe suprafeţe întinse.
În amigdalită se aplica în zona gâtului o cataplasmă preparată din ceapă prăjită cu săpun, untură râncedă şi praf de puşcă, iar în Munţii Apuseni, în acelaşi scop, se lega la gât ceapă friptă cu frunză de nalbă.
În hernie, se pisa ceapa albă, se întindea pe o petică, se presăra cu sare şi piper pisat şi se punea deasupra spirt.
La Anul Nou, tunicile interne erau folosite de bătrâni pentru predicţia vremii, aceasta făcându-se cu 12 jumătăţi de foi de ceapă, câte una pentru fiecare lună.
Ele erau lăsate peste noapte, iar a doua zi se constituia calendarul precipitaţiilor; în lunile corespunzătoare frunzelor în care se strânsese apă era de aşteptat să ningă sau să plouă, iar dacă pentru lunile de vară nu se adunase apă în interiorul frunzelor, însemna că aceasta va fi secetoasă.
Mod de utilizare
Extractele de ceapă se utilizează în prezent în câteva medicamente şi produse cosmetice, atunci când se urmăreşte efectul antibacterian, cicatrizant şi cheratolitic.
Cele mai cunoscute preparate sunt Contractubex® gel şi Mederma® gel şi cremă.
Studii efectuate în urmă cu două decenii au evidenţiat utilitatea produsului Contractubex® gel în tratamentul cicatricilor cheloide. S-a demonstrat atunci că extractul de ceapă este componenta activă a preparatului.
Mederma® se recomandă în tratarea cicatricilor şi vergeturilor. O formulare mai nouă a acestui preparat se aplică seara înainte de culcare, având în vedere că rata de refacere a ţesutului lezat este mai mare în timpul nopţii.
De mulţi ani, consumul de ceapă şi usturoi este asociat în China cu incidenţa scăzută a cancerului gastric, iar în Olanda, studiile sugerează o corelaţie inversă între consumul de ceapă/usturoi şi cancerul colo-rectal, de sân şi pulmonar.
Într-un studiu efectuat în Iowa, cercetătorii americani au constatat că femeile care au consumat frecvent usturoi au avut o incidenţă cu 50% mai mică a cancerului de colon distal, comparativ cu cele care folosesc ocazional produsul
În mod asemănător, femeile care au mâncat ceapă sau usturoi dezvoltă în proporţie mai mică tumori esofagiene, gastrice sau de sân. În mod analog s-a constatat că alimentaţia bogată în cele două aliacee protejează faţă de dezvoltarea cancerului de prostată sau pancreas. Cantităţile ingerate au variat între 2 şi 20 g/zi, dar OMS recomandă ca doze 2-5 g/zi din cauza halenei şi a mirosului neplăcut degajat de organism.
Efectul protector faţă de progresia tumorală şi a angiogenezei este atribuit compuşilor organosulfuraţi, în special alicinei şi dialildisulfidului (DAS2). Acest tip de compuşi blochează formarea şi activarea tumorpromotorilor, cresc rata de reparare a ADN-ului, reduc proliferarea celulară şi induc moartea programată prin apoptoză.
Efectele cancero-preventive pe care le dezvoltă compuşii sulfuraţi din ceapă şi usturoi au fost cercetate şi pe modele experimentale pe şoareci. Administrând compuşii unor şoareci cu 2-4 zile înaintea unei expuneri la un cancerigen respirator, aceştia au inhibat dezvoltarea la animale a adenoamelor pulmonare.
Pe de altă parte, administrarea intravenoasă a dialiltrisulfidului (DAS3) unor şoareci nuzi BALB/c a întârziat semnificativ proliferarea unor hepatoame transplantate ortotopic.
In vitro, aceiaşi compuşi au inhibat proliferarea unor linii celulare tumorale umane cum ar fi : pulmonare, dermice, de colon, de carcinom de prostată, de neuroblastom.
Acţiunea anticanceroasă este atribuită mai ales dialilpolisulfizilor, efectul cel mai puternic revenind dialiltetrasulfidului (DAS4), urmat de dialiltrisulfid (DAS3).
Studii in vitro au demonstrat că intensitatea efectului este corelată direct cu numărul atomilor de sulf din moleculă, viabilitatea şi proliferarea celulelor canceroase fiind mult reduse.
Efectul anticancerigen al dialilpolisulfizilor a fost confirmat şi de testele pe şoareci şi şobolani, fără ca celulele normale să fie afectate de tratament. Mecanismul de acţiune încă nu este elucidat, dar se pare că pentru celulele canceroase ciclul mitotic este îngheţat în faţa G2/M, iar la un contact prelungit intervine apoptoza.
Deoarece în afara numărului de atomi de sulf catena laterală contribuie şi ea la această acţiune, în prezent se lucrează în sensul obţinerii prin sinteză a unor compuşi mai activi şi, pentru a creşte complianţa, lipsiţi de miros.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
În prezent ceapa este utilizată pentru proprietăţile sale antibacteriene şi fungicide, hipoglicemiante, diuretice, antiaterosclerotice, coleretice şi colagoge.
Numeroasele cercetări din ultimii ani au pus în evidenţă o multitudine de acţiuni terapeutice ale bulbilor de Allium cepa L., şi anume : acţiune antibiotică, acţiune la nivelul aparatului cardiovascular, la nivelul aparatului respirator, în tulburările metabolice, acţiune anticanceroasă, antiinflamatoare şi antibiotică.
Extractele de ceapă şi uleiul volatil sunt active faţă de bacteriile care pot cauza cam dentare (Streptococcus mutans şi Porphyromonas gingivalis) şi Leishmania spp.
Se pare că acţiunea antibacteriană şi fungicidă se datorează cisteinsulfoxizilor, dar recent a fost izolată o peptidă numită allicepina, care este activă faţă de tulpini fungice cum ar fi: Botryris cinerea, Fusarium oxysporum, Mycosphaerella arachidicola şi Pfiysalospora piricola.
De aceea, se preconizează ca extractul apos să fie prelucrat în preparate care să se aplice în tratamentul micozelor dermice, datorită inhibării de către acesta a unor enzime din grupul keratinazelor produse de dermatofiţi.
Plecând de la cunoştinţele legate de utilitatea preparatelor din usturoi în tratamentul simptomatologiei existente în sindromul metabolic (diabet, ateroscleroză, hipertensiune), au fost investigate în ultimele două decenii şi aceste aspecte.
S-a stabilit că (+)-S-metil- L-cistein sulfoxidul izolat din Allium cepa L. dezvoltă o acţiune hipolipidemiantă şi antidiabetică. Administrarea acestui compus la şobolani, în doze de 200 mg/kg corp timp de 45 de zile, determină inhibiţia HMG-CoA-reductazei (hidroximetilglutaril-coenzima- A-reductaza), urmarea fiind scăderea sintezei colesterolului endogen, dar şi apariţia unui efect hipoglicemiant comparabil cu al glibenclamidei.
În mod analog, administrarea a 2 g de ceapă uscată/kg corp determină o scădere a nivelului seric de colesterol şi triacilgliceride crescut experimental la şobolani.
De efectul hipoglicemiant sunt răspunzătoare difenilamina şi alilpropildisulfidul, în timp ce cicloaliina prezintă proprietăţi antiaterosclerotice.
Cepenele au proprietatea de a inhiba în proporţie de 75% atât ciclooxigenaza la concentraţii de 10 μM, cât şi lipooxigenaza la concentraţii de 1 μM, rezultatul intervenţiei în metabolismul acidului arahidonic fiind împiedicarea eliberării de histamină şi a sintezei tromboxanului, ceea ce explică acţiunea antiastmatică a sucului de presare.
În plus, tiosulfinaţii şi sulfinildisulfizii au redus, în experimente pe cobai, astmul alergen şi PAF-indus.
Descriere botanică
Allium cepa L. (sin. Allium esculentum Salisb., Allium cepa Rchb.), ceapa, face parte din familia Alliaceae.
Allium cepa este o specie erbacee, bienală, care înfloreşte abia în cel de-al doilea an, când atinge o înălţime de circa 60-100 cm la maturitate. După înmugurire, seminţele de ceapă dau naştere la o rădăcină primordială, puternică, neramificată, din care se desprind un mănunchi de rădăcini secundare.
Primele frunze apar după aproximativ 12-15 zile de la germinare; sunt cilindrice, obişnuit alterne, sesile, glauce, fistuloase, cu teci lungi şi tubuloase, dispuse bazal.
În cel de-al doilea an, frunzele sunt mai scurte decât tulpina floriferă, dreaptă, fistuloasă, sub mijloc umflată, atenuată la extremităţi şi învelită la bază cu tecile frunzelor. Spatul are 2-4 valve membranoase, mai scurte decât inflorescenţa.
Aceasta este sferică, voluminoasă. Florile care au un perigon format din 6 tepale sunt mici, de culoare albă-verzuie, rareori liliachii, odorate, în număr de 300-800. Pedicelele subţiri sunt îngroşaţe la vârf.
Cele şase stamine sunt mai lungi decât elementele pedantului; ovarul este liber, cu trei loje ce conţin câte două ovule, stilul este subţire, iar stigmatul e mic.
Fructul este o capsulă trilobată ce conţine în mod obişnuit şase seminţe negre, de formă triedrică, dungate, cu lungimea cuprinsă între 2,5 şi 3 mm, lăţimea între 8,2 şi 9 mm, iar grosimea între 1 şi 1,3 mm.
Datorită marii variabilităţi obţinute prin cultură şi ameliorări agrotehnice, bulbii de ceapă au dimensiuni şi forme foarte diferite. Ceapa obişnuită se caracterizează printr-un bulb mare, care uneori poate fi împărţit în doi sau, mai rar, în câţiva bulbi mai mici, de culoare albă, galbenă-brună sau roşie-vişinie. Gustul este iute; la rănirea, tăierea sau zdrobirea bulbului, mirosul este caracteristic, pronunţat şi înţepător.
Specia, originară din Asia, se cultivă pe scară largă în scopuri alimentare.
Compoziţie chimică
Principiul activ al produsului vegetal proaspăt este reprezentat de trans-(+)-S-(l-propeniI)-L-cistein sulfoxid, izomer al alilaliinei. Alături de acesta, ceapa mai conţine cicloaliină (până la 2%), precum şi cantităţi reduse de metil- şi propilaliină.
La zdrobirea ţesutului, din compuşii menţionaţi se formează, prin hidroliză enzimatică, esteri ai acidului tiosulfinic (= tiosulfinaţi) şi sulfinildisulfizi, cunoscuţi sub denumirea de cepene, dar şi di- şi polisulfizi, aşa-numiţii zwiebelani, precum şi tiofeni.
Unii dintre compuşii menţionaţi sunt responsabili de mirosul caracteristic al cepei, iar propantial-S-oxidul, care se formează pe calea degradării enzimatice dintr-un precursor al alicinei, este principiul lacrimogen.
Alte grupe de principii active sunt reprezentate de derivaţii flavonici (glicozide ale cvercetolului şi kemferolului), polifructozani cu un grad redus de polimerizare, saponozide (derivate de acid oleanolic), β-sitosterol, acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid ferulic), gliceride ale unor acizi graşi (acid oleic, acid linolic), amine, oligozide, proteine şi enzime.
Produsul vegetal mai conţine cantităţi reduse de adenozină şi prostaglandine.
Provenienţă: Allium cepa L.
Furnizează produsele: Allii cepae bulbus, extract din bulbi