Utilizări tradiţionale
Busuiocul şi speciile înrudite erau cultivate în India şi Egipt încă dinainte de Evul Mediu, ajungând în Europa în timpul lui Alexandru cel Mare. Odată cu extinderea Imperiului Roman, busuiocul este recunoscut atât ca remediu, cât şi ca plantă decorativă şi condiment. Primele descrieri datează din timpul lui Hieronymus Bock, care distingea două specii de înălţimi diferite.
Din busuioc se obţineau ceaiuri răcoritoare sau extracte în vin, tonice, revigorante, indicate în febră, răceală, guturai, disurie şi balonări. Băile cu busuioc se recomandau în oboseală cronică şi în convalescenţă.
Tulsi a fost şi este încă un component de primă importanţă al medicinei ayurvedice, fiind considerat un produs care echilibrează organismul uman, înlătură stresul, fiind un promotor al longevităţii. Sucul rezultat în urma presării frunzelor proaspete de tulsi se folosea ca febrifug şi antidot în muşcăturile de şarpe sau de scorpion, având totodată rol antiseptic şi cicatrizant.
În India se consideră că administrarea pe stomacul gol a frunzelor de tulsi este benefică pentru creşterea imunităţii, iar Ayurveda consideră Ocimum sanctum plantă cu proprietăţi adaptogene, fiind folosită în modularea răspunsului psihologic la situaţii stresante.
Ocimum sanctum se utilizează şi astăzi în medicina populară din multe zone în tratarea diferitelor afecţiuni precum: tuse, răceală, febră, astm, bronşită, tulburări digestive, afecţiuni dermatologice, infecţii oculare şi auriculare.
În mediul religios, busuiocul se foloseşte în diverse ritualuri, apa obţinută fiind un adevărat remediu pentru enoriaşi.
Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări
Principalele utilizări ale busuiocului (partea aeriană în totalitate sau numai frunzele) se datorează mai ales prezenţei componentelor volatile şi derivaţilor flavonici. Astfel produsul vegetal este frecvent utilizat ca eupeptic, stomahic, antispastic, antitusiv, carminativ. Se mai utilizează ca diuretic şi uşor sedativ, inductor al somnului.
Preparatele de busuioc se indică în tratarea inapetenţei, a flatulenţei, iar uneori ca galactagog.
În experimente farmacologice realizate pe şobolani s-a dovedit că extractele apoase şi metanolice realizate din frunze de busuioc dezvoltă o bună acţiune antiulceroasă, pusă pe seama derivaţilor flavonici prezenţi în extracte.
Extractele polare de Ocinium basilicum au dovedit un efect hipolipidemiant, inhibând progresia aterosclerozei la modelele animale; astfel, la administrarea unui extract apos de busuioc la şobolanii cu o dietă bogată în grăsimi s-au observat următoarele modificări după 10 zile de tratament:
- scăderea nivelului colesterolului total;
- scăderea valorilor trigliceridelor;
- scăderea concentraţiei LDL-colesterolului.
Acest efect benefic asupra metabolismul lipidic poate fi corelat şi cu acţiunea vaso-relaxantă a busuiocului.
Extern, se utilizează sub formă de gargarisme în afecţiuni laringiale, dar şi ca antiseptic al mucoasei bucale. Extractele alcoolice, înglobate în unguente, se pot utiliza în tratarea rănilor greu vindecabile.
Pentru uleiul volatil izolat din produsul vegetal a mai fost descris şi un efect antihelmintic, dar principala utilizare a fracţiunii volatile este în parfumerie.
Pentru extractele etanolice de busuioc indian au fost evidenţiate atât in vitro, cât şi in vivo efecte antiinflamatorii, antioxidante şi de îmbunătăţire a cogniţiei în condiţii de stres. Un extract metanolic de Ocimum sanctum a prezentat efecte anxiolitice şi de îmbunătăţire a memoriei şi a capacităţii de învăţare pe modele animale de Alzheimer indus experimental.
Aceasta susţine utilizarea ayurvedică a extractelor de tulsi în afecţiunile neuronale induse de stres. Flavonoidele prezente în extractele apoase şi alcoolice de Ocimum sanctum au arătat o capacitate puternică de inhibare a peroxidării lipidice in vitro, această acţiune fiind explicată prin prezenţa grupărilor hidroxil şi carboxil de la nivelul nucleului, ce acţionează în sensul chelatării metalelor şi al eliminării radicalilor liberi.
Extractele metanolice şi cele apoase obţinute din Ocimum sanctum au fost investigate în vederea unei mai bune înţelegeri a mecanismului de acţiune imunoreglator. Administrarea extractului metanolic în doze de 100 şi 250 mg/kg şi a extractului apos în doze de 500 mg/kg a determinat o creştere semnificativă a anticorpilor.
Aceste rezultate indică faptul că extractele de Ocimum sanctum predispun instalarea unui răspuns umoral, acest efect imunostimulator reprezentând acţiunea adaptogenă imprimată de plantă.
Totodată, efectele stresului şi modularea sa de către Ocimum sanctum şi eugenol (unul dintre componentele predominante în uleiul volatil) au fost evaluate urmărindu-se diferiţi parametri biochimici şi biofizici la animalele experimentale. Ocimum sanctum şi eugenolul au determinat o scădere a concentraţiei colesterolului şi activităţilor enzimatice induse de stres.
Ocimi scuicti aetheroleum de uz aromaterapeutic acţionează antiviral, antibacterian, antiinflamator, febrifug, analgezic, antispastic, în doză mare uterotonic, revitalizant, imunostimulator, fortificând inima şi activând circulaţia.
Efectul fortifiant şi vitalizant se exprimă şi în plan psihic. Se prescrie în tratarea infecţiilor bacteriene şi virale, deficit imunitar, insuficienţă cardiacă, colici abdominale (sub formă de masaj), stări de epuizare, stres şi întinderi musculare.
Mod de utilizare
Un ceai de busuioc se prepară din 2-4 g de produs vegetal care se aduce într-o cană de apă fierbinte; se lasă în repaus 10-15 minute, după care se strecoară.
Dacă preparatul se administrează pentru tratarea flatulenţei şi a balonărilor, se beau între mese 3-4 ceaiuri neîndulcite. Tramentul va dura, în acest caz, 8 zile, după care se întrerupe administrarea, la nevoie putând fi reluată după 2 săptămâni de pauză.
Descriere botanică
Ocimum basilicum L., din familia Lamiaceae, cunoscut sub numele de busuioc, este o plantă anuală, de 20-40 cm înălţime, cu tulpină dreaptă, tetramuchiată şi ramificată în partea superioară. Prezintă frunze opuse, oval-acuminate, glabre, lucioase, uşor dinţate către bază, de culoare verde-intens.
Florile sunt zigomorfe, de culoare albă-gălbuie până la roz, cu corolă bilabiată, grupate în pseudoverticile. Produsul vegetal prospăt sau uscat prezintă un miros aromat caracteristic, plăcut, iar gustul este uşor iute, aromat şi sărat.
Specia este cultivată frecvent la noi şi se bucură de o largă utilizare: alimentară, curativă, rituală. Este de asemenea frecvent cultivată în ţările mediteraneene, unde se poate întâlni şi în flora spontană.
O altă specie de Ocimum din ce în ce mai des menţionată în literatura de specialitate este Ocimum sanctum L. (sin. Ocimum tenuiflorum L.), plantă cunoscută sub denumirea de busuioc indian sau tulsi (în medicina ayurvedică).
Busuiocul indian este o plantă tropicală anuală, care poate fi întâlnită până la altitudini de 1.800 m în munţii Himalaya; este înaltă de aproximativ 30-75 cm, cu tulpina ramificată. Frunzele sunt eliptic-obovate, acuminate sau obtuze la vârf, cu marginea întreagă sau uşor serată, fin pubescente pe ambele feţe, atingând la maturitate o lungime de aproximativ 5 cm.
Florile, de culoare purpurie, sunt grupate în inflorescenţe de tip racem. Planta este puternic aromată, iar gustul este picant şi uşor astringent.
De la ambele specii, în terapeutică se utilizează partea aeriană, Basilici herba, respectiv Ocimi sancti herba, iar uleiul volatil obţinut prin antrenare cu apă din tulsi (Ocimi sancti aetheroleum) este indicat în aromaterapie.
Se apreciază că există numeroase varietăţi şi rase de cultură ale genului Ocimum, dar care, deşi aparţin aceleiaşi specii, pot prezenta atât diferenţe morfologice (uneori destul de importante), cât şi în ceea ce priveşte compoziţia chimică.
Compoziţie chimică
Fracţiunea volatilă reprezintă, fără îndoială, componenta cea mai cunoscută a busuiocului; aşa cum aminteam însă, în funcţie de chemotip şi de varietatea investigată, conţinutul în ulei volatil poate avea valori cuprinse între 0,04 şi 0,70%.
Cei mai importanţi componenţi ai uleiului sunt: estragolul (metilchavicol, peste 87% în unele chemotipuri), linaloolul (chiar peste 75%), eugenolul (peste 20%), apoi ocimenul, cineolul, un număr de sescviterpene şi derivaţi fenilpropanici.
Produsul vegetal conţine şi derivaţi flavonici (glicozide ale cvercetolului şi kemferolului), acid cafeic, taninuri, fitosteroli şi cu mare probabilitate unele saponine.
În ceea ce priveşte Ocimi sancti herba, aceasta conţine ulei volatil (0,3-4,1%), flavonoide (luteolină, apigenol, cirsilineol), acid rozmarinic, taninuri, alcaloizi, triterpene (acid ursolic), carotenoide, vitamina C.
Constituenţii chimici ai uleiului volatil sunt: linalool, eugenol, estragol, 1,8-cineol, b-ocimen, b-cariofilen, a-humulen, b-bergamoten, b-bisabolengermacren-D, derivaţi de bisabolen, carvacrol, apigenol, apigenol-7-O-glucuronid, orientină.
Ca şi în cazul celorlalte specii de Ocimum, chemovarietatea uleiului volatil obţinut din Ocimum sanctum variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de perioada de vegetaţie. Se cunosc, astfel, 4 chemotipuri principale de Ocimum sanctum:
- chemotipul citral (în proporţie de aproximativ 70%);
- chemotipul eugenol (eugenol în proporţie de aproximativ 70% şi metil-eugenol în proporţie de aproximativ 20%);
- chemotipul metil-chavicol (estragol) (bogat în metil-cavicol, linalool şi cineol);
- chemotipul chavibetonol (bogat în chavilbetonol şi eugenol).
În aromaterapie, pentru uleiul volatil de Ocimum sanctum se cer anumite caracteristici chimice: un conţinut de 50-70% eugenol, 20-25% eteri (metileugenol), 5-15% sescviterpene (β-cariofilen) şi doar în urme esteri, monoterpenoli şi monoterpenaldehide.
Siguranţă în administrare
În general, speciile genului Ocimum sunt lipsite de toxicitate dacă sunt administrate în terapeutică în mod corespunzător. În caz contrar, administrarea unor supradoze poate da naştere intoxicaţiilor. Cel mai frecvent au fost raportate dermatite de contact.
La dozare corectă, uleiul volatil de busuioc sau de tulsi (soluţii 1 %) nu este grevat de acţiuni adverse, dar la doze mai ridicate are o acţiune dermo- şi muco-iritantă. Uleiul ca atare afectează ţesuturile. Frecvent se comentează o anumită hepatotoxicitate, dar aceasta apare doar dacă se administrează doze mari, timp îndelungat (sub formă de capsule).
Uleiul nu ar trebui folosit în timpul sarcinii din cauza proprietăţilor uterotonice, dar includerea a 1-2 picături într-un ulei pentru masaj nu creează probleme. Uleiul provenit de la specii bogate în estragol poate induce genotoxicitate şi teratogenitate dacă se administrează pe timp îndelungat sau dacă dozele sunt necorespunzătoare.
Alte utilizări
În alimentaţie, busuiocul este frecvent utilizat (în stare proaspătă sau uscată) la prepararea unor supe, salate, la aromatizarea oţetului, la conservarea cărnii şi mai nou a peştelui, datorită valorii sale condimentare.
Uleiul volatil de la ambele specii este utilizat în parfumerie.
Provenienţă: Ocimum basilicum L., Ocimum sanctum L.
Furnizează produsele: Basilici herba, Ocimi sancti herba, Ocimi sancti aetheroleum