Utilizări tradiționale
Rădăcinile de brusture au fost unul dintre cele mai importante leacuri băbești, la fel ca și frunzele verzi. Acestea se puneau pe răni, buboaie, umflături și lovituri, iar în unele zone (Năsăud) se așezau pe cap contra junghiurilor.
În Țara Hațegului, bolnavului de febră tifoidă i se pune o frunză de brusture pe cap „să-i tragă răutatea”. Frunzele udate cu oțet se aplicau în dureri de șale, iar unse cu unt sau grăsime de porc, pentru dureri de piept.
Deasupra inimii se aplicau frunze de brusture trecute prin foc pentru a lua junghiurile și durerile cardiace. În reumatism, frunzele sau rădăcina de brusture se amestecau cu rădăcină de păpădie prăjită și cu smântână proaspătă, aplicându-se apoi prișnițe pe zona afectată.
Rădăcina pisată presărată cu sare se punea pe talpă, în caz de bătături, iar cu decoctul plantei se făceau spălături pentru creșterea părului. Decoctul din rădăcină se bea contra bolilor venerice și a erupțiilor de piele.
După nașteri grele se fierbea rădăcina de brusture, se strecura zeama, se punea zahăr și se dădea lehuzei, după care aceasta trebuia să bea 3 zile ceai de mușețel ca să se curețe.
În medicina veterinară se folosea ca vermifug, în rănile infectate în care își depuseseră muștele ouăle. Rădăcina se mai fierbea cu apă, iar decoctul obținut se dădea cornutelor, când nu mai rumegau.
În medicina tradițională se utilizează și speciile Arctium minus Bernh. s.l. și Arctium tomentosum Mill.
Odinioară, rădăcinile și frunzele de brusture se foloseau la vopsitul în negru al diverselor fibre, când se amestecau cu arin, sovârf, boz și coji de nucă, prelucrate într-un decoct concentrat.
Mod de utilizare
Produsul vegetal se administrează sub formă de extracte apoase. De asemenea, extracte din Bardanae radix intră în compoziția a numeroase medicamente (cele mai multe homeopatice) utilizate ca adjuvante în tratamentul unor afecțiuni gastrointestinale, hepatobiliare, coronariene, renale, reumatice, în gută.
Extractele din rădăcini acționează antibiotic. De asemenea, în experimente pe șobolani decocturile din rădăcini au avut efect hipoglicemiant, crescând totodată toleranța față de glucide.
De regulă, extractul apos se prepară din 2,5 g de produs vegetal pulverizat peste care se adaugă apă rece (se pot lăsa în contact câteva ore). Se fierbe amestecul cel mult o oră, după care se filtrează.
Pe piața de medicamente din Marea Britanie, spre exemplu, există numeroase preparate medicamentoase care conțin rădăcini de brusture: Tabritis Tablets, Potter’s Rheumatic Pain Tablets, Skin Eruptions Mixture, Cattarh Mixture, iar extracte din Bardanae radix intră în compoziția următoarelor produse medicamentoase: Potter’s G.B. Tablets, Gerard Ilouse Blue Flag Root Compound Tablets.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
În medicina tradițională, rădăcinile de brusture sunt folosite mai ales în tratamentul dermatozelor și furunculozei. Această utilizare este datorată, cel puțin parțial, compușilor polinesaturați care acționează antimicrobian și antifungic.
Extractele din Bardanae radix au proprietăți diuretice, laxative, depurative, antibiotice, de stimulare a funcțiilor hepatobiliare, hipoglicemiante.
Se consideră că lactonele sescviterpenice de tip guaianolidic și derivații lignanici sunt răspunzători, în mare măsură, pentru efectele farmacologice ale produsului vegetal. Acțiunea hipoglicemiantă este atribuită parțial acidului g-guanidino-n-butiric.
Intern, extractele din Bardanae radix se administrează în afecțiuni gastrointestinale și hepatobiliare, litiază renală, reumatism, iar extern în ihtioză, psoriazis, răni greu vindecabile, seboreea uscată a scalpului (în acest caz, pentru extracția produsului vegetal, se folosesc mai ales uleiul de măsline și uleiul de arahide), infecții pilosebacee, panarițiu.
Includerea extractelor din rădăcini de brusture în preparatele destinate tratamentului alopeciei nu este justificată prin compoziția chimică a produsului vegetal și se presupune că, de fapt, aceasta ar fi o reminiscență de pe vremea medicinei prin analogie, în sensul că planta, fiind tomentoasă, se presupunea că ar avea calitatea de stimulare a creșterii părului.
Frecvent, extractele din Bardanae radix se administrează ca depurative în așa-numitele cure de primăvară „de purificare a sângelui” (efect antidiscrazic).
Frunzele au proprietăți emoliente și se folosesc în aplicații locale în răni, înțepături de insecte, precum și pentru combaterea pruritului care însoțește multe dintre afecțiunile dermatologice.
În semințe a fost identificată o substanță cu structură lignanică, actigenol, care s-a dovedit a fi un antagonist al factorului de activare plachetară (PAF), care este implicat în degranularea trombocitelor și granulocitelor, fiind un mediator proinflamator important.
Pentru același arctigenol a fost dovedită și o acțiune de inhibare a fosfodiesterazei AMPc. Trebuie însă specificat că arctigenolul nu a fost identificat și în alte organe ale plantei.
Arctigenolul și arctiina care se găsesc în catitate mare în rădăcini acționează antiviral față de virusul herpetic 1, sunt antagoniști de calciu și inhibă proliferarea unor tipuri diverse de celule canceroase.
De altfel, aceste substanțe făcând parte din grupul lignanelor care au capacitatea de a crește în organism nivelul de enterolactonă, nu ar fi de mirare ca în viitor să se dovedească utile în profilaxia unor forme de cancer.
Descriere botanică
Arctium lappa L. (sin. Arctium majus Bernh.) din familia Asteraceae, denumită popular brusture, lipan sau scaiul oii, este originară din Europa, nordul Asiei și America de Nord.
Este o plantă bienală erbacee, erectă, care poate atinge 1-2 m înălțime, cu aspect viguros datorită ramificării puternice și a frunzelor mari.
În pământ dezvoltă o rădăcină pivotantă, puternică, cărnoasă, ramificată, lungă de 30-60 cm, groasă de 2-6 cm, de culoare brună. Tulpina cilindrică cu șanțuri longitudinale este groasă de până la 4 cm și tomentoasă.
Prezintă o rozetă de frunze bazale cu un limb de 40-50 cm, lat, triunghiular sau ovat, cu margine întreagă, ondulată, de culoare verde-închis pe suprafața superioară și albicioasă pe cea inferioară; pețiolul este lung de cca 30 cm.
Frunzele tulpinale au aceleași caracteristici, dar descresc odată cu mărimea, pe măsură ce se află mai sus pe tulpină. Florile sunt purpurii, tubuloase, grupate în capitule globuloase, cu diametrul de 3-4 cm, și au un involucru format din bractee țepoase, cu vârful întors. Fructele sunt achene alungite, obovate.
Gustul este dulceag-mucilaginos, apoi amar.
Este o plantă ruderală, crescând pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor și căilor ferate, pe lângă garduri, fiind rezistentă la secetă.
Rădăcinile se recoltează primăvara timpuriu sau toamna de la plante din al doilea an de vegetație.
Produsul vegetal Arctium lappa mai este cunoscut sub denumirile Radix Arctii, Radix Lappae și Radix Personatae și poate fi confundat cu rădăcinile speciei Atropa belladonna L. (Solanaceae, mătrăgună, doamnă mare, cireașa lupului), toxice prin conținutul în alcaloizi cu nucleu tropanic (L-hiosciamină, scopolamină).
Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Bulgaria, Ungaria, Polonia și țările fostei Iugoslavii.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine 27-45% inulină, mucilag, 0,06-0,18% ulei volatil, poliacetilene (trideca-1, 11-dienă-3, 5, 7, 9-tetraina), compuşi acetilenici sulfuraţi (acid aretic, arctinonă, arctinol, arctinal), substanţe amare cu structură de tip guaianolidic (dehidrocostuslactona 11, 13-dihidrodehidrocostuslactona), 1,9-3,65% polifenoli (acizii cafeic, clorogenic, izoclorogenic, un compus cu structură lignanică denumit arctigenol), steroli de tipul sitosterolului şi stigmasterolului, acid γ-guanidino-n-butiric.
Până în prezent, au fost izolaţi peste 66 de compuşi volatili, şi anume fenilacetaldehidă benzaldehidă, 2-metoxi-3-metilpirazină, 2-alchil-3-metoxipirazină, dar şi acizi care imprimă aroma caracteristică produsului vegetal.
Din produsul vegetal s-au mai izolat structuri de tip lapafen, care iau naştere prin adiţia arctinalului Ia o lactonă guaianolidică substituită.
Fructele şi seminţele conţin cantităţi mari de dimeri şi oligoineri lignanici.
Frunzele conțin arctiopicrină, o lactonă sescviterpenică de tip germacranolidic cu gust puternic amar.
Alte utilizări
Datorită conținutului ridicat în polimeri glucidici (inulină), în Japonia, produsul vegetal, cunoscut sub denumirea de gobo, este consumat ca aliment.
Proveniență: Arctium lappa L.
Furnizează produsul: Bardanae radix