Utilizări tradiționale
Prima mențiune confirmată despre arnică apare în Enciclopedia lui Matthaeus Sylvaticus, datată din secolul al XIV-lea. Utilizarea terapeutică a plantei ca remediu topic in contuzii, vânătăi, luxații, edeme dureroase este cunoscută din secolul al XVI-lea.
De asemenea, în Evul Mediu, arnica se folosea în hematoame, flebite, gută, reumatism, furunculoză, gingivite, inflamații datorate înțepăturilor de insecte, indigestie și boli cardiovasculare, în medicina populară din Rusia, planta se utiliza în tratamentul hemoragiilor uterine.
Alte utilizări tradiționale includ boli cardiace (miocardite, angină pectorală, insuficiență cardiacă), căderea părului datorată unor cauze psihice.
Mod de utilizare
Preparatele din arnică se indică pentru uz extern în tratamentul luxațiilor, entorselor, contuziilor, hematoamelor, edemelor asociate fracturilor, flebitelor superficiale, durerilor articulare, inflamațiilor după înțepături de insecte sau inflamațiilor cavității bucale și faringiene.
Extractele și cel mai adesea tinctura de arnică (1 : 10, etanol 70%, v/v) sunt condiționate în unguente, geluri și creme. Tinctura este inclusă în unguente în concentrații de 10-25%, în geluri – 25%, iar în creme – 20%.
Frecvența de aplicare este de 2-4 ori/zi. Absorbția percutanată a lactonelor sescviterpenice din extracte este de circa 10 ori mai mare decât cea a compușilor izolați.
S-a observat de asemenea că rata de penetrare a preparatelor de tip gel scade după 4 ore, în timp ce în cazul unguentelor absorbția este continuă.
Rădăcinile sau întreaga plantă se folosesc pentru obținerea preparatelor homeopate de uz uman, care se pot administra atât intern, cât și extern. De fapt, doar în preparatele homeopate arnica se poate utiliza per os.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Preparatele din Arnicae flos au acțiune antiinflamatoare, moderat analgezică, antiseptică și cicatrizantă. Efectele sunt datorate în principal lactonelor sescviterpenice, derivate ale helenalinei și dihidrohelenalinei.
Concentrațiile micromolare de helenalină (1-20 mM) dihidrohelenalină (200 mM) și esterii lor inhibă activarea factorilor de transcripție NF-kB și NF-AT (factorul nuclear al celulelor T activate), mediatori importanți în procesele inflamatorii.
Ca urmare, este inhibată cascada de reacții inflamatorii declanșate prin activarea NF-kB, respectiv producerea unei varietăți de mediatori pro-inflamatori (proteina C reactivă, interleukinele IL-1, IL-2, IL-6, IL-8, factorul de necroză tumorală alpha = TNF-a).
Spre deosebire de alte antiinflamatoare, compușii din arnică intervin în faza de inițiere a procesului inflamator. Helenalina contribuie de asemenea la reducerea ariei inflamate prin stabilizarea membranelor lizozomale.
Interesant este faptul că derivații helenalinei pot funcționa atât antiinflamator, cât și imunostimulator, după cum au arătat studii in vitro și in vivo.
Acest comportament dual este în funcție de doză : la concentrații mari (de ordin micromolar), acționează antiinflamator, în timp ce concentrațiile mai mici activează NF-kB, funcționând imunostimulator.
Lactonele sescviterpenice au proprietăți bactericide și fungicide, iar activitatea antibacteriană este mai pronunțată asupra tulpinilor grampozitive.
Descriere botanică
Arnica montana L., din familia Asteraceae, cunoscută la noi ca amică sau podbal de munte, este o plantă ierboasă perenă, înaltă de până la 70 cm. Tulpina este dreaptă, cilindrică, lipicioasă și păroasă, ramificată puțin către vârf și cu un rizom gros și orizontal în pământ.
Frunzele bazilare dispuse în rozetă sunt mari, eliptice sau oval-lanceolate și pubescente, iar cele de pe tulpină sunt mici, opuse și sesile.
Receptaculul ușor convex și pubescent prezină 15-25 de flori ligulate de culoare galbenă-portocalie și care sunt de 2-3 ori mai lungi decât involucrul.
Florile tubuloase, hermafrodite, colorate în portocaliu se află în centrul receptaculului. Fructul este o achenă cu papus format din peri aspri, denticulați.
Deoarece specia Arnica montana este protejată prin lege, este acceptată ca sursă pentru produsul vegetal și specia Arnica chamissonis Less. ssp. foliosa (Nutt.) Maguire, care este o specie nord-americană cultivată în Europa ca sursă sigură în ceea ce privește proveniența botanică.
Specia oficinală este nativă din zona munților Alpi, Pirinei, regiunea Balcanilor, Scandinavia și Țările Baltice. În prezent, este răspândită în toată Europa, partea de sud a Rusiei, pe continentul nord-american, dar și în Asia Centrală.
Deși în mod obișnuit produsul vegetal, Arnicae flos, este reprezentat de inflorescențele capituliforme ale plantei, el poate fi constituit și din florile ligulate și tubulare ce s-au desprins din involucru sau receptacul (Flores Arnicae sine calycibus/receptaculis).
Compoziție chimică
Produsul vegetal conține lactone sescviterpenice de tip pseudoguianolidic, 0,2-0,8% în florile de Arnica montana și 0,2-1,5% în Arnica chamissonis ssp. foliosa.
Dintre acestea, în Arnica montana predomină esteri ai helenalinei și 11, 13-dihidrohelenalinei cu acizi grași inferiori (acetic, izobutiric, izovalerianic, tiglic); în produsul vegetal de proveniență central-europeană se găsesc, în principal, esteri ai helenalinei, iar în arnica spaniolă sunt predominanți metacrilatul, tiglatul și izobutiratul de dihidrohelenalină.
Florile de Arnica chamissonis ssp. foliosa conțin, pe lângă așa-numitele helenaline (helenalin- și 11, 13-dihidrohelenalin-esteri), derivații lor 2, 3-dihidro-2a-hidroxilați (arnifoline), alături de cei 2, 3-dihidro-2a, 4a-dihidroxilați (chamissonolide).
În Arnica chamissonis ssp. genuina se găsesc predominant chamissonolide alături de urme de ivalină, un derivat eudesmanolidic.
Flavonoidele din florile de arnică (0,4-0,6%), ce concură la determinarea colorației galbene, se găsesc sub formă de agliconi, dar și de glicozide.
În Arnica chamissonis sunt prezente glicozide acilate, esterificarea realizându-se cu acizii acetic și 2-metilbutiric.
Cei mai importanți derivați flavonoidici sunt apigenolul, luteolina, hispidulina, kemferolul și cvercetolul. Produsul vegetal conține de asemenea 0,2-0,35% ulei volatil colorat în portocaliu și având o consistență semisolidă.
Principalii componenți ai uleiului sunt derivați ai timolului, mono- și sescviterpene (a-felandren, mircen, humulen, cariofilenoxid), circa 40-50% esteri ai unor acizi grași și aproximativ 9% n-alcani (C19-C30), care îi conferă consistența specifică.
Florile de arnică mai conțin acid cinamic și derivați ai acestuia (acid clorogenic, cinarină), cumarine (umbeliferonă, scopoletină), colină (0,1%), poliacetilene.
Siguranță în administrare
Preparatele de arnică sunt contraindicate în sarcină, alăptare, în cazul copiilor mai mici de 12 ani și al persoanelor alergice la plante din familia Asteraceae (mușețel, dalii, crizanteme, coada șoricelului).
De asemenea, aceste preparate nu se aplică pe mucoase, la nivelul ochilor sau pe pielea cu leziuni deschise.
Ca efecte adverse, cel mai frecvent au fost raportate reacții alergice cutanate (prurit, înroșire, eczeme). În unele cazuri pot apărea dermatite de contact.
Aplicarea prelungită pe răni sau în ulcere varicoase poate determina apariția de eczeme și dermatite edematoase cu formarea de pustule.
La utilizarea internă și la doze mai mari decât cele recomandate, preparatele din arnică pot determina aritmii cardiace, tremur, colaps.
În general, administrarea internă a arnicăi este considerată nesigură : la ingerarea diferitelor părți de plantă sau a plantei întregi pot surveni dureri gastrice, diaree severă, gastroenterite, stop cardiac și chiar deces.
Preparatele din arnică interacționează la administrarea concomitentă cu anticoagulantele, unele analgezice-antiinflamatoare (aspirină, naproxen, ibuprofen), preparate pe bază de Ginkgo biloba sau Allium sativum. Poate scădea eficiența medicamentelor hipotensive.
Alte utilizări
În medicina veterinară, Arnica montana se folosește topic în tratamentul inflamațiilor acute ale tendoanelor, articulațiilor, ugerului, dar și pentru curățarea plăgilor, eczemelor și inflamațiilor cutanate.
Preparatele topice veterinare condiționează extracte etanolice sau izopropanolice (10%) din Arnicae flos. Se utilizează tincturi în diluții de 1:100 prin extracția etanolică a plantei întregi în stare proaspătă, dar și extracte alcoolice în diluție de 1 : 10 obținute numai din părțile subterane.
Proveniență: Arnică montana L.
Furnizează produsele: Arnicae flos, Flores Arnicae sine receptacitlis/calycibus