Argan – Argania spinosa

Utilizări tradiționale

Arborele de argan a fost menționat deja în scrierile unor medici și botaniști importanți ai Evului Mediu. Berberii utilizau uleiul în alimentație, deoarece se pretează la fel ca uleiul de măsline la prepararea unor alimente care se consumă reci.

În mod obișnuit, ei își înmoaie pâinea în uleiul de argan, iar în combinație cu migdale și miere prepară dulciuri. În gastronomie, uleiul de argan este considerat unul dintre alimentele cele mai valoroase, la fel ca trufele sau caviarul.

Dacă se prepară mâncăruri gătite cu ulei de argan, este indicat ca acesta să se adauge abia după ce procesul termic s-a încheiat, pentru a păstra intact conținutul mare în tocoferol și acizi grași multiplu nesaturați.

Mod de utilizare

Uleiul de argan se pretează pentru obținerea unor creme sau pentru masarea directă a unor porțiuni de corp. Frecvent intră în compoziția cremelor sau uleiurilor de henna cu care se colorează părul sau pielea în roșu.

Încă din Antichitate, uleiul de argan se combina cu miere pentru obținerea unor măști care și astăzi încă sunt căutate. Același amestec este folosit de berberi sub denumirea de Ramba-Zambra și oferit de asemenea turiștilor pentru creșterea potenței.

Uleiul reprezintă un produs important în sine din punct de vedere cosmetic, utilizându-se în disfuncții dermice și stări inflamatorii și recomandându-se în aplicare locală, dar și sub forma capsulelor care se administrează intern, ca remediu antiaging.

Acțiuni farmacologice și întrebuințări

Deoarece uleiul de argan a pătruns în cosmetica europeană venind din medicina tradițională berberă, nu există studii clinice moderne care să confirme nici valoarea terapeutică, nici cea cosmetică sau alimentară.

Cu toate acestea, este utilizat ca aliment dietetic, când se administrează de 3 ori/zi câte o linguriță, înainte de masă, timp de mai multe luni, fiind lipsit de toxicitate.

În medicina berberă, se prescrie (păstrându-se recomandarea de mai sus) intern, dar și extern în insolații, arsuri, neurodermită, psoriazis, acnee, traumatisme musculare, iar ca aliment dietetic în tulburări gastrointestinale, cardiovasculare și probleme de fertilitate.

Totodată, berberii folosesc de sute de ani uleiul de argan pentru scăderea colesterolemiei, dezinfectarea și cicatrizarea rănilor, această din urmă indicație fiind confirmată și printr-o serie de studii experimentale.

Se pare că utilizarea sa este benefică în prevenția și tratamentul arteriosclerozei. Unele studii efectuate pe animale de experiență, dar și pe voluntari umani au demonstrat rezultate bune în combaterea hipertensiunii și a unor afecțiuni cardiovasculare, inclusiv infarctul de miocard.

Din păcate, designul studiilor nu a corespuns cerințelor actuale. La tratament îndelungat cu ulei de argan, pe lângă scăderea LDL-colesterolului se instalează o modificare a metabolismului lipidic concomitent cu o reducere a greutății corporale.

O serie de studii au demonstrat că edemul, pruritul și efectul scărpinării la pacienți cu eczeme se reduc sub aplicare topică.

Ca și în cazul altor plante medicinale, cercetările efectuate pe fitosteroli separați din uleiul de argan (în special schottenol și spinasterol) au dovedit o acțiune anticarcinogenă mai ales cu privire la carcinoamele mamare și de prostată.

Această interdependență a fost interpretată de specialiști ca fiind motivul pentru care în cadrul populațiilor berbere femeile se confruntă rareori cu cancerul mamar, la fel cum bărbații prezintă o incidență scăzută în ceea ce privește carcinomul de prostată.

Cercetători francezi investighează în prezent acest aspect în concordanță cu reglementările în vigoare și au scos deja în evidență faptul că uleiul de argan reduce efectele adverse ale chemoterapiei și iradierii la bolnavii de cancer.

Descriere botanică

Argania spinosa (L.) Skeel (sin. Argania sideroxylon Roem./Schult., Elaeodendron argan Retz, Sideroxylon spinosum L.), cunoscută sub denumirea de argan, este o specie din familia Sapotaceae din care face parte și arborele Butyrospermum parkii. Este un relict din era terțiară și se găsește doar într-o anumită zonă din Maroc.

Arborele de argan este o specie sempervirescentă, cu o coroană bogată, având unul sau mai multe trunchiuri noduroase, răsucite, cu ramuri lungi, orizontale, acoperite cu spini.

Ca aspect general este asemănător cu măslinul. Exemplarele ating de regulă înălțimi de 4-8 m, rareori putând ajunge până la 12 m.

Ramurile se desprind din trunchiul principal foarte aproape de sol, iar coroana puternic înfrunzită poate avea diametre de la 10 la 14 m.

Tulpina și ramurile bătrâne prezintă o scoarță groasă de culoare gri cu șanțuri și rupturi adânci pe suprafață. Ramurile tinere au o scoarță roșiatică până la gri-brună.

Frunzele mici alterne, de formă spatulată, reunite uneori în verticile, sunt lungi de 15-40 mm și late de 6-10 mm, au o culoare verde-închis pe fața superioară și mai deschis pe cea inferioară. Florile mici, verticilate, plasate la axila frunzelor, au o culoare galben-verzuie.

În cazul unei secete prelungite, arborele își pierde frunzele și își stopează creșterea, putând supraviețui astfel câțiva ani.

Odată cu apariția unei noi ploi, arborele se acoperă în câteva zile de frunze tinere, înflorește și produce fructe.

În anii cu precipitații suficiente, pe arborele de argan se găsesc concomitent până la 4 generații de flori și fructe aflate în diverse stadii de dezvoltare.

Fructele, inițial de culoare verde până la galben-verde, devin galbene când sunt coapte. Au un tegument gros, cu o suprafață netedă, iar fructele, care sunt drupe, seamănă mult ca aspect cu măslinele.

Sunt ovale până la ovoide, conice sau semănând cu o picătură groasă, aplatizate la un capăt și cu un vârf ușor acuminat, având o lungime de 20-35 mm și fiind late de 12-20 mm, cu o greutate de aproximativ 3,5 g; conțin 1-3 semințe ovale sau în formă de picătură, cu un tegument lucios, brun-deschis în stare necoaptă până la brun-închis sau brun-negricios când sămânța este coaptă.

Tegumentul semințelor, de 16 ori mai dur decât cel al alunelor turcești, are un gust iute și amar, iar spre interior prezintă un latex lipicios.

Arborele produce din doi în doi ani, iar datorită scoarței trunchiului și a ramurilor recoltarea nu se poate face ca la măslin, cu ajutorul mașinilor sau prin scuturare cu mâna, pentru că ramurile s-ar rupe.

De asemenea, nu pot fi recoltate manual din cauza spinilor de pe suprafața ramurilor; din acest motiv, singura posibilitate este de a aștepta până când fructele cad pe pământ.

Este drept că s-a găsit totuși o posibilitate de recoltare mai avantajoasă, și anume: nomazii din zonă și-au dresat caprele să urce în copaci și să mănânce fructele, care apoi vor fi eliminate nedigerate în materiile fecale din care sunt recuperate, curățate, uscate la soare și presate pentru obținerea uleiului.

Specia poartă în Maroc denumirea de argan sau ardjan și se consideră că datează din perioada în care în lume începea să se formeze cărbunele.

Inițial se pare că a acoperit zone întinse din Africa de Nord și regiuni vaste din sudul Europei.

În mod normal, în zonele în care crește spontan, densitatea arborilor este de aproximativ 250/ha. Astăzi există însă zone în care pe aceeași suprafață nu cresc mai mult de 40 de exemplare.

Se consideră că actualmente acoperă aproximativ 14-16% din suprafața împădurită a Maro­cului, răspândirea reducându-se la o regiune care în 1998 a fost declarată de UNESCO rezervație a biosferei.

Arborele de argan este definitoriu pentru peisajul marocan, la fel cum măslinul este pentru regiunile din bazinul mediteraneean, unde crește formând mici păduri.

Durata sa de viață variază în general între 150 și 200 de ani, dar există și exemplare care au depășit 400 de ani. Având o coroană întinsă și compactă, oferă multor plante (cerealiere sau ierboase) umbra și spațiul de viață adecvate.

Din păcate, încercările de a cultiva specia în Indiile de Est, Australia (încă din anii 1850) și mai recent în sudul Spaniei și al Tunisiei, în Libia, Kenya sau Cipru nu au dat rezultate, deoarece semințele de argan rareori germinează și dacă au făcut-o, opresc rapid creșterea plantei; acesta este și motivul pentru care specia se întâlnește rar în grădinile botanice.

În plus, din motive încă neelucidate, în ultimii ani multe exemplare nu mai formează fructe care să ajungă la maturitate ce înseamnă că anual se pierd aproximativ 25.000 de plante noi.

Cercetătorii au presupus la un moment dat dat că pentru a germina ar fi necesar întâi ca semințele să fie înghițite și trecute prin tractul gastrointestinal al caprelor și cămilelor, dar acest lucru nu s-a confirmat.

Până acum se pare că singurele rezultate pozitive au fost obținute de cercetători israelieni, care au reușit să pună la punct o mică plantație de arbori de argan în Negev prin donare.

Interesant este faptul că aceste clone au crescut mai bine dacă au fost udate cu apă stătută decât cu apă proaspătă. Despre alte rezultate pozitive în acest sens nu există semnalări în literatură, nici culturile de țesuturi vegetale nedând rezultate.

Uleiul de argan se utilizează în cosmetică, fiind obținut printr-o metodă manuală veche, prin zdrobirea pulpei uscate a fructelor de către femei, fără ca semințele să fie afectate.

Apoi, se sparg semințele între două pietre, se înmoaie în apă și se îndepărtează manual tegumentul amar. Din nou se supun unui proces de uscare, după care se macină în mori de piatră, în cadrul unor colective mai bogate existând și mori electrice de capacitate mică.

Din terciul uleios care se formează la râșnire se îndepărtează uleiul prin malaxare cu ajutorul unei mici cantități de apă călduță; amestecul de apă și ulei se scurge într-un vas, după care se lasă la decantat. Uleiul de culoare galbenă până la oranj are un gust care amintește de nuci.

Pentru alimentație, uleiul de argan se obține după torefierea semințelor, urmată de o prelucrare în modul deja descris, când gustul caracteristic de nucă se accentuează.

Pentru obținerea unui litru de ulei de argan sunt necesare 30-50 kg de fructe care pot fi prelucrate într-o singură zi de o femeie berberă.

Comparativ, pentru un litru de ulei de măsline sunt necesare 10-15 kg de măsline. Aceasta este și explicația prețului ridicat al uleiului de argan, care în Maroc se vinde cu maximum 30 de euro, în timp ce adus în Europa, prețul crește de câteva ori.

Din păcate, ca în toate situațiile în care se pot face afaceri ușoare, mai ales producătorii de uleiuri din Franța cumpără din Maroc fructe en gros și le prelucrează în instalații de presare automatizate, cu randament mare și cost de producție mic.

În acest caz însă, uleiul de argan care se obține este amar, deoarece tegumenul seminal nu a fost îndepărtat.

Compoziție chimică

Semințele conțin 50-68% lipide și 8,5% proteine. Uleiul gras (Arganiae oleum), galben- deschis sau mai închis, uneori chiar oranj, ușor tulbure, are un gust care amintește de cel al uleiului de arahide.

Spre doesebire de semințele multor altor Sapotaceae, uleiul de argan conține mult acid linolic. Totodată, prin conținutul ridicat în tocoferoli (63 mg/100 g ulei comparativ cu 13 mg/100 g în uleiul de măsline) este un antioxidant eficient. Se pare că γ-tocoferolul este cel mai bine reprezentat.

Conține de asemenea diverși fitosteroli, reprezentând aproxi­mativ 20% din insaponificabil. Caracteristici sunt sterolii spinasterol și dehidrospinasterol (schottenol), dar lipsește stigmasterolul. Pe baza acestui sterol se poate controla eventuala falsificare a uleiului de argan cu ulei de măsline.

În insaponoficabil s-au identificat alcooli triterpenici și metil-steroli cum ar fi tirucalolul, lupeolul, α- și β-amirina, butirospermolul, citrostadenolul și cicloeucalenolul. În pulpa uscată există un ulei volatil în cantități reduse al cărui miros amintește de nuci.

Scoarța arborelui de argan conține o gumă (guma de argan) folosită de berberi ca substanță adezivă.

Alte utilizări

Tegumentele seminale, la fel ca și partea lemnoasă se utilizează ca sursă de încălzire, în timp ce turtele de presare de la extracția uleiului reprezintă un furaj valoros pentru creșterea animalelor.

Lemnul extrem de dur, cu o variație mare de culori, se folosește în construcția caselor, mai rar pentru mobilă, dar și în sculptură.

Proveniență: Argania spinosa (L.) Skeel

Furnizează produsul: Argania oleum