Utilizări tradiționale
Plantă originară din America tropicală, Capsicum annuum a fost cultivată pentru prima dată de medicul Chanca, care l-a însoțit pe Columb în cea de-a doua expediție a sa (1494).
În Europa și la noi în țară, a ajuns și sub denumirea de piper spaniol, infuziile și extractele fiind indicate în tratamentul afecțiunilor faringiene sub formă de gargară (după diluare în apă), respectiv prelucrate în pilule pentru combaterea durerilor de dinți și a parezelor limbii.
Tinctura se administra intern în delirium tremens și extern se aplica în antrax. Era considerată un stimulent puternic, diuretic și anafrodiziac, antireumatic, antigutos și antihemoroidal.
În India de Vest, în cazul prezenței unor tumori maligne la nivelul mucoasei bucale, se făcea gargară cu infuzie de ardei, dar se recomanda și în amigdalită și în angina din scarlatină.
Încă de acum 200 de ani se știa că la administrarea în doze mari poate determina iritații gastrice însoțite de inflamații, colici și purgație. La noi, ardeiul iute se pisa cu sămânță de ciumăfaie, amestecul fiind pus în spirt și ținut 9 zile la căldură.
Extractul se strecura și se făceau cu el frecții contra junghiurilor și durerilor de mâini și picioare.
În gălbează la oi, se fierbea ardeiul iute cu vârfuri de răchită în moarea de la pepenii murați, extractul dându-se în doze de 2-3 linguri/zi animalelor. Ardeiul iute s-a folosit la noi și ca insecticid împotriva ploșnițelor.
În acest scop se astupau bine toate ușile și ferestrele, iar în mijlocul casei se punea un ceaun cu mangal pe care se așezau cât mai mulți ardei uscați să ardă și să afume încăperea.
În sudul Olteniei, ardeiul se folosea în obiceiurile de nuntă, când miresei virgine i se punea de către soacra mare un șirag de ardei roșii la gât.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
În doze mici, administrat intern, produsul vegetal are efect stomahic (stimulează secreția gastrică, pancreatică și intestinală) și carminativ (produce la nivelul traiectului gastro-intestinal o activare a circulației capilare, urmarea fiind o eliminare crescută, pe cale respiratorie, a gazelor acumulate în intestin, în cursul digestiei).
Din acest motiv, preparatele din ardei se folosesc ca digestiv, aperitiv și apetisant în alimentație, mai ales dacă preparatele consumate sunt bogate în proteine animale și grăsimi.
Datorită capsaicinei, la aplicare externă, ardeiul provoacă vasodilatație și senzație de căldură (efect rubefiant), prin stimularea circulației locale (efect revulsiv).
La locul de aplicare se eliberează histamină și alți mediatori chimici ai inflamației care, acționând asupra hipofizei, stimulează secreția de corticosteroizi antiinflamatori la nivelul corticosuprarenalei, ceea ce determină declanșarea unor reflexe cutiviscerale.
Capsaicina intervine direct în cascada acidului arahidonic, inhibând 5-lipoxigenaza și ciclooxigenaza; ca urmare, nu se mai sintetizează leucotriene și PGE2 (mediatori implicați în cheinotaxia crescută din procesele inflamatorii cronice) în focarul inflamator.
Aplicarea externă a capsaicinei determină inhibarea percepției dureroase; alcaloidul prezintă un profil de acțiune caracteristic asupra fibrelor senzoriale periferice de la nivelul mucoaselor și pielii.
În 1997, o echipă de cercetători de la Universitatea California din San Francisco a evidențiat faptul că alcaloidul se fixează selectiv pe o proteină (TRPV1 = receptorul transmembranar de potențial vaniloid 1), de fapt un canal ionic ce face parte din familia receptorilor vaniloizi.
Acești receptori vaniloizi (astăzi recunoscuți ca receptori CB2) se găsesc în SNC și sistemul nervos periferic și sunt implicați în transmisia și modularea durerii, ca și în integrarea diverșilor stimuli dureroși.
Ei sunt activați de o varietate largă de stimuli exogeni și endogeni, fizici și chimici, incluzând temperaturile mai mari de 43 °C, pH-ul acid, endocanabinoidul anandamidă, N-arahidonil-dopamina și capsaicina (ca vaniloil-amidă).
Fixarea capsaicinei pe receptorii vaniloizi determină în primă fază activarea neuronilor senzoriali și fibrelor nervoase aferente, astfel încât aplicarea inițială a capsaicinei este algezică, provocând iritație și vasodilatație locală.
Majoritatea fibrelor sensibile la capsaicină sunt nociceptori ce răspund la o varietate de stimuli (căldură, iritanți chimici, agenți fizici). Ele constituie cea mai abundentă categorie de fibre nervoase.
Administrarea repetată a capsaicinei conduce la o desensibilizare, concentrațiile mari blocând transmisia prin aceste fibre, urmarea fiind pierderea sensibilității și a activității spontane față de stimulii senzoriali, ceea ce se percepe, în final, ca o analgezie. Această desensibilizare se exprimă prin două fenomene :
- desensibilizare farmacologică clasică, în care aplicații prelungite sau repetate conduc la un declin progresiv al intensității răspunsurilor ulterioare la capsaicină; și
- desensibilizare funcțională, în care concentrații mari de capsaicină determină reducerea sau pierderea sensibilității nociceptorilor la alți stimuli. Se pare că procesul de desensibilizare este calciu-dependent.
Pentru capsaicină a fost demonstrată și o acțiune de alterare a metabolismului unor substanțe carcinogene (amine heterociclice), prin intervenția asupra sistemelor enzimatice metabolizante.
Totodată, alcaloidul modifică și interacțiunea lor cu ADN-ul celular, iar in vitro inhibă activitatea mutagenică a acestor compuși.
Mod de utilizare
Capsaicina se găsește condiționată sub formă de plasturi sau în creme, la formele farmaceutice cu conținut redus (0,06%) este indicată aplicarea de 2-3 ori/zi în afecțiuni musculo-scheletice și traumatisme închise.
Pentru acțiunea analgezică, capsaicina se utilizează topic în nevralgii postherpetice din zona zoster și neuropatiile diabetice, în concentrație de 0,025-0,075%. Dacă produsul topic conține mai mult de 0,15% capsaicină, pe locul de aplicare poate apărea o reacție inflamatorie (dermatită de geneză neurotoxică).
În anul 2009, în UE și SUA a fost aprobat un preparat topic (plasturi) ce conține 8% capsaicină (Qutenza) și care este recomandat în tratamentul nevralgiilor postherpetice și al altor tipuri de dureri neuropate periferice, la pacienți nondiabetici.
O singură aplicare timp de 30-60 de minute a preparatului realizează o ameliorare semnificativă a durerii pentru o perioadă de cel puțin 3 luni. Modalitatea de aplicare este una specială, tratamentul efectuându-se doar în spital: mai întâi se delimitează foarte bine zona de aplicare, după care se face un tratament cu un anestezic topic (lidocaină 4%) pe aria respectivă.
Urmează aplicarea propriu-zisă a preparatului Qutenza. După 30-60 de minute se desprinde plasturele, iar urmele de capsaicină se îndepărtează de pe piele prin aplicarea unui gel de curățare și în final a unor comprese reci.
Extern, sub formă de cataplasme, linimente, unguente, plasturi, preparatele din ardei sunt recomandate în mialgii lombosciatice, nevralgii, dureri reumatismale, crampe musculare, bronșite.
Tinctura de ardei intră în compoziția loțiunilor capilare folosite pentru a reduce sau a preveni căderea părului, iar în amestec cu salicilatul de metil servea la obținerea vatei termogene, frecvent utilizată în durerile reumatismale.
La noi în țară se comercializează suplimente alimentare (Complex de slăbit forte, Sirop Neera detoxifiere, Gingkoprim Hot, Colesterol Control), plasturi antireumatici cu extract de ardei și produsul apiterapeutic sub formă de unguent Apireven (asociere cu venin de albine).
Descriere botanică
Speciile Capsicum annuum L. var. longum, ardei iute sau piparcă, și Capsicum frutescens L., pili-pili, piper de Cayenne, chili, din familia Solanaceae, sunt plante cu o înălțime de 0,5-1 m, care prezintă o tulpină dreaptă și ramificată, cu frunze alterne, ovale și cu marginea întreagă.
Florile pe tipul 5 sunt de culoare albă sau albă-gălbuie. Fructul este o bacă conică, alungită, care prezintă la bază un peduncul și un caliciu persistent.
Suprafața exterioară a fructului este lucioasă și colorată în nuanțe de roșu, iar în interior, pe placentele incomplete se găsesc numeroase semințe de formă discoidală, de dimensiuni mici și colorate în alb-gălbui.
Gustul este iute-arzător, iar mirosul lipsește. În cazul speciei Capsicum annuum var. longum, fructele au dimensiuni cuprinse între 7 și 15 cm lungime și diametrul de 2-3 cm, în timp ce piperul de Cayenne prezintă fructe de 1,5-2 cm lungime și sub 1 cm diametrul.
Originară din America de Sud și Centrală, specia a fost adusă în Europa la începutul secolului al XVI-lea de către spanioli, fiind numită și piper spaniol. Astăzi este cultivată pe tot globul, existând numeroase varietăți: ardei gras, ardei iute, ardei pentru boia.
În scop medicinal se folosesc fructele de ardei iute (Capsici fructus), precum și Capsici fructus acer, acestea din urmă fiind recoltate de la Capsicum frutescens L. Pentru extracția capsaicinei se utilizează ardeii ambelor specii, în timp ce boiaua din gastronomie se obține de la varietatea longum.
Compoziție chimică
Fructele de ardei conțin 0,3-1% capsaicinoide, protoalcaloizi cu structură amidică. Ele sunt de fapt un amestec de cel puțin cinci compuși izomeri ce conferă produsului vegetal gustul iute.
Compusul major este capsaicina, ce reprezintă 60-77% din totalul capsai- cinoidelor. Ea este însoțită de dihidrocapsnicină (20-32%), nor-dihidrocapsaicină, homo-dihidrocapsaicină și homocapsaicină.
Capsaicinoidele sunt distribuite neuniform în fructele de ardei: astfel, peste 85% dintre capsaicinoide sunt localizate în placente, 6% în pulpa fructului și 8% în semințe. Conținutul și profilul capsaicinoidelor depind în principal de stadiul de maturare a fructelor.
Alcaloizii pot fi detectați începând de la o săptămână după înflorire, iar concentrația maximă de capsaicinoide se atinge când fructele verzi încep să-și modifice culoarea în roșu.
Interesant este faptul că, pentru aceeași plantă, fructele recoltate de la diferite nivele ale tulpinii prezintă un spectru similar al capsaicinoidelor, dar concentrații variate ; astfel, fructele apicale sunt mai bogate în capsaicinoide comparativ cu cele bazale sau de la partea de mijloc a tulpinii.
Acumularea capsaicinoidelor este dependentă de factori precum : temperatura, umiditatea din sol, nivelul de fertilizare și durata de însorire.
În general, temperaturile mari diurne și nocturne favorizează sinteza capsaicinoidelor, astfel încât fructele provenite din zonele tropicale sunt mai iuți față de cele ale plantelor ce cresc în regiunile cu climă temperată.
Farmacopeea europeană menționează că produsul vegetal trebuie să conțină minimum 0,4% capsaicinoide exprimate în capsaicină (determinare HPLC).
Capsaicina este o substanță lipofilă ce-și păstrează gustul iute-arzător la diluții de până la 1 : 16.000.000 (1 mg la 16 L de apă).
Produsul vegetal mai conține: vitamina C (0,1-0,5%); carotenoide cu o structură ciclopentanică terminală (capsorubina, capsantina, violaxantina) al căror conținut crește în timpul coacerii fructelor, hidrocarburi diterpenice (capsianozide), flavonozide (hesperidozida, eriodictiozida, rutozida), vitaminele A, B, PP; 15-25% ulei gras (gliceride ale acizilor miristic, stearic și oleic).
Siguranță în administrare
Nu se aplică preparate pe bază de ardei iute/capsaicină pe răni deschise sau zone de piele în care există o afecțiune dermică. De altfel, aplicarea nu se face mai mult de 3 zile la rând, deoarece, prin suprairitare, pot apărea dermatite pustuloase cu vezicule și inflamații.
Folosirea unor concentrații mari de capsaicină determină o stimulare prelungită a receptorilor TRPV1 cu defuncționalizarea nociceptorilor.
Alte utilizări
Ardeiul este un apreciat condiment în gastronomie. El se folosește în cantitate mare în industria de prelucrare a cărnii și conservelor; de asemenea, ca pulbere, amestecat cu alte condimente (coriandru, cuișoare, scorțișoară, nucșoară, curcuma, ghimbir, cardamom) este ingredient al preparatului indian curry.
Proveniență: Capsicum annuum L. var. longum, Capsicum frutescens L.
Furnizează produsele: Capsici fructus, capsaicină