Arbore de ceai – Melaleuca alternifolia

Utilizări tradiţionale

Calităţile tămăduitoare ale frunzelor arborelui de ceai le-au fost cunoscute aborigenilor din nordul statului New South Wales de mii de ani; înmuiate în apă şi lăsate la macerat, se obţinea un extract care se administra fie intern, fie topic sub forma compreselor, în tratamentul infecţiilor căilor respiratorii inferioare, a faringitei, înţepăturilor şi pişcăturilor de insecte, pentru curăţarea rănilor, deparazitare (despăduchere), precum şi în tratamentul unor micoze.

În Europa, prima menţiune a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea, frunzele fiind aduse de însoţitori ai lui James Cook. Consumate sub forma unei infuzii foarte aromate, planta producătoare a fost cunoscută sub denumirea de arborele de ceai.

Abia în deceniile doi-trei ale secolului XX colonizatorii de origine europeană din Australia au început să se preocupe de această specie, în 1925 obţinându-se pentru prima dată, prin distilarea materialului vegetal cu vapori de apă, uleiul volatil de Melaleuca alternifolia.

În acelaşi an a fost investigată şi dovedită acţiunea bactericidă şi fungicidă a uleiului esenţial, după care acesta şi-a găsit utilizarea în chirurgie ca antiseptic netoxic alături de fenolul grevat de efectele adverse cunoscute, având în plus proprietăţi cicatrizante.

Datorită importanţei sale, arborii din flora spontană nu mai pot asigura materia primă necesară, urmarea fiind identificarea şi exploatarea frunzelor recoltate de la aproximativ 150 de alte specii de Melaleuca, ceea ce a dus la deprecierea calitativă a uleiului volatil oferit pe piaţă.

Din acest motiv au fost iniţiate culturi întinse în Australia, dar şi pe continentul african sau asiatic, care au fost intens exploatate până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când antibioticele au putut fi produse în cantităţi suficient de mari.

După o perioadă de dezinteres care a durat două decenii, uleiul volatil a revenit în atenţia lumii medicale datorită semnalării fenomenului de rezistenţă a microorganismelor la antibiotice.

Acţiuni farmacologice şi întrebuinţări

Datorită compoziţiei sale chimice, uleiul volatil este puternic lipofil, dar suplimentar, datorită prezenţei grupărilor polare (substituenţi oxigenaţi), prezintă proprietăţi tensioactive, reducând tensiunea superficială a apei şi repartizându-se bine, conform calităţilor fizico-chimice, în diversele biomembrane, unde dezvoltă atât efecte stabilizante, cât şi destabilizante.

La nivelul pielii şi mai ales al mucoaselor, uleiul de Melaleuca dezvoltă o acţiune răcoritoare, asemenea uleiului de mentă. Posedă acţiune bactericidă şi fungicidă, penetrează în diverse ţesuturi şi traversează membrane în care se poate integra în baza lipofiliei ridicate, influenţând astfel metabolismul celular, inclusiv pe cel al micro­organismelor.

Acţiunea antimicrobiană este cu atât mai mare cu cât conţinutul uleiului în terpinen-4-ol este mai ridicat, eşantioanele în care predomină 1,8-cineolul având o activitate mai redusă fyă de microorganisme.

Cercetările din ultimele decenii au demonstrat in vitro o acţiune excelentă a uleiului de Melaleuca faţă de Staphylococcus typhi, S. aureus, Escherichia coli, streptococi, Pseudomonas aeruginosa, Aspergillus niger, Candida albicans, Tinea pedis, Trichomonas vaginalis.

Uleiul volatil se aplică astăzi în bacterioze, micoze şi parazitoze, cum ar fi cele din vaginite, precum şi în infecţii cu specii de Candida, Legionella, Tinea pedis sau gonoree.

Acţiunea terapeutică a uleiului volatil a fost investigată şi în teste clinice efectuate pe pacienţi cu arsuri, afecţiuni inflamatorii bucale şi gingivale, răni tăiate sau provocate prin zdrobire, infectate sau nu. Unele cercetări au demonstrat existenţa unei acţiuni clinic relevante în afecţiuni dermatologice, precum acneea, efectul profund antiseptic apărând la utilizarea unor geluri, loţiuni şi creme care conţin 5% ulei volatil.

Comparativ cu un preparat identic conţinând 5% peroxid de benzoil, efectul preparatelor cu Melaleuca menţionate este uşor mai slab, dar privind prin prisma lipsei de efecte adverse, beneficiul tratamentului cu produsul natural este evident.

A fost investigată eficienţa tratamentului cu preparate conţinând ulei din arborele de ceai în herpes genital, herpes Zoster, în condiloame, precum şi intern, în cistite provocate de infecţii cu Escherichia coli, dar numărul de cazuri urmărite nu este semnificativ.

În aromaterapie, uleiul volatil se foloseşte ca antibacterian cu spectru larg, antiviral, antifungic, antiseptic, antiinflamator, antalgic, activator al circulaţiei, dermoregenerator, antipruriginos şi repelent.

Administrat intern în cistite, dezvoltă, pe lângă o acţiune antisep­tică şi un efect acvaretic datorită terpinen-4-ol-ului, prin acesta contribuind la detoxifiere, fără a drena şi substanţele minerale din organism.

În plan psihic acţionează stabilizant şi revitalizant, dar aplicarea sa pe cale respiratorie (în inhalaţii sau în curent de aer cu circuit închis) este problematică, deoarece multe persoane nu agreează mirosul.

Descriere botanică

Melaleuca alternifolia Cheel. (sin. M. linariifolia var. alternifolia Maiden et Betche) din familia Myrtaceae se prezintă ca un copac înalt de pană la 7 m, cu coroană stufoasă şi scoarţă albă, papiriformă.

Lăstarii tineri şi inflorescenţele arborelui, sunt acopente cu peri tectori mătăsoşi, în timp ce ramurile vârstnice sunt nude. Frunzele opuse sunt ascuţit lanceolate, drepte până la recurbate în formă de seceră, lungi de 1-2,5 cm, având glande oleifere vizibile plasate pe suprafaţă.

Florile sunt grupate în spice de 3-5 cm, având un aspect general de masă flauşată, albă-gălbuie. Arborii, foarte rezistenţi faţă de dăunători, cresc spontan în zona mlăştinoasă din New South Wales şi Queensland (Australia).

Arborele robust, veşnic verde, are o rată mare de creştere, astăzi fiind cultivat şi în afara Australiei (Africa de Sud, Angola, India şi Malaysia), în plantaţii, când portul este arbustiform, nedepăşind 1,5 m în înălţime. Din plantaţii se recoltează cu maşini speciale şi se prelucrează exemplarele în vârstă de 12-14 luni, în scopul extracţiei uleiului volatil, folosindu-se frunzele şi vârfurile ramurilor.

Astăzi, pentru obţinerea uleiului volatil de Melaleuca se prelucrează frunzele şi vârfurile ramurilor tinere prelevate de la specia Melaleuca alternifolia Cheel. şi în mică măsură ale speciilor M. linariifolia S.M şi M. detisitiflora Mueller. Uleiul volatil, de culoare galben-deschis, are un miros plăcut care aminteşte de cel al nucşoarei.

Uleiul volatil de Melaleuca are o conservare deficitară, fiind sensibil la aer, lumină şi temperatură, astfel încât prin degradare acesta suferă o îmbogăţire în p-cimen (de la 4% la peste 30%), concomitent cu formarea de terpinen-4-ol peroxid.

Din acest motiv, uleiul volatil incorect conservat devine alergen, peroxizii, hidro- şi endoperoxizii determinând la aplicare apariţia pruritului, a inflamaţiei, a roşeţii care pot ajunge până la arsuri şi edem local.

Compoziţie chimică

Pentru Melaleucae aetheroleum se recunosc astăzi, în funcţie de conţinutul în 1,8-cineol (eucaliptol), trei chemotipuri şi anume:

  • tipul I – cu până la 10% 1,8-cineol;
  • tipul II – cu până la 38% 1,8-cineol;
  • tipul III – cu peste 60% 1,8-cineol.

Conform standardului australian 2872, uleiul volatil de uz medicinal se încadrează la chemotipul I, el neavând voie să conţină mai mult de 15% 1,8-cineol şi nici mai puţin de 30% terpinen-4-ol. În plus, acesta mai conţine monoterpene precum α- şi β-pinen (aproximativ 2,5%), mirecen, α-terpinen (6-7%), α-felandren, urme de linalool şi diverse sescviterpene, între care aromadendren, viridifloren şi cadinen.

Deoarece uleiul de Melaleuca original este foarte scump, acesta se falsifică frecvent cu alte uleiuri esenţiale, astfel încât pe piaţa europeană apar frecvent şarje cu conţinut ridicat de α-felandren sau linalool (până la 18%). Din acest motiv există cerinţe clare, mai ales în aromaterapie, pe care trebuie să le îndeplineasă un ulei volatil de Melaleuca alternifolia, pentru a exclude provenienţa de la chemotipurile II sau III.

Conform acestor cerinţe, uleiul trebuie să conţină : 35-50% monoterpene (preponderent terpineni), 30-45% monoterpenoli (preponderent terpinen-4-oI), 3-15% oxizi (cu 1,8-cineol component majoritar), sescviterpene între 4,5 şi 8% (preponderent viridifloren) şi maximum 1% secviterpenoli (viridiflorol).

Uleiurile de tip II sau III pot produce, chiar dacă sunt proaspete, iritaţii care se amplifică odată cu oxidarea lor în timpul depozitării.

Siguranţă în administrare

În mod normal, uleiul volatil nu se utilizează topic sau intern ca atare, ci doar diluat în concentraţii de Ia 1-5 picături % pentru uz intern şi de la 1-5 mL% pentru uz extern. Aplicarea uleiului volatil nediluat pe piele poate duce la apariţia unor dermatite de contact sau, dacă aplicarea se face intravaginal, a unor iritaţii locale.

Toxicitatea este redusă, literatura menţionând cazul a doi copii care au ingerat accidental aproximativ 25 mL de Melaleucae aetheroleum, urmarea fiind instalarea unei stări de rău generală şi a unei diarei uşoare, simptomele dispărând de la sine după 48 de ore.

La aplicare îndelungată pe piele poate apărea o deshidratare a acesteia; efectul poate fi contracarat prin adăugarea unei cantităţi de 5% ulei de lavandă.

Alte utilizări

Uleiul volatil de Melaleuca intră în compoziţia unor şampoane, balsamuri, preparate antimătreaţă, creme de mâini şi faţă, măşti pentru faţă, loţiuni after-shave, deodorante, săpunuri, geluri de duş, paste de dinţi şi ape de gură.

Datorită activităţii antioxidante pe care o dezvoltă, intră frecvent în compoziţia unor preparate cosmetice ca agent de conservare.

Provenienţă: Melaleuca alternifolia Cheel
Furnizează produsul: Melaleucae aetheroleum