Utilizări tradiționale
Se pare că în Antichitate afinul nu era cunoscut de greci și romani, fructele lui devenind cunoscute abia după secolul al XII-lea, prin scrierile stareței Hildegard von Bingen. Afinul se utilizează de mai bine de 1.000 de ani în medicina tradițională europeană, însă abia din secolului al XVI-lea utilizările lui sunt popularizate, fiind incluse în tratatele medicale din acea perioadă.
Datorită proprietăților lor astringente și antiseptice, fructele erau recomandate în diaree, dizenterie și dispepsie. Totodată, se administrau și în tratarea calculilor renali, tulburărilor biliare scorbutului, hemoroizilor, infecțiilor cavității bucale, tusei sau tuberculozei, iar infuziile din frunze erau prescrise în diabet.
În unele zone muntoase din țara noastră fructele uscate sau plămădite în rachiu se întrebuințau în mod curent în tratarea diareii. În unele părți se făceau turte din afin pulverizate și făină din sâmburi de măsline în tratamentul crampelor, durerilor de stomac sau al diareii.
Exista și o rețetă în care frunzele verzi sau uscate, în amestec cu frunze de mesteacăn, ciumăfaie și traista ciobanului, se infuzau, extractul respectiv administrându-se în tratarea diabetului.
Pentru copii sugari care aveau diaree exista o rețetă care a rămas și astăzi un remediu casnic recunoscut: se amestecă brânză de vaci (100 g) cu 3 lingurițe rase de pulbere de fructe uscate de afin, care se administrează peste zi copilului. Taninurile și polizaharidele din bace acționează ca dezinfectant la nivelul intestinului și, de regulă, după 2-3 zile diareea dispare.
Fructele uscate sunt folosite și pentru a îndepărta halena la persoanele cu suferințe gastrointestinale; pentru aceasta, dimineața, pe nemâncate, se mestecă 1-2 lingurițe de fructe.
Afinele proaspete reprezintă un adjuvant eficient în susținerea tratamentului cu anti-diabetice orale la pacienții cu diabet de tip II, cu condiția ca doza zilnică consumată să fie de cel puțin 200 g.
Din fructele proaspete se prepară gemuri, siropuri, compoturi, băuturi alcoolice etc.
Acțiuni farmacologice și întrebuințări
Un spectru larg de proprietăți farmacologice a fost descris pentru fructe, extracte din acestea și antocianii componenți. Aceste proprietăți au fost cercetate intens in vitro și in vivo, iar pentru unele dintre ele există și studii pe subiecți umani.
Ele includ în principal efecte antioxidante puternice, vasculare, antiinflamatoare, hipolipemiante, hipoglicemiante, chemopreventive, citoprotectoare. Antocianii ca atare și extractele din afine bogate în antociani (25-36%) sunt scavengeri potenți ai radicalilor liberi și inhibă peroxidarea lipidică în microzomii hepatici la șobolani.
De asemenea, antocianii (100 mM) oferă protecție față de procesele de fotooxidare la nivel retinian, prin prevenirea fotooxidării A2E, principalul pigment ocular de tip lipofuscină. Odată cu îmbătrânirea, acest pigment se acumulează în epiteliul retinian și joacă un rol major în patogeneza degenerării maculare.
Expunerea la lumină a lipofuscinelor generează oxigenul singlet care inițiază degenerarea epiteliului vizual. Totodată, antocianii pot preveni oxidarea vitaminei C prin capacitatea de chelatare a ionilor metalici (Fe și Cu) și ameliorează disfuncția mitocondrială indusă de stresul oxidativ.
Numeroase studii au raportat efectele benefice ale afinelor nu doar în degenerarea maculară, ci în multe alte afecțiuni oftalmologice (cataractă, glaucom, retinopatia diabetică) sau tulburări de vedere (miopie, hemeralopie).
Tocmai de aceea, în al Doilea Război Mondial li se administrau extracte din afine piloților pentru creșterea acuității vizuale în timpul misiunilor nocturne, fiind necesare ajustarea rapidă a vederii la întuneric și o restabilire rapidă a acuității vizuale după expunerea la lumina orbitoare a exploziilor.
Prin intermediul antocianilor, extractele de afine cresc rezistența capilară, întârzie evoluția miopiei și a opacifierii cristalinului, reduc anormalitățile retiniene, îmbunătățesc adaptarea ochiului la vederea nocturnă, cresc acuitatea vizuală.
Mecanismele implicate au la bază proprietățile antioxidante, calitățile angioprotectoare, abilitatea de creștere a integrității colagenului și favorizarea activării regenerării purpurei retiniene, componenta retinei responsabilă de ajustarea vederii la lumină și întuneric.
In vitro, extractele de afine au demonstrat abilitatea de a inhiba enzime proteolitice (elastaza) implicate în degradarea colagenului și a altor componente ale matriței extravasculare. De asemenea, antocianii cresc rezistența fibrelor de colagen la acțiunea colagenazei.
La pacienți cu tulburări vasculare periferice de diferite origini (insuficiență venoasă cronică, fragilitate capilară secundară bolilor hepatice, boala varicoasă), extractele de afine (480 mg/zi) au ameliorat simptomatologia clinică (edem, parestezie, senzație de presiune).
Acțiunea benefică apare prin îmbunătățirea microcirculației venoase, a drenajului limfatic și reducerea permeabilității vasculare.
În plus, antocianii protejează pereții capilari printr-un mecanism care implică creșterea efectului de barieră a endoteliului vascular. Acest efect se obține prin stabilizarea fosfolipidelor membranare datorită stimulării biosintezei mucopolizaharidelor din țesutul conjunctiv și refacerea învelișului pericapilar.
Totodată, extracte din afine reduc afectarea microvasculară indusă de leziunea prin ischemie-reperfuzie, cu prezervarea endoteliului, atenuarea aderenței leucocitelor și îmbunătățirea perfuziei capilare.
Un extract de afine cu 36% antociani poate preveni sau controla formarea fluidului interstițial și contribuie la controlul redistribuției fluxului sanguin în rețeaua microvasculară.
Studii in vitro, in vivo și pe subiecți umani au evidențiat proprietățile antiagregant plachetare ale antocianilor. Ei inhibă activitatea unor inductori ai agregării plachetare (ADP), stimulează acțiunea PG12 din endoteliul vascular și inhibă AMPc-fosfodiesteraza.
In vitro, concentrații mici de antociani din afine inhibă activitatea enzimei de conversie a angiotensinei în celulele din vena ombilicală umană, sugerând un potențial efect antihipertensiv.
Acțiunea inhibitoare este mai pronunțată pentru extractul total decât pentru compușii puri, ceea ce evidențiază dependența de un anume mix al antocianilor. Efectele antihipertensive, ca și proprietățile antitrombotice, antioxidante, hipolipemiante și hipoglicemiante sunt relevante pentru conturarea potențialului cardioprotector al afinelor.
La șobolani cu hiperlipidemie genetică, extracte apoase de afine scad semnificativ concentrațiile plasmatice de trigliceride și colesterol. De asemenea, la șobolanii cu diabet streptozotocinic-indus, concentrațiile plasmatice de trigliceride, ca și glicemia, scad semnificativ sub acțiunea extractelor.
Antocianii îmbunătățesc profilul lipidelor și la subiecții umani prin inhibarea proteinei de transfer a esterilor de colesterol și modificarea efluxului colesterolului celular.
Numeroase studii in vitro și pe animale au evidențiat un rol proeminent pentru afine în ceea ce privește prevenirea diabetului de tip II. Activitatea hipoglicemiantă poate fi mediată cel puțin parțial prin interferența cu acțiunea a-glucozidazei și prin efectele asupra secreției de insulină și a transportului glucozei.
În culturi de celule pancreatice beta de la rozătoare, antocianii stimulează secreția de insulină, derivații de cianidol și delfinidol prezentând efectele cele mai puternice.
Beneficiile clinice apar și prin protecția față de complicațiile vasculare și neurologice ale diabetului datorită efectelor antioxidante, anti-inflamatoare și hipolipemiante.
Pentru extracte din afine s-au demonstrat proprietăți antiinflamatoare în studii experimentale pe animale. De asemenea, administrarea la femei cu dismenoree (115 mg antocianozide/zi, 3 zile), înainte și în timpul menstruației, ameliorează durerea pelviană și lombosacrală, tensiunea mamară și greața.
Mecanismele antiinflamatoare propuse includ în principal inhibarea activității proteazomului, care controlează degradarea proteinelor celulare, precum și inhibarea activării NF-kB ce controlează expresia genelor implicate în răspunsul inflamator.
În plus, deoarece stresul oxidativ poate media procesul inflamator, efectele antioxidante ale afinelor pot fi responsabile cel puțin parțial de acțiunea descrisă.
Studii in vitro și pe diferite modele animale au demonstrat că antocianii din afine au activitate antitumorală și chemopreventivă în cancer mediată prin efectele antioxidante, antiproliferative, apoptotice, antiangiogenice și antiinflamatoare.
Ei induc așa-numitul element de răspuns antioxidant și enzimele fazei II de detoxifiere. Alte mecanisme de genoprotecție implică interacțiunea directă a antocianilor cu ADN și protejarea acestuia față de stresul oxidativ indus de diferiți agenți (radiații UV, agenți chimici).
Tradițional frunzele de afin sunt utilizate ca hipoglicemiant. Se mai administrează preventiv și curativ în afecțiuni gastrointestinale, renale, respiratorii, cardiovasculare, dermatologice, reumatice, precum și pentru stimularea funcțiilor metabolice șt ca depurativ.
Trebuie menționai faptul că eficiența extractelor din frunze de afin în multe dintre aceste afecțiuni nu a fost confirmat de studii farmacologice. Există însă studii in vitro care au demonstrat că extractul este un inhibitor de α-amilază comparabil cu acarboza.
În ceea ce privește acțiunea hipoglicemiantă, aceasta este atribuită primul rând sărurilor de crom. Numeroase experimente farmacologice au evidențiat faptul că diabetul de tip II se instalează în condițiile unei diete lipsite de săruri de crom.
Cromul intră în componența factorului de toleranță la glucoză care s-a dovedit în studii farmacologice pe animale de experiență eficient în tratamentul diabetului de tip II.
Pe de altă parte, studii clinice au dovedit că administrarea sărurilor de crom ameliorează multe dintre simptomele caracteristice acestei forme de diabet.
Mod de utilizare
Datorită taninurilor, afinele au proprietăți astringente care determină efecte terapeutice favorabile în diareea acută, nonspecifică și în tratamentul local al inflamațiilor mucoasei bucale și faringiene.
Produsul vegetal uscat se administrează sub formă de decoct sau alte preparate galenice de uz intern sau local, doza zilnică fiind echivalentă cu 20-60 g de fructe uscate.
Decoctul din fructele de afin se obține prin tratarea a 5-10 (20) g de produs vegetal zdrobit cu 150 mL de apă rece, fierbere 10 minute și filtrarea preparatului încă fierbinte.
Se mai poate prepara un „decoct” prin aducerea fructelor de afin uscate în apă rece, repaus 2 ore, când acestea se umflă. În diaree se administrează o ceașcă de decoct proaspăt preparat, rece, de mai multe ori pe zi. Dacă diareea persistă mai mult de 3-4 zile, se recomandă consultul medicului.
Pentru aplicare topică se folosește un decoct 10%.
Datele clinice recomandă preparatele din afine în tratamentul simptomatic al unor afecțiuni oftalmologice, al tulburărilor circulatorii la pacienți cu fragilitate capilară sau insuficiență vasculară periferică și, de asemenea, în dismenoree asociată cu sindromul premenstrual.
Dozajul indicat corespunde la 80-160 mg de extract apos standardizat la 25% antocianozide de 3 ori pe zi sau 20-40 mg de antocianozide de 3 ori pe zi.
Antocianozidele separate din fructele de afin sunt componente ale unor medicamente destinate tratamentului unor afecțiuni oculare (Difrarel®, Difebiom®, Difabiol®, Dynef®, Mirtillen®), iar fructele intră în compoziția unor remedii antidiareice (Eridiarom®).
Frunzele de afin se administrează sub formă de infuzie, care se prepară din aproximativ 1 g de produs vegetal și apă la fierbere; după 5-10 minute se filtrează. Având în vedere potențialul toxic al extractelor din Myrtilli folium, nu se recomandă administrarea infuziei pe timp îndelungat.
Extracte din frunze de afin intră în compoziția unor preparate medicamentoase utilizate ca antidiabetice : Diabetonit®125 – drajeuri, Diabetylin® – tablete, Tumulca®.
De asemenea, produsul vegetal pulverizat intră în componența preparatului Normodiab® – comprimate, utilizat în tratamentul diabetului, precum și a unor ceaiuri antidiabetice (ceai dietetic) și diuretice (Uro–Tee).
Descriere botanică
Vaccinium myrtillus L. (sin. V. angulosum Dulac, V. montanum Salisb), din familia Ericaceae, denumit popular afin, este un subarbust ramificat, înalt de 20-50 cm, ale cărui frunze sunt alterne, caduce, scurt pețiolate, ovale, glabre, cu marginea mărunt dințată și cu vârful ascuțit.
Dacă planta crește în locuri umbroase și umede, frunzele sunt subțiri, fragile și moi, pe când cele din locurile însorite și uscate au suprafața aspră, devenind spre sfârșitul verii dure ca pielea. Florile de culoare albă-roz, axilare, sunt solitare, pentamere și actinomorfe.
Fructul este o bacă sferică, zemoasă, neagră-albăstruie, brumată, care conține numeroase semințe brune, lucioase, în formă de semilună, și în stare proaspătă are un gust dulce-acrișor, slab astringent.
În terapeutică se utilizează în special fructele, Myrtilli fructus, atât în formă proaspătă, cât și uscată, precum și frunzele de afin, Myrtilli folium.
Specia este originară din Europa Centrală și de Nord, dar se întâlnește și în America de Nord și în Asia.
Compoziție chimică
Compușii majori bioactivi ai afinelor, care de altfel le imprimă și colorația, sunt antocianii (300-500 mg/100g fructe proaspete). Conținutul în antociani este mai mare decât în cazul altor fructe – zmeură, căpșuni, soc, vișine.
În principal, au fost identificate 3-arabinozide, 3-glucozide și 3-galactozide ale cianidolului, delfinidolului, malvidolului, peonidolului și petunidolului. Glicozidele cianidolului și delfinidolului reprezintă circa 64% din totalul antocianilor.
Alți constituenți importanți sunt flavonoidele (cvercitrina, izocvercitrina, hiperozida, astragalina), taninuri (până la 10%) și acizii fenolici (cafeic, clorogenic, ferulic, siringic, vanilic, p-cumaric, galic, p-hidroxibenzoic).
În plus, afinele mai conțin acizi organici (3-7%) (citric, malic, ascorbic), triterpene (acizii ursolic și oleanolic), glucide, pectine, vitamine B.
Frunzele, Myrtilli folium, au o compoziție chimică diferită de cea a fructelor. Produsul vegetal conține 0,8-6,7% taninuri catehice, leucoantocianidoli, flavonozide, acizi poli-fenolcarboxilici, iridoide, săruri de mangan, săruri de crom, urme de alcaloizi chinolizidinici de tipul mirtinei și epimirtinei.
În ceea ce privește hidrochinona, arbutozida și neomirtilina (glucozidă metoxilată a acidului galic), datele referitoare la prezența acestora în produsul vegetal sunt contradictorii. Astfel, unii cercetători consideră că arbutozida și hidrochinona provin din impurificări ale produsului vegetal cu frunzele speciei Vaccinium vitis–idaea L. (Ericaceae, merișor, coacăz de munte) și ale hibridului Vaccinium x intermedium obținut prin încrucișarea exemplarelor de Vaccinium myrtillus L. și Vaccinium vitis–idaea L.
Siguranță în administrare
Utilizarea preparatelor din afin în sarcină și alăptare – se impune prudență la asocierea cu antiagregante plachetare sau evitarea coadministrării lor.
S-au raportat reacții minore gastrointestinale și cutanate.
Extractele administrate în doze ridicate pot accentua acțiunea anticoagulantelor sau antiagregantelor plachetare, existând riscul de hemoragii.
La animalele de experiență, administrarea în doze mari sau timp îndelungat a extractelor din Myrtilli folium a determinat o serie de reacții adverse, și anume: cașexie, anemie, icter, stare de excitație si chiar exitus după administrarea îndelungată a unor doze mari (1,5g/kg/zi).
Alte utilizări
Fructele se consumă ca aliment, proaspete, uscate sau divers prelucrate (suc, sirop, compot, lichior, dulceață, afinată). Se folosesc de asemenea în produse de cofetărie, iar sucul de afine servește în vinificație pentru a intensifica culoarea și pentru a crește aciditatea vinului.
Proveniență: Vaccinium myrtillus L.
Furnizează produsele: Myrtilli fructus, Myrtilli folium, extracte standardizate